Plante anuale nemuritoare - imortele

Din această grupă face parte o serie de specii din familii diferite, ale căror flori îşi păstrează caracterele decorative (forma, culoarea) după ce sunt recoltate şi uscate. Ele se mai numesc şi „flori de pai“ şi servesc la executarea de aranjamente florale pentru ornamentarea interioarelor. Părţile lor decorative sunt fie bracteele (frunzuliţele) colorate de la baza florilor (Gomphrena, Statice), fie inflorescenţele în totalitatea lor (Acrolinium, Ammobium, Helichrysum) în culori strălucitoare şi persistente.

În prezent sunt cunoscute tehnici de uscare a frunzelor şi florilor de la multe alte specii (ferigi, trandafiri, nemţişori, floarea miresei etc.) care nu fac parte din categoria imortelelor propriu-zise. (Elena Şelaru) Florile de pai, în majoritate originare din zone călduroase, au pretenţii mari faţă de căldură, pentru care motiv se cultivă prin producerea de răsaduri şi pe terenuri cu expoziţie însorită.

Ammobium, imortela albă - Fam. Compositae

Specii şi cultivaruri - Ammobium alatum R. Brown are talia mijlocie, 40-50 cm înălţime, tulpina cu patru muchii uşor ondulate, este bine ramificată şi acoperită cu perişori albicioşi. Frunzele bazale sunt lanceolate, iar cele superioare apar ca nişte aripioare pe tulpina şi ramificaţiile ei. Inflorescenţele sunt mici (1-2 cm în diametru), alb-sidefii, cu mijlocul galben la început şi apoi de culoare negricioasă. Varietatea grandiflorum are capitule mari de circa 4 cm diametru. Cerinţe ecologice - necesită soluri nisipoase, lumină şi căldură multă. Cultura - se seamănă în luna martie în sera sau răsadniţa caldă, iar mai târziu (aprilie) în răsadniţe sau solarii neîncălzite. Răsadul se repică sau nu, în funcţie de desimea lui. Este preferabil să se semene mai rar, pentru a exclude repicarea. Plantarea răsadului în câmp este posibilă în luna mai, când vremea se încălzeşte bine. Distanţele între plante sunt de 25-30 cm, în ambele sensuri. Lucrările de îngrijire sunt cele obişnuite: udarea moderată, plivirea  buruienilor cu afânarea solului, 2-3 fertilizări pe toată perioada de vară, cu câte 10-15 g/mp îngrăşăminte minerale complexe la fiecare îngrăşare. Recoltarea florilor se face în faza de boboc colorat şi floare uşor deschisă.

Gomfrena, bumbi, bumbuscute – Fam. Amaranthaceae

Specii şi cultivaruri - Gomphrena globosa L. (India). I se mai spune ştir globuros datorită inflorescenţelor de formă sferică. Planta este înaltă, de 30-40 cm, foarte ramificată la bază şi pubescentă (cu perişori). Ramificaţiile principale au iniţial o creştere uşor târâtoare şi apoi se îndreaptă în sus. Frunzele amplexicaule (baza laminei îmbracă lăstarul) au formă obovată sau ovat lanceolată, marginea întragă şi culoarea verde-violacee. Inflorescenţele, mici şi globuroase, sunt aşezate câte 2-3 într-un buchet terminal. Florile, lipsite de corole, au bractee (frunzuliţe) bine dezvoltate, pergamentoase, colorate violet, roz, alb, lavand, galben ori purpuriu. Dintre varietăţi, reţine atenţia varietatea nană compactă, cu numai 15-20 cm înălţime. Numeroase soiuri pitice au fost obţinute recent pentru utilizarea în amenajările de spaţii verzi. Înfloreşte din iulie până toamna târziu. Gomphrena aurantica Desne (Mexic) are frunzele de culoare verde-cenuşie şi florile mari, galbene-portocalii sau roşietice. Genul cuprinde încă multe alte specii. Cerinţe ecologice - este o plantă care creşte bine pe soluri uşoare şi relativ sărace, la lumină şi căldură multă. Nu suportă băltirea apei şi curenţii reci de aer când plantele sunt tinere. Vara tolereza căldura, vântul, umiditatea mare, dar şi uscăciunea. Cultura - se cultivă numai prin răsad. Semănatul se face în luna martie, în sere sau răsadniţe calde. Este bine ca răsadul să se repice în ghivece sau cuburi nutritive. Plantarea în grădinăa se programează cel mai devreme în luna mai, după ce a trecut pericolul temperaturilor scăzute. Distanţele între plante se apreciază la 25-30 cm. Îngrijirea este uşoară. Se udă moderat, evitându-se excesul de apă. Solul se menţine afânat şi curat de buruieni. Recoltarea se face când inflorescenţele sunt bine formate şi frumos colorate (la înflorirea maximă).

Helicrisum, floare de pai - Fam. Compositae

Specii şi cultivaruri - Helichrysum bracteatum Wild este, probabil, cea mai populară nemuritoare. Plantă înaltă de 60-80 cm, cu peri scurţi şi aspri, este bine ramificată. Frunzele sunt întregi, îngust-lanceolate, lungi, cu dispoziţie opusă. Capitulele mari, de 3-4 cm în diametru, sunt grupate terminal pe lăstari lungi. Partea decorativă o constituie bracteele pergamentoase, strălucitoare, colorate alb, galben, oranj, roz, roşu, purpuriu. Helichrysum bracteatum varietatea monstruosum se distinge prin inflorescenţe mari, voluminoase. Recent au fost create în Anglia, Danemarca, SUA soiuri tetraploide cu inflorescenţe foarte mari (6-8 cm diametru). Înfloreşte toată vara şi toamna. Cerinţe ecologice - pretinde terenuri bine drenate, dar care-şi păstrează reveneala, uşor alcaline. Apreciază soarele, verile lungi şi călduroase. Cultura - semănatul se face în sere sau răsadniţe temperate, în luna martie. Seminţele se acoperă cu puţin pământ, deoarece lumina favorizează germinaţia. Răsărirea se produce în circa 10 zile. Răsadul suportă bine repicarea. Plantarea în teren se face în luna mai, la distanţe de 30-35 cm. Udarea şi întreţinerea solului curat de buruieni şi afânat sunt principalele lucrări de îngrijire. Recoltarea se face în faza de boboc colorat, deoarece acesta continuă să se mai deschidă după rupere.

Helipterum - Fam. Compositae

Specii şi cultivaruri - Helipterum roseum Bent (syn. Acrolinium roseum Hook). Planta creşte înaltă de 30-60 cm, este glabră şi nu ramifică. Frunzele sunt sesile, de formă liniară, îngustă şi aşezate altern pe tulpină. Inflorescenţa are poziţie terminală pe tulpină, diametrul de 2-3 cm, centrul galben şi conturul alcătuit din bractee rigide, colorate roz sau alb. Există soiuri cu inflorescenţe bătute de aceleaşi culori sau violete ori galbene Helipterum manglesii F. von Muell. (syn. Rhodanthe m. syn Roccardia m.), are înălţimea de numai 20-30 cm şi tulpina ramificată de la bază. Frunzele sesile, amplexicaule, au forma oblongă şi culoarea uşor albăstruie. Inflorescenţele, simple sau bătute, au culori diferite pe aceeaşi plantă (alb, roz pal, roz purpuriu), în funcţie de poziţia lor. Cerinţe ecologice - necesită soluri luto-nisipoase, bine drenate. Creşte şi înfloreşte bine pe terenuri însorite. Cultura - se cultivă prin producere de răsaduri în sere sau răsadniţe temperate. Semănatul se face în luna martie. Dacă se seamănă mai rar, se poate renunţa la repicarea răsadului. Plantarea în grădina are loc în luna mai pe brazde, la distanţele de 25-30/20-25 cm. Nu necesită lucrări speciale de îngrijire. Recoltarea florilor se face atât în faza de boboc colorat, cât şi de floare deschisă.

Statice, limba peştelui - Fam. Plumbaginaceae

Trăinicia de lungă durată a florilor de statice este renumită atât pentru florile proaspete, cât şi uscate. Contrar altor nemuritoare, aceste plante pot fi puse şi în rabate şi ronduri. Trebuie menţionat însă că uneori, din cauze necunoscute, planta formează numai o rozetă de frunze. Origine - regiunea mediteraneană Specii şi cultivaruri - Statice sinuate L. (syn. Limonium sinuatum - L.Mill). Planta are înălţimea de 40-50 cm. Frunzele bazale, penatfidate, sunt dispuse în rozetă. Tulpinile florale sunt aripate. Florile foarte mici şi grupate în spiculeţe colorate alb, albastru, lavand, roz, roşu, galben. Statice bonduelli Lest (syn. Limonium bonduelli Kuntze). Înălţimea plantei este de 30-70 cm. Frunzele sunt aşezate în rozetă bazală şi au marginea penat-sectată. Florile galbene sunt câte două în spiculeţe, grupate la rândul lor în inflorescenţe mari, spiciforme. Alte specii cultivate sunt: Statice latifolium Q Ktze, Statice gmelinii Wild, Statice tatarica Mill., Statice armeria Smith etc. Cerinţe ecologice - pretinde soluri nisipoase, bine drenate, cu fertilitate redusă şi pH neutru. De asemenea, necesită lumină multă. Nu suportă băltirea apei. Rezistă destul de bine la secetă, căldură şi soluri sărăturate. Cultura - semănatul se face în luna martie, în sera sau răsadniţa temperată pentru producerea de răsaduri. Răsărirea se produce în circa două săptămâni. Răsadurile se plantează în teren în luna mai, la distanţe de 25-30/25-30 cm. Nu necesită lucrări speciale de îngrijire. Udarea se face numai când este absolut necesar, deoarece plantele sunt predispuse la putrezire. Recoltarea florilor se face la deschiderea completă.

Victor VĂTĂMANU