Plante anuale nemuritoare – imortele

În prezent sunt cunoscute tehnici de uscare a frunzelor și florilor de la multe alte specii (ferigi, trandafiri, nemțișori, floarea miresei etc.) care nu fac parte din categoria imortelelor propriu-zise. (Elena Șelaru) Florile de pai, în majoritate originare din zone călduroase, au pretenții mari față de căldură, pentru care motiv se cultivă prin producerea de răsaduri și pe terenuri cu expoziție însorită.

Ammobium, imortela albă – Fam. Compositae

Specii și cultivaruri – Ammobium alatum R. Brown are talia mijlocie, 40-50 cm înălțime, tulpina cu patru muchii ușor ondulate, este bine ramificată și acoperită cu perișori albicioși. Frunzele bazale sunt lanceolate, iar cele superioare apar ca niște aripioare pe tulpina și ramificațiile ei. Inflorescențele sunt mici (1-2 cm în diametru), alb-sidefii, cu mijlocul galben la început și apoi de culoare negricioasă. Varietatea grandiflorum are capitule mari de circa 4 cm diametru. Cerințe ecologice – necesită soluri nisipoase, lumină și căldură multă. Cultura – se seamănă în luna martie în sera sau răsadnița caldă, iar mai târziu (aprilie) în răsadnițe sau solarii neîncălzite. Răsadul se repică sau nu, în funcție de desimea lui. Este preferabil să se semene mai rar, pentru a exclude repicarea. Plantarea răsadului în câmp este posibilă în luna mai, când vremea se încălzește bine. Distanțele între plante sunt de 25-30 cm, în ambele sensuri. Lucrările de îngrijire sunt cele obișnuite: udarea moderată, plivirea buruienilor cu afânarea solului, 2-3 fertilizări pe toată perioada de vară, cu câte 10-15 g/mp îngrășăminte minerale complexe la fiecare îngrășare. Recoltarea florilor se face în faza de boboc colorat și floare ușor deschisă.

Gomfrena, bumbi, bumbuscute – Fam. Amaranthaceae

Specii și cultivaruri – Gomphrena globosa L. (India). I se mai spune știr globuros datorită inflorescențelor de formă sferică. Planta este înaltă, de 30-40 cm, foarte ramificată la bază și pubescentă (cu perișori). Ramificațiile principale au inițial o creștere ușor târâtoare și apoi se îndreaptă în sus. Frunzele amplexicaule (baza laminei îmbracă lăstarul) au formă obovată sau ovat lanceolată, marginea întragă și culoarea verde-violacee. Inflorescențele, mici și globuroase, sunt așezate câte 2-3 într-un buchet terminal. Florile, lipsite de corole, au bractee (frunzulițe) bine dezvoltate, pergamentoase, colorate violet, roz, alb, lavand, galben ori purpuriu. Dintre varietăți, reține atenția varietatea nană compactă, cu numai 15-20 cm înălțime. Numeroase soiuri pitice au fost obținute recent pentru utilizarea în amenajările de spații verzi. Înflorește din iulie până toamna târziu. Gomphrena aurantica Desne (Mexic) are frunzele de culoare verde-cenușie și florile mari, galbene-portocalii sau roșietice. Genul cuprinde încă multe alte specii. Cerințe ecologice – este o plantă care crește bine pe soluri ușoare și relativ sărace, la lumină și căldură multă. Nu suportă băltirea apei și curenții reci de aer când plantele sunt tinere. Vara tolereza căldura, vântul, umiditatea mare, dar și uscăciunea. Cultura – se cultivă numai prin răsad. Semănatul se face în luna martie, în sere sau răsadnițe calde. Este bine ca răsadul să se repice în ghivece sau cuburi nutritive. Plantarea în grădinăa se programează cel mai devreme în luna mai, după ce a trecut pericolul temperaturilor scăzute. Distanțele între plante se apreciază la 25-30 cm. Îngrijirea este ușoară. Se udă moderat, evitându-se excesul de apă. Solul se menține afânat și curat de buruieni. Recoltarea se face când inflorescențele sunt bine formate și frumos colorate (la înflorirea maximă).

Helicrisum, floare de pai – Fam. Compositae

Specii și cultivaruri – Helichrysum bracteatum Wild este, probabil, cea mai populară nemuritoare. Plantă înaltă de 60-80 cm, cu peri scurți și aspri, este bine ramificată. Frunzele sunt întregi, îngust-lanceolate, lungi, cu dispoziție opusă. Capitulele mari, de 3-4 cm în diametru, sunt grupate terminal pe lăstari lungi. Partea decorativă o constituie bracteele pergamentoase, strălucitoare, colorate alb, galben, oranj, roz, roșu, purpuriu. Helichrysum bracteatum varietatea monstruosum se distinge prin inflorescențe mari, voluminoase. Recent au fost create în Anglia, Danemarca, SUA soiuri tetraploide cu inflorescențe foarte mari (6-8 cm diametru). Înflorește toată vara și toamna. Cerințe ecologice – pretinde terenuri bine drenate, dar care-și păstrează reveneala, ușor alcaline. Apreciază soarele, verile lungi și călduroase. Cultura – semănatul se face în sere sau răsadnițe temperate, în luna martie. Semințele se acoperă cu puțin pământ, deoarece lumina favorizează germinația. Răsărirea se produce în circa 10 zile. Răsadul suportă bine repicarea. Plantarea în teren se face în luna mai, la distanțe de 30-35 cm. Udarea și întreținerea solului curat de buruieni și afânat sunt principalele lucrări de îngrijire. Recoltarea se face în faza de boboc colorat, deoarece acesta continuă să se mai deschidă după rupere.

Helipterum – Fam. Compositae

Specii și cultivaruri – Helipterum roseum Bent (syn. Acrolinium roseum Hook). Planta crește înaltă de 30-60 cm, este glabră și nu ramifică. Frunzele sunt sesile, de formă liniară, îngustă și așezate altern pe tulpină. Inflorescența are poziție terminală pe tulpină, diametrul de 2-3 cm, centrul galben și conturul alcătuit din bractee rigide, colorate roz sau alb. Există soiuri cu inflorescențe bătute de aceleași culori sau violete ori galbene Helipterum manglesii F. von Muell. (syn. Rhodanthe m. syn Roccardia m.), are înălțimea de numai 20-30 cm și tulpina ramificată de la bază. Frunzele sesile, amplexicaule, au forma oblongă și culoarea ușor albăstruie. Inflorescențele, simple sau bătute, au culori diferite pe aceeași plantă (alb, roz pal, roz purpuriu), în funcție de poziția lor. Cerințe ecologice – necesită soluri luto-nisipoase, bine drenate. Crește și înflorește bine pe terenuri însorite. Cultura – se cultivă prin producere de răsaduri în sere sau răsadnițe temperate. Semănatul se face în luna martie. Dacă se seamănă mai rar, se poate renunța la repicarea răsadului. Plantarea în grădina are loc în luna mai pe brazde, la distanțele de 25-30/20-25 cm. Nu necesită lucrări speciale de îngrijire. Recoltarea florilor se face atât în faza de boboc colorat, cât și de floare deschisă.

Statice, limba peștelui – Fam. Plumbaginaceae

Trăinicia de lungă durată a florilor de statice este renumită atât pentru florile proaspete, cât și uscate. Contrar altor nemuritoare, aceste plante pot fi puse și în rabate și ronduri. Trebuie menționat însă că uneori, din cauze necunoscute, planta formează numai o rozetă de frunze. Origine – regiunea mediteraneană Specii și cultivaruri – Statice sinuate L. (syn. Limonium sinuatum – L.Mill). Planta are înălțimea de 40-50 cm. Frunzele bazale, penatfidate, sunt dispuse în rozetă. Tulpinile florale sunt aripate. Florile foarte mici și grupate în spiculețe colorate alb, albastru, lavand, roz, roșu, galben. Statice bonduelli Lest (syn. Limonium bonduelli Kuntze). Înălțimea plantei este de 30-70 cm. Frunzele sunt așezate în rozetă bazală și au marginea penat-sectată. Florile galbene sunt câte două în spiculețe, grupate la rândul lor în inflorescențe mari, spiciforme. Alte specii cultivate sunt: Statice latifolium Q Ktze, Statice gmelinii Wild, Statice tatarica Mill., Statice armeria Smith etc. Cerințe ecologice – pretinde soluri nisipoase, bine drenate, cu fertilitate redusă și pH neutru. De asemenea, necesită lumină multă. Nu suportă băltirea apei. Rezistă destul de bine la secetă, căldură și soluri sărăturate. Cultura – semănatul se face în luna martie, în sera sau răsadnița temperată pentru producerea de răsaduri. Răsărirea se produce în circa două săptămâni. Răsadurile se plantează în teren în luna mai, la distanțe de 25-30/25-30 cm. Nu necesită lucrări speciale de îngrijire. Udarea se face numai când este absolut necesar, deoarece plantele sunt predispuse la putrezire. Recoltarea florilor se face la deschiderea completă.

Victor VĂTĂMANU