Plante anuale volubile şi agăţătoare

15/11/2020

Plante anuale volubile şi agăţătoare

Cobea - familia Polemoniaceae

Origine: America tropicală Specii şi cultivaruri: Cobea scandens Cav. Planta este foarte viguroasă, cu tendinţă de lignificare a ramificaţiilor ce pot ajunge până la 7-8 metri lungime. Frunzele alterne, sesile, paripenat compune se termină cu un cârcel. Florile sunt foarte mari, campanulate, sunt susţinute de pedunculi lungi. Caliciul glauc, de asemenea campanulat, persistă pe plantă după înflorire. Corola lungă de 6-8 cm şi largă de 4-5 cm este mai întâi verde şi apoi se colorează în violet albăstrui sau alb. Marginea corolei este divizată în cinci lobi rotunjiţi, uneori ondulaţi. Staminele au filamentele foarte lungi, care, ca şi pistilul, depăşesc nivelul corolei. Înfloreşte din iulie până în octombrie.

Cerinţe ecologice - creşte şi înfloreşte abundent pe un sol bogat şi afânat, în condiţii de soare, dar şi de semiumbră. Necesită multă apă.

Tehnologia de cultură - se seamănă în seră, în ianuarie-februarie. Răsadurile se repică direct în ghivece. Tutorarea plantelor este necesară chiar din faza de răsad. Fiind o plantă pronunţat termifilă, plantarea afară se face după 10-15 mai. Se udă frecvent pe toată durata de cultură.

Utilizare - este o plată excelentă pentru îmbrăcarea zidurilor. Ea poate fi pusă la baza unui arbore, reuşind să se caţăre până la vârf, după ce mai întâi acoperă goliciunea trunchiului. De asemenea, este mult apreciată la garnisirea arcadelor, treiajelor, balcoanelor şi ferestrelor.

Dolichos - familia Leguminosae.

Origine: India orientală Specii şi cultivaruri: Dolichos lablab L. Este o plantă volubilă, cu capacitate mare de ramificare, ce poate atinge înălţimea de 2-3 metri. Frunzele alternem cu trei foliole întregi au formă ovală ascuţită. Florile sunt pedicelate, caracteristice leguminoaselor, sunt aşezate mai multe într-un ciorchine. Culorile florilor sunt: violet, purpuriu şi alb. Înfloreşte vara şi toamna.

Cerinţe ecologice - necesită multă căldură şi poziţii însorite, tolerând şi o oarecare umbră. Pământul trebuie să fie humos şi să se menţină reavăn.

Tehnologia de cultură - în luna aprilie, se seamănă în ghivece, iar spre sfârşitul lunii mai răsadurile se plantează la locul definitiv, la distanţă de 40-50 cm. Palisarea şi udarea sunt principalele lucrări de îngrijire.

Utilizare - masa vegetativă bogată a plantei o recomandă pentru împodobirea pereţilor, coloanelor şi gardurilor.

Ecremocarpus - familia Bignoniaceae

Origine: America de Sud (Chile) Specii şi cultivaruri: Ecremocarpus scaber este singura specie cultivată ca anuală, planta fiind perenă din punct de vedere biologic. Planta formează lăstari lungi (2-3 metri), lignificaţi, cu capacitate mare de înflorire. Florile sunt mici, tubulare, cu marginile răsfrânte în afară, colorate roşu-portocaliu. Înfloreşte permanent din iunie până în toamnă.

Cerinţe ecologice - îi place mult lumina, preferând soarele; solul trebuie să se dreneze uşor. Nu suportă curenţii reci de aer, Tehnologia de cultură - se seamănă la începutul lunii martie, cel mai bine în ghivece mici. Plantarea afară este posibilă după 10-15 mai. Utilizare - planta care se agaţă
cu ajutorul cârceilor este folosită la îmbrăcarea pereţilor, coloanelor, balustradelor etc.

Latirus - măzăriche parfumată - familia Leguminoase

Origine: Italia Meridională, Sicilia. Specii şi cultivaruri: Lathyrus odoratus L. este o plantă grimpantă (agăţătoare), foarte modestă, ce înfloreşte frumos în prima parte a verii. Planta creşte până la 1,5-2 metri înălţime. Tulpinile sunt subţiri, muchiate şi aripate. Frunzele paripenat compuse, cu 2-3 foliole ovale, poartă la bază două stipele şi sunt terminate cu un carvel mare, care permite plantei să se prindă de tutorii puşi la dispoziţie. Florile mari sunt grupate câte 2-6 în ciorchini susţinuţi de pedunculi lungi. Sunt divers colorate şi foarte plăcut parfumate. La această specie s-au creat foarte multe soiuri, cu deosebire în Anglia şi SUA, ce aparţin mai multor tipuri sau rase.

Cerinţe ecologice - solul pe care se face cultura trebuie să fie destul de uşor, bine drenat, lucrat profund, cu fertilitate bună şi cu un pH de 6-7,5. Latirus necesită temperatură moderată. Căldura mare şi seceta diminuează calitatea şi opresc creşterea şi înflorirea.

Cele mai bune condiţii sunt create de temperaturi moderate (12 - 15 grade Celsius) şi umiditate relativă mai ridicată. Ploile, uneori prea reci, din regiunile de deal şi munte dăunează plantelor.

Tehnologia de cultură - cultura se înfiinţează prin seminţe semănate direct la locul definitiv în martie-aprilie. Se seamănă în cuiburi (3-4 seminţe la un cuib) distanţate la 25 cm pe rând sau pe şănţuleţ (1-2 seminţe la 8-10 cm distanţă). Adâncimea de semănat este de 2-3 cm. Se poate semăna în rânduri simple sau duble, la distanţe ce pot varia de la 25 cm la 50 cm, cu potecă de 70-100 cm. Susţinerea plantelor se realizează după mai multe procedee: instalarea de spalieri cu două sârme groase (una în partea de jos şi cealaltă sus, către vârful plantelor) şi dirijarea plantelor cu aţe (sfori) verticale prinse de cele două sârme; instalarea de tutori (vergele) verticali la fiecare cuib şi reunirea a câte patru dintre ele la partea superioară, sub formă de piramidă. Udarea se poate face moderat, evitându-se stropirea frunzelor (Elena Şelaru), deoarece sunt predispuse îngălbenirii şi atacului de făinare. Fertilizarea suplimentară se aplică la 2-3 săptămâni, folosindu-se soluţii în concentraţie de 0,1-0,2%. Recoltarea florilor se face zilnic, dimineaţa, când sunt în faza de boboc semideschis.

Cultura în sera-solariu şi solariu: - în condiţiile din România, semănarea directă în solul acestor spaţii este posibil în decada a doua a lunii februarie. Cultura se poate începe şi cu răsad produs în sera temperată, când semănarea se face în luna ianuarie, în ghivece de 8-10 cm sau în lădiţe. Răsadul se plateaza la locul definitiv în prima jumătate a lunii martie. Schemele de semănare sau de plantare sunt aceleaşi ca la cultura gălbenelelor.

În primăverile foarte reci se poate interveni cu mulcirea cu paie, acoperirea solului cu folie de polietilenă uzată, instalarea de tuneluri de folie de polietilenă, în scopul câştigării de căldură în aceste spaţii. Menţinerea solului permanent reavăn, prin udări regulate, până la răsărirea deplină, este obligatorie. În continuare se udă de 1-2 ori pe săptămână. Fertilizarea se aplică cel puţin de 3-4 ori în timpul înfloririi. Rezultate bune se obţin cu zeamă de bălegar diluată de 8-10 ori. Palisarea se execută după procedeele cunoscute. În plus, se poate interveni prin ciupirea, copilirea lăstarilor laterali şi ruperea cârceilor. Ciupirea nu este obligatorie, dar se poate executa pe plantele tinere, deasupra a 3-4 frunze, pentru a se obţine două tulpini, care vor fi mai puternice, dar mai puţin lungi. Ruperea lăstarilor laterali şi a unei părţi din cârcei are drept scop fortificarea tulpinilor principale, obţinerea de pedunculi lungi şi uşurarea recoltării florilor. Primele flori apar la începutul lunii mai. Înflorirea se eşalonează până în iulie. Varianta de cultură prin producerea de răsaduri dă rezultate mai bune. Prin folosirea răsadurilor se asigură o cultură uniformă ca desime şi nivel de creştere şi dezvoltare a plantelor.

Utilizare - Latirusul este o excelentă plantă agăţătoare pentru ecranarea gardurilor. Florile tăiate, mai puţin folosite în România, au devenit tradiţionale la unele popoare, ca, de exemplu, cel englez.

Thunbergia - familia Acanthaceae

Origine: Africa Orientală şi Australă Specii şi cultivaruri: Thunbergia alata Bojer este o plantă agăţătoare volubilă. Lăstarii au tendinţa să se lignifice la bază. Talia nu este prea înaltă (100-150 cm). Frunzele sunt opuse, peţiolate, sunt hastate cu lobi ascuţiţi şi divergenţi. Florile sunt mari, solitare, în formă de pâlnie, albe sau galbene, cu gâtul de culoare cafenie-negricioasă. Înfloreşte continuu din iunie până în octombrie.

Cerinţe ecologice - la modul general, este o plantă sensibilă (gingaşă). Are nevoie de soluri fertile, bine drenate, însorite, planta tolerând o oarecare umbră. Nu suportă curenţii puternici de aer.

Tehnologia de cultură - se seamănă în luna martie, în condiţii de seră sau răsadniţă caldă, cel mai bine direct în ghivece. Întrucât planta este foarte sensibilă la făinare şi păianjeni, se vor lua toate măsurile de prevenire a acestora. Se udă regulat, ştiindu-se că uscăciunea favorizează dăunătorii specificaţi.

Utilizare - se foloseşte ca plantă agăţătoare, dar şi pletoasă. Cultivată în ghivece mari, este foarte apreciată în decorul balcoanelor şi al teraselor.

Zoreaua - familia Convolvulaceae

Origine: America Meridională Specii şi cultivaruri: Ipomaea purpurea Roth.: tulpina volubilă atinge 2-3 metri lungime. Frunzele sunt alterne, peţiolate, condiforme, cu vârful ascuţit şi sunt pubescente. Floarea, în formă de pâlnie, lungă de 4-6 cm şi largă de 4-5 cm, este divers colorată (roşu, alb, violet, purpuriu). Ipomaea rubro-coerulea are florile foarte mari, de culoare albastru deschis. Ipomaea corcinea L. este înaltă de 3-5 metri şi are florile mari, de culoare roşie. Ipomaea hederifolia L. are frunzele trilobate şi florile mari, roşii-stacojii. Înfloreşte din iunie până în octombrie.

Cerinţe ecologice - necesită poziţii foarte bine însorite şi terenuri nisipoase, mai puţin bogate în hrană, dar bine drenate. Tehnologia de cultură - cel mai bine este să se semene direct la locul definitiv, când vremea s-a încălzit (sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai). Se poate produce şi răsad, situaţie în care se seamănă în ghivece. Distanţele între plante sunt de 20-30 cm. Planta fiind volubilă, trebuie avut grijă să se asigure suportul corespunzător de palisare (de obicei sunt aţe sau sârme întinse în plan vertical).

Utilizare - zoreaua, plantă bine cunoscută la noi, serveşte pentru mascarea pereţilor şi a gardurilor mai puţin estetice.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Plante anuale volubile şi agăţătoare

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT