Plante de apartament decorative prin flori

20/1/2021

Plantele ornamentale prin flori au originea, marea majoritate, în zonele tropicale şi subtropicale. Originea diversă a plantelor determină o mare varietate de tipuri de sol, de condiţii de temperatură, umiditate şi lumină care trebuie asigurate pentru reuşita acestor culturi în sere şi apartamente.

BEGONIA L.

Begonia tuberhybrida Voss - plantă perenă, în sol cu un tubercul rotund, turtit, îşi petrece perioada de iarnă în repaus, în specii adăpostite. Planta are 25-40 cm înălţime, este ramificată, cărnoasă, cu frunze asimetrice. Florile unisexuale sunt simple sau învolte, au pedunculi roz sau roşii, cu diametrul florii până la 10 cm, cu poziţie erectă sau pendent şi colorit de la alb imaculat la diferite nuanţe de roz, roşu, portocaliu şi galben. Plantă iubitoare de lumină, nu suportă acţiunea directă a razelor solare. Se cultivă atât în sere temperate sau calde, cât şi vara în grădini, unde se plasează în locuri semiumbrite, ferite de curenţii de aer. Substratul de cultură trebuie să fie uşor permeabil, bogat în humus, cu pH 6-6,5. Deşi solicită spaţii aerisite, nu suportă lipsa de umiditate din sol şi aer, care trebuie să fie constantă, dar nu în exces. Se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ prin divizarea tuberculilor şi butaşi de lăstari. Înmulţirea vegetativă, prin butaşi de vârfuri de lăstari cu 2-3 noduri, se poate aplica tot timpul anului. Primăvara, înmulţirea se poate face cu lăstari care au porţiuni de tubercul la bază, obţinuţi după o prealabilă forţare a tuberculilor la temperatura de 8-20°C. Substratul pentru înrădăcinarea butaşilor este alcătuit din turbă fibroasă sau pământ de ercacee şi nisip. După înrădăcinare, care durează 14-15 zile, butaşii se plantează în teren sau în ghivece. Înmulţirea prin divizarea tuberculilor se face la sfârşitul iernii în momentul ieşirii din repaus. Tuberculul se fragmentează în porţiuni care să conţină cel puţin un mugure, diviziunile se plantează în lădiţe sau ghivece. Plantarea în grădina se face în cursul lunii mai. Lucrările de îngrijire aplicate: menţinerea subtratului permanent umed, afânarea solului, administrarea de îngrăşăminte organice sau minerale, în 4-6 etape. Toamna plantele se mută în seră sau spaţii răcoroase şi uscate, pentru intrarea plantelor în repaus. După uscarea frunzelor, tuberculii se scot din pământ, se stratifică în nisip, până în februarie-martie, când se pun la forţat.

CLIVIA Lindl. - Crin de iarnă, crin roşu

Gen dedicat ducesei de Northumberland, născută Clive. Clivia miniata Regel. - plantă perenă cu rădăcini cărnoase mari. Tulpini foarte scurte, cu frunze dispuse în formă de evantai. Frunzele sunt liniare, persistente, lungi de 60 cm. Tija florală puternică, uşor aplatizată, are 40 cm înălţime şi poarta 12-20 de flori dispuse în umbelă. Florile apar la sfârşitul iernii, în martie-aprilie sau în iunie-iulie. În cultură se întâlnesc şi numeroşi hibrizi rezultaţi din speciile: Clivia miniate, Clivia nabilis şi Clivia cyrtanthiflora. Solicită un substrat uşor, temperaturi moderate, aerisire şi suficientă lumină, suportă aerul uscat şi umbra. Cel mai adesea se înmulţeşte vegetativ prin despărţirea drajonilor. Despărţirea tufelor se face primăvara. Este sensibilă la orice perturbare a sistemului radicular, de aceea transvazarea se face după înflorire, la 3-4 ani o dată. Se cultivă într-un substrat format dintr-un amestec de pământ de grădină, nisip şi turbă în părţi egale. Întreţinerea plantei este foarte simplă, în timpul vegetaţiei se udă din plin şi se pulverizează plantele cu apă. Trebuie asigurată o perioadă de repaus în luna august, când timp de 4-6 săptămâni se udă foarte puţin sau chiar se suprima o perioadă udatul, numai în astfel de cantităţi va avea loc o înflorire bogată. Începând cu luna decembrie, cantitatea de apa creşte progresiv şi se administrează îngrăşăminte sub formă de soluţie. După înflorire, tija florală se secţionează de la bază.

CYCLAMEN L. - Ciclamen

Numele genului provine din cuvântul grecesc „kyelos“, care înseamnă „disc“, cu aluzie la forma tuberculului. Cyclamen persicum Mill - originară din Asia Mică, Grecia, specia are în sol un tubercul, care se formează după germinarea seminţei. Frunzele sunt lung peţiolate, invers cordate, verzi, marmorate sau dungate. Florile axilare, solitare, mai înalte decât frunzele, sunt alcătuite din cinci petale mari cu vârful rotunjit şi mult răsfirat în jos, de culori diferite: roz, violet, alb, cyclamen. Cyclamenul preferă locuri luminoase, bine aerisite, vara se umbreşte uşor. Temperatura optimă pentru vegetaţie şi înflorire este de 14-15°C, pentru germinarea seminţelor 18-20°C. Umiditatea moderată în substrat, dar umiditatea atmosferică mare. Ca substrat se folosesc amestecuri uşoare, cu o structură mai grosieră pentru a asigura o bună aerisire a rădăcinilor, fiind sensibile la apă stagnantă. Se înmulţeşte prin seminţe sau vegetativ, dar pentru amatorul de flori nu este recomandabil să-şi producă singur plantele de cyclamen, deoarece i-ar trebui 12-14 luni pentru obţinerea lor. Dacă amatorul are deja florile, le poate păstra mai mulţi ani, dacă plantelor li se induce o perioadă de repaus. Astfel, după trecerea florilor, udatul se reduce treptat până când frunzele se îngălbenesc şi cad, rămânând din plantă doar tuberculul din pământ. Acesta nu se mai udă, ci se pune până în iunie într-un loc întunecos şi rece pe balcon, în pivniţă sau în grădină, la umbră, dar ferit de umezeală. Când încep să apară din tubercul noi creşteri, se trece într-un ghiveci mai mare, într-un pământ format din: 4-5 părţi frunze descompuse şi o parte nisip. Plantele se aşază la umbră, în locuri bine aerisite şi se udă. Când planta are mai multe frunze, se udă mai mult şi se stropesc frunzele de 3-4 ori pe zi. Spre toamnă, când nopţile devin mai reci, plantele se introduc în cameră.

PELARGONIUM L’Herit - Muşcata

Denumirea genului provine de la grecescul „pelargos“, care înseamnă „rod“. Pelargonium grandiflorum Wild. - plantele ating 60 cm înălţime, tulpini puternic ramificate. Frunzele sunt lung peţiolate, limbul uşor gofrat, de culoare verde, fără zone de alte nuanţe. Florile au petalele superioare albe cu nervuri purpurii, cele inferioare albe, sunt mari până la 5-7 cm diametru. S-au obţinut şi soiuri de alte culori: roz, roşu, cu pete mari, catifelate, de diferite nuanţe. Pelargonium odaratissimum Ait. - prezintă tulpini ascendente, scurte, frunzele au peţiolul lung, sunt adânc lobate, marginile dinţate, catifelate şi cu miros puternic. Florile sunt mici, cu petale lineare de culoare albă. Pelargonium Zonale l’Herit - specia cuprinde plante de înălţimea de 40-60 cm, tulpina are ramificaţii groase, uşor lemnificate la bază. Frunzele lung peţiolate, rotund reniforme, pubescente, cu o zonă verde-maronie spre mijlocul limbului. Pedunculii florali au dispuse în umbela 15-40 de flori roşii sau roz. Muşcatele au o vegetaţie continuă, dar pot fi trecute iarna printr-o perioadă de repaus. Au pretenţii diferite faţă de lumină, P. zonale şi P. grandiflorum suportă acţiunea directă a soarelui, pe când P. peltatum şi P. odoratissumum preferă lumina difuză. Nu au cerinţe deosebite faţă de temperatură, nu suportă excesul de umiditate. Dau rezultate bune într-un substrat bogat în humus, cu un pH uşor acid. Muşcatele se înmulţesc prin butaşi care se pot face în tot timpul anului, perioadele mai indicate sunt însă începutul toamnei, pentru a obţine flori iarna, şi în februarie-aprilie, pentru a obţine plante înflorite vara. Butaşii pot fi de vârf, de lăstari sau porţiuni de lăstari cu 2-4 noduri. Înrădăcinează în 15-20 de zile la o temperatură de 18-20°C şi un substrat format din nisip şi turbă. Lucrările de îngrijire sunt: udatul cu regularitate, afânarea solului, aplicarea de îngrăşăminte în soluţie de 0,3-0,4 de două ori pe lună vară, îndepărtarea florilor şi a frunzelor uscate, combaterea bolilor şi dăunătorilor,

SAINTPAULIA Wendl - Violete de cameră

Genul este denumit în cinstea baronului Saint-Paul Hilaire (1860-1910), care l-a adus în Europa în 1893. Saintpaulia jonantha H.Wendl - planta are o înălţime de 5-15 cm, are forma unei tufe, alcătuită din rozete de frunze aşezate compact. Frunzele ovale, cărnoase, pubescente sunt colorate în verde închis, cu nuanţă purpurie pe partea inferioară. Florile, aşezate în cime laxe, pe peţioli cărnoşi, fragile, sunt simple sau învolte, diferit colorate: albe, bleu, albastru, roz. Temperatura optimă pentru dezvoltarea plantelor este de 20-22°C, nu suportă temperaturi sub 15°C sau peste 20°C. Soiurile cu frunze verde-închis suportă o intensitate a luminii mai mare decât cele de culoare verde-deschis. Durata de iluminare optimă este de 10-12 ore. Substratul trebuie să fie permeabil, reavăn şi foarte afânat, cu pH de 5,8-6,8. Nu suportă curenţii de aer. Se înmulţeşte foarte uşor prin diviziunea plantelor şi butaşi de frunze. Divizarea tufelor se poate face în orice perioadă a anului, de preferat înaintea perioadelor de înflorire maximă, care sunt primăvara şi toamna. Se separă fiecare rozetă şi se plantează individual în ghivece cu diametrul de 5-6 cm. Butaşii de frunze se înrădăcinează la 22-24°C sau în pahare cu apă, noile plante apar de pe peţiol în 5-6 săptămâni. Lucrările de îngrijire constau în: schimbarea ghivecelor când plantele au crescut la ghivece cu diametrul de 10-12 cm, se înlătură o parte din frunze pentru stimularea înfloririi, aplicarea de îngrăşăminte 0,1-0,2%, se udă cu regularitate pământul din ghivece, se îndepărtează florile trecute şi frunzele pătate.

SINNINGA Ness – Gloxinia

Sinningia speciosa Benth et Hook - este specia de la care au pornit numeroşi hibrizi cunoscuţi sub numele de Sinningia hybrid, care se cultivă în seră. În sol, plantele au rădăcini tuberizate, sferice, uşor turtite, negricioase. Frunzele sunt mari, oval lanceolate, gofrate, cu nervuri proeminente şi marginea limbului dinţată. Florile, susţinute pe pedunculi cărnoşi, fragile, au forma unei trompete şi au petalele individualizate la partea superioară. Plantele sunt groase, catifelate, cu o gamă coloristică variată, unicolore sau cu pete, dungi de altă culoare. Este o plantă de seră caldă. Se dezvoltă bine la 18-20°C, pentru germinaţie seminţele au nevoie de 22-25°C, iar în perioada de repaus de 12-15°C. Plantă iubitoare de lumină, nu suportă acţiunea directă a razelor solare, care determină răsărirea frunzelor. Preferă spaţii aerisite cu umiditate atmosferică potrivită, udarea plantelor se va face numai pe substrat. Substratul trebuie să fie uşor, afânat, bogat în humus şi uşor acid. Se înmulţeşte prin seminţe şi vegetativ prin butaşi de frunze şi divizarea tuberculului. Înmulţirea prin butaşi se face cu frunze de la baza plantei, care înrădăcinează la 20-22°C în două-trei săptămâni. Înmulţirea prin divizarea tuberculilor se face la ieşirea din repaus, astfel ca fiecare porţiune să cuprindă cel puţin un mugure, porţiunile rezultate se plantează în ghivece. Lucrările de îngrijire pentru această specie constau în aplicarea de îngrăşăminte în concentraţii mici de 0,1-0,2%, udarea cu multă atenţie, numai pe pământul din ghiveci.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Plante de apartament decorative prin flori

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT