Plante decorative prin frunze şi habitus

15/6/2020

Plante decorative prin frunze şi habitus

Asparagus L. - Umbra iepurelui, Asparagus

Asparagus falcatus L. - specie originară din India, viguroasă, cu tulpini de 3-4 metri lungime, acoperite cu spini curbaţi, albi, cladodii liniare de 5-7 cm lungime şi 0,5 cm lăţime, de culoare verde-închis. Asparagus plumosus Bok. - specie originară din Africa de Sud, cu rădăcini fibroase, aspect de tufă, cu tulpini subţiri de 2-3 cm lungime, ramificate şi frumos curbate. Sunt prevăzute cu numeroase cladodii, aciculare, foarte fine, de culoare verde-deschis. Asparagus sprengeri Regel - specie originară din Natal, este mai robustă, cu sistem radicular puternic, cu ramificaţii curbate. Cladodiile sunt liniare, dispuse izolat sau în verticile câte 3-4. Fructele decorative au culoarea roşie-portocalie. Sunt plante acidofile, se cultivă pe un substrat fertil, argilos, reacţionează foarte bine la îngrăşăminte organice. Iarna se păstrează în locuri luminate la temperatura de 15 grade Celsius şi se udă moderat. Se cultivă în seră, în apartamente. Se înmulţeşte prin seminţe sau despărţirea tufei. Se pot semăna în orice anotimp, de preferat februarie-aprilie. Pentru o germinaţie rapidă, seminţele se tratează timp de 24 de ore în apă caldă. Se seamănă în ghivece sau lădiţe. La 20 de grade Celsius răsar în circa 40 de zile. După două luni se repică, iar mai târziu se plantează câte 3-4 la ghiveci pentru a se forma tufe mai bogate. Substratul este format din 1/4 pământ de răsadniţă, 1/4 pământ de ţelină, 1/4 pământ de frunze şi 1/4 mraniţă. Înmulţirea prin despărţirea tufelor se face primăvara, o dată cu transvazarea. Lucrările de îngrijire sunt: transvazarea în fiecare primăvară, administrarea de îngrăşăminte, în special cu azot, vara pulverizarea frecventă a plantelor cu apă.

Aucuba Thunb - Aucuba

Denumirea derivă de la denumirea populară a plantei în limbă japoneză „aokiba“. Aucuba japonica Thunb. - specie originară din Japonia, unde poate atinge 2 metri, are frunze oval eliptice lanceolate, lungi de 8-20 cm, cu marginea dinţată, de culoare verde-strălucitor. Prezintă soiuri cu frunze verzi sau punctate, maculate cu alte culori. Suportă temperaturi scăzute de 4-6 grade Celsius. Necesită lumină şi udări regulate, soluri fertile, uşoare, bogate în humus. Nu suportă razele directe ale soarelui, în special solurile cu frunze maculate, punctate. Se înmulţeşte prin butaşi de vârf primăvara sau în luna august, la o temperatură de 20-22 grade Celsius, înrădăcinează în 2-3 săptămâni. După înrădăcinare, tinerele plante se ciupesc pentru a stimula ramificarea. Se transvazează la 2-3 ani şi se aplică tăieri repetate pentru a forma tufe bogate.

Codiaeum Jun. - Craton

Codiacum variegatum L. - plantă arbustivă, înaltă de 40-70 cm. Frunze persistente, dispuse altern, variate ca formă şi culoare. Ele pot fi eliptice, ovate, lanceolate, de mărimi diferite, simetrice sau uşor asimetrice, cu marginea mai mult sau mai puţin întreagă, dreaptă sau ondulată. De consistenţă coriacee, cu o policromie dată de: roşu, roz, violet, portocaliu, galben, verde, în diferite combinaţii sub formă de puncte, pete, striuri. Florile sunt albe, nesemnificative. Sunt plante iubitoare de căldură, vara necesită 25- 30 de grade Celsius, iarna 16-18 grade Celsius, sub 15 grade Celsius plantele se defoliază. Sunt pretenţioase la lumină, pentru că numai în aceste condiţii se accentuează policromia; la lumină difuză, frunzele sunt de culoare verde. Necesită udări frecvente şi umiditate atmosferică mare, mai ales când temperatura este ridicată. Se dezvoltă bine într-un substrat fertil, afânat, cu pH-ul de 4,5. Se înmulţeşte uşor prin butaşi de vârf. Butaşii se fac la începutul primăverii sau în august-septembrie, când plantele conţin mai puţin latex. Butaşii au 6-7 cm lungime şi 4-5 frunze şi se pun la înrădăcinat direct în ghivece, pentru că suportă greu transplantul. Substratul este format din nisip şi turbă în părţi egale. La o temperatură de 28-30 de grade Celsius şi umiditatea atmosferică de 85-90% înrădăcinează în circa o lună. După înrădăcinare, se trec în ghivece mai mari, într-un substrat format din: amestec de turbă, pământ de frunze, mraniţă, nisip (2:1:1:1). La 10 zile se administrează îngrăşăminte, se pulverizează zilnic cu apă de ploaie, la temperatura mediului, se ţin în locuri luminoase şi ferite de curenţi.

Colocasia Schott - Colocasia

Colocasia esculenta Vent. - originară din insulele Oceanului Pacific, planta are în sol rizomi care pot avea între 500 grame şi 2 kilograme. Frunzele sunt mari, lung peţiolate. Limbul cordiform de 75/65 cm are culoarea verde, mai mult sau mai puţin închis cu nervuri proeminente. Colocasia antiquorum Schott. - specie originară din Asia tropicală, are frunze mari, ovale cordiforme, ondulate. Limbul ondulat, de culoare verde nuanţat cu verde-albăstrui, are dimensiunile 1/0,5 m. Peţiolul frunzei este puternic, larg caniculat la bază. Se dezvoltă bine în locuri calde, luminoase, într-un substrat fertil, uşor, are cerinţe mari faţă de apă. Se înmulţeşte vegetativ prin butaşi de tulpină, care se secţionează astfel ca fiecare porţiune să aibă un mugure dormind. Butaşii se înrădăcinează pe parapet, în nisip, la adâncimea de 2-3 cm. La temperatura de 28-30 de grade Celsius înrădăcinează în 30-40 de zile. Se plantează în ghivece într-un amestec format din: pământ de ţelină, frunze, mraniţă şi nisip. Se păstrează în încăperi calde, ferite de razele puternice ale soarelui, vara în special se udă din abundenţă.

Cordyline Comm - Cordiline

Cordyline australis Hook. - plantă
de seră rece, originară din Noua Zeelandă. În ţara de origine este arborescentă, putând atinge 8-10 metri înălţime. (V. Berar şi colaboratorii) La noi se cultivă ca plantă la ghiveci, are funze sesile, pieloase, lungi de 30-60 cm, late de 3,5 cm, de culoare verde. În cultură se întâlnesc şi varietăţi cu frunze colorate: „ropupurea“ - frunze violacee la bază şi pe faţa interioară a nervurii mediene; „Aureo-strita“ - frunze cu striuri longitudinale, galbene; „Veitchii“ - baza frunzelor şi faţa inferioară a nervurii mediane purpurie. Cordyline strictă Endl. - specie originară din Australia, cultivată în seră rece. Frunzele sunt mai puţin compacte decât la specia precedentă, acuminate cu lungimea de 30-60 cm. Cordyline terminalis Kth - originară din Asia Tropicală, se cultivă în seră caldă. Plantele ating în cultură 75 cm înălţime. Frunzele sunt peţiolate, inserate în spirală, eliptic-lanceolate, înguste la ambele extremităţi. Au culoarea verde-închis. Se cultivă varietăţi cu frunze necurbate cu striuri albe, roşii, roz sau galbene. Plantele de seră rece se păstrează iarnă la 9-10 grade Celsius şi cer un sol mai greu, argilos, fertil. Cele de seră caldă au nevoie de 18-20 de grade Celsius şi sol mai uşor afânat. Pentru colorarea frunzelor trebuie asigurată lumină la sfârşitul iernii. În timpul verii, nu suportă razele solare direct. Se înmulţeşte vegetativ prin separarea drajonilor, prin butaşi de tulpină şi prin marcotaj aerian. Butaşii se recoltează în decembrie-ianuarie, se înrădăcinează în nisip la temperatura de 28-30 de grade Celsius. După înrădăcinare, se plantează la ghiveci, în iunie se pot scoate în răsadniţe, iar la începutul toamnei se schimbă ghivecele şi se trec în seră. Marcotajul aerian se aplică mai ales pentru întinerirea plantelor degarnisite la bază. Trasvazarea se face într-un amestec de 3/4 pământ de ferigi şi 1/4 mraniţă, după care se asigură o temperatură ridicată. Iarna se udă moderat, iar vara, din abundenţă. Trebuie umbrite în zilele cu insolaţie puternică, dar frunzele sunt colorate frumos numai dacă li se acordă un plus de lumină la sfârşitul iernii. Îndepărtarea la toate speciile care decorează prin frunze, a prafului şi a frunzelor uscate.

Diffenbachia Schott - Difenbachia

Diffenbachia aieta Schott - originară de pe Amazon, este specia cea mai răspândită. Are frunzele mai mult sau mai puţin mari, cu macule albe pe un fond verde. De la această specie s-au obţinut multe varietăţi : „Gigantea“ - frunze mari, verzi; „Superba“ - port compact, frunze groase panaşate, cu alb-crem pe fond de verde; „Magnifica“ - plante robuste, frunze striate la centru cu alb şi presărate cu macule albe şi negre. Plante de seră caldă, au nevoie de substrat uşor, bine drenat, bogat în substanţe nutritive. Pretenţioase la umiditatea din sol şi atmosferă. Se înmulţeşte în lunile de iarnă prin butaşi de vârf sau porţiuni mici de tulpină, care trebuie să conţină câte un mugure. Se înrădăcinează într-un substrat uşor şi cald; pentru a reduce transpiraţia se leagă frunzele. Se plantează în ghivece într-un substrat din pământ de frunze, turbă, mraniţă, nisip (2:1:1:1). Este sensibilă la transplantare, care trebuie făcută cu multă atenţie. Reacţionează foarte bine la administrarea îngrăşămintelor organice.

Ficus L - Ficus

Ficus elastica Roxb - originară din India, este cea mai populară specie de ficus. Planta are tulpini rigide, verticale, care poartă frunze pieloase, groase, eliptice, strălucitoare, dispuse altern, cu marginea frunzei întreagă. În afară de specia de bază, care are frunzele verde strălucitor, mai sunt răspândite şi soiurile: „Rubra“ - frunze roşii, „Robista“ - cu frunzele verde-intens, „Variegata“ - cu marginea sau pete galbene sau albe. Ficus lyrata Warb. - specia provine din China, este un arbust de mare efect, cu creştere lentă, dar port maiestuos. Frunzele sunt mari, în formă de liră, cu marginea ondulată şi lungimea de 50-60 cm. Nervaţiunea frunzelor este evidentă şi de culoare mai deschisă. Ficus pumila L. - originară din China, Japonia, este un arbust ghimpant. Frunzele ovale, mici, cu nervuri bine marcate, cu peţiol scurt. Indicată pentru a îmbrăca zidurile unei grădini de iarnă sau diferiţi suporţi. Ficus benghalensis L - specie originară din Asia tropicală, planta este ramificată, remarcabilă prin frunzele verzi, ovale, cu marginea puţin ondulată şi nervurile proeminente. Lăstarii tineri sunt pubescenţi. Puţin pretenţios, ficusul se cultivă în încăperi calde şi reci. Este pretenţios la umiditate, mai ales vara, când frunzele trebuie pulverizate cu apă. Este sensibil la apă rece şi la curenţii de aer. Se înmulţeşte prin butaşi de vârf şi de tulpină, care se efectuează iarna, deoarece plantele au mai puţin latex. Înrădăcinarea se face în nisip, la temperatura de 25-30 de grade Celsius, într-o atmosferă umedă. Butaşii de vârf se pot înrădăcina şi în apă. Durata înrădăcinării este de 3-4 săptămâni. Butaşii înrădăcinaţi se plantează în ghivece, într-un substrat format din: pământ de frunze, pământ de ţelină, compost şi nisip în părţi, egale la care se adăugă şi rosătură de coarne. Lucrările de îngrijire sunt: iarna se păstrează în încăperi reci şi temperate, se udă moderat, se administrează îngrăşăminte faziale complexe N:P:K - 2:1:1, iar primăvara se efectuează transvazarea.

Monstera Adams

Monstera deliciosa Liemb. - originară din pădurile umede din Mexic, planta are o tulpină viguroasă, care poate atinge câţiva metri înălţime, este grimpantă. Frunzele au peţiol lung de 60-100 cm, turtit. Frunzele tinere sunt întregi, la maturitate sunt groase, pieloase, puternic lobate, perforate şi foarte mari (80-100 cm/80-90 cm). Cerinţele ecologice sunt asemănătoare cu cele ale ficusului. Se înmulţeşte primăvara, dar şi în tot cursul anului prin butaşi de vârf sau din porţiuni de tulpină. Butaşii de vârf au 2-3 frunze şi câteva rădăcini adventive, se plantează pe parapet în nisip la temperaturi ridicate şi umiditate asigurată. Butaşii de tulpină au un nod şi peţiolul frunzei sau butaşii formaţi din porţiuni de tulpină cu un singur nod, înrădăcinează în câteva luni. La apariţia primei frunze adevărate se face plantarea în ghiveci, într-un substrat format din: pământ de ţelină, turbă, nisip şi cărbune pisat. În primii ani, trasvazarea se face anual, iar la plantele mature, la 3-4 ani. Lucrările de îngrijire sunt aceleaşi ca şi la ficus.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Plante decorative prin frunze şi habitus

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT