Plante floricole cu bulbi, tuberobulbi şi rizomi

Dintre plantele perene decorative, o parte au particularitatea de a acumula rezerve în organe subterane cu aspect diferit, care servesc şi la înmulţirea plantelor. După structura morfologică, aceste organe sunt: bulbi, rizomi, tuberobulbi şi rădăcini metamorfozate. În floricultură, acest grup de plante sunt cuprinse sub numele generic de „plante bulboase“, după cum prezintă Goian Mircea şi colaboratorii.

„Plante bulboase“ au o înflorire bogată, cu flori de mărimi diferite, în general viu colorate. Majoritatea înfloresc primăvara, dar sunt specii care înfloresc vara şi toamna.

Convallaria L. – Mărgăritar

Convallaria mayalis L. Planta rustica cu rizomi trasanţi, frunze ovale. Florile dispuse unilateral în mici ciorchini, pe o tijă florală de circa 20 cm înălţime, sunt albe şi plăcut parfumate. Înfloreşte în aprilie-mai. În cultură s-au obţinut numeroase varietăţi, cu frunze striate, panaşate sau bordate cu alb sau galben, cu flori învolte de culoare albă (Geant) sau roz (Rosea). Necesită terenuri uşoare, bogate în humus, semiumbrite, mai puţin varietăţile cu frunze striate, care se cultivă în plin soare. Se înmulţeşte prin diviziunea rizomilor toamna, când plantele sunt în repaus, sau primăvara devreme. Se taie rizomii în porţiuni care să cuprindă şi muguri şi rădăcini, apli se plantează la distanţe de 6-10 cm, la adâncimea de 3-5 cm. Mugurii de un an nu înfloresc, cei de 2 ani dau inflorescenţe mici, iar în al treilea an înflorirea este abundentă.

Crocus L. – Şofran

Denumirea vine de la cuvântul grec „Krakos“ care provine de la denumirea arabă a şofranului. Crochus chysanthus Herb. Plantă originară din Balcani şi Asia Mică, are în sol bulbi mici. Frunzele în număr de 5-7, au 2-3 mm lăţime. Florile cu două bractee au periantul cu tub lung terminal cu şase segmente drepte, galben-oranj, striat la exterior cu nuanţe de bronz, brun, câteodată cu alb. Înfloreşte în februarie-martie. Crocus neapolitanus Hort ex Mordant. Plantă rustică cu bulbi cărnoşi până la 5 cm diametru, este originară din Europa. Prezintă frunze numeroase. Florile solitare sau unite printr-o bractee au culori diferite: violet, lila, alb, galben. Înfloreşte în februarie-martie. Preferă solurile nisipoase, bine drenate, reacţionează foarte bine la administrarea îngrăşămintelor organice, bine descompuse. Cultura este foarte simplă, alături de bulbul plantat se formeaz mulţi bulbi care se scot după 2-3 ani de cultură. Se plantează în octombrie, la 10-12 cm distanţă şi 5-6 cm adâncime.

Hyacinthus L. – Zambile

Numele vine din mitologia greacă, cuvântul „hyakinthos“ însemnând „nestemată“, cu aluzie la frumuseţea tânărului Hyacinthus, favoritul zeului Apollo. Hyacinthus orientaliss L. - planta prezintă bulb trunchiat, sferic, acoperit cu o frunză membranoasă, colorată diferit. Frunzele sunt liniare, de culoare verde intens. Florile, grupate într-o inflorescenţă în formă de spic, sunt susţinute pe o tijă groasă, suculenta, înaltă de 20-30 cm. Florile sunt scurt pedicelate, de tip companulat, divers colorate, în nuanţe de roşu, roz, galben, albastru sau alb şi puternic parfumate. Înfloreşte în martie-aprilie. Hyacinthus romanus L. Planta are tije florale de 24-40 cm cu inflorescenţe laxe, formate din flori inodore, de culoare albă sau bleu. Zambilele preferă locuri însorite, sol bogat în humus şi permeabil. Înmulţirea prin seminţe se practică numai în lucrări de ameliorare. Zambilele se înmulţesc în mod obişnuit prin bulbi. În perioada de repaus iunieiulie, bulbii se scot din pământ şi se separă. Plantarea în câmp se face toamna, în cursul lunii octombrie, la distanţe de 20-25 cm între rânduri şi 10-15 cm pe rând. Adâncimea de plantare 8-10 cm. Scoaterea bulbilor din teren se face anual sau o dată la 2-3 ani. Până la plantare se depozitează în încăperi aerisite la temperaturi de 20-25 grade Celsius. În toamnă, cei mari se plantează în teren deschis pentru flori, iar cei mici şi foarte mici în pepinieră, la distanţe de 4-5 cm, unde îşi continuă dezvoltarea. Lucrările de îngrijire aplicate zambilelor sunt irigarea de 3-4 ori, administrarea fazială a îngrăşămintelor, combaterea bolilor şi a dăunătorilor, protejarea culturii peste iarnă.

Lilium L. – Crin

Lilium auratum Lundl. Originar din China şi Japonia, prezintă bulbi solzoşi, sferici, de culoare brună, tije florale cu înălţimea de 80-100 cm, rigide, drepte, frunze lanceolate. Florile, grupate câte 10-30 în inflorescenţă, sunt mari, cu vârful ondulat, de culoare alb-crem, cu dungi mediane galben-portocalii şi numeroase puncte roşii-purpurii. Înfloreşte din iulie până în august. Lilium candidum L. - originar din Europa şi Orient, este foarte răspândit la noi în ţară. Planta are bulbi solzoşi, cărnoşi, mari, frunze lanceolate. Tulpini înalte de 1-1,2 m, care se termină cu 10-20 flori albe, cu parfum puternic şi suav. Înfloreşte în luna iunie. Lilium regale Wils. - originar din China, are bulbi mari, solzoşi, de culoare purpurie. Tulpini înalte pană la un metru, cu frunze înguste. Flori mari, larg deschise cu vârful diviziunilor uşor răsucit, grupate câte 3-5. Culoarea florilor este albă cu dungă mediană violacee de-a lungul fiecărei diviziuni şi cu iritaţii galbene pe partea internă. Înfloreşte în luna iunie. Lilium tigrinum Ker-Gawl - originară din Extremul Orient, specia are bulbi solzoşi, voluminoşi, de culoare albă. Tije florale de 80-150 cm, frunze liniare, la subsoara cărora în timpul perioadei de vegetaţie se formeaăa câte doi bulbi, care pot servi la înmulţire. Florile grupate câte 15-20 în vârful tulpinii, au culoarea roşie, oranj punctuate cu purpuriu-închis. Înfloreşte în iulie-august. Crinii preferă soluri bogate în humus, umede, cu rezistenţă diferită la temperaturile scăzute, majoritatea speciilor fiind rustice. Dau rezultate mai bune la semiumbră. Majoritatea au nevoie de multă apă, în special în perioada de creştere vegetativă intensă. Soluri cu conţinut mai ridicat de calciu preferă Lilium candidum şi Lilium regale, în rest preferă soluri uşoare afânate, uşor acide. Crinul se înmulţeşte prin seminţe sau vegetativ. Prin seminţe se înmulţeşte crinul regal, iar celelalte specii numai în lucrările de ameliorare. Vegetativ, se înmulţeşte prin bulbi, când plantele sunt în repaus, la majoritatea speciilor toamna, iar la crinul candidum în luna august. Plantarea în teren se face imediat după recoltarea bulbilor, păstrarea lor se poate face în depozite cel mult două săptămâni. Lucrările de îngrijire la cultura crinilor sunt: afânarea solului cu grijă pentru a nu se răni bulbii, udat abundent în perioada dezvoltării tijelor florifere, administrarea de îngrăşăminte în 3-4 etape, tutorarea plantelor cu număr mare de flori şi mulcirea.

Narcissus L. – Narcise

Numele genului vine din mitologia greacă, de la Narcis cel îndrăgostit de frumuseţea chipului său. Narcissus pseudonarcissus L. - originară din Europa, specia are bulbi piriformi, de culoare brună şi frunze lungi de 20-25 cm. Tija florală are înălţimea de 25-30 cm şi poartă o floare cu corola mare, asemănătoare unei trompe, cu marginea ondulată şi crenată. Culoarea florilor este galbenă, albă sau bicoloră. Înfloreşte în martie-aprilie. Narcissus incomparabilis Mill. - specie originară din sudul Europei, cu bulb de mărime mijlocie, tijă florală de circa 40 cm înălţime, flori parfumate, diviziunile perigonului alb, gălbui, corola galben-închis, are marginile franjurate şi lungimea cât 2/3 din cea a perigonului. Înfloreşte în aprilie-mai. Narcissus poeticus L. - originară din Grecia, specia prezintă un bulb alungit, de 8-10 cm circumferinţă. Tija florală înaltă de 30-40 cm, uşor aplatizată, floarea albă cu corola foarte scurtă şi evazată, bordată pe margine cu roşu. Înfloreşte în aprilie-mai. Narcissus tazetta L. - originea acestei specii este în Europa. Prezintă un bulb mare, tije florale de 4050 cm înălţime, flori mici grupate, parfum intens. Narcissus jonquilla - originară din Spania, are flori mici, grupate câte 2-6 în vârful tijei florale, galben-aurii, parfumate. Preferă soluri uşoare, argilo-nisipoase, cu conţinut ridicat în humus, pH de 7-7,5. Nu suportă terenurile grele. Narcisele se înmulţesc prin bulbi. Bulbul narciselor este peren, cu o durată de 2-3 ani. Diferenţierea mugurilor florali se face la 15-17 grade Celsius primăvara. Bulbii se recoltează în perioada de repaus, vara, sau la plantare, în octombrie. Plantarea se face în rânduri sau benzi, la distanţă de 20-25 cm între rânduri, 10-15 cm pe rând, iar între benzi la 60 cm. Adâncimea de plantare 10-15 cm, în funcţie de mărimea bulbilor. Lucrări de îngrijire: plivitul buruienilor, afânarea solului, irigarea de 3-4 ori şi îngrăşarea fazială.

Tulipa L. – Laleaua

Denumirea genului vine de la cuvântul persan „toliban“, care înseamnă turban, cu aluzie la forma florii. Tulipa acuminate Vahl. - originară din Persia. Bulbul este mare, piriform, cu 3-4 frunze sesile. Tija florală de 35 cm, tepalele albe sau roz, uneori striate cu roz-carmin, de 8-10 cm lungime, de formă lanceolată, liniare la vârf. Înfloreşte în aprilie. Tulipa clusiang D.C. - originară din Persia. Bulb rotund, frunze liniare, ascuţite. Tijă florală de 35 cm. Flori mici, alungite, de 3-5 cm lungime, tepalele, pe partea externă albe şi roşii pe partea internă, cu pată violet purpuriu la bază. Înfloreşte în mai. Tulipa fosteriana Hoog. - originară din Asia Centrală, are tulpini florale de 20-30 cm înălţime. Flori mari de 8-10 cm lungime, larg campanulate, roşu strălucitor. Înfloreşte în aprilie. Tulipa gesneriana L. - originară din Orient, are bulbul de formă ovoidă sau piriformă, format din tunici cărnoase albe protejate de una pergamentoasă, cafenie. Tija florală are 30-60 cm înălţime, floarea are forma unei cupe, de culori diverse. Înfloreşte în luna mai. Factorul cel mai important pentru lalele este temperatura. Înrădăcinarea bulbilor are loc la 6-7 grade Celsius, temperatura optimă pentru creşterea organelor aeriene este cuprinsă între 12 şi 16 grade Celsius, diferenţirea mugurilor florali are loc la 20 grade Celsius, bulbii se păstrează la 9 grade Celsius. Nevoia de apă este mare în perioada de creştere a frunzelor şi tijelor florale şi scade o dată cu uscarea frunzelor şi intrarea în repaus. Lalelele preferă terenuri însorite, în locuri umbrite tulpinile se etiolează şi florile îşi pierd aspectul decorativ. Solurile recomandate pentru lalele sunt cele nisipoase şi nisipo-argiloase, fertile, calde, bine drenate. Se înmulţesc prin seminţe numai în lucrări de ameliorare, obişnuit se înmulţesc prin bulbi. Scoaterea bulbilor din pământ se face în iunie, după ce plantele intră în repaus. Păstrarea se face în încăperi uscate, aerisite, la temperatura de 20 de grade Celsius, iar după încheierea diferenţierii organelor florale (sfârşitul lunii august) se ţin la 9 garde Celsius. Plantarea bulbilor în teren începe în septembrie şi poate continua până în noiembrie. Plantarea se face pe teren modelat sau nu, în benzi sau pe brazde. Distanţa între rânduri este de 25 cm, pe rând între bulbi de 10-15 cm, adâncimea de plantare 8-10 cm. Lucrările de îngrijire a unei culturi de lalele constau în mulcirea după plantare în regiuni cu ierni aspre, afânarea solului de 3-4 ori, plivirea buruienilor, irigarea de 3-4 ori, aplicarea în 2-4 etape a îngrăşămintelor minerale: iarna, la răsărirea plantelor şi la detaşarea bobocului de frunze.

Victor VĂTĂMANU