Plante perene hemicriptofite

1/2/2021

Plante perene hemicriptofite

Aster, steluţa – Fam. Compositae

Numele florii face aluzie la dispoziţia ligulelor, aster în limba greacă înseamnă „stea“. (Elena Şelaru) Origine - America de Nord. Specii şi cultivaruri - genul Aster cuprinde multe specii perene (peste 350), din care cele două prezentate în continuare sunt spectaculoase şi ca flori tăiate.

Aster novi-belgii L.

Considerat „regele asterilor“, se remarcă prin vigoare, rusticitate şi abundenţa înfloririi toamna (septembrie-octombrie). Plantă puternic ramificată, formează o tufă deasă, înaltă de 80-160 cm în momentul înfloririi. Frunzele sunt lanceolate, întregi, glabre, sesile. Inflorescenţa (calatidiu) cuprinde 15-20 de ligule colorate în nuanţe de bleu, lavand, roz, în funcţie de soi. Au fost create şi soiuri cu flori duble sau semiduble. Se disting: - soiurile cu talie înaltă (peste 100 cm): „Fellowship“ (roz- mov), „Gloriosus“ (roz-mov), „Marie Ballard“ (bleu), „Plenty“ (bleu- lavand); - soiurile cu talie mijlocie (70-90 cm): „Blue radiance“ (bleu- lavand), „Crimson Brocade“ (roşu- cărămiziu), „White ladies“ (alb), „Winston Churchill“ (roşu-purpuriu); - soiurile cu talie mică (40-60 cm): „Peter Harrison“ (roz-mov), „Royal Velvet“ (bleu-violet).

Aster novae-angliae L.

Are înălţimea de 100-150 cm. Tulpinile sunt pubescente, puternic ramificate în partea superioară. Frunzele de formă lanceolată, cu vârful ascuţit, sunt amplexicaule şi fin ciliate. Calatidiile, de 4-5 cm în diametru, sunt grupate în corimbe laxe, destul de regulate. Înfloreşte în septembrie-octombrie.

Soiuri: „Barr`s Pink“ (roz), „Constance“ (albastru), „Harrington Pink“ (roz), „Little Fardell“ (roz-carmin). Cerinţe ecologice: aceste plante pot creşte pe orice tip de sol, dar, pentru a obţine o creştere viguroasă şi o înflorire abundentă, trebuie să se aleagă un teren fertil. Întrucât secătuieşte repede pământul, locul lor trebuie schimbat la 3-4 ani. Suportă toate expoziţiile, cu insolaţie sau nu; înflorirea este însă mai abundentă în locurile bine însoţite. Tehnologia de cultură: asterul poate fi înmulţit foarte uşor, atât prin seminţe, cât şi pe cale vegetativă.

Semănatul se face primăvara, în răsadniţă, loc în care se execută şi repicarea răsadurilor, sau mai bine pe brazde în pepinieră. Plantele sunt capabile să înflorească în toamna aceluiaşi an, dar ele sunt ţinute 1-2 ani în pepinieră. Divizarea tufei este metoda de înmulţire mult practicată şi repetată la 3-4 ani. Planta-mamă se scoate din pământ cu ajutorul cazmalei sau al unei furci, după care se rupe în bucăţi cu cel puţin 5-6 lăstari, ce se replantează într-un teren nou, fertil, bine lucrat. Drajonii se folosesc la înmulţire când se doreşte o cantitate mare de material săditor. Lăstarii bine înrădăcinaţi se scot primăvara sau toamna şi se plantează în pepinieră (pe brazde) la 20-30 cm distanţă, unde se lasă 1-2 ani pentru a se forma, în urma aplicării operaţiei de ciupire, tufe dense în lăstari şi, totodată, bine înrădăcinate.

Butaşii se pot face primăvara, din lăstari tineri ce se pun la înrădăcinat în nisip, în tocuri de răsadniţă. Procedeul este puţin folosit la noi întrucât celelalte metode de înmulţire sunt mai simple. Înfiinţarea culturii se realizează toamna, în terenurile uşoare, şi primăvara, în cele grele. Prinderea este uşoară, în general plantele suportând bine mutarea lor chiar când sunt pline de boboci. Distanţele de plantare sunt de 60-80 cm între rânduri şi pe rând. În afara lucrărilor obişnuite de întreţinere a solului şi udarea numai în anii excesiv de secetoşi, se pot face şi următoarele: ciupirea unei părţi din lăstari pentru a se realiza o eşalonare a înfloririi; bobocirea (eliminarea cu foarfeca a bobocilor mici care se formează în jurul celor mari) pentru obţinerea de flori mari; tutorarea cu tutori plasaţi la periferia tufei; fertilizarea primăvara cu gunoi semidescompus; combaterea făinarii (Erysiphe cichoracearum) cu fungicide (substanţe de tipul Karathane, sulf etc.). Recoltarea florilor se face prin tăiere, la înflorirea deplină. Utilizare: astăzi, se cultivă mult pentru flori tăiate, care sunt specifice sezonului de toamnă. Asterul este însă o plantă întâlnită frecvent în borduri multicolore, solitar sau grup.

Astilbe - Familia Saxifragaceae

Astilbe este una dintre cele mai interesante flori datorită mărimii şi frumuseţii particulare a inflorescenţelor, ce amintesc de penajul fin al păsărilor exotice. Planta, de o robusteţe relativă, prezintă în pământ un rizom scurt, din care ţâşnesc într-o tufă densă frunzele, compuse din 3-5 foliole foarte fin dinţate, şi tulpinile florale. În momentul înfloririi talia plantei atinge 40-90 cm, în funcţie de specie şi soi. Inflorescenţa este un panicul elegant, alcătuit din numeroase flori mici. Coloritul poate fi roz, roşu, violet, mov, alb, crem, în infinite tonalităţi. Înfloreşte în lunile iunie-august. Origine: China şi Japonia. Specii şi cultivaruri: Astilbe astilboides - planta este foarte viguroasă, înaltă de 60-100 cm. Florile albe apar în luna iulie, Astilbe chinensis Miq. - înălţimea plantei este de 40-60 cm.

Florile sunt alb-crem. Înfloreşte în luna iunie. Astilbe japonica Franch - planta atinge talia de 40-50 cm, are florile albe şi înflorire precoce (mai-iunie). Hibridarea acestor specii a făcut posibilă obţinerea a numeroase soiuri de o frumuseţe deosebită. Soiuri: „Ceres“ (roz tandru, 60-70 cm înălţime), „Crepuscule“ (roşu, 90 cm înălţime), „Dame blanche“ (alb, pur, pitic), „Fanal“ (roşu închis, 60 cm înălţime), „Gloria“ (roz închis, timpuriu), „Mont Blanc“ (alb-roz), „Red Sentinel“ (roşu bric, 70 cm înălţime), „Reine Alexandra“ (roz pur, 50 cm înălţime) etc. Cerinţe ecologice - Astilbe este o plantă exigentă faţă de sol şi apă. Pretinde terenuri acide, bogate în humus, cu structură mijlocie şi suficient de umede vara. Se exclud terenurile calcaroase (planta este calcifugă), prea însorite şi uscate în timpul verii. Suportă soarele direct numai acolo unde este destulă umezeală şi un sol bogat în turbă sau pământ de frunze. Îi place în special semiumbra, unde florile sunt mai frumoase şi înflorirea de durată lungă, iar lăstărirea bogată. Răspunde la fertilizarea cu azot. Tehnologia de cultură - semănatul este un procedeu greoi de obţinere a plantelor. Seminţele, foarte mici, au nevoie de o îngrijire atentă după semănare. Se seamănă pe substrat de turbă, în seră sau răsadniţă, începând din martie până în iunie. Atenţie deosebită se acordă menţinerii căldurii (18- 20 grade Celsius) şi a substratului permanent reavăn. Repicarea este bine să se facă direct în ghivece mici, care se vor îngropa în pământul din răsadniţă. Plantarea la locul definitiv este posibilă după 1-2 ani de creştere în pepinieră. Divizarea plantei este metoda de înmulţire cea mai folosită.

Ea se execută toamna, în luna septembrie, sau primăvara, numai la tufele voluminoase. Diviziunile de plantă se pun într-un pământ uşor, bine pregătit cu adaos de nisip, dacă este cazul, şi turba sau pământ de frunze. Plantele obţinute din seminţe sau pe cale vegetativă (divizare) se plantează toamna, în luna septembrie, sau primăvara (martie-aprilie) în gropi de 30/30/30 cm. La plantare, rădăcinile plantei se aşază pe un pat humifer, alcătuit din turbă, pământ de frunze şi mraniţă. În terenurile neutre, se pudrează groapa cu sulf sau cu un îngrăşământ acid. Distanţele de plantare se apreciază la 40-50 cm, în raport cu vigoarea soiului. Udarea cu regularitate este obligatorie. Plantele cultivate în pământ uscat sau foarte drenat îşi pierd repede turgescenţa.

Udarea se face seara, după apusul soarelui. Să nu se uite că plantele au nevoie continuu de teren umed. Mulcirea cu turbă sau frunze semidescompuse este necesară pentru menţinerea umidităţii solului. Umbrirea trebuie avută în vedere pe terenurile cu insolaţie puternică. Florile apărute în plin soare îşi pierd uşor strălucirea. Protejarea împotriva gerurilor puternice se face prin acoperirea plantelor, toamna, cu frunze uscate, turbă, ramuri de brad, pământ fibros. Recoltarea florilor se face prin tăiere la înflorirea deplină a tijelor florale. Utilizare - este planta ideală pentru locurile semiumbrite sau însorite, dar umede. Florile tăiate au un efect deosebit.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Plante perene hemicriptofite

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT