REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Plantele şi produsele vegetale exportate către UE vor trebui să poarte certificat fitosanitar

15/12/2019

0 Comments

 
Picture
Începând cu 14 decembrie, cele mai multe plante şi produse vegetale proaspete sau minim procesate vor trebui însoţite de certificate fitosanitare pentru a intra pe teritoriul UE, se arată într-un material publicat pe foodsafetynews.com
Aceste noi reguli se aplică inclusiv produselor venite din SUA. Inspecţia şi acordarea certificatului fitosanitar se vor face şi în Elveţia sau Muntenegru. Fără aceste documente, transportul va fi respins. Aceste reguli au ca scop prevenirea introducerii de noi boli sau dăunători pe teritoriul Uniunii. Regulamentul care prevede necesitatea acestor certificate a fost pus la punct încă din 2016, dar implementarea lui a întârziat, multe dintre produsele care sunt azi pe piaţa comunitară şi cuprinse în regulament neavând acest act la intrarea în Europa. Produsele vegetale care vor avea nevoie de certificat fitosanitar sunt: fructe şi legume (cu excepţia celor procesate prin congelare); flori tăiate; pomi şi ramuri din specii care păstrează frunzele; cereale şi produse derivate; baloturi hamei, peleţi şi conuri; seminţe; alte produse neprocesate sau minim procesate din plante, inclusiv lemn. Pe lângă aceste noi reguli privind certificatele, UE va interzice 36 de categorii de plante cu risc ridicat care vor completa lista produselor interzise a intra pe continent. Până la final de 2019, Comisia va adopta mai multe acte de punere în aplicare a noilor reguli, iar pentru a asigura implementarea lor corectă în statele UE, pe tot parcursul redactării vor fi consultaţi experţii statelor membre, Parlamentul UE şi Consiliul, precum şi alţi jucători implicaţi. Pentru mai multe informaţii este pusă la dispoziţie şi o adresă de mail: [email protected] Aşadar, din 14 decembrie 2019 toate plantele (inclusiv părţi de plante) vor avea nevoie de certificate fitosanitare, doar dacă nu sunt deja listate în Commission Implementing Regulation (EU) 2018/2019 ca fiind scutite de regulamentul general (adică nu sunt obligate să fie însoţite de certificate fitosanitare). Momentan, din această listă de scutiri fac parte: ananasul, nucile de cocos, bananele, fructele durian şi curmalele. Legea sănătăţii plantelor a crescut măsurile împotriva introducerii de noi boli sau dăunători prin intermediul importurilor din ţări terţe. Regulamentul Comisiei din 2018/2019 stabileşte o listă a plantelor cu risc major a căror introducere pe teritoriul UE va fi provizoriu interzisă, începând din 14 decembrie, până la o evaluare completă a riscului. (eur-lex.europa.eu/legal-content). Dăunătorii: articolul 6(2) din Legea Sănătăţii plantelor împuterniceşte Comisia să stabilească o listă cu principalele insecte dăunătoare. Publicată în Jurnalul Oficial din 11 oct.2019, lista cuprinde 20 de insecte de carantină, inclusiv Xylella fastidiosa (o bacterie transmisă de insectele care se hrănesc din xilemul plantelor şi poate afecta numeroase specii de sâmburoase, plante ornamentale etc.), Popillia japonica (o specie de gândac polifag care creează probleme deosebite plantelor ornamentale şi nu numai), Anoplophora glabripennis (o specie de gândac asiatic ce provoacă mari pagube copacilor) şi alte două afecţiuni severe ale citricelor.

În octombrie 2016, Parlamentul European şi Cosiliul au adoptat Regulamntul 2016/2031 (Regulation (EU) 2016/2031) privind măsurile de protecţie împotriva patogenilor de plante („Legea sănătăţii plantelor“). În decembrie 2016, regulamentul a intrat în vigoare şi va fi aplicat începând de la jumătatea lui decembrie 2019. Scopul noului act este de a actualiza regimul de sănătate al plantelor, de a consolida mai multe măsuri de protecţie a plantelor de pe teritoriul UE, de a asigura un comerţ sigur, precum şi de a diminua impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii plantelor de cultură şi pădurilor.

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE