REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Plusvaloare din «Ţara Soarelui Răsare»

15/2/2020

0 Comments

 
Picture
La data de 4 februarie a.c., Summit Agro România a organizat la Poiana Braşov un eveniment special menit să marcheze încheierea unui an de succes şi începerea unuia nou, pentru care a pregătit un portofoliu format din produse pentru protecţia plantelor, fertilizanţi, biostimulatori şi produse pentru combaterea biologică de înaltă calitate.
În cadrul manifestării anuale şi în prezenţa partenerilor săi (distribuitori, jucători-cheie de pe piaţă, importanţi factori de opinie, cercetători, fermieri şi presa de specialitate), reprezentanţii companiei au exprimat dorinţa de a aduce plusvaloare în agricultura românească. Summit Agro România aparţine grupului de companii cu capital japonez Sumi Agro Europe, care la rândul său aparţine Sumitomo Corporation din Japonia, iar pe piaţa din România aniversează peste două decenii de activitate. În Europa, distribuţia de produse de protecţia plantelor a început în urmă cu 30 de ani, iar în România de 23 de ani. În 2020, compania mamă - Summitomo Corporation - celebrează 100 de ani. Patricia Maria Ştirbu, preşedintele Summit Agro pentru România, Bulgaria, ADRIA şi Republica Moldova, a declarat următoarele: „În 2020, Anul Sănătăţii Plantelor, ne propunem să fim şi mai aproape de partenerii noştri, să îi servim mai bine şi să îi asigurăm că vom continua să aducem colaborării noastre Plusvaloare din «Ţara Soarelui Răsare». Echipa Summit Agro România a evoluat, iar preocuparea noastră în acest an este să înţelegem mai bine necesităţile colaboratorilor noştri“. Prezent la eveniment, Tomoaki Tetsu, preşedinte & CEO al Sumi Agro Europe, a afirmat că este „mândru că actuala echipă, condusă în ultimul an de către dr. ing. Patricia Maria Ştirbu, reuşeste în continuare să facă faţă cu brio tuturor provocărilor şi să aibă rezultate bune chiar şi într-un an dificil în  agricultură, atât pe plan naţional, cât şi internaţional“. Domnia sa consideră ca misiunea companiei este să contribuie la dezvoltarea sectorului agricol şi a partenerilor săi. Aşadar, Summit Agro România va continua să aibă o prezenţă intensă pe piaţa de profil şi va oferi fermierilor programe complete de protecţie şi nutriţie a plantelor, având în vedere numărul şi diversitatea produselor din portofoliul său. Conform unui obicei japonez care simbolizează noroc şi bunăstare, preşedinţii Sumi Agro Europe şi Summit Agro România au desenat, în prezenţa invitaţilor, cel de-al doilea ochi al unei păpuşi Daruma.

Produse noi, inovatoare

Specialiştii Summit Agro România au prezentat auditoriului produsele noi din portofoliul pentru anul 2020, modul lor de acţiune şi rezultatele obţinute în diferite instituţii de cercetare din ţară. La eveniment au participat şi cercetători care au testat respectivele produse şi au subliniat calităţile acestora. Ştefan Oană, director regional de vânzări pentru zona de sud a ţării în cadrul companiei Summit Agro România, cu o experienţă de peste 35 ani în domeniul agricol şi 16 ani în cercetare, a prezentat produsul Click Pro, ce combate buruienile din cultura de porumb. Drd. ing. Susana Mondici, de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Livada, a prezentat studii ce atestă calităţile deosebite ale produsului. Click Pro este un erbicid selectiv, conţine două substanţe active, terbutilazin şi mesotrione, şi este considerat a fi o soluţie excelentă de combatere a buruienilor dicotiledonate şi a unora monocotiledonate. Este un produs cu dublă acţiune, peliculară şi sistemică, ce poate fi aplicat atât în preemergenţă, cât şi postemergent, până la stadiul de opt frunze ale culturii de porumb. Aşadar, erbicidul prezintă flexibilitate în aplicare, are un efect de lungă durată şi acţionează rapid, rezultatele fiind vizibile în doar câteva zile de la aplicare. Doza recomandată este de 2-2,3 litri/ha şi se aplică doar un singur tratament pe sezon. Click Pro este recomandat a fi utilizat la porumb ca parte a programului de erbicidare, singur sau în tank-mix cu alte erbicide cu mod de acţiune diferit, având ca scop realizarea unui control eficient asupra unui spectru larg de buruieni.

Un produs eficient  în combaterea manei

Cel de-al doilea produs intrat de anul acesta în oferta comercială a companiei japoneze este Lieto, iar prezentarea sa a fost realizată de către Endre Sigmond, expert tehnic Summit Agro România, cu o experienţă de peste 30 de ani în domeniul agricol şi 10 ani în cercetare. Lieto este un fungicid pentru combaterea manei din culturile de cartof, tomate şi viţă-de-vie, având acţiune atât preventivă, cât şi curativă. Are în componenţa sa două substanţe active, cimoxanil şi zoxamid, cu două mecanisme de acţiune diferite. Produsul este rezistent la spălare, are acţiune multisite şi este absorbit rapid în plantă, cu o distribuţie uniformă. Totodată, este sigur pentru mediu şi utilizator şi are o sinergie excelentă cu substanţele care acţionează împotriva germinaţiei sporilor. Dozele recomandate sunt de 0,45 kg/ha la cultura de cartof şi de 0,40 kg/ha la tomate şi viţă-de-vie. Fungicidul are o calitate deosebită - susţinută şi de testele realizate şi prezentate de către dr. ing. Manuela Hermeziu, din cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov.

Produsele biologice, înglobate în portofoliu

Gama produselor biologice, denumită Seipro („sei“ vine de la seicho, care în limba japoneză înseamnă creştere şi „pro“ - un produs pentru profesionişti), înglobează acum cinci produse de înaltă calitate, care pot fi integrate cu succes în managementul integrat de protecţie a plantelor utilizat în agricultura convenţională. Aceste produse sunt în pas cu noile tendinţe, dar şi cu noile restricţii din ce în ce mai drastice de la nivelul UE. În această gamă sunt cuprinse produse pentru combaterea biologică a dăunătorilor şi biostimulatori care au certificare BIO la nivel european. Mărgărint Niţă-Dragomir, director tehnic Summit Agro România, a prezentat participanţilor gama Seipro şi avantajele pe care le aduce fermierilor folosirea acestor produse. Ing. Cătălin Petrache, reprezentant al companiei Marcoser, a utilizat bioinsecticidului NoFly şi Nicu Feier, fermier cultivator de căpşuni în zona Halmeu - Satu Mare, a folosit Kinactiv Root şi Shigeki, ambii declarându-se multumiţi de rezultatele obţinute. Gama Seipro conţine biostimulatori de top: Shigeki - pentru susţinerea plantelor înaintea perioadelor de stres, Kaishi - pentru trecerea peste stresul deja cauzat acestora, Kinactiv fruit - care sporeşte calitatea fructelor şi Kinactiv root - biostimulator pentru înrădăcinare, dar şi un insecticid biologic - NoFly WP - pentru utilizare atât în spaţii închise, cât şi deschise. Acesta are ca substanţă activă o concentraţie mare de blastospori vii ai ciupercii parazite „Paecilomyces (Isaria) fumosoroseus“ tulpina FE 9901 şi alte ingrediente inerte de natură organică. Dr. ing. Alina Donici, de la Staţiunea Didactică de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Pomicultură Pietroasa, şi dr. ing. Dan Chira, de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea - SCDEP Braşov, au vorbit despre rezultatele foarte bune obţinute la testarea produselor Shigeki şi Kinactiv Fruit la viţa-de-vie, respectiv Shigeki şi Kinactiv Root folosite pentru stimularea creşterii plăntuţelor de molid în solar. NoFly WP combate musculiţa albă de seră, iar doza recomandată este de 0,2-0,25%. Când insecticidul biologic intră în contact cu insectele dăunătoare, sporii se ataşează de corpul acestora. Odată ce ciuperca parazită Paecilomyces fumosoroseus pătrunde în cuticula insectei gazdă, multiplicarea fungică are loc prin formarea de hife în hemocoel. Ciclul de infectare al ciupercii parazite este unul deosebit de rapid, simptomele cauzate de ciupercă fiind evidente în termen de 24 până la 48 de ore după ce conidia intră în contact cu insecta. Organele interne ale gazdei sunt apoi perturbate mecanic, se iniţiază necroza ţesuturilor şi pierderea funcţiilor vitale. Insectele dăunătoare care intră în contact cu produsul NoFly WP îşi opresc hrănirea în aproximativ 24 de ore şi sunt distruse în totalitate într-un timp estimat de 2-5 zile. P. fumosoroseus nu este un organism patogen pentru plante şi nu produce efecte dăunătoare semnificative asupra insectelor benefice. Singurele reziduuri derivate din aplicarea produsului sunt sporii, care au o perioadă scurtă de viaţă şi nu prezintă probleme de persistenţă în mediu (sol, apă sau aer). Aceste caracteristici fac NoFly WP un produs ideal pentru programele integrate de combatere care utilizează şi organisme benefice în combaterea dăunătorilor din culturile de seră.

Summit Agro România s-a înfiinţat în anul 1997 şi face parte din Sumitomo Corporation, cu sediul central în Japonia. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România de compania Summit Agro amintim: insecticidele Mospilan 20 SG şi Wizard, fungicidele Cyflamid 5 EW, Topsin 70 WDG, erbicidele - Nisshin, Targa Super şi fertilizanţii Fertigofol Ultra, Sulfomax şi BrasiPro. Totodată, menţionam şi Trika Expert, un produs ce încorporează în aceeaşi granulă substanţa activă - LambdaCihalotrin (4g/kg), dar şi un fertilizant organomineral cu efect starter (fosfor 35% şi azot 7%), oferind astfel protecţie şi energie radiculară.

Sumitomo Corporation are o istorie care datează încă din 1630, este prezentă în 116 ţări, are peste 700 de sucursale şi are un număr de aproximativ 73.000 de angajaţi. Corporaţia desfăşoară activităţi în mai multe ramuri economice: industria de extracţie şi prelucrare a metalelor, transporturi şi sisteme de construcţii, mediu şi infrastructură, media, bunuri şi servicii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă, resurse minerale, energie, produse chimice şi electronice.

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE