REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Pomicultorii cer noi omologări de produse de protecţie

15/3/2020

0 Comments

 
Picture
La a VII-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Pomiculturii, organizată de către Centrul pentru Management Agricol, cu sprijinul Organizaţiei Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare Legume - Fructe OIPA Prodcom au participat circa 200 de fermieri, alături de specialişti şi reprezentanţi ai companiilor producătoare produse de protecţia plantelor. S-au purtat discuţii aprinse despre rezultatele submăsurii 4.1a, banii insuficienţi, proiecte eligibile, dar nefinanţate, şi mai ales despre noul PNS al sectorului pomicol.
Doar 40 % din proiectele depuse pe 4.1a au primit finanţare până în 2019

Mihail Coman, directorul Institutului de Pomicultură de la Piteşti-Mărăcineni, ca principală instituţie de avizare a proiectelor, a făcut un scurt bilanţ al submăsurii 4.1a. „În 2017 importam 600-700 mii  de tone de fructe (inclusiv exotice), cu valoare de aproape 500 de milioane de euro. În intervalul 2015-2019 au fost finanţate doar 40% din totalul proiectelor pentru reconversie şi modernizare, adică 493 de proiecte din totalul de 1.267 depuse, valoarea finanţată prin fonduri europene fiind de 270,3 milioane de euro. Dar au fost şi proiecte eligibile şi nefinanţate, majoritatea din 2019, care ar avea nevoie de 145,7 milioane, acestea fiind şi cele mai complete, care integrează producţia“, a spus directorul. În perspectivă, după estimarea ritmului de plantare de până acum (în 2020, livezile noi au ajuns la 8.957 ha), se apreciază că în 2027 creşterea suprafeţei va fi la 17.685 ha. Dar, contrar tuturor aşteptărilor, din cele aproape 9.000 ha, 5.746 sunt numai cu nucifere, iar din totalul celor nefinanţate şi eligibile de 3.737 ha, 1.352 ha sunt tot pentru nucifere. La mare distanţă urmează arbuştii fructiferi, plantaţiile de cais/persic, cireş, măr etc. Având în vedere acestă evoluţie, apare întrebarea, pentru perioada următoare, dacă este nevoie de o strategie de plantare a speciilor prioritare, a zonelor de plantare, mai ales în contextul introducerii de noi specii pomicole. „Prefer suprafeţe mai reduse, dar cu tehnologii bine puse la punct“, a sublinat directorul de la Mărăcineni, care a făcut şi o programare a noilor plantări pentru 2021-2027 pentru o suprafaţă de 17.685 ha, cu un cost estimat de 500 milioane de euro. În privinţa pepinierelor, producţia este de circa 1,7 milioane puieţi din firme private, dar cu un procent mic de material certificat (doar 30%, restul fiind din categorii CAC), în timp de staţiunile de cercetare livrează 0,2 milioane de puieţi cu 70% certificare. De aceea se face import masiv, dar specialiştii atrag atenţia asupra selecţiei de soiuri, portaltoi şi adaptabilitate (directorul Coman a spus că, de exemplu, la afin sunt soiuri cu 100 şi cu 1.000 de ore necesar de frig, în funcţie de origine, nu toate se portivesc climatului nostru). Aici costurile pentru perioada următoare ar fi de 43-64 milioane de euro, obligatoriu de inclus în PNS.

Din păcate, Ovidiu Popescu, consilier superior la Direcţia de Dezvoltare Rurală, din MADR, nu a putut da asigurări pentru identificarea de fonduri neconsumate pentru proiectele eligibile rămase pe din afară, dar „ceea ce ştiu este că se poate aborda acest aspect prin tragerea liniei în jos, pe sumele ce se vor disponibiliza din rezilieri şi economii făcute în proiecte. De asemenea, avem modificări PNDR în derulare prin care s-au realocat din măsura 6.5 către 4.1.a 12 milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru acoperirea deficitului generat de supracontractare (pe ultima submăsură a fost cam de 3%)“, a spus consilierul. El a mai făcut o precizare: au fost trei sesiuni de alocări de fonduri pentru pepiniere, cu finanţare de până la 90%, însă la primele două nu s-au primit solicitări…, iar la ultima sesiune, proiectele sunt în analiză. Pe parcursul sesiunilor interactive, Aurel Tănase, preşedintele OIPA Prodcom, a sintetizat mai multe probleme cu care se confruntă pomicultorii, urmând ca acestea să fie supuse atenţiei Ministerului, unele fiind deja pe masa ministrului Oros. Accentul a fost pus pe nevoia de asociere, nevoie de omologare a produselor la speciile noi în extindere şi tratarea egală a fermierilor interni de către hipermarketuri cu a celor din afară în privinţa substanţelor şi a reziduurilor, problema asigurărilor în pomicultură, existenţa plantaţiilor neglijate ca focare de infecţie permanentă pentru cele noi, utilizarea unui document unic autentic - factura -, de către toţi actorii din piaţă etc.

Reprezentanţii Adama, Intermag, SummitAgro, TimacAgro şi Agricover au vorbit despre soluţiile eficiente de scădere a costurilor de producţie la hectar şi despre cele mai noi şi performante tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor la fructe.

Roxana DRAGHICI
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE