Porumbul furajer: reguli de aur pentru o insilozare reusita

Bertrand CARPENTIER, Institutul  sectorului vegetal ARVALIS

Porumbul furajer stă la baza alimentaţiei şeptelului de lapte. Conservat sub formă de siloz, el furnizează animalului aproape 80% din nevoile lui energetice şi circa 50% din cele proteice. Recolta constituie o etapă esenţială în cultura porumbului furajer. Obiectivul lucrărilor de recoltare este acela de a duce la adăpost furajul produs pe câmp, păstrându-l atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Astfel, stabilirea momentului în care planta ajunge la randamentul ei energetic optim, tocarea produsului la o dimensiune corectă şi confecţionarea unui siloz ermetic constituie operaţiuni-cheie.

---

Alegerea datei recoltei în funcţie de gradul de umplere a boabelor
În condiţii normale de cultură, stadiul optim de recoltare corespunde unui nivel de materie uscată de 32-33% în planta întreagă. Acesta este momentul în care este atins un compromis bun între randament, conservare, valoare energetică şi ingestibilitatea furajului.
În această etapă, este inutilă întârzierea recoltei, riscul fiind acela de a da naştere la dificultăţi, precum: dificultatea recoltării în zonele reci, dificultatea conservării atunci când conţinutul de materie uscată per plantă întreagă depăşeşte 35%, dificultatea digerării boabelor prea uscate şi dificultatea digerării raţiilor prea bogate în amidon. În condiţii de frig, este posibilă recoltarea la un procent mai mic de materii uscate - de ordinul a 30% -, însă randamentul şi conţinutul de amidon sunt, în general, mai slabe. Se recomandă încheierea lucrărilor de recoltare înainte de 15 octombrie, pentru a limita efectul riscurilor climatice. Observarea, în câmp, a gradului de umplere a boabelor constituie un mijloc bun de estimare a maturităţii plantei. În perioada optimă de recoltare, cele trei stadii ale amidonului - lapte, lapte-ceară şi vitros - sunt repartizate în trei straturi, în boabele din coroana centrală a ştiuleţilor. La un conţinut de materie uscată de 35-36%, amidonul lăptos
nu mai reprezintă decât o picătură la baza bobului.

Cum ţinem sub control calitatea tocării
Tocarea are două obiective aparent contradictorii: tocarea fină, efectuată pentru a facilita tasarea silozului, şi lăsarea unor bucăţi destul de lungi pentru masticaţia vacilor. Sita vibratoare este un instrument eficace în aprecierea fineţei tocării. Bucăţile mari (>20 mm) sunt de nedorit, deoarece îngreunează tasarea silozului şi provoacă respingere din partea animalului, la jgheabul de alimentare, fapt care antrenează o scădere a consumului vacilor. Prezenţa a mai mult de 1% de bucăţi mari (echivalentul unei căni la o găleată de 10 litri) indică un defect de reglaj sau de întreţinere a maşinii de însilozare. În ce priveşte procentul de particule medii (de 10-20 mm), la jgheabul de furajare trebuie să se aibă în vedere 10%. Cu cât sunt mai puţine particule medii, cu atât mai bună este tasarea, mai ales dacă procentul de materii uscate din porumb depăşeşte 35%. În sectoarele în care aparatul vegetativ rămâne verde, tocarea la lungimi mai mari (15-20% particule medii) nu constituie un inconvenient pentru conservare. Totuşi, în testele efectuate pe vaci de lapte s-a constatat o scădere a ingestiei (-0,5 kg de materie uscată) la o tocare prea grosieră, precum şi o scădere a eficacităţii raţiei atunci când porumbul avea sub 5% particule medii (-5% UFL valorificate). Momentul procesării boabelor trebuie adaptat în funcţie de maturitatea acestora. Amidonul vitros la porumbul cu peste 32% materie uscată trebuie fracţionat, pentru ca digestia să fie optimizată: acesta este rolul spărgătoarelor de boabe, disponibile pe majoritatea combinelor de recoltat. În fine, să nu uităm că tocarea particulelor trebuie să fie directă şi netă, iar acest lucru necesită ascuţirea periodică a cuţitelor maşinii de însilozare.

Trebuie prevăzută o avansare rapidă a «frontului de lucru» al silozului
Într-un siloz de porumb furajer, pierderile intervin mai ales la „frontul de lucru” al silozului, în timpul utilizării acestuia. Una dintre condiţiile care trebuie respectate pentru a reduce pierderile constă în avansarea acestui front într-un ritm mai rapid decât reluarea fermentărilor. În general, se ţine cont de următoarele valori minime pentru deplasarea frontului de lucru: 10 cm pe zi, în medie, iarna; 20 cm pe zi, în medie, vara. Lărgimea şi înălţimea silozurilor trebuie deci adaptate în mod corespunzător.

Evitaţi prezenţa pământului în siloz
Pământul adus pe roţile tractoarelor şi remorcilor constituie o sursă de spori butirici, care pun în pericol buna conservare a silozului. Pentru a evita acest risc, preferaţi întotdeauna silozuri cu sol betonat, iar zonele de circulaţie din apropierea silozului să aibă un teren stabilizat.

Tasaţi, pentru a închide cât mai puţin aer posibil în siloz
Cu cât porumbul este recoltat mai verde şi mai umed, cu atât mai mult silozul tasat păstrează mai mult porozitatea. Se estimează că la 30% materie uscată, în siloz se închide circa 1 litru de aer per kilogramul de materie uscată. În câteva ore (3-4), în siloz nu mai rămâne oxigen deloc, iar procesul de fermentaţie corespunzător începe imediat. Când porumbul furajer este mai uscat (35% materie uscată), fiecare metru cub din siloz este mai dificil de tasat. Tocarea fină este utilă pentru creşterea densităţii materiei uscate. Aerul închis în siloz reprezintă în acest caz 3 până la 5 litri/kg de materie uscată. Celulele de porumb încă vii sunt mai puţin active, deci este nevoie de mult mai mult timp pentru a epuiza oxigenul închis (de la 3 la 5 zile). În tot acest interval, fermentaţiile lactice corecte nu încep, însă drojdiile şi mucegaiul se înmulţesc. Dacă etanşeitatea silozului este bună, activitatea acestor organisme începe să se încetinească şi ele nu mai încălzesc silozul. Însă, ulterior, în prezenţa aerului (în urma vreunei fisuri în prelată sau în frontul de lucru), procesul de deteriorare reîncepe şi mai intens: aceasta este principala cauză a pierderilor de materie uscată în timpul conservării porumbului furajer. O dată cu evoluţia tehnologiei către maşinile de însilozat cu debit foarte mare, tractoarele de tasat nu mai au timpul necesar efectuării unei acţiuni corecte, mai ales în cazul procentelor ridicate de materie uscată. Într-o astfel de situaţie, trebuie revăzută coerenţa acestei activităţi fie revenind la o maşină mai puţin performantă, fie prin realizarea simultană a două silozuri, cu două tractoare de tasare.

Adăpostirea furajului în mediu etanş din prima şi până în ultima zi
Absenţa oxigenului este necesară pentru ca fermentaţiile să aibă loc în mod corect; reîmprospătarea oxigenului relansează procesul de încălzire. În ziua recoltei, închiderea silozului trebuie să fie cât mai ermetică posibil, cu ajutorul unei prelate de plastic, bine fixată şi bine protejată.