Porumbul face parte din grupa plantelor ușor însilozabile (minimul de zahăr este mai mic decât conținutul real de zahăr, ca în cazul porumbului plantă întreagă). Conservarea prin însilozare, dacă este bine făcută, permite porumbului să-și păstreze calitățile nutriționale inițiale.
Silozul de porumb „plantă întreagă” prezintă, pe de o parte, calitățile unui furaj grosier (datorită prezenței frunzelor și tulpinilor), iar pe de altă parte, calitățile unui furaj concentrat (datorită prezenței boabelor). Aceste calități nutriționale îl recomandă pentru folosirea ca rație de bază în furajarea bovinelor, fiind furnizor de energie și fibre. Rația de bază poate fi suplimentată cu surse proteice (șroturi, turte sau lucernă deshidratată) fără dificultate. Folosirea porumbului siloz ca furaj în alimentația taurinelor de lapte și carne reprezintă o cale deloc neglijabilă pentru sporirea și ieftinirea produselor obținute prin tehnologia de creștere a acestora. Caracteristica nutritivă principală a porumbului, indiferent de destinația culturii (boabe, masă verde sau siloz), rezidă în valoarea energetică destul de ridicată a acestuia, datorită conținutului bogat în glucide digestibile.
Dacă sub aspect energetic porumbul siloz este superior celorlalte plante de nutreț cultivate, în privința conținutului de proteină brută se situează sub 10-12%, ceea ce impune adoptarea unor măsuri de compensare în alcătuirea rațiilor furajere. Importanța porumbului siloz în agricultura celor mai multe țări europene este relevată de creșterea continuă a suprafețelor cultivate cu această cultură în perioada ultimelor decenii, ajungând în prezent la o suprafață cuprinsă între 3 și 4 milioane de hectare în cadrul țărilor Comunității Europene, din care numai în Franța se cultivă circa 1 milion de hectare.
Cultura porumbului pentru siloz a permis extinderea acestei plante mult în afara limitelor sale termice, ocupând în prezent areale netradiționale apropiate de limita nordică a paralelei de 55° latitudine. În România, porumbul siloz s-a remarcat în structura plantelor furajere, în special în perioada anilor 1960 și 1970 (peste 280 mii de hectare), după care a urmat o scădere la nivelul anilor 1980 (până în 45 de mii de hectare), după care suprafețele au crescut din nou până la nivelul anului 1990 (peste 560 de mii de hectare – Anuarul Statistic al României 1991).
Cercetările întreprinse în cadrul unităților de cercetare-dezvoltare din România au condus la concluzia că porumbul furajer găsește aici condiții favorabile de cultură în aceleași areale ca și porumbul cultivat pentru boabe, producțiile cele mai mari, în cazul porumbului siloz, înregistrându-se pe solurile cernoziomice, în toate regiunile țării, și pe solurile brune din Transilvania și Moldova, iar producțiile cele mai mici se obțin pe solurile puternic podzolite. Reușita culturii oricărei specii de plante este condiționată, printre alți factori, și de alegerea judicioasă a materialului genetic adecvat.
Și în cazul porumbului siloz, rezultatele cercetărilor românești obținute în urma studiului unui număr cât mai mare de hibrizi de porumb, în diverse condiții pedoclimatice, reprezintă o contribuție importantă la alegerea celor mai valoroși dintre hibrizii experimentați pentru anumite zone naturale de cultură. Astfel de experiențe s-au inițiat și în unitățile de cercetare din România și s-au desfășurat destul de sistematic, în special în perioada 1960-1970, apoi din ce în ce mai sporadic.
În schimb, în țările vest-europene, experimentarea hibrizilor de porumb în vederea precizării acelora ce se pretează și pentru cultura de siloz sau numai pentru aceasta, precum și activități directe de ameliorare pentru crearea de hibrizi specializați pentru cultura pentru siloz, sunt de mare actualitate în Franța, Olanda, Belgia, Anglia și Germania.
În România, cu începere, în special, după 1989, au fost reluate încercările și testările hibrizilor de porumb destinați culturii de siloz, având ca obiectiv identificarea celor mai valoroși hibrizi și a celor mai productive grupe de precocitate, iar prin aceasta să contribuie la readucere în actualitate a acestui important furaj destinat alimentației rumegătoarelor.
S-au experimentat hibrizi de porumb omologați, autorizați sau admiși în producție, destinați inițial pentru cultura de boabe la noi în țară, aparținând tuturor grupelor de maturitate. Inițial au fost vizați hibrizii românești de porumb din grupele de maturitate timpurii, mijlocii și tardivi. Mai târziu au fost experimentați și hibrizii de tip mijlociu-tardiv și din nou tardivi. Densitățile practicate au fost diferențiate, de la o densitate de 100.000 de plante la hectar pentru hibrizii timpurii, la 60.000 la hibrizii tardivi, la o distanță de 70 cm între rânduri. Organizarea experiențelor, observațiile și notările efectuate, recoltarea, luarea probelor și analiza acestora s-au făcut în conformitate cu cerințele internaționale de testare în acest caz. Trebuie amintit faptul că determinarea conținutului de proteină brută s-a efectuat printr-o variantă a metodei Kjeldahl. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că anii experimentali se deosebesc destul de mult în ceea ce privește condițiile meteorologice.
Principalul obiectiv urmărit în experimentarea desfășurată în țara noastră a vizat producția de substanță uscată a plantei întregi. După experimentare, putem afirma următoarele: producțiile, ca amplitudine, s-au situat între 16,7 tone s.u./ha la hibrizii timpurii și 21,7 tone s.u./ha la hibrizii tardivi. Mai târziu, în următorii ani și în alte condiții pedoclimatice s-au obținut între 13,1 și 22,6 tone s.u./ha la hibrizii tardivi. Producțiile medii pe grupe de precocitate a hibrizilor atrag atenția că valorile producțiilor la grupele de hibrizi timpurii și mijlocii au fost practic egale (17,4- 17,5 tone s.u./ha), comparativ cu cele ale hibrizilor tardivi, care s-au situat la niveluri mai mari (19,6 tone s.u./ha). Analiza producțiilor medii pentru fiecare hibrid de porumb experimentat, deși conduce în numeroase cazuri la constatarea existenței multor hibrizi asemănători ca potențial de producție, oferă totuși posibilitatea reținerii genotipurilor celor mai productive.
Perioada de vegetație a hibrizilor experimentați, notificați prin data recoltării, corespunzătoare fazei de maturitate în lapte-ceară a boabelor, când procentul de substanță uscată din întreaga plantă s-a situat pe grupe de hibrizi între 31,6 și 35,1%, a condus la ierarhizarea grupelor de hibrizi cu un interval mediu de 7 zile. Calendaristic, acest lucru s-ar concretiza în posibilitatea recoltării porumbului siloz începând cu decada II-a a lunii august pentru hibrizii timpurii, continuând cu decada a III-a a lunii august pentru hibrizii mijlocii și încheind cu decadele I-II ale lunii septembrie pentru hibrizii tardivi.
În alegerea celui mai potrivit hibrid din cadrul fiecărei grupe de maturitate, alături de datele privitoare la procentul de substanță uscată din planta întreagă la recoltare, s-ar mai putea apela la numărul zilelor de la semănat la apariția stigmatelor. Observațiile și notările efectuate cu privire la vigoarea timpurie a plantelor și a rezistenței acestora la cădere și frângere la recoltare nu au atras atenția în mod restrictiv pentru o anumită grupă de maturitate sau special, pentru un anumit hibrid.
Calitatea porumbului siloz, în lipsa posibilităților de determinare a digestibilității, s-a apreciat prin ponderea știuleților în totalul substanței uscate, cunoscându-se aportul acestora în valoarea alimentară a nutrețului însilozat. În general, procentul mediu al știuleților pe grupe de hibrizi a fost cuprins între 40,5 și 42,8%. Procentul de proteină brută în planta întreagă, deși considerat un indicator minor de calitate la porumbul siloz, s-a situat pe grupe de hibrizi românești de porumb la valori cuprinse între 8,6 și 9,1%, fiind oarecum în corelație cu procentul de știuleți.
În urma celor prezentate anterior putem concluziona că porumbul siloz, prin valoarea energetică deosebită și producția mare de substanță uscată la hectar, trebuie să revină cu mai multă pondere în alimentația animalelor și în special a vacilor de lapte. Reușita culturii porumbului siloz depinde, în mare măsură, de alegerea corespunzătoare a hibridului de porumb.
De aceea, s-ar justifica reorganizarea unei rețele ecologice pentru experimentarea hibrizilor de porumb nou omologați, autorizați și admiși în producție, în vederea furnizării datelor necesare zonării corespunzătoare a acestora.
Victor VĂTĂMANU
