Porumbul pentru siloz - furaj important pentru iarna

Porumbul face parte din grupa plantelor uşor însilozabile (minimul de zahăr este mai mic decât conţinutul real de zahăr, ca în cazul porumbului plantă întreagă). Conservarea prin însilozare, dacă este bine făcută, permite porumbului să-şi păstreze calităţile nutriţionale iniţiale.

---

Silozul de porumb „plantă întreagă” prezintă, pe de o parte, calităţile unui furaj grosier (datorită prezenţei frunzelor şi tulpinilor), iar pe de altă parte, calităţile unui furaj concentrat (datorită prezenţei boabelor). Aceste calităţi nutriţionale îl recomandă pentru folosirea ca raţie de bază în furajarea bovinelor, fiind furnizor de energie şi fibre. Raţia de bază poate fi suplimentată cu surse proteice (şroturi, turte sau lucernă deshidratată) fără dificultate. Folosirea porumbului siloz ca furaj în alimentaţia taurinelor de lapte şi carne reprezintă o cale deloc neglijabilă pentru sporirea şi ieftinirea produselor obţinute prin tehnologia de creştere a acestora. Caracteristica nutritivă principală a porumbului, indiferent de destinaţia culturii (boabe, masă verde sau siloz), rezidă în valoarea energetică destul de ridicată a acestuia, datorită conţinutului bogat în glucide digestibile.

Dacă sub aspect energetic porumbul siloz este superior celorlalte plante de nutreţ cultivate, în privinţa conţinutului de proteină brută se situează sub 10-12%, ceea ce impune adoptarea unor măsuri de compensare în alcătuirea raţiilor furajere. Importanţa porumbului siloz în agricultura celor mai multe ţări europene este relevată de creşterea continuă a suprafeţelor cultivate cu această cultură în perioada ultimelor decenii, ajungând în prezent la o suprafaţă cuprinsă între 3 şi 4 milioane de hectare în cadrul ţărilor Comunităţii Europene, din care numai în Franţa se cultivă circa 1 milion de hectare.

Cultura porumbului pentru siloz a permis extinderea acestei plante mult în afara limitelor sale termice, ocupând în prezent areale netradiţionale apropiate de limita nordică a paralelei de 55° latitudine. În România, porumbul siloz s-a remarcat în structura plantelor furajere, în special în perioada anilor 1960 şi 1970 (peste 280 mii de hectare), după care a urmat o scădere la nivelul anilor 1980 (până în 45 de mii de hectare), după care suprafeţele au crescut din nou până la nivelul anului 1990 (peste 560 de mii de hectare - Anuarul Statistic al României 1991).

Cercetările întreprinse în cadrul unităţilor de cercetare-dezvoltare din România au condus la concluzia că porumbul furajer găseşte aici condiţii favorabile de cultură în aceleaşi areale ca şi porumbul cultivat pentru boabe, producţiile cele mai mari, în cazul porumbului siloz, înregistrându-se pe solurile cernoziomice, în toate regiunile ţării, şi pe solurile brune din Transilvania şi Moldova, iar producţiile cele mai mici se obţin pe solurile puternic podzolite. Reuşita culturii oricărei specii de plante este condiţionată, printre alţi factori, şi de alegerea judicioasă a materialului genetic adecvat.

Şi în cazul porumbului siloz, rezultatele cercetărilor româneşti obţinute în urma studiului unui număr cât mai mare de hibrizi de porumb, în diverse condiţii pedoclimatice, reprezintă o contribuţie importantă la alegerea celor mai valoroşi dintre hibrizii experimentaţi pentru anumite zone naturale de cultură. Astfel de experienţe s-au iniţiat şi în unităţile de cercetare din România şi s-au desfăşurat destul de sistematic, în special în perioada 1960-1970, apoi din ce în ce mai sporadic.

În schimb, în ţările vest-europene, experimentarea hibrizilor de porumb în vederea precizării acelora ce se pretează şi pentru cultura de siloz sau numai pentru aceasta, precum şi activităţi directe de ameliorare pentru crearea de hibrizi specializaţi pentru cultura pentru siloz, sunt de mare actualitate în Franţa, Olanda, Belgia, Anglia şi Germania.

În România, cu începere, în special, după 1989, au fost reluate încercările şi testările hibrizilor de porumb destinaţi culturii de siloz, având ca obiectiv identificarea celor mai valoroşi hibrizi şi a celor mai productive grupe de precocitate, iar prin aceasta să contribuie la readucere în actualitate a acestui important furaj destinat alimentaţiei rumegătoarelor.

S-au experimentat hibrizi de porumb omologaţi, autorizaţi sau admişi în producţie, destinaţi iniţial pentru cultura de boabe la noi în ţară, aparţinând tuturor grupelor de maturitate. Iniţial au fost vizaţi hibrizii româneşti de porumb din grupele de maturitate timpurii, mijlocii şi tardivi. Mai târziu au fost experimentaţi şi hibrizii de tip mijlociu-tardiv şi din nou tardivi. Densităţile practicate au fost diferenţiate, de la o densitate de 100.000 de plante la hectar pentru hibrizii timpurii, la 60.000 la hibrizii tardivi, la o distanţă de 70 cm între rânduri. Organizarea experienţelor, observaţiile şi notările efectuate, recoltarea, luarea probelor şi analiza acestora s-au făcut în conformitate cu cerinţele internaţionale de testare în acest caz. Trebuie amintit faptul că determinarea conţinutului de proteină brută s-a efectuat printr-o variantă a metodei Kjeldahl. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că anii experimentali se deosebesc destul de mult în ceea ce priveşte condiţiile meteorologice.

Principalul obiectiv urmărit în experimentarea desfăşurată în ţara noastră a vizat producţia de substanţă uscată a plantei întregi. După experimentare, putem afirma următoarele: producţiile, ca amplitudine, s-au situat între 16,7 tone s.u./ha la hibrizii timpurii şi 21,7 tone s.u./ha la hibrizii tardivi. Mai târziu, în următorii ani şi în alte condiţii pedoclimatice s-au obţinut între 13,1 şi 22,6 tone s.u./ha la hibrizii tardivi. Producţiile medii pe grupe de precocitate a hibrizilor atrag atenţia că valorile producţiilor la grupele de hibrizi timpurii şi mijlocii au fost practic egale (17,4- 17,5 tone s.u./ha), comparativ cu cele ale hibrizilor tardivi, care s-au situat la niveluri mai mari (19,6 tone s.u./ha). Analiza producţiilor medii pentru fiecare hibrid de porumb experimentat, deşi conduce în numeroase cazuri la constatarea existenţei multor hibrizi asemănători ca potenţial de producţie, oferă totuşi posibilitatea reţinerii genotipurilor celor mai productive.

Perioada de vegetaţie a hibrizilor experimentaţi, notificaţi prin data recoltării, corespunzătoare fazei de maturitate în lapte-ceară a boabelor, când procentul de substanţă uscată din întreaga plantă s-a situat pe grupe de hibrizi între 31,6 şi 35,1%, a condus la ierarhizarea grupelor de hibrizi cu un interval mediu de 7 zile. Calendaristic, acest lucru s-ar concretiza în posibilitatea recoltării porumbului siloz începând cu decada II-a a lunii august pentru hibrizii timpurii, continuând cu decada a III-a a lunii august pentru hibrizii mijlocii şi încheind cu decadele I-II ale lunii septembrie pentru hibrizii tardivi.

În alegerea celui mai potrivit hibrid din cadrul fiecărei grupe de maturitate, alături de datele privitoare la procentul de substanţă uscată din planta întreagă la recoltare, s-ar mai putea apela la numărul zilelor de la semănat la apariţia stigmatelor. Observaţiile şi notările efectuate cu privire la vigoarea timpurie a plantelor şi a rezistenţei acestora la cădere şi frângere la recoltare nu au atras atenţia în mod restrictiv pentru o anumită grupă de maturitate sau special, pentru un anumit hibrid.

Calitatea porumbului siloz, în lipsa posibilităţilor de determinare a digestibilităţii, s-a apreciat prin ponderea ştiuleţilor în totalul substanţei uscate, cunoscându-se aportul acestora în valoarea alimentară a nutreţului însilozat. În general, procentul mediu al ştiuleţilor pe grupe de hibrizi a fost cuprins între 40,5 şi 42,8%. Procentul de proteină brută în planta întreagă, deşi considerat un indicator minor de calitate la porumbul siloz, s-a situat pe grupe de hibrizi româneşti de porumb la valori cuprinse între 8,6 şi 9,1%, fiind oarecum în corelaţie cu procentul de ştiuleţi.

În urma celor prezentate anterior putem concluziona că porumbul siloz, prin valoarea energetică deosebită şi producţia mare de substanţă uscată la hectar, trebuie să revină cu mai multă pondere în alimentaţia animalelor şi în special a vacilor de lapte. Reuşita culturii porumbului siloz depinde, în mare măsură, de alegerea corespunzătoare a hibridului de porumb.

De aceea, s-ar justifica reorganizarea unei reţele ecologice pentru experimentarea hibrizilor de porumb nou omologaţi, autorizaţi şi admişi în producţie, în vederea furnizării datelor necesare zonării corespunzătoare a acestora.

Victor VĂTĂMANU