Posibilităţi de mărire a producţiei de porumb

Producţia de porumb a înregistrat oscilaţii mari în ultimii 10-12 ani, determinate de frecvenţa ridicată a perioadelor cu condiţii climatice mai puţin favorabile şi de unele deficienţe în tehnologia culturii, după cum prezintă Ion Picu

Deficitul mare existent în producţia de cereale poate fi acoperit prin redresarea producţiei de porumb. Producţia de orz şi de grâu de toamnă estimate pe baza stării de vegetaţie actuale şi a evoluţiei condiţiilor meteorologice până la sfârşitul iernii este posibil să fie mult diminuată pe suprafeţe importante din sudul ţării. Principalele direcţii de creştere a producţiei şi eficienţei economice la această cultură sunt concentrarea în zone favorabile şi intensivizarea. Eficienţa maximă se obţine atunci  când se acţionează în ambele direcţii, porumbul fiind una dintre culturile cu capacitate mare de valorificare a condiţiilor ecologice îmbunătăţite.
 
Lucrările solului

Sistemul de lucrare a solului bazat pe arătura de vară sau toamnă şi pregătirea patului germinativ asigură, în majoritatea cazurilor, cele mai ridicate şi stabile producţii de porumb. Pe solurile grele, cu permeabilitate redusă, se justifică lucrarea de afânare adâncă o dată la 3-4 ani. Numeroase date experimentale susţin aceste sisteme de lucrare a solului pentru efectele favorabile în refacerea afânării solului, crearea de condiţii mai bune pentru semănat, răsărirea plantelor şi dezvoltarea sistemului radicular, reducerea gradului de îmburuienare, acumularea şi conservarea apei în sol etc. În fiecare an rămân nearate din toamnă importante suprafeţe destinate culturii porumbului, care de obicei se ară iarna sau primăvară. Înlocuirea arăturii prin lucrări cu grapa cu discuri efectuate în toamnă şi primăvară este o soluţie mai bună de pregătire a terenurilor nearate toamna comparativ cu arătura de primăvară în zonele de câmpie pe soluri mijlocii şi uşoare, în timp ce pe solurile grele, în zone umede, eliminarea arăturii duce la pierderi mari de producţie. Reducerea lucrărilor solului prezintă mai puţine riscuri în condiţii de asigurare a apei prin irigare, precum şi în cazul unei combateri mai eficiente a buruienilor prin aplicarea erbicidelor. În condiţiile acestui an, pe suprafeţele nearate în toamnă şi în timpul iernii, în condiţiile deficitului de umiditate, se vor efectua lucrări de discuire în zonele de câmpie şi arătură numai în zonele cu umiditate asigurată. La pregătirea patului germinativ pentru consevarea apei şi reducerea trecerilor pe teren, se recomandă o lucrare cu grapa la desprimăvărare şi 1-2 lucrări înainte de semănat, în raport şi cu cerinţele de încorporare a erbicidelor, folosindu-se cu precădere combinatorul.
 
Fertilizarea

Cantităţile de elemente nutritive existente în sol, în forme accesibile plantelor, de cele mai multe ori sunt insuficiente pentru a realiza producţia de porumb corespunzătoare potenţialului climatic al zonei şi al hibrizilor cultivaţi. Deficitul de elemente nutritive creşte prin intensivizarea celorlalte măsuri tehnologice, cum sunt irigarea, sporirea densităţii plantelor, hibrizi cu perioada de vegetaţie mai lungă etc., sau se reduce în cazul unor condiţii mai puţin favorabile. Pentru redresarea producţiei de porumb este necesară sacordarea unei atenţii deosebite utilizării îngrăşămintelor pe suprafeţe cât mai extinse, în doze diferenţiate, în funcţie de condiţiile de sol şi climă. Resursele limitate de îngrăşăminte chimice se pot completa cu îngrăşăminte organice, bine descompuse, care se pot administra pe teren înainte de efectuarea pregătirii patului germinativ, de preferinţă în timpul iernii. Fertilizarea cu azot se va corela cu producţia posibilă de realizat, avându-se în vedere, în primul rând, asigurarea apei: rezerva de apă din sol la semănat, aportul freatic, posibilităţile de irigare. Contribuţia solului la aprovizionarea plantelor cu azot este dependent de foarte mulţi factori de sol şi climă, prezentând o variabilitate mare. Ca urmare a secetei prelungite din acest an şi a cantităţilor reduse de precipitaţii, s-au acumulat cantităţi suplimentare de azot mineral în sol, de până la 20-25 kilograme/hectar, din cel neutilizat de culturile precedente şi din mineralizarea materiei organice în condiţii de levigare redusă.
 
Semănatul

Principalele obiective pentru semănatul porumbului sunt declanşarea lucrărilor la timp şi încadrarea lor pe întreaga suprafaţă într-un termen cât mai scurt (10-15 zile), precum şi stabilirea densităţii plantelor în funcţie de condiţiile fiecărei sole. Asigurarea seminţei hibride şi tratamentul acesteia pentru prevenirea atacului unor patogeni şi dăunători sunt, de asemenea, foarte importante. În acest scop, se va apela la serviciile zonale de protecţia plantelor. Semănatul timpuriu corespunzător creşterii temperaturii medii zilnice din aer la 14-15 grade Celsius determină un avans al fazelor de creştere a plantei şi dezvoltarea sistemului radicular înainte de perioadele cu temperaturi foarte ridicate şi seceta din vara. Calendaristic, aceste condiţii se realizează începând cu prima sau a doua decadă a lunii aprilie în sudul şi vestul ţării şi la sfârşitul lunii aprilie sau în prima decadă a lunii mai în celelalte zone. Riscurile semănatului timpuriu privind nerealizarea densităţii sau îmburuienarea culturii pot fi evitate prin folosirea de seminţe cu energie germinativă ridicată, tratamentul seminţei şi aplicarea erbicidelor. Întârzierea semănatului după 10 mai determină maturarea târzie, uneori incompletă, cu deosebire în zonele nordice, precum şi scăderi mari ale producţiei, în special în zonele cu deficit de umiditate. Adâncimea de semănat va fi de 5-6 cm, cu variaţii de 1-2 cm în funcţie de umiditatea solului, data semănatului, textura solului. Densitatea plantelor se diferenţiază în funcţie de hibrid, rezerva de apă, nivelul de fertilizare, aplicarea irigaţiei. În zonele cu deficit mare de precipitaţii, până la data semănatului, se recomandă densităţi de 30-40 mii plante/hectar, în funcţie de cerinţele hibrizilor. La semănat, se suplimentează cu 15-20% numărul de boabe pentru acoperirea pierderilor de seminţe şi plante. Pe terenurile cu rezervă bună de apă şi în zone cu precipitaţii asigurate, în raport de fertilizare şi grupa de maturitate a hibrizilor, se vor asigura 45-55 mii plante/hectar, mergând până la 65-70 mii plante/hectar în cazul hibrizilor timpurii. La culturile irigate, pentru hibrizii tardivi şi semitardivi, densitatea plantelor va fi corelată cu nivelul de fertilizare şi posibilităţile de irigare, situându-se în cele mai favorabile condiţii între 60 şi 70 mii plante/hectar. Pe suprafeţe care se estimează că este posibil să nu se aplice udările la timp, în special în faza de apariţie a paniculului până la coacerea în ceară, se vor adopta densităţi corespunzătoare pentru cultura neirigată.
 
Combaterea buruienilor

Infestarea cu buruieni a fost unul dintre principalii factori limitative ai producţiei de porumb, prin accentuarea deficitului de apă şi al rezervei de elemente nutritive din sol şi a concurenţei pentru lumină. Pentru reducerea îmburuienării şi cu deosebire a buruienilor perene, este necesar să se utilizeze toate mijloacele posibile, începând cu asolamentul, lucrările solului, praşilele mecanice şi manuale şi, nu în ultimul rând, erbicidele. Concurenţa buruienilor în primele 30-40 de zile după răsărirea porumbului determină cele mai mari pierderi de producţie. În acest scop, lucrările de pregătire a patului germinativ împreună cu erbicidele care se aplică preemergent sunt principalele căi de reducere a gradului de îmburuienare sub nivelul critic. Tipurile, cantităţile şi dozele de erbicide utilizeaze sunt diferenţiate în funcţie de buruienile dominante, poziţia porumbului în rotaţia culturilor, însuşirile solului şi condiţiile de cultură, fiind necesară precizarea lor pentru condiţiile concrete ale fiecărei sole. De aceea, considerăm mai utilă precizarea unor criterii în vederea stabilirii măsurilor de combatere a buruienilor decât recomandarea unor reţete. Gama produselor de combatere existente în acest moment este mult diversificată, ceea ce permite combinarea sau înlocuirea erbicidelor reziduale cu produse cu remanenţă limitată, fapt care contribuie la o mai bună amplasare a porumbului în rotaţia culturilor şi la diminuarea efectului poluant. De asemenea, s-a diversificat foarte mult sortimentul de erbicide care se aplică postemergent (în vegetaţie).
 
Cerinţele pentru apă  şi irigarea porumbului

În fazele timpurii de la răsărire, la începutul diferenţierii organelor vegetative şi reproductive în conul de creştere (5-6 frunze), ritmul de creştere al plantei şi cerinţele faţă de apă sunt reduse. Deficitul de umiditate din sol este mai puţin frecvent în această perioadă, iar când apare, poate stimula înrădăcinarea adâncă, fapt ce ajută la evitarea secetelor târzii. O dată cu începutul alungirii tulpinii şi creşterea suprafeţei foliare, cerinţele pentru apă devin tot mai mari, atingând valorile cele mai ridicate la apariţia paniculului - mătăsire. Insuficienţa apei în această perioadă reduce suprafaţa foliară şi provoacă sterilitatea florilor, rezultând ştiuleţi incomplet dezvoltaţi şi fecundaţi, cu număr redus de boabe. Cerinţele pentru apă se menţin ridicate la începutul formării boabelor, după care se reduc treptat spre maturitate. Seceta în această perioadă provoacă umplerea incompletă a boabelor. Rezultă că în perioada cuprinsă între aproximativ 3 săptămâni înainte şi 2-3 săptămâni după apariţia paniculului - mătăsire porumbul prezintă sensibilitate foarte ridicată la deficitul de umiditate. Pierderile de producţie depind de amploarea deficitului hidric exprimat prin reducerea consumului zilnic de apă faţă de consumul potenţial şi de durata de acţiune a secetei. Consumul de apă variază între limite largi, în funcţie de aprovizionarea cu apă, condiţiile de climă şi sol, hibridul cultivat situându-se frecvent între 300 şi 400 mm în condiţii de slabă aprovizionare cu apă, în culturile neirigate din sudul ţării, şi 500-600 mm la culturile bine aprovizionate. Irigarea porumbului s-a dovedit eficientă cu deosebire în zonele aride din sudul ţării, prin sporuri medii de 3-5 tone/hectar. În cazul persistenţei deficitului de apă în sol, este recomandabil ca prin irigare să se asigure răsărirea plantelor, aplicându-se norme de udare reduse (200-300 metri cubi/hectar), iar după încheierea lucrărilor de întreţinere, în funcţie de evoluţia vremii până la sfârşitul lunii mai, când porumbul acoperă solul, să se aplice norme de udare mai mari pentru acumularea apei în adâncime. În perioada critică pentru apă dinainte şi după apariţia paniculului se obţine cea mai ridicată eficienţă a udărilor, prin menţinerea apei în sol la peste 50% din intervalul umidităţii active (IUA). În general, pentru o producţie bună de porumb, sunt necesare 3-4 udări în sudul ţării şi 1-2 udări în zonele umede sau subumede, cu variaţii în funcţie de condiţiile fiecărui an. Eficienţa irigării porumbului este determinată de aplicarea de tehnologii intensive care să asigure obţinerea unor producţii de peste 12-15 tone/hectar. În acest scop, sunt necesare eforturi pentru fertilizarea cu cantităţi optime de îngrăşăminte, folosirea celor mai productivi hibrizi, asigurarea densităţilor plantelor, protecţia culturilor împotriva buruienilor şi dăunătorilor. Succesul este asigurat şi prin dimensionarea corectă a intervenţiilor tehnologice în raport cu resursele economice, dar, pentru situaţia actuală, suprafeţele de porumb din sistemele de irigaţii reprezintă principala posibilitate de asigurare a necesarului de cereale.

Victor VĂTĂMANU