REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Pöttinger - 150 de ani de succes

20/1/2021

0 Comments

 
Picture
Anul acesta se anunţă o mare aniversare pentru Pöttinger, compania austriacă de tehnologie agricolă. „Onoraţi trecutul - fiţi viitorul” este sloganul sub care Pöttinger sărbătoreşte povestea de succes, de 150 de ani. Afacerea care a început într-un mic atelier din localitatea Grieskirchen (Austria) s-a transformat într-un producător de utilaje agricole de renume la nivel internaţional.
Încă din 1871 se prevedea succesul
​

Totul a început la un festival, unde Franz Pöttinger, un ceasornicar din secolul al XIX-lea, inovator şi cu viziune spre viitor, a prezentat teoria conform căreia precizia unui ceas ar putea fi aplicată şi maşinilor pentru a facilita munca grea a fermierilor. Acest lucru a marcat apariţia maşinii de tocat furaje. Şi pentru aceasta, el a primit Medalia de Argint la Linz Festival (Austria), în 1871, adică acum 150 de ani, în acelaşi an în care compania Pöttinger a fost fondată. De atunci Pöttinger a servit cu suces industria tehnologiei agricole.

În plus, faţă de maşina de tocat furaje, compania a produs prese şi sortatoare de fructe, maşini de recoltat siloz şi furaje, tocătoare de resturi vegetale şi maşini de recoltat cartofii. În anii 1950, una dintre cele mai vândute maşini a fost un încărcător pentru fân, paie, iarbă şi frunze de sfeclă. Câţiva ani mai târziu, grebla transportatoare a revoluţionat agricultura pajiştilor. Acest lucru a deschis calea către 
„gama de produse ecologice“.

În urma dezvoltării continue, încărcătorul pentru fân a devenit în scurt timp precursorul remorcii cu autoîncărcare. Pöttinger a fost de atunci liderul pieţei mondiale pe acest segment. Achiziţionarea, în 1975, a unei fabrici de pluguri din regiunea Bavaria (Germania) a deschis uşa pentru Pöttinger de a intra pe piaţa utilajelor de lucrări ale solului. Grapele cu discuri, cultivatoarele şi plugurile au fost apoi adăugate la gama de produse. Al treilea domeniu-cheie de competenţă adus în portofoliul companiei a fost tehnologia semănătorilor. Compania a intrat cu succes pe această piaţă în 2001, prin preluarea fabricii Rabe din Bernburg (Germania).

Steagurile Pöttinger sunt ridicate în toată lumea 

După primele expoziţii la târgurile din Austria şi ţările vecine, succesul internaţional a început în 1999, odată cu înfiinţarea primei filiale de vânzări din Franţa. Alte 14 filiale din Europa, SUA şi Asia au urmat, cea mai recentă realizare fiind deschiderea filialei din Polonia, în 2020.

Onoraţi trecutul - fiţi viitorul

Pöttinger a fost întotdeauna alături de fermieri. Evenimentele recente, în special, au arătat cât de important este ca toată lumea să aibă o cantitate suficientă de alimente de înaltă calitate. „La Pöttinger lucrăm pentru succesul clienţilor noştri de mai bine de 150 de ani. Ca şi companie de familie, Pöttinger îşi asumă responsabilitatea pentru generaţiile viitoare şi pentru mediu. Este datoria noastră să dezvoltăm tehnologia agricolă care să permită şi să promoveze toate aspectele legate de agricultură şi în viitor“, este modul în care Gregor Dietachmayr, purtătorul de cuvânt al echipei de management, prezintă strategia companiei pentru viitor.

Utilajelele agricole Pöttinger sunt comercializate în România de către NHR Agropartners, importator de utilaje agricole de înaltă calitate. În prezent, NHR Agropartners deţine o reţea de 13 filiale care oferă o gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii, mai mult de 230 de angajaţi şi în portofoliu mărci de top distribuite exclusiv cum ar fi DEUTZ-FAHR, JCB, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck, pentru a numi doar câteva dintre acestea. În activitatea NHR Agropartners pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, respectul faţă de client, încrederea în relaţiile construite, seriozitatea şi, cu certitudine, perspectiva în viitor.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE