Pregătirea seminţelor şi a materialelor necesare în producerea răsadurilor

Atât pregătirea seminţelor, cât şi producerea răsadurilor sunt, în opinia autorilor Victor Popescu şi Angela Popescu, deosebit de importante pentru că în cele mai multe cazuri de acestea depind reuşita culturilor şi obţinerea de producţii performante.

Seminţele folosite atât pentru producerea răsadurilor, cât şi pentru înfiinţarea culturilor trebuie să aibă o calitate corespunzătoare. Este bine ca procurarea seminţelor să se facă de la unităţi şi magazine autorizate, care au obligaţia de a vinde seminţe garantate, însoţite de buletin de analiza sau de câteva date privind însuşirile soiurilor pe care le oferă.

Seminţele de bună calitate trebuie să corespundă soiului dorit, să aibă puritate mare, să încolţească într-un procent cât mai mare (să aibă germinaţie bună) şi într-un timp scurt. Principalele caracteristici ale seminţelor de legume sunt prezentate atât în lista de soiuri, cât şi în materialele de prezentare a fiecărei legume în parte. Unii cultivatori îşi produc singuri o parte din seminţe în propria gospodărie sau folosesc seminţe rămase din anii anteriori. În aceste cazuri, trebuie să verifice dacă seminţele mai sunt bune pentru însămânţare, încercâdu-le, în principal, germinaţia. Aceasta se poate verifica cu uşurinţă în propria gospodărie. În acest scop se folosesc vase simple (farfurii întinse) în care se pune hârtie sugativă sau un strat subţire de vată. Pentru seminţele mari (castraveţi, pepeni, dovlecei) se poate pune un strat de nisip.

Hârtia, vata sau nisipul se umezesc, după care se aşază câte 100 de seminţe în fiecare vas. Pentru seminţele mici este bine să se aşeze câte 2-3 vase cu câte 100 de seminţe din acelaşi lot. Vasele se acoperă cu hârtie şi se ţin în camera de locuit, la temperatura optimă cerută de fiecare specie. Vasele trebuie udate periodic, astfel ca substratul pe care sunt aşezate seminţele să fie mereu umed. După ce a trecut numărul de zile necesare pentru germinarea speciei, se numără seminţele încolţite. Deoarece au fost puse 100 de seminţe, numărul celor care au încolţit reprezintă facultatea germinativă exprimată în procente. Dacă avem mai multe vase, se face media acestora. Comparând datele obţinute cu cele din tabelele prezentate în descrierea soiului, ne putem da seama dacă seminţele probate sunt corespunzătoare pentru a fi semănate. Verificarea germinaţiei trebuie făcută din timp, pentru a avea posibilitatea procurării altor seminţe dacă este necesar. Pentru a asigura puritatea seminţelor, în cazul cantităţilor mici nu se pun probleme deosebite, deoarece acestea pot fi separate de impurităţi, alegându-le cu mâna. Trebuie acordată atenţie să nu se amestece seminţele, deoarece soiurile aceleiaşi specii nu se pot deosebi după seminţe, cu excepţia pepenilor verzi şi a fasolei. Înainte de semănat, seminţele trebuiesc supuse unor operaţii care au ca scop dezinfecţia şi grăbirea germinaţiei.

Dezinfecţia se poate face prin tratarea seminţelor cu diferite produse chimice sau cu căldură. Tratarea cu substanţe chimice se poate face prin prăfuire sau îmbăiere. Cel mai mult se foloseşte sulfatul de cupru (piatra vânătă). Se fac soluţii în concentraţie de 0,5% (5 grame la 1 litru de apă), folosindu-se vase de sticlă sau smălţuite. Seminţele se aşază în săculeţi de pânză rară, care se introduc în soluţie, unde se ţin un timp diferit, în funcţie de specie: 10 minute cele de tomate şi salată şi 15 minute cele de castraveţi, pepeni, ţelină, ardei şi vinete. Seminţele de ceapă se tratează cu soluţii mai concentrate de 1% (10 grame la 1 litru de apă), în care se ţin numai 10 minute. După tratare, seminţele se scot din săculeţi şi se întind ca să se zvânte, fără să se spele. Sulfatul de cupru nu se recomandă la tratarea seminţelor de varză, gulie şi conopidă, deoarece le atacă şi îşi pierd germinaţia. Ele se dezinfectează numai cu apă caldă. La tomate se foloseşte şi sublimatul (1 gram la 3 litri de apă) în care seminţele se ţin 3-5 minute, după care se spală cu apă curată şi apoi se zvântă. Tratarea cu căldură se face mai uşor, folosind apă caldă. Seminţele de tomate se ţin la 52-54 de grade Celsius, timp de o oră; cele de ardei, vinete şi varzoase la 50 de grade Celsius, timp de 30 de minute, iar cele de castraveţi şi pepeni la 35 de grade Celsius, timp de o oră. După tratament, seminţele se scot din săculeţi şi se întind într-un strat subţire pentru a se răci şi usca.

Umectarea se aplică în special seminţelor care încolţesc greu (ceapă, ardei, vinete), uşurându-le răsărirea, dar şi celorlalte specii. Pentru umectare, seminţele se pun în săculeţi de pânză rară şi se introduc în apă călduţă, unde se ţin un timp diferit: 48-60 de ore cele de ceapă, praz, ţelină; 24-48 de ore cele de ardei, vinete şi tomate; 12-20 de ore cele de castraveţi, pepeni, dovleci; 2-4 ore cele de varză, conopidă şi gulie. Seminţele care trebuie să se ţină mai mult de 24 de ore se scot o dată pe zi şi se aerisesc 10-15 minute. Încolţirea forţată este o continuare a lucrării de umectare, procedându-se astfel: după ce săculeţii se scot din apă, seminţele se mai ţin la căldura camerei 2-3 zile, până când se observă că tegumentul (coaja) acestora a început să crape, iar la unele apare chiar colţul. În acest timp, seminţele se stropesc zilnic cu apă. Atât seminţele umectate, cât şi cele încolţite se lasă să se zvânte, după care se seamănă într-un teren umed.

Călirea seminţelor se practică pentru culturile timpurii de tomate, varză, conopidă, gulii şi salată. Răsadurile rezultate din seminţe călite rezistă mai bine la temperaturile scăzute din primăvară, după plantarea în câmp, şi dau producţii mai timpurii. În acest scop, seminţele se ţin 24 de ore la temperatura camerei şi alte 24 de ore la gris (1-4 grade Celsius). După câteva zile cu astfel de şocuri, seminţele se seamănă în mod obişnuit. Stimularea seminţelor se face în scopul scoaterii acestora din repaus şi grăbirii încolţirii lor. Stimularea se poate face prin tratarea seminţelor cu ultrasunete, cu raze Gamma (în culturi pe suprafeţe mari) sau cu acid giberelic 0,01, Cycocel 0,15%, Procaină 10 miligrame la un litru de apă etc. Substanţele chimice se pot procura de la unităţi specializate sau de la Institutul de Chimie din Cluj-Napoca.

Inventarul şi materialele necesare pentru producerea răsadurilor

În afara construcţiilor necesare, cultivatorul trebuie să-şi procure o serie de unelte şi materiale de care are nevoie pentru obţinerea răsadurilor. Orientativ, pentru 100 de metri pătraţi de răsadniţe este necesar următorul inventar: tocuri de răsadniţă de 4 x 1,5 m = 17 bucăţi; rame de răsadniţă de 1 x 1,5 m = 68 de bucăţi; rogojini de 2,2 x 1,5 m = 68 de bucăţi; furci de fier = 4 bucăţi; lopeţi de fier = 2 bucăţi; cazmale = 2 bucăţi; sape = 2 bucăţi; greble de fier = 2 bucăţi; stropitoare de 10 litri = 4 bucăţi; găleţi zincate = 2 bucăţi, tărgi de lemn = 2 bucăţi; roabe = 1 bucată; cazan pentru încălzirea apei = 1 bucată; plantatoare din lemn = 10 bucăţi; bătătoare din lemn = 2 bucăţi; marcatoare din lemn = 2 bucăţi; vermorel pentru stropit = 1 bucată; ciur pentru cernut pământ = 1 bucată; butoi de lemn sau de plastic de 40-60 de litri pentru prepararea solutillor insectofungicide = 1 bucată; lădiţe pentru semănat = 10 bucăţi; coşuri de răchită = 2 bucăţi; ferăstrău = 1 bucată; prese sau tipare pentru confecţionat ghivece = 2 bucăţi; cântar pentru cântărit produse fito-sanitare şi îngrăşăminte = 1 bucată; termometre de sol = 2 bucăţi. Deşi marea majoritate a uneltelor se găsesc în mod obişnuit într-o gospodărie, unele sunt specifice producerii răsadurilor - bătător, marcatoare, presă pentru cuburi nutritive, lădiţe etc., dar se pot procura uşor. Inventarul trebuie păstrat cu grijă, curăţat după fiecare întrebuinţare şi pus în magazii, ferit de umezeală. Tocurile, răsadniţa şi ferestrele se pun la adăpost în perioadele când nu se folosesc, stivuite şi acoperite cu folii din material plastic sau sub şoproane. Înainte de folosire, uneltele şi răsadniţele se dezinfectează cu soluţie de sulfat de cupru 5% sau formalină 3%.

Pentru producerea răsadurilor este necesară o serie de materiale, ca: sfoară, cuie, polietilenă, gunoi de grajd pentru încălzirea răsadniţelor, îngrăşăminte chimice, insecticide, fungicide. Pentru înfiinţarea şi întreţinerea unei suprafeţe de 100 de metri pătraţi de răsaduri sunt necesare: 7 kilograme de polietilenă cu grosimea de 0,07 mm sau 10 kilograme de polietilenă cu grosimea de 0,10 mm sau 14 kilograme de polietilenă în grosime de 0,15 mm sau 19 kilograme de polietilenă în grosime de 0,20 mm; gunoi de grajd pentru încălzirea răsadniţelor la suprafaţă, în grosime de 80 cm (inclusiv potecile) - 156 metri cubi (125 de tone) în grosime de 60 cm - 1.123 metri cubi (97 de tone) în grosime de 40 cm - 78 metri cubi (63 de tone); îngrăşământ de tip „complex II – 10 kilograme sau azotat de amoniu - 3 kilograme, superfosfat - 5 kilograme, sare potasică - 2 kilograme, sulfat de cupru - 0,5 kilograme; formalină - 10 litri. Alte substanţe insectofungicide se vor procura în cantităţi diferite, în funcţie de concentraţia în care se recomandă a fi folosite. Seminţele de legume necesare se procură din timp, diferenţiat pe specii şi soiuri, în cantităţi corespunzătoare, în funcţie de suprafaţa care se seamănă şi necesarul de răsaduri.

Este absolut necesar să fie asigurată apa, folosită în cantităţi mari în tot procesul de producere a răsadurilor, cunoscându-se că pentru producerea răsadurilor se consumă, într-un singur ciclu, câte 30 şi 50 de litri apă/metrul pătrat. Aceasta se asigură din lacuri, iazuri, bălţi, râuri sau din foraje de adâncime. Apa trebuie să aibă conţinut scăzut în săruri minerale, astfel este dăunătoare legumelor. Un bun legumicultor trebuie să cunoască mai amănunţit caracteristicile materialelor folosite pentru încălzirea răsadniţelor şi a pământurilor necesare producerii răsadurilor, cum sunt gunoiul de grajd, gunoiul de cal, bălegarul de bovine, bălegarul de oi şi capre, paiele, frunzele şi rumeguşul ş.a. Gunoiul de grajd nu trebuie să fie îngheţat, trebuie să aibă umiditate suficientă (70%), dar să nu fie excesiv de umed deoarece, în acest caz, se încălzeşte greu, să fie bine aerisit, să conţină o cantitate suficientă de material celulozic (paie, pleavă) pentru a asigura căldura o perioadă mai lungă de timp etc.

Gunoiul de cal este cel mai indicat pentru încălzirea răsadniţelor, deoarece este afânat, bine aerisit şi potrivit de umed (65-70%). În paturile calde pentru răsadniţe intră în fermentaţie în circa 6-10 zile şi asigură o temperatură de 65-70 de grade Celsius, în primele 5-8 zile, apoi scade la 30-35 de grade Celsius, nivel care se menţine timp de 50-60 de zile. Bălegarul de bovine este mai umed, intră mai încet în fermentaţie şi asigură căldură mai puţină. Pentru îmbunătăţirea calităţii sale se amestecă fie cu gunoi de cal, fie cu paie, pleavă sau rumeguş, la acestea adăugându-se puţin var şi îngrăşăminte chimice, în doză de 8-10 kilograme pentru fiecare tonă de bălegar. Bălegarului de oi şi capre, fiind prea uscat, trebuie să i se adauge alte tipuri de bălegar şi paie, după care se udă cu apă sau must de gunoi de grajd, pentru a favoriza începerea fermentaţiei.

Paiele, frunzele şi rumeguşul intră în fermentaţie mai greu şi asigură o cantitate mai redusă de căldură, fapt pentru care aceste materiale nu se folosesc singure ca substrat biologic pentru încălzirea răsadniţelor, ci se amestecă cu gunoiul de bovine. Pământul de ţelină se obţine prin prelucrarea stratului superficial de sol înierbat timp îndelungat (înţelenit) sau cultivat cu lucernă sau trifoi. Brazdele tăiate din acest sol, groase de 10-12 cm şi lungi de 30-40 cm, se transportă într-un loc umbrit şi se clădesc într-o platformă, două câte două, cu partea înierbată faţă în faţă, iar în timp se udă, pentru a favoriza descompunerea ierburilor. După 6-12 luni, pământul rezultat se cerne şi se foloseşte la prepararea amestecurilor de pământuri. Pământul de grădină provine din soluri uşoare, bogate în substanţe hrănitoare, cultivate cu alte specii decât cele legumicole şi care urmează să fie folosit pentru producerea răsadului, putând înlocui pământul de ţelină. Mraniţa rezultă din gunoiul de grajd bine descompus. Acesta se poate prepara special sau se obţine din materialul folosit în anul trecut la încălzirea răsadniţelor.

Turba este un material afânat, liber de boli şi dăunători, având capacitate mare de reţinere a apei. Înainte de a fi folosită, turba se amestecă cu praf de var (1-2 kilograme/metrul pătrat). Nisipul de râu, cu particule de 0,8-1 mm, fără săruri minerale nocive pentru plante (spălat), se foloseşte la prepararea amestecurilor de pământuri pentru a le asigura o permeabilitate cât mai bună. Compostul din gospodărie rezultă din fermentarea diferitelor resturi organice: paie, buruieni, frunze, nutreţuri alterate, resturi menajere etc. Aceste resturi se adună permanent la o margine a curţii, într-o platformă lată de 2 metri şi înaltă de 1,5 metri. Se lasă să fermenteze 1-3 ani, apoi se cerne şi se obţine un material organic bun pentru producerea răsadurilor. Pământul de frunze se prepară din frunze de arbori şi arbuşti din parcuri şi păduri. Toamna se adună frunzele uscate şi se depozitează în şire sau în şanţuri. Se fac udări şi întoarceri repetate la 2-3 luni, pentru a grăbi putrezirea frunzelor. Prepararea durează 2-3 ani. Pământul de frunze este uşor, afânat şi destul de bogat în elemente hrănitoare, motiv pentru care poate să înlocuiască mraniţa. Deoarece este acid, înainte de folosire se va trata cu var pisat (1 kilogram de var la 1 metru cub de pământ). Înainte de a prepara amestecurile de pământ, componentele trebuie cernute. Cernerea se face pentru îndepărtarea părţilor grosiere. Se folosesc ciururi din plasă de sârmă cu ochiuri de 3-5 cm.

Stabilirea cantităţilor în care va intra fiecare componentă în amestec depinde de mai mulţi factori, şi anume: specia de legume, posibilităţile de procurare, modul de folosire (semănat sau repicat). Pentru semănat se cere ca substratul (amestecurile de pământ în care se seamănă) să fie cât mai permeabil, de aceea se pune o cantitate mai mare de nisip. Amestecarea pământurilor este bine să se facă din timp, de obicei toamna. Lucrarea se execută pe un loc bine bătătorit şi curăţat sau pe o porţiune de asfalt. Pământurile se măsoară în volume (cu găleata, targa, roaba etc.) şi se aşază în straturi unele peste altele, formându-se o grămadă conică. Amestecarea propriu-zisă se face prin lopătare, lucrându-se pământul de la bază şi trecându-se în două grămezi mai mici, unde se amestecă bine cu grebla. Apoi se reface grămada iniţială şi se continuă amestecarea cu grebla. Componentele nu trebuie să fie prea umede, ca să se poată amesteca uşor. Dezinfecţia este obligatorie şi se face cu sulfat de cupru (piatră vânătă) 3% (300 de grame la 10 litri de apă). Pentru un metru cub de pământ sunt necesari circa 30 de litri de soluţie. După tratare, se lăsă o pauză de 10 zile, după care pământul poate fi folosit.

Dezinfecţia se poate face şi cu formalină 2% (500 de mililitri la 10 litri de apă). Sunt necesari 25 de litri de soluţie pentru un metru cub. Stratul de pământ, în grosime de 30 cm, se stropeşte cu soluţie (12-15 litri/metrul pătrat), apoi se adună în grămadă, se acoperă cu folie de polietilenă şi se ţine astfel timp de 3 zile. După acest interval urmează lopătarea pentru aerisire, iar folosirea se face după 12-15 zile. Se pot întrebuinţa şi alte substanţe, cum ar fi: Basamid granule (200 g la 1 metru cub), Vapam (400-500 ml/metrul cub) şi altele. Dezinfecţia se poate face şi cu ajutorul razelor solare, dar are efecte mai mic decât dezinfecţia chimică; totuşi, în lipsa substanţelor arătate, este bine să se folosească măcar această metodă. Metoda constă în întinderea pământului la soare, în straturi subţiri (de 5 cm) timp de câteva zile. Depozitarea pământurilor după amestecare se face sub şoproane sau magazii sau cel puţin acoperite cu folii de polietilenă.

Victor VĂTĂMANU