Pregătirea terenului în vederea înfiinţării culturilor de primăvară

Culturile însămânţate în primăvară ocupă aproximativ 60-70 % din suprafaţa arabilă a ţării. De aici necesitatea de a se acţiona cu maximă atenţie şi promptitudine pentru încadrarea lucrărilor în epoca optimă, după cum prezintă V. Popescu şi C. Stan.

Obiectul principal urmărit la executarea lucrărilor solului în primăvară este conservarea apei în sol. Cu atât mai acut se pune această problemă în primăverile care urmează unei perioade în care s-a înregistrat fenomenul de secetă pedologică, cu diferite grade de manifestare, sau după o vară şi o toamnă deosebit de secetoase şi a urmat o iarnă relativ săracă în precipitaţii. În asemenea condiţii, gospodărirea şi folosirea cu chibzuinţă, numai în folosul producţiei, a fiecărui gram de apă existent în sol trebuie să fie preocuparea principală a oricărui cultivator şi aceasta constituie factorul determinant al realizării producţiei. În acest scop, este indicat ca primăvara să se efectueze cât mai puţine lucrări, la adâncime redusă şi cu utilaje care nu răscolesc stratul lucrat. Culturile însămânţate în urgenţa I (mazărea, ovăzul, sfecla de zahăr, inul etc.) nu sunt preţioase la temperatură, putând germina la minus 5 grade Celsius; în schimb, sunt pretenţioase la umiditatea existentă în sol. De regulă, acestea se însămânţează în mustul zăpezii. În condiţii speciale, în primăvară, anumite culturi este bine să fie însămânţate chiar înainte de realizarea în sol a temperaturii minime de germinare specifice fiecărei culturi. Aceasta deoarece procesul de îmbibare cu apă a seminţei durează un număr de zile mai mare sau mai mic, în funcţie de caracteristicile seminţei, timp după care se stinge şi temperatura minimă de germinare necesară. Ele trebuie socotite „culturi de toamnă“ pentru ca pregătirea terenului să fie încheiată din toamnă. Pe astfel de teren, mărunţit şi nivelat din toamnă, se poate intra cu 10-12 zile mai devreme la semănat, deoarece se zvântă uniform pe întreaga suprafaţă. Dacă la ieşirea din iarnă terenul este afânat şi lipsit de buruieni, pregătirea patului germinativ se poate realiza printr-o trecere cu grapa cu colţi reglabili sau se intră direct la semănat. În cazul când precipitaţiile din iarnă au provocat tasarea solului, pregătirea patului germinativ se va realiza printr-o singură trecere cu combinatorul, eventual concomitent cu erbicidarea, la adâncimea de încorporare a seminţei. În principiu, nu se recomandă folosirea grapei cu discuri la lucrările solului în primăvară, deoarece lucrarea la adâncime mai mare decât grosimea patului germinativ răscoleşte pământul, favorizând pierderea apei şi lasă suprafaţa denivelată. În plus, creşte şi consumul de carburant. Practic, prin discuire are loc cea mai mare pierdere de apă şi cel mai mare consum de carburant. Astfel, consumul de motorină creşte la o trecere cu grapa cu colţi reglabili - 1,7 la 6,5 litri/hectar pentru o singură discuire sau 13 litri/hectar pentru două discuiri. Pierderea de apă din sol în trei zile creşte de la 3,81%, care reprezintă 16% la o trecere cu grapa cu colţi reglabili, la 5,27 şi chiar 6,00%, care reprezintă 25% la o discuire sau două. Pregătirea corectă a patului germinativ este hotărâtoare în reuşita culturii. Punerea seminţei în contact cu solul, pe un substrat „aşezat“ care asigură ascensiunea capilară a apei, determină germinarea şi răsărirea uniformă a plantelor şi ocuparea rapidă a terenului, învingând în concurenţă cu buruienile. Din aceste motive, adâncimea de pregătire a patului germinativ nu trebuie să fie mai mare decât adâncimea de încorporare a seminţei. Dimpotrivă, se recomandă ca pe terenul afânat această adâncime să fie chiar mai mică cu 0,5-1,5 cm (în funcţie de gradul de afânare), pentru ca brăzdarul semănătorii să pătrundă şi să plaseze sămânţă în teren nelucrat, la pregătirea patului germinativ. Totuşi, în cazul arăturilor târzii din toamnă sau din ferestrele iernii, de calitate inferioară, este necesar să se folosească grapa cu discuri prevăzută cu lama nivelatoare şi în agregat cu grapa cu colţi. Această lucrare trebuie făcută cât mai timpuriu, imediat ce se poate intra pe teren, iar în preziua sau în ziua semănatului se va lucra cu combinatorul, cu sau fără aplicarea erbicidelor. Cazul cel mai puţin dorit este când terenul nu a fost lucrat în niciun fel. Oricum, se va evita arătura de primăvară. Suprafeţele se vor lucre cu grapa cu discuri grea sau mijlocie, urmată de lucrarea cu grape uşoare şi în final cu combinatorul. Trecerile repetate pe teren, cu diferite agregate agricole, provoacă nu numai pierderea apei dar şi degradarea însuşirilor solului ca urmare ataşării. La pregătirea clasică a patului germinativ este călcată de rotile tractorului circa 90 % din suprafaţa lucrată. Gradul de tasare depinde de tipul tractorului şi, în primul rând, de lăţimea pneului, dar şi de felul maşinilor cu care lucrează în agregat. De aceea se recomandă ca la lucrările de primăvară să se folosească tractoare echipate cu roţi duble şi cu presiunea în pneuri mai mică sau cu şenile. Ca urmare a tasării solului, apar întârzieri în creşterea şi dezvoltarea plantelor, cu repercusiuni în scăderea producţiei, în special la plantele mai sensibile la efectul tasării, cum este sfecla de zahăr, a cărei producţie scade aproape la jumătate. Pentru culturile însămânţate mai târziu, în epoca a II-a, problema trebuie tratată tot diferenţiat, în funcţie de situaţia în care se găseşte fiecare suprafaţă. Terenurile trebuie lucrate corect în toamnă, în urma procesului de îngheţ şi dezgheţ s-au „aşezat“, iar în urma zvântării s-a format la suprafaţă un strat isolator, lipsit de capilare, care împiedică pietrderea apei prin evaporare. Aceste suprafeţe se vor lucra numai în preajma semănatului, printr-o trecere cu combinatorul. Dacă până la semănat încep să apară buruieni, se va lucra cu grapa cu colţi reglabili şi apoi cu combinatorul, cu sau fără erbicidare. În cazul arăturilor de calitate inferioară, efectuate toamna târziu sau în ferestrele iernii, dar şi în cazul suprafeţelor nearate se va proceda aşa cum s-a prezentat mai înainte.

Incorporarea erbicidelor volatile

Se cunosc o serie de recomandări ca încorporarea erbicidelor volatile să se realizeze prin 1-2 lucrări cu grapa cu discuri. Am prezentat anterior condiţiile de pregătire a patului germinativ prin care să nu se provoace afânarea sau deranjarea solului pe un strat mai gros decât adâncimea de semănat. Dar adâncimea de lucru a grapelor cu discuri, mai ales primăvara, nu poate fi mai mică de 10 – 12 cm, deci cu mult peste adâncimea de semănat a oricărei culturi. Cercetările riguroase efectuate în ultimele decenii au demonstrat că cea mai mare parte a buruienilor anuale germinează şi răsar din stratul superficial al solului. Cercetările efectuate la ICCPT Fundulea au dovedit că 71% din buruieni au răsărit din stratul de 0-1,5 cm.

Experimentări de lungă durată efectuate la sfecla de zahăr, la culturile de legume şi în general la plantele cu seminţe mici, unde nu se admite folosirea grapei la pregătirea patului germinativ, demonstrează eficacitatea erbicidelor volatile încorporate cu combinatorul în stratul superficial al solului. Prin incorporarea erbicidelor cu grapa cu discuri, pe adâncimea 0-10 cm, în stratul superficial al solului (0-2 cm), unde se găseşte marea majoritate a seminţelor de buruieni care germinează, ajung doar 2 grame de substanţă activă per metrul cub de sol. Dacă încorporarea se realizează cu combinatorul, până la adâncimea de 5 cm, atunci în stratul de 0-2 cm vor ajunge 4 grame de substanţă activă/metrul cub. Chiar dacă în cel de-al doilea caz se va pierde, prin volatilizare, o cantitate mai mare de erbicide, în stratul superficial al solului, care ne interesează, va rămâne o concentraţie mai mare de substanţă activă. Combinatoarele sau agregatele modern dotate cu organe active tip daltă sau tip lingură şi prevăzute cu grape elicoidale atât în faţă, cât şi în spate asigura o bună încorporare a erbicidelor şi omogenizarea acestora în stratul de sol mobilizat. Este menirea specialiştilor agronomi să stabilească pentru fiecare parcelă şi să recomande fiecărui cultivator cum să procedeze, când şi cu ce agregate agricole trebuie lucrat solul.

Victor VĂTĂMANU