Pregatirea terenului si a spatiilor pentru cultura legumelor

Prin pregătirea terenului se înţelege totalitatea lucrărilor ce se aplică pentru afânarea solului pe o adâncime corespunzătoare, favorizând aerisirea şi încălzirea acestuia, înmagazinarea şi reţinerea unei cantităţi de apă cât mai mare, acumularea în cantităţi optime a substanţelor nutritive pentru creşterea plantelor, distrugerea buruienilor, înlesnirea lucrărilor de înfiinţare a culturilor.

---

Pregătirea spaţiilor pentru cultura legumelor (adăposturi din mase plastice, răsadniţe, sere) după cum prezintă Victor Popescu şi Angela Popescu (2008), presupune o serie de lucrări care se referă atât la sol, cât şi la construcţii (confecţionarea acestora în unele cazuri şi repararea în alte cazuri), cu scopul de a crea condiţiile necesare pentru creşterea şi fructificarea plantelor, în funcţie de metoda de cultură practicată.

Pregătirea terenului pentru cultura legumelor în câmp

Mai întâi, terenul destinat culturilor legumicole, se curăţă de resturile rămase de la culturile precedente. Pe suprafeţe mai mici, resturile culturilor vechi se adună manual; unele se pot folosi în hrana animalelor (frunzele de sfeclă, frunzele de varză, vreji de fasole etc.). Dacă terenul a rămas puternic îmburuienat, se cosesc buruienile cu coasa, iar resturile se scot la marginea parcelei, unde se compostează sau se pot arde. Eliberarea perfectă a terenului de resturile culturii precedente uşurează în continuare pregătirea solului. După cum se ştie, legumele cer teren foarte bine pregătit, adică „grădinăreşte”, cum spun legumicultorii. Arătura adâncă se execută imediat ce terenul este eliberat de resturile ultimei culturi. Dacă nu este posibilă folosirea unor mijloace mecanice sau cu tracţiune animală pentru executarea arăturii, în mod deosebit pe suprafeţe mici, se va face desfundatul manual la circa 30 cm adâncime. Adâncimea la care se face această lucrare diferă în funcţie de tipul solului. Astfel, solurile ceva mai grele, de tip cernoziomic, se ară mai adânc, la 25-30 cm, iar solurile uşoare, adică cele de tip aluvionar şi nisipoase, se ară puţin mai adânc, la 20-22 cm. În mod excepţional, arătura adâncă se poate efectua şi primăvara. În astfel de cazuri însă, aceasta se execută la 18-20 cm adâncime şi se grăpează imediat.

O dată cu arătura adâncă sau cu desfundatul terenului, toamna se introduc sub brazdă îngrăşămintele organice (gunoi de grajd, mraniţă, compost), împreună cu unele îngrăşăminte chimice mai greu solubile (superfosfat, sare potasică). Atunci când nu se dau îngrăşăminte organice toamna, se pot administra primăvara numai cele foarte bine descompuse (mraniţa), pentru că gunoiul de grajd poate determina arderea plantelor, mai ales când lipseşte apa din sol. Cantităţile de îngrăşăminte chimice şi organice administrate la îngrăşarea de bază a solului depind de plantele cultivate, de calitatea solului şi de rotaţia culturilor legumicole cele mai importante.

Lucrările solului înainte de înfiinţarea culturilor au drept scop menţinerea suprafeţei de teren ocupată de buruieni şi fără crustă. În acest mod, se reduce foarte mult pierderea apei prin evaporare la suprafaţa solului, se asigură condiţii optime pentru germinarea seminţelor şi răsărirea plantelor, pentru creşterea rapidă a rădăcinilor. În mod practic, aceste lucrări constau în arătură superficială (la adâncime mică), când terenul s-a bătătorit în cursul iernii, grăpat şi greblat - pentru mărunţirea solului, nivelat - pentru a preveni băltirea apei, modelat - în vederea irigării pe brazde, prin crearea biloanelor sau a straturilor înălţate.

Lucrările de pregătire a terenului înainte de semănat şi plantat se pot împărţi în trei grupe: pentru semănăturile şi plantările din primăvară, pentru semănăturile şi plantările din vară, pentru semănăturile şi plantările din toamnă. La culturile care se înfiinţează primăvara, lucrările se efectuează cu scopul principal de a încălzi cât mai rapid solul. Ca urmare, se execută mai multe lucrări de afânare a stratului de sol, prin grăpare sau greblare repetată, în care urmează să se semene sau să se planteze. Pe terenurile nisipoase, uşoare, după grăpare se pot semăna sau planta specii legumicole rezistente la frig, ca: salată, spanac, morcov, pătrunjel, păstarnac, mazăre, ceapă şi usturoi pentru stufat. Când urmează să fie înfiinţate culturi mai pretenţioase la căldură, cum sunt tomatele timpurii, ardeii, pătlăgelele, vinetele etc., terenul se întreţine prin grăpări repetate, până la plantare.

Terenurile cu sol mijlociu (lutoase, luto-nisipoase) trebuie să fie afânate primăvara mai adânc, până la 10 cm. În funcţie de posibilitatile de gospodărire, afânarea se poate efectua cu cultivatorul, plugul fără cormană sau manual, cu sapa. După această lucrare, solul se grăpează, pentru a crea o cât mai bună mărunţire şi pregătire a patului germinativ. În cazul terenurilor grele (argiloase) sau cu un grad mai mare de îmburuienare, se recomandă să se execute, în mod obligatoriu, o arătură superficială sau o praşilă cu săpa la 10-15 cm adâncime, pentru o afânare cât mai bună.

Pentru toate culturile ce se înfiinţează primăvara se recomandă ca înainte de afânarea şi mărunţirea solului să se facă fertilizarea cu circa 100-150 kilograme de azotat de amoniu la hectar. De asemenea, în vederea irigării culturilor, terenul se modelează sub formă de straturi înălţate, biloane şi, respectiv, rigole. În cazul înfiinţării culturilor primăvara foarte devreme (la varza timpurie, conopida timpurie etc.) se recomandă ca modelarea terenului să se efectueze încă din toamnă, după executarea arăturii de bază. În vederea combaterii eficiente a buruienilor şi pentru reducerea cheltuielilor cu praşilele manuale este bine să se facă erbicidarea folosind erbicidele recomandate pentru fiecare cultură.

La culturile care se înfiinţează în cursul verii, acestea fiind adesea culturi succesive, lucrările de pregătire a solului se referă la îndepărtarea resturilor vegetale de la cultura anterioară şi aratul, până la adâncimea de 18-20 cm, concomitent cu grăpatul. Pe suprafeţe mici, aşa cum este cazul multor grădini familiare, afânarea solului se va face prin săparea sau desfundarea mai la suprafaţă şi greblarea, urmată de nivelarea culturilor. Dacă terenul este prea uscat, înaintea lucrărilor de pregătire se aplică o normă de udare de aprovizionare. Terenurile pregătite vara nu trebuie să fie prea afânate, pentru că în astfel de condiţii nu se asigură suficientă apă care să permită germinarea rapidă a seminţelor sau prinderea răsadurilor.

La culturile care se înfiinţează toamna, lucrările de pregătire a solului se fac numai pentru speciile şi soiurile de plante legumicole mai rezistente la frig, care se pot semăna sau planta în acest anotimp. Înfiinţarea culturilor din toamnă se poate face în două epoci: toamna mai devreme (septembrie-octombrie) sau toamna târziu (noiembrie-decembrie), uneori chiar iarna. La culturile din prima epocă, plantele iernează sub formă de rozetă, cu 3-4 frunze normale (spanac, salată, ceapă pentru stufat, usturoi pentru stufat). La cele din a doua epocă, plantele iernează sub formă de sămânţă încolţită în pământ (morcov, pătrunjel, păstârnac, ceapă etc.). În ambele cazuri, pregătirea terenului se face la fel. Aceasta presupune îndepărtarea resturilor de la cultura anterioară, fertilizarea de bază, arătura adâncă pentru afânarea solului, mărunţirea solului, nivelarea şi modelarea terenului în vederea irigării.

Pregătirea terenului şi a adăposturilor din mase plastice pentru culturi protejate

Lucrările de pregătire a solului au o mare influenţă asupra producţiilor obţinute în adăposturile din mase plastice (solarii). Mai întâi se curăţă solul de toate resturile culturii precedente. Se administrează gunoi de grajd, 50-70 t/ha, superfosfat 350-400 kg/ha şi sare potasică, 200 kg/ha. Terenul se afânează mai adânc, la 30-35 cm. Pe loturile mici, afânarea se realizează cel mai bine manual, prin desfundare cu cazmaua. Pe suprafeţe mai mari, mobilizarea solului se realizează cu plugul cultivator de vie (PCV-1,2), fără cormană, la 28-30 cm adâncime, acţionat de tractorul viticol pentru a evita formarea de coame sau cu MSS 1,4.

La culturile care urmează să fie însămânţate primăvara devreme, terenul se menţine negrăpat peste iarnă. Celelalte lucrări de pregătire a solului (afânarea superficială, nivelarea, modelarea) se execută înainte de înfiinţarea adăposturilor provizorii din mase plastice (tunele joase) sau chiar după confecţionarea adăposturilor permanente. Acest lucru este necesar deoarece, o dată cu instalarea adaposturilor, se produce şi o bătătorire a terenului. În plus, prin acoperirea adăposturilor, are loc o încălzire mai rapidă a solului, după care acesta se poate lucra în condiţii foarte bune. Afânarea va contribui la încălzirea mai bună a solului, creânduse astfel condiţii pentru înfiinţarea cât mai devreme a culturilor legumicole. Lucrările de pregătire a adăposturilor cu caracter temporar, cum sunt tenelele joase, se pregătesc concomitent cu înfiinţarea culturii sau la scut timp după aceasta.

La culturile semănate sau plantate din toamnă, în mod excepţional adaposturile se pot confecţiona şi înainte de înfiinţarea lor. În acest scop, vor fi pregătite elementele pentru susţinerea foliei (nuiele, tuburi din material plastic, vergele metalice din material recuperabil etc). De asemenea, se poate apela şi la susţinerea foliei pe un schelet confecţionat din stâlpi de lemn şi reţea din sârmă. În cazul adaposturilor cu caracter permanent, se iau măsuri de revizuire a scheletului de susţinere, se întind sârmele de ancorare, se dezinfectează stâlpii şi structura de susţinere, care eventual se văruiesc (când sunt din lemn).

În final, se trece la învelirea cu folie; aceasta trebuie să fie cât mai întinsă, dar fără să se sfâşie, să ajungă bine la sol pentru a putea fi îngropată de jurîmprejurul adăpostului, să fie fixată din partea exterioară cu diferite materiale, spre a rezista cât mai bine la solicitările vânturilor de primăvară. Toate operaţiunile de pregătire a adăposturilor trebuie să fie încheiate cu cel puţin 8-10 zile înainte de data la care s-au stabilit plantarea şi semănarea legumelor. În acest interval de timp are loc încălzirea solului. Adăposturile înalte, de tip individual, mai ales cele în formă de tunel, rezistă mult mai bine în timpul iernii, deoarece zăpada alunecă în intervalul dintre ele, evitându-se astfel distrugerea sau deformarea lor. În zonele mai reci (nordul ţării, la altitudine mai mare), se recomandă protejarea cu folie dublă sau triplă, prin construirea de tunele joase în interiorul solariilor înalte.

Prin această metodă, se realizează o mai bună încălzire a solului şi o apărare mai sigură a culturilor decât la protejarea simplă, cu o singură folie. Folia de polietenă se degradează după o perioadă de circa un an de folosire, din cauza acţiunii razelor solare şi a variaţiilor mari de temperatură. De aceea, este recomandabilă înlocuirea anuală a foliei, mai ales în zonele sudice. Materialul recuperat poate fi folosit la protejarea temporară, sub formă de tunele joase, sau la mulcirea solului (acoperirea suprafeţei solului cu folie, cu excepţia punctelor de plantare a răsadurilor.

Pregătirea serelor şi a răsadniţelor pentru cultura forţată

Autorii menţionaţi consideră că răsadniţele pot fi destinate special pentru cultura legumelor sau pot fi utilizate în prima etapă la obţinerea răsadurilor. Răsadniţele folosite mai întâi la producerea răsadurilor vor fi curăţate de resturile vegetale existente. Stratul de sol se suplimentează până ajunge la grosimea de 25 cm, se mărunţeşte, se nivelează corespunzător şi se marchează pentru plantarea răsadurilor sau pentru însămânţare. Răsadniţele destinate special pentru culturi forţate se pregătesc astfel încât plantarea să se realizeze la momentul dorit.

Din acest punct de vedere, răsadniţele sunt mai puţin dependente de condiţiile climatice existente decât solariile, deoarece ele posedă o sursă proprie de căldură, iar cea solară este suplimentară. Pregătirea serei pentru culturile forţate necesită lucrări de revizie tehnică şi de reparaţii curente. Astfel, lucrările de pregătire a serelor, care se declanşează în raport cu data înfiinţării culturilor, se referă la: defiinţarea culturii anterioare; mobilizarea solului, pe adâncimea de minimum 25-28 cm; dezinfecţia solului pe cale chimică cu produse cu spectru larg.

După tratamentele fitosanitare, urmează o pauză de 14-30 de zile, timp în care solul se lucrează de 2-3 ori, pentru aerisire şi dispariţia produselor chimice rămase în sol; fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, ca superfosfat, circa 700 kg/ha şi sulfat de potasiu 600 kg/ha, prin încorporarea în sol la adâncimea de 10-15 cm; marcarea rândurilor la distanţele stabilite pentru plantarea răsadurilor. În sere se execută şi lucrări de dezinfecţie a construcţiei prin fumigaţie sau stropiri cu fungicide şi insecticide necorozive.

Victor VĂTĂMANU