REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Prevederi ale Legii viei si vinului nr. 244/2002 - intretinerea si defrisarea plantatiilor viticole familiale -

15/7/2011

0 Comments

 
Picture
Este cunoscut faptul că viticultura a avut şi are în continuare o mare importanţă pentru România, deoarece viţa-de-vie pune în valoare la maximum condiţiile naturale de climă şi sol, îndeosebi în zonele colinare, zone care nu pot fi folosite pentru alte culturi.

Din păcate, după anul 1989, viticultura, ca de altfel şi celelalte ramuri agricole, pomicultura, legumicultura etc., a intrat în declin din cauza lipsei de mijloace financiare pentru  întreţinerea plantaţiilor, mai ales a celor din patrimonial fostelor IAS, respectiv ale  societăţilor comerciale agricole cu capital de stat; plantaţiile care au aparţinut fostelor CAP au fost redate membrilor cooperatori sau foştilor proprietari şi, în majoritate, au fost defrişate sau lăsate în paragină.
După mai multe etape, în anul 2002, apare Legea viei şi a vinului, republicată în 2007, care, prin prevederile sale, precizează condiţiile de înfiinţare, întreţinere şi defrişare a plantaţiilor viticole. Întrucât legea foloseşte o serie de termeni de specialitate, în continuare
vom prezenta definiţiile termenilor, aşa cum sunt prezentate în anexele legii.
• arealul viticol reprezintă aria geografică a culturii viţei-de-vie, în care se includ regiunile viticole, podgoriile şi centrele viniviticole;
• regiunea viticolă cuprinde un larg teritoriu cultivat cu viţă-de-vie, caracterizat prin condiţii naturale de climă şi relief relativ asemănătoare, precum şi prin direcţii de producţie şi sortimente apropiate;
• podgoria este o unitate teritorială naturală şi tradiţională, caracterizată prin condiţii specifice de climă, sol şi relief, prin soiurile cultivate, prin metodele de cultură şi procedee de vinificare folosite, care, în ansamblu, conduc la obţinerea unor producţii de struguri şi vinuri cu însuşiri asemănătoare;
• centrul viticol este teritoriul care cuprinde plantaţiile cu viţă-de-vie din una sau mai multe localităţi, care face, sau nu, parte integrantă dintr-o podgorie şi care constituie o unitate teritorială caracterizată prin factori specifici de climă, sol şi sortiment, precum şi prin condiţii agrotehnice şi tehnologice asemănătoare. Centrul viticol cuprinde o suprafaţă mai mică decât podgoria;
• plaiul viticol este teritoriul restrâns din cadrul unui centru viticol, ce cuprinde plantaţiile de vii situate pe aceeaşi formă de relief. Factorii naturali, precum şi condiţiile de cultură şi de tehnologie ce privesc plaiul viticol sunt asemănătoare pe întreaga suprafaţă cultivată cu viţăde- vie, determinând obţinerea unor produse cu însuşiri de calitate specifice; Legea viei şi a vinului cuprinde următoarele prevederi cu privire la înfiinţarea, întreţinerea şi defrişarea plantaţiilor viticole:
• soiurile de viţă-de-vie aflate în cultură se clasifică în următoarele categorii: recomandate, autorizate, tolerate şi interzise - soiurile recomandate sunt acele soiuri care valorifică cel mai bine condiţiile de mediu şi îşi pun în valoare, în cel mai înalt grad, potenţialul lor calitativ şi productiv, în arealele în care sunt cultivate. Soiurile recomandate sunt avizate cu
precădere la extinderea în plantaţii; - soiurile autorizate sunt acele soiuri care, prin însuşirile lor biologice şi tehnologice, îşi pun în valoare potenţialul lor calitativ şi cantitativ,
în condiţiile arealului lor de cultură; Soiurile autorizate pot fi extinse în mod complementar, alături de cele recomandate. - soiurile tolerate sunt cele aflate în cultură, dar care se comportă mai puţin satisfăcător sau nesatisfăcător în condiţiile arealelor respective. Ca urmare a acestui fapt, soiurile tolerate nu pot fi promovate în noile plantaţii din podgoria sau centrul viticol în care au o comportare mediocră sau slabă; - soiurile interzise sunt acelea care, prin însuşirile lor biologice sau tehnologice, influenţează în mod negativ calitatea produselor viniviticole obţinute într-o podgorie sau într-un centru viticol. Din această categorie fac parte, în primul rând, hibrizii direct producători. Ministerul Agriculturii asigură elaborarea lucrării de zonare a soiurilor de viţă-de-vie recomandate şi autorizate
pentru cultură, în cadrul fiecărui areal şi actualizarea periodică a acesteia.
• înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie se face cu precădere în arealele viticole delimitate.
Pe terenurile din afara arealelor viticole pot fi înfiinţate plantaţii destinate numai satisfacerii consumului local, pe suprafeţe de preferinţă comasate în apropierea localităţilor, amplasate în special pe terenuri în pantă, pe terasele râurilor sau pe alte terenuri mai puţin
favorabile altor culturi agricole;
• în arealele viticole sau în extravilanul localităţilor din afara arealelor viticole înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie pe o suprafaţă de peste 0,1 ha de agent economic sau de familie şi extinderea peste această limită a celor existente se poate face numai în baza autorizaţiei
de plantare, eliberată de către direcţiile generale pentru agricultură judeţene, potrivit regulamentului de aplicare a Legii viei şi vinului. Pentru obţinerea autorizaţiei de plantare
pe suprafeţe mai mari de 3 ha, este necesară prezentarea de către solicitant a unui proiect de înfiinţare a plantaţiei viticole, avizat de către unitatea de cercetare vitivinicolă din zonă.
Prin familie, în sensul legii, se înţelege: soţul, soţia şi copiii necăsătoriţi, dacă aceştia locuiesc şi gospodăresc plantaţia împreună cu părinţii lor. Direcţiile pentru Agricultură Judeţene vor înştiinţa autorităţile administraţiei publice locale, în a căror rază teritorială
este situat terenul pentru care s-a eliberat autorizaţia de plantare.
• înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie în suprafaţă de peste 0,1 ha de agent economic sau familie şi extinderea celor existente peste această suprafaţă se fac numai cu soiuri recomandate şi autorizate. Modificarea sortimentului unor plantaţii existente prin supraaltoiri se poate face numai prin folosirea soiurilor din aceste categorii. Sunt interzise plantarea de hibrizi direct producători în arealele viticole şi în extravilanul localităţilor situate în afara arealelor viticole, precum şi folosirea de material săditor provenit din viţe de hibrizi direct producători, pentru plantare în golurile din viile cu soiuri nobile din amplasamentele menţionate. Nerespectarea acestor prevederi are drept consecinţă, pe lângă sancţionarea
cu amendă contravenţională, potrivit legii, şi defrişarea plantaţiei. Defrişarea plantaţiilor de viţă-de-vie în suprafaţă mai mare de 0,1 ha se face numai pe baza autorizaţiei de defrişare
a viilor, eliberată de direcţia agricolă judeţeană, potrivit normelor de aplicare stabilite de către Ministerul Agriculturii. În cazul în care făptuitorul nu duce la îndeplinire măsura de defrişare în termen de cel mult 6 luni de la constatarea faptei, Direcţia pentru Agricultură
Judeţeană va proceda la defrişarea plantaţiei şi îi va obliga pe cei în cauză la plata tuturor cheltuielilor aferente. Viile destinate producerii de vinuri cu denumire de origine vor fi supuse unui regim special de control cu privire la respectarea condiţiilor de cultură, stabilite prin normele tehnice de către Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru
Vinuri şi alte Produse Vitivinicole, în baza ordinului ministrului Agriculturii, prin care s-a acordat dreptul de producere a vinului cu denumirea de origine. Prin lucrările executate în plantaţiile de viţă-de-vie nu vor fi distruse sau deteriorate amenajările pedo- şi hidroameliorative. Evidenţa plantaţiilor viticole se realizează prin Registrul Plantaţiilor Viticole, care cuprinde datele de identificare a tarlalelor, parcelelor viticole şi a suprafeţelor
pe soiuri din fiecare parcelă, pentru persoana fizică şi juridică destinatoare, întocmit în baza cadastrului agricol şi a planurilor cadastrale actualizate. Acest Registru se află în dotarea fiecărei Direcţii pentru Agricultură Judeţene şi se completează de către fiecare producător vitivinicol familial.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE