REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Prima ediție a evenimentului POLI BioFEST

1/6/2022

0 Comments

 
Picture
​După 2 ani de pandemie, Universitatea Politehnica din București își redeschide porțile pentru a se prezenta în fața studenților și a noilor generații.
​Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a alăturat demersului Universității „Politehnica din București” de a organiza prima ediție a evenimentului POLI BioFEST, ce s-a desfășurat în perioada 26-29 mai 2022 în campusul UPB, Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice București. Printre expozanți s-au aflat producători și distribuitori de produse alimentare, horticole, fitosanitare, arhitectura peisagistică, tractoare și mașini agricole, aparatură pentru laboratoare de cercetare, echipamente din ingineria mediului, producători și furnizori de roboți și drone pentru sectorul agroalimentar.
În acest sens, MADR a încheiat cu UPB un protocol de colaborare în vederea creării cadrului instituțional pentru cooperarea și acordarea suportului tehnic necesar derulării evenimentului.
Manifestarea a adus în atenția participanților cele mai noi tehnologii, practici, produse și noutăți din industria alimentară, agricultură și protecția mediului și s-a adresat atât specialiștilor interesați de ultimele tendințe din domeniu, cât și studenților și tinerilor care își doresc o carieră într-un domeniu de viitor.
Cu ocazia organizării acestui eveniment, ministrul Adrian CHESNOIU a precizat: „ Mă bucur să constat deschiderea tinerilor către inovație și este obligația noastră să le oferim toate șansele de a-și dezvolta întregul potențial pentru a contribui la modelarea viitorului și pentru a beneficia pe deplin de tranziția către verde și digital. Tehnologia utilizată în agricultură trebuie să fie tot mai adaptată noilor schimbări și provocări și este nevoie de tineri care să lucreze în agricultură și să aibă cunoștințele necesare, astfel încât nivelul de performanță agricolă să crească”. 
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE