Principalele boli la culturile de floarea-soarelui și rapiță

Cultura de floarea-soarelui

Alternaria helianthi – Alternarioza florii-soarelui

Alternaria helianthi produce puncte de culoare maro închis pe frunze, tulpină și calatidiu. Aceste puncte au o formă sau dimensiune bine definită, având un contur foarte închis și un centru de culoare cenușie. Leziunile sunt la început puncte de culoare închisă, care apoi se extind, luând forma unei dungi înguste. Leziunile de pe tulpini sunt distribuite aleatoriu și nu sunt asociate punctului de fixare al pețiolului de frunză. Aceste leziuni fuzionează de cele mai multe ori formând zone de culoare neagră, iar în final provoacă ruperea tulpinii și moartea prematură a plantei. Leziunile de culoare brună se pot forma și pe calatidiu, însă, până în prezent, Alternaria helianthi nu a provocat putrezirea calatidiului.

Botrytis cinerea – Putregaiul cenușiu al florii-soarelui

Dacă patogenul a fost prezent pe semințe, plantele tinere se decolorează, se înmoaie și putrezesc. Pe tulpina plantei, patogenul formează conidiofori și conidii sub formă de zone cenușii verzui cu aspect prăfos. Cel mai păgubitor atac este cel pe calatidii. Conidiile infectează florile tubuloase, iar receptaculul va fi acoperit de miceliu pe ambele părți ale calatidiului, determinând pierderea semințelor. Dacă atacul are loc la maturitatea semințelor, scleroții formați vor adera pe suprafața semințelor și vor asigura inoculul pentru anul următor.

Phoma oleracea – Pătarea neagră a tulpinilor de floarea-soarelui

Phoma provoacă simptome pe toate organele plantei, sub formă de pete negre. Pe tulpină, simptomele sunt vizibile pe partea inferioară și mediană, în special în punctele de fixare a pețiolului, la fel ca în cazul infestării cu Diaporthe helianthi. Petele sunt de dimensiuni mari, de culoare neagră și înconjoară tulpina ca un manșon la baza acestuia. Măduva se brunifică și se usucă. În dreptul petelor, tulpina afectată se poate rupe din cauza vânturilor. De asemenea, atacul pe pedunculul calatidiului poate provoca ruperea acestuia și uscarea semințelor, iar atacul pe calatidiu determină distrugerea acestuia.

Phomopsis (Diaporthe) helianthi – pătarea brună-cenușie a tulpinilor de floarea-soarelui

Pete caracteristice pe frunze și tulpină, de culoare brun închis, care apar pe față interioară a frunzei. Toxina eliminată de patogen pătrunde și în nervuri, acestea căpătând culoarea brună. Limbul frunzei se poate necroza complet. Leziunile de pe frunze apar sub forma unor zone distruse, mărginite de nervurile principale, de unde ciuperca se răspândește în tulpina prin pețioli. Pe țesuturile infectate se formează picnidii de culoare neagră, asigurând supraviețuirea și propagarea patogenului în anul următor. În funcție de intensitatea atacului și de condițiile climatice, plantele se pot usca complet, rezultând mari pagube.

Plasmopara helianthi (halstedii) – mana florii-soarelui

Patogenul poate cauza trei simptone principale în cultura de floarea-soarelui, în funcție de stadiul în care este infectată cultura:

• dacă plantele sunt infectate imediat după răsărire, plăntuțele infestate au o pată de culoare verde-pal sau gălbuie ce se răspândește din nervura principală a frunzei. Creșterea stagnează, apoi plantele mor;
• când infecția are loc în stadiul de două frunze adevărate, planta rămâne pitică (fenomenul de nanism), sub formă de rozetă, și nu mai formează calatidiu;
• dacă infecția are loc într-un stadiu mai avansat de creștere, plantele vor rămâne cu o talie redusă, cu internoduri scurte și cu frunze deformate și vor apărea pete unghiulare pe suprafața lor.

În condiții de umezeală, partea inferioară a petelor este acoperită de micelii albe și spori. La înflorire, plantele infestate pot fi pitice, calatidiile pot avea dimensiuni normale, dar conțin semințe goale.

Puccinia helianthi – rugina florii-soarelui

Pe partea superioară a frunzelor apar pete galben-portocalii, iar pe partea inferioară apar pustule pulverulente brun-riginii, apoi pete mici pulverulente de culoare brun-închis (teleutosporii). În cazul unui atac puternic, are loc îmbătrânirea rapidă a frunzelor și chiar uscarea completă a plantelor.

Sclerotinia sclerotiorum – putregaiul alb al florii-soarelui

La floarea-soarelui, ofilirea, putrezirea bazei tulpinii și a calatidiului sunt simptome diferite provocate de același patogen. La plantele tinere, apar pete umede de culoare brună la baza tulpinii, care se înmoaie și putrezește. Plantele prezintă semne de ofilire, urmate rapid de moartea plantei. Leziunile pot, de asemenea, să apară pe frunze, dar nu se răspândesc decât dacă beneficiază de condiții favorabile.

Cu cât planta este infectată mai repede, cu atât simptomele sunt mai grave și se dezvoltă mai puține semințe. Rădăcina aflată în putrefacție și leziunile umede sunt frecvent acoperite de miceliu alb, vizibil la baza tulpinii. Leziunile se extind de la vârful rădăcinii spre partea superioară a plantei, tulpinile plantelor bolnave se sfâșie, iar fibrele capătă o culoare galben-pai. În partea a doua a perioadei de vegetație pot fi infectate și calatidiile, după care infecția se poate extinde printre semințe. Apar inițial pete decolorate la punctul de inserție al receptaculului pe tulpină, apoi leziuni pe partea dorsală a calatidiului și, în cele din urmă, miceliu de culoare albă pe semințe. Țesuturile se înmoaie, iar calatidiul poate fi complet distrus.

Cultura de rapiță

Alternaria brassicae – alternarioza rapiței

Simptomele pe cotiledoane sunt pete mici, brune și rotunde (0,5-1,0 mm). Pe frunze se formează pete negre, ascuțite. Petele se măresc și sunt adesea înconjurate de un halou de culoare galbenă. Zonele de atac la lăstarii principali și secundari și la ramificațiile frunzelor sunt lunguiețe (1-5 mm), puternic delimitate, de culoare neagră sau cenușiu deschis, cu bordură neagră. Pe silicve apar pete punctiforme de culoare neagră, înconjurate de zone cenușii. Infecțiile apar de obicei în timpul primăverii și verii, deși infecțiile timpurii pot apărea și toamna. Zonele de infecție sporulează și se răspândesc rapid în coronamentul plantei, astfel reduce foarte mult asimilarea substanțelor de sinteză plantei de cultură prin leziunile create. Silicvele atacate se deformează și se deschid prematur, ducând la pierderi mari de recoltă.

Erysiphe cruciferum – fainarea cruciferelor

Primele simptome pe plante atacate apar sub formă de pete circulare cu aspect de pâslă albă, caracteristica făinărilor, pe ambele fețe ale frunzei, pe tulpini și silicve. Prin evoluție, acestea devin pulverulente, din cauza formării fructificațiilor ciupercii. Intensitatea atacului se reduce peste iarnă, însă plantele atacate toamna sunt primele care vor manifesta simptome în primăvară. Făinarea determină reducerea capacității de supraviețuire, reproducere, creștere și abilitate competitivă a plantelor.

Phoma lingam – putregaiul negru al rapitei

Putregaiul negru este, în lumea întreagă, una dintre cele mai importante boli ale rapiței. Primele simptome asupra frunzelor se manifestă încă din toamnă. Pe frunze apar pete galbene, puternic delimitate, cu centru gri deschis. Pe zona de gri deschis se văd puncte mici negre, reprezentate de picnidiile ciupercii. Petele de pe frunze se extind și țesutul se rupe. La un atac puternic, frunzele pot fi distruse încă dinainte de căderea iernii. Picnidiile apărute pe frunze formează sursa de infestare pentru atacul de pe colet, ducând la importante pierderi de recoltă. La colet apar infecții încă din toamnă. Acestea devin vizibile mai ales prin pete mici, brun închis până la negru. Petele se pot extinde apoi în jurul nodurilor, cuprinzând apoi tulpină. Plantele se pot rupe din zona coletului. Simptomele sunt însă clare primăvara, când petele pot cuprinde toată tulpina în jurul coletului. Tulpinile atacate au un aspect brun închis, sunt casante și noduroase. Aceste fenomene conduc rapid la frângerea tulpinilor.

Victor VĂTĂMANU