Principalii dăunători și bolile rapiței în sezonul de toamnă

​Păduchele cenușiu (Brevicoryne brassicae)
Acest dăunător atacă cruciferele spontane și cultivate. Adulții și larvele înțeapă frunzele și lăstarii, precum și silicvele rapiței de toamnă. Pe frunze apar pete gălbui sau roz, iar tulpinile florifere se colorează în albastru-verzui. Drept urmare, plantele stagnează în creștere, frunzele se usucă, florile avortează iar semințele devin șiștave.
Datorită atacului acestui dăunător, producția poate fi diminuată cu circa 30–40 %.
 
Musca rădăcinilor de varză (Delia radicum)
Acest dăunător are 2–3 generații pe an, începând cu luna aprilie, până la începutul lunii octombrie. Depune ouăle pe rădăcina de rapiță, larva se hrănește pe/prin rădăcină formând tunele, ceea ce determină apariția unor țesuturi necrozate.
Ca mod de control asupra acestui dăunător se recomandă rotația de minimum 3–4 ani.
 
ÂBuha verzei (Mamestra brassicae)
Și acest dăunător are tot două generații pe an și iernează în stadiul de pupă în sol. Fluturii apar la sfârșitul lunii mai și sunt nocturni. Femela dăunător depune circa 1500 de ouă, grupate câte 10–100 pe partea inferioară a frunzei. Odată apărute, larvele rod frunzele marginal, produc perforări mari, mergând până la scheletare.
 
Viespea rapiței (Athalia rosae)
Iernează în sol, sub formă de cocon, la adâncimea de 5–10 cm. Și acest dăunător are tot două generații pe an. Primăvara devreme se transformă în pupă, iar la sfârșitul lunii aprilie-mai apar adulții, care sunt foarte activi, în special în zilele călduroase. Femela dăunător poate depune 200–300 de ouă, câte 1–2 bucăți/incizie, având o perioadă de incubație de circa 7–13 zile. Larvele dăunătorului se hrănesc la început cu frunzele pe care au eclozat, consumând frunzele până la scheletare. În urma acestui atac, plantele se usucă. Se pot aplica tratamente chimice pentru combaterea acestui dăunător la apariția larvelor.
 
Puricii de pământ – puricii negri ( Psylliodes chrysocephala)
Acest dăunător are o singură generație pe an. Iernează ca adult în zona superficială a solului, de regulă, sub resturile de plante ale culturii recoltate. Când temperaturile aerului depășesc valoarea de 8 grade Celsius, începe perioada de hrănire. Practic, rod epiderma superioară și mezofilul frunzelor, iar epiderma inferioară rămâne intactă. Atacul se recunoaște ușor, deoarece frunzele de rapiță au un aspect ”ciuruit”. Adulții apar în lunile iunie-iulie și atacă culturile până în luna noiembrie.
Cele mai mari daune se înregistrează când se instalează fenomenul de secetă, atât atmosferică, cât și în sol. Larvele trăiesc în sol, dar nu produc pagube importante culturilor de rapiță. O femelă dăunător depune eșalonat circa 300 de ouă până în luna iulie, având apoi perioada de incubație de 10–25 de zile. Larvele pătrund sub epiderma radiceelor și crează spații superficiale în rădăcini. În luna septembrie apar adulții noii generații de purici negri.
Important! Dăunătorii prezentați anterior se pot combate foarte ușor folosind produsul Karate Zeon, în doză de 0,15 litri/hectar. Acest produs se poate aplica la apariția primelor insecte în câmp, având o perioadă de pauză (interval minim de timp de la aplicarea ultimului tratament până la recoltare) de minim 28 de zile.

​Putregaiul uscat (Phoma lingam)
Atacul acestei boli se manifestă pe frunze și pe tulpini. Pe cotiledoane și frunze apar pete circulare, galben-brune, cu centrul cenușiu-albicios. Apar în continuare puncte negre, care sunt de fapt picnidii, adică fructificațiile ciupercii care conține milioane de spori și care pot fi transportați la distanțe de peste 8 kilometri. Necrozele de pe colet limitează alimentarea părții aeriene, ducând la slăbirea țesuturilor, frângerea tulpinilor, deschiderea prematură a silicvei și în final, desigur, la pierderi importante de recoltă. De reținut că petele de pe frunze nu sunt foarte dăunătoare, ci numai atacul la colet provoacă pagube importante.
 
Phoma – startul în toamnă
Practic această boală este cea mai păgubitoare pentru cultura de rapiță. De reținut este faptul că prima infecție are loc în toamnă. De asemenea infecția la tulpină este foarte importantă, cu cât infecția are loc mai devreme în toamnă, cu atât mai mare și mai puternică este contaminarea mai târziu, în luna mai.
Primele simptome ale bolii apar devreme în toamnă sub forma unor pete pe frunze, mai târziu sunt vizibile niște puncte închise la culoare, care de fapt sunt picnidiile amintite.
Leziunile produse de boala Phoma în toamnă duc la îmbolnăvirea tulpinii în primăvară, cu pierderi de producție de până la 25 %.
 
Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum)
Această boală își începe atacul în lunile aprilie-iunie, prin germinarea sporilor din sol, când aceștia au condiții climatice favorabile, respectiv când temperatura în sol începe să crească, de la 6–10 grade Celsius în sus. În aceste condiții se formează fructificații, care eliberează ascosporii. Aceștia reprezintă forma de rezistență a patogenului amintit.
Sporii luați de vânt se împrăștie pe petale și frunze, de unde începe apoi atacul asupra plantei de rapiță. Primele leziuni apar în luna mai, iar atacul sever se manifestă pe frunze, tulpină și ramificații, ducând la îngălbenirea și căderea prematură a plantelor de rapiță atacate. Practic, prin plantele atacate, Sclerotinia își continuă ciclul evolutiv, ciclul de înmulțire. Plantele bolnave prezintă fenomenul de îngălbenire și ofilire. Pe tulpină se observă zone de culoare deschisă, albe sau galben deschis.
Zonele afectate se acoperă cu o pâslă albă (care este de fapt miceliul ciupercii) în care se formează mai târziu scleroții; țesuturile tulpinilor sunt distruse, iar planta nu mai este aprovizionată cu elemente nutritive deasupra locului unde este afectată.
Scleroții sunt de culoare neagră, cu forme diferite și mărimi variate. Pe frunze apar alterări și necrozări ale țesuturilor, la 8–10 zile de la înflorire, când petalele încep să cadă și astfel se produce infecția frunzelor, a pețiolului și în final, a tulpinilor, care au un manșon alb, ca semn de recunoaștere.
Ca efect direct, silicvele se decolorează și se deschid prematur. Boala se transmite prin scleroți, care pot rezista în sol și o perioadă de 6–8 ani. Apariția bolii este influențată de umiditatea atmosferică ridicată și o temperatură a aerului moderată, de circa 14–25 grade Celsius.
 
Pătarea neagră a frunzelor (Alternaria brassicae)
Atacul acestei boli este exploziv în perioadele umede și calde. Atacul se recunoaște prin faptul că pe frunze, se formează pete circulare brun-cenușii, negricioase, încadrate de un halou galben de decolorare. Aceleași pete alungite, negricioase apar pe tulpini și pe linia de sudură a silicvei, zonele afectate se înnegresc, silicvele crapă, înregistrându-se pierderi de producție de circa 25 %.
Împotriva acestei boli se pot aplica două tratamente, dintre care o importanță deosebită o prezintă primul tratament, care se aplică la căderea petalelor, având astfel control și asupra Sclerotiniei.
 
Victor Vătămanu