REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Printr-o bună organizare, legumicultorii pot colabora cu supermarketurile

1/3/2020

0 Comments

 
Picture
Ionuţ Radu, unul dintre fondatorii cooperativei Legume Olteneşti Vădăstriţa, a afirmat, în cadrul „Conferinţei internaţionale VISION COOP 2020 - Viitorul agriculturii româneşti este cooperarea!“, organizată pe 14 februarie 2020, la Facultatea de Horticultură din Bucureşti, faptul că una dintre probleme care continuă să persiste este reticenţa fermierilor vizavi de ideea de a funcţiona într-o formă de asociere. Din prezentarea susţinută de domnia sa a reieşit faptul că tocmai colaborarea comună a agricultorilor a condus la o dezvoltare mai rapidă a acestora.
„2019 a fost anul în care am spart gheaţa, a fost un an pozitiv marcant pentru parcursul activităţii celor două cooperative (Cooperativa Legume Olteneşti Vădăstriţa şi Cooperativa Agricolă Romanaţiul Urzica) întrucât am obţinut o colaborare cu lanţul de magazine Mega Image. Fermierii, membrii ai cooperativelor, au intrat în acest proiect cultivând în primul an doar tomate şi din anul 2020 colaborarea va presupune producţia-achiziţia şi a celorlalte specii de legume, întrucât anul precedent, an de test, a fost un real succes. Trebuie menţionat faptul că în acest an suprafeţele cultivate pentru supermarket aproape s-au dublat, fermierii fiind conştienţi şi atraşi de avantajele valorificării, în formă organizată, a roadelor muncii lor.“ Despre colaborarea cu retailerul, legumicultorul a spus că este una benefică: „Beneficiem de un real sprijin din partea supermarketului, în sensul că ne-a oferit inputurile agricole la preţuri accesibile. Deja am primit seminţele. De asemenea, ne-au asigurat consultanţa de specialitate pentru că au un inginer horticol care vine periodic pe teren şi verifică culturile. Doar dacă nu vrei, nu poţi respecta acel program tehnologic. Însă doar aşa poţi obţine un produs finit controlat, sănătos şi gustos“. Printre avantajele creării şi funcţionării celor două cooperative, Ionuţ Radu a menţionat: înlesnirea valorificării producţiei; garantarea unor producţii de calitate; accesul la cele mai noi tehnologii în agricultură; achiziţia de input-uri îmbunătăţită; protejarea solului şi a mediului înconjurător. Cooperativa Legume Olteneşti Vădăstriţa şi Cooperativa Agricolă Romanaţiul Urzica au fost înfiinţate în luna martie 2018, prima a fost formată de cinci membri fondatori, iar cealaltă de 10 agricultori. Ambele cooperative au luat fiinţă în aceeaşi perioadă, ca urmare a unui program susţinut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care viza înfiinţarea de cooperative agricole, repopularea satului românesc şi, nu în ultimul rând, susţinerea în forme organizate a tinerilor fermieri.

Cooperativele cultivă preponderent legume, atât în spaţii protejate, respectiv solarii, cât şi în câmp, pe suprafeţe destul de mari. Cooperativa Urzica cuprinde o suprafaţă de peste 20 ha în spaţiu protejat şi un număr de 90 de membri, iar Cooperativa Vădăstriţa lucrează 30 ha în spaţiu protejat şi cuprinde 64 de membri. Cele două organizaţii s-au constituit la iniţiativa unor fermieri tineri, întorşi din străinătate şi dornici să îmbunătăţească activitatea legumiculorilor din sudul judeţului Olt. „Le-am înfiinţat cu gândul că este singura şansă pentru a ne menţine nivelul de stabilitate, pentru a avea acces la finanţări şi să putem trece la etapa următoare“, a spus Radu.

Referitor la dificultăţile pe care le întâmpină, acesta a enumerat: slaba pregătire în ceea ce priveşte managementul activităţii; lipsa surselor de finanţare, precum şi lipsa infrastructurii şi a logisticii. Privitor la comercializarea producţiei legumicole, marea majoritate a membrilor îşi valorifică produsele în marile pieţe de angro din ţară, existând însă şi un segment de producători care îşi vând produsele în mod direct, în pieţele tradiţionale din toată ţara. La Slatina, în Piaţa Centrală, în anul 2018 a fost demarat un proiect de promovare a patru cooperative, printre care şi cele două cooperative prezentate în actualul articol. „A fost închiriat un mic segment din piaţă, l-am delimitat prin bannere şi afişe pentru o mai uşoară localizare şi am invitat membrii producători din cooperative să îşi vândă producţia în acel spaţiu. Am organizat tombole pentru pensionari cu premii în legume. Acest proiect încă este în derulare şi are ca scop promovarea formelor asociative şi vânzarea unei producţii controlate la preţuri competitive, direct către consumatorul final.“ Pentru a se promova, producătorii cooperativelor au decis să participe la cât mai multe evenimente cu specific agricol, precum IndAgra sau la târguri anuale de tip Zilele Recoltei. Mesajul membrului fondator al Cooperativei Vădăstiţa pentru fermierii care nu fac parte din cooperative, dar şi pentru cei care deja sunt într-o formă asociativă a fost următorul: „Odată trenul pierdut este greu de prins din urmă, fermierii trebuie să ţină pasul cu actualitatea reală, toată activitatea de producţie este într-o continuă mişcare şi nu este loc pentru a mări decalajele faţă de agricultura modernă aplicată în Vest. De asemenea, consider că nu este suficient să fim mulţi în cooperative, trebuie să fim şi uniţi, şi deschişi faţă de ce înseamnă provocare în acest domeniu, să fim conştienţi de nivelul de sacrificiu depus pentru a dezvolta cooperativele la nivel european. Unii dintre noi avem această experienţă şi putem pune umărul la dezvoltarea armonioasă a tot ceea ce înseamnă cooperativă.“

Ana IONIŢĂ
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE