Prioritati ale activitatilor agricole

_Controlul semănăturilor de toamnă
Imediat ce culturile au răsărit (grâu de toamnă, orz şi orzoaică de toamnă, secară, triticale etc.) este necesar să verificăm dacă nu sunt prezente greşuri de semănat şi să procedăm imediat la însămânţarea acestora. Dacă nu se procedează în acest fel, aceste suprafeţe vor deveni în anul viitor focare de înmulţire a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor. Până la venirea iernii este necesară, în anumite locuri, luarea de măsuri pentru scurgerea apei, stagnarea acesteia pe semănături fiind foarte dăunătoare. În locurile unde zăpada este spulberată de vânt sunt necesare măsuri pentru reţinerea acesteia, folosindu-se materiale existente în gospodăria ţărănească individuală: beţe de floarea-soarelui, crengi, snopi etc.

---

Putem să continuăm semănatul grâului de toamnă şi în luna noiembrie?
În anii cu toamne foarte grele şi când nu reuşim să însămânţăm cât ne-am propus, între două rele - de a rămâne fără grâu semănat sau de a semăna în condiţii de risc (în anumite zone) - este de preferat să continuăm semănatul şi în primele zile ale acestei luni. În această situaţie, trebuie să asigurăm o densitate de 600 de boabe germinabile la metrul pătrat, având în vedere că pierderile de plante la semănăturile târzii vor fi mai mari.

Cea mai importantă lucrare agricolă din această lună este executarea arăturilor.
Plantele cultivate trebuie să găsească în sol aer, căldură, apă, hrană şi celelalte condiţii de viaţă. Un rol însemnat în asigurarea acestor condiţii îl au aratul şi celelalte lucrări de afânare a solului. Aratul din toamnă favorizează în sol şi alte procese importante, cum sunt: refacerea structurii prin acţiunea îngheţului, distrugerea buruienilor cu înmulţire vegetativă, prin aducerea la suprafaţă şi îngheţarea rizomilor, acumularea unei cantităţi mai mari de apă etc. Aratul de toamnă mai are şi avantajul că uşurează lucrările din primăvară şi elimină executarea aratului primăvara, lucrare care, în climatul ţării noastre, nu este de dorit. Aratul din toamnă permite pregătirea rapidă şi bună a terenului destinat pentru semănăturile din primăvară şi semănatul plantelor din prima epocă în mustul zăpezii, deci în condiţii optime şi în perioada favorabilă. Acest lucru este hotărâtor şi trebuie să determine executarea, totdeauna, a ogoarelor de toamnă pentru primele semănături din primăvară şi cu deosebire pentru semănăturile timpurii. Adâncimea arăturii de toamnă se stabileşte în funcţie de conţinutul de apă existent în sol în momentul efectuării arăturii, de plantele ce urmează a fi cultivate, de tipul şi categoria de sol şi de adâncimea la care a fost arat terenul în anul precedent. Nu toate plantele reacţionează la fel faţă de adâncimea arăturilor de toamnă. Unele culturi, cum sunt: porumbul, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, soia, cartoful, rădăcinoasele, reacţionează foarte bine la arături foarte adânci, de 28-30 cm, comparativ cu altele, care solicită arături mai la suprafaţă (22-25 cm), cum ar fi: cerealele de primăvară, mazărea, cânepa, inul pentru ulei etc. Însemnătate deosebită are adâncimea la care se execută aratul de toamnă şi pentru faptul că, prin aratul mai adânc, cu întoarcerea brazdei, se combat mult mai energic duşmanii vegetali şi animali ai plantelor cultivate. S-a constatat că o arătură de 18-20 cm a redus cu 60- 70 numărul larvelor de viespea paiului, muscă suedeză, muscă de Hessa, sfredelitorul porumbului şi larvele altor insecte vătămătoare plantelor. Aratul mai adânc ajută foarte mult la combaterea rozătoarelor, cum sunt şoarecii de câmp, care au cuiburile la adâncimea de 15-25 cm. La o arătură mai la suprafaţă, sub 15 cm, cuiburile acestora nu sunt atinse şi rezervele de hrană nu le sunt risipite. Aratul adânc distruge şi sporii bacteriilor şi ciupercilor care produc bolile plantelor cultivate. O arătură superficială păstrează aceşti spori aproape în seminţele plantelor cultivate şi probabilitatea de infecţie este mult mai mare. Pentru ca arătura de toamnă să fie de foarte bună calitate după plantele care lasă resturi vegetale la suprafaţa solului, acestea trebuiesc mărunţite prin treceri repetate cu polidiscul, după care urmează efectuarea arăturii adânci. În concluzie, nici o palmă de pământ nu trebuie să rămână nearată (acolo unde condiţiile climatice o permit)! Sub arătură se pot introduce toate cantităţile de gunoi de grajd existente în gospodărie, socotind 20-25 de tone la hectar, acolo unde în primăvară se va semăna porumb sau se vor planta cartofi. În zonele cu soluri acide, se vor introduce sub brazdă 2-4 tone la hectar de amendamente cu calciu, pentru corectarea reacţiei; îngrăşămintele chimice care au în componenţă numai fosfor sau numai potasiu (superfosfat, sare potasică) se vor introduce în sol tot din toamnă, sub arătură, ele fiind greu solubile. Păstrarea cartofilor este o operaţiune dificilă şi cele mai mici greşeli pot conduce la pierderi mari de recoltă. Între condiţiile de păstrare, cele mai importante sunt temperatura şi umiditatea aerului. La cartoful pentru consum, temperatura de păstrare trebuie să fie de 3-5 grade Celsius; la temperaturi mai joase se produce îndulcirea acestora, iar la temperaturi mai ridicate pornesc în vegetaţie colţii cartofului. Umiditatea din depozitele de păstrare
este bine să fie mai ridicată (85-93%). De asemenea, cartofii se păstrează în condiţii de întuneric, pentru a preveni înverzirea acestora. Halele moderne care se găsesc deja în dotarea marilor complexuri agroindustriale asigură la parametrii optimi toate aceste cerinţe, astfel încât nu se pune problema degradării tuberculilor de cartof.


Luna noiembrie este luna în care prezenţa brumelor este tot mai evidentă, fapt care ne determină să strângem ultimele recolte de legume din câmp şi chiar din solarii. După încheierea lucrărilor de recoltare, urmează etapa de depozitare pentru toate speciile de rădăcinoase, a speciilor de vărzoase şi a prazului. Pentru păstrarea pe timpul iernii a rădăcinoaselor, acestea se curăţă de pământ, fără a folosi cuţitul şi fără a înlătura coletul. Păstrarea peste iarnă a legumelor rădăcinoase se face în lăzi cu nisip, saci de hârtie sau în gropi săpate în pământ. Încărcătura de rădăcini pe metrul cub util este de 400-500 kg, urmărindu-se în permanenţă starea de sănătate a rădăcinilor, iar în eventualitatea depistării de rădăcini bolnave sau putrezite, acestea se înlătură din lăzi sau din sacii de hârtie. Temperatura de păstrare trebuie să fie de 1-4 grade Celsius, în funcţie de metoda păstrării; temperatura necesară se asigură prin procesele de ventilaţie sau de aerisire.
La păstrarea în gropi amenajate în pământ se fac sondaje săptămânale pentru controlul temperaturii la diferite niveluri şi, în funcţie de situaţia existentă, se îngroaşă sau se subţiază stratul acoperitor (paie sau pâmânt) şi se închid sau se deschid coşurile de aerisire. Procedând astfel, rădăcinoasele legumicole pot fi păstrate timp de 4-6 luni. Când temperatura aerului a ajuns la valorile de 5 grade Celsius ziua şi 0 grade Celsius noaptea, se pot recolta din plin plantele legumicole vărzoase ca: varza albă, varza roşie, conopida şi guliile de toamnă. Aceste specii se pot valorifica imediat sau pot fi păstrate în depozite special amenajate. Păstrarea verzei în aer liber se poate face în silozuri, sub formă de prismă, cu lăţimea la bază de 1,5-2,0 m şi înălţimea de 1,3-1,5 m. Silozurile pot fi amenajate la suprafaţa solului sau semiîngropate, la o adâncime de 20-30 cm. Terenul trebuie să fie ridicat, să prezinte o pantă mică, necesară pentru scurgerea apei. Pe terenul curat, se aşază un strat de paie, cu grosimea de 15 cm, iar pe mijloc se asigură aerisirea cu un canal de grătare. Din 2 în 2 metri se aşază coşurile de ventilaţie verticală. Varza se va aşeza numai cu cotorul în sus (după ce în prealabil a fost curăţată), iar căpăţâna trebuie să fie acoperită cu 2-3 frunze şi cotorul să aibă lungimea de 1-3 cm. Pentru cantităţi mai mari de varză, depozitarea se poate face în lăzi de tip P sau suporţi din rigle de lemn. La fel se poate proceda şi în cazul culturii de conopidă, cu specificaţia că pentru conopida care prezintă căpăţână incomplet dezvoltată depozitarea se va face în încăperi întunecate şi răcoroase. După recoltarea tuturor speciilor legumicole din câmp şi eliberarea terenului de resturi vegetale, se transportă şi se administrează (se împrăştie şi se încorporează) în sol îngrăşămintele organice (gunoi de grajd sau compost, în cantitate de 2-4 kilograme la metrul pătrat). Se poate administra, după caz, şi doza de îngrăşăminte chimice cu fosfor (20-40 grame de superfosfat la metrul pătrat) sau/şi cu potasiu (30-40 de grame de sulfat de potasiu sau sare potasică). Cantităţile sunt orientative, ele stabilindu-se în funcţie de fertilizarea anterioară a solului şi de cultura care va ocupa terenul. Tot în această lună se verifică starea culturilor deja semănate (ceapă verde, salată şi spanac), se întocmeşte programul de culturi pentru anul viitor şi se urgentează executarea arăturilor sau a mobilizării solului cu diferite utilaje moderne de prelucrare a solului. În solarii, în această lună se adună folia de pe culturile de toamnă (tomate, castraveţi, vinete, fasole), se continuă lucrările de revizuire a solariilor şi se efectuează reparaţiile necesare, se modernizează incintele solariilor prin proiectarea şi confecţionarea instalaţiilor de încălzire, în vederea obţinerii unor producţii mai timpurii. De asemenea, se eliberează terenul de resturile vegetale şi se aplică gunoiul de grajd sau compostul bine fermentat, singur sau asociat cu aplicarea îngrăşămintelor chimice. Totodată, se va începe pregătirea răsadniţelor, prin revizuirea tocurilor şi a ferestrelor.


Victor VĂTĂMANU_