Procesatorii români din industria laptelui confirmă previziunile bazate pe efectul embargoului impus de Rusia

La finele anului trecut, Johannes Kramer, ministrul regional al agriculturii din provincia olandeză Friesland, declara că dispariţia cotelor de lapte ar urma să ducă la o majorare a şeptelului de vaci cu lapte de doar 10-12%, una de altfel maximă din punct de vedere al sustenabilităţii. Chiar dacă pentru olandezi dispariţia cotei de lapte oferă spaţiu de creştere, pe de-o parte, pe de altă parte există restricţii care ţin de mediu (obligativitatea controlului nivelului emisiei de fosfaţi, nitraţi ş.a.m.d.). Şi acestea vor limita creşterea ca nivel de productivitate a fermelor de vaci cu lapte. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla aşa.

FOTO: Johannes Kramer, ministrul regional al agriculturii din provincia olandeză Friesland

„Dacă este să luăm în calcul numărul vacilor cu lapte, majorarea şeptelului olandez după dispariţia cotelor de lapte ar putea să fie de 10-12%. Nu este mare creşterea, dar este una sustenabilă, prietenoasă cu mediul“, declara Kramer în decembrie 2014.

Acest nivel de creştere relativ mic al olandezilor este plauzibil pentru Dorin Cojocaru, directorul general al APRIL, în condiţiile în care şi embargoul impus de Rusia a reprezentat un duş rece pentru toţi vesticii care se vedeau pe cai mari din punct de vedere al potenţialului de producţie de după dispariţia cotelor de lapte.

---

FOTO: Dorin Cojocaru, director general APRIL

„Eu spun că embargoul cu Rusia a avut două feţe: una bună şi una rea; o sabie cu două tăişuri. Partea rea este că (embargoul - n.r.) a venit brusc, pe nepregătite, încă din iulie, şi i-a prins pe toţi jucătorii cu planuri de producţie şi cu stocuri mari, cu 30% din producţia europeană nevândută şi ulterior revărsată către Europa de Est, în special către România. Însă lucrul bun (lumea o să zică că-s nebun!) este că acesta a relevat o adevărată avanpremieră la ceea ce se va întâmpla de la 1 aprilie 2015, dar a arătat-o şi fermierilor europeni, ceea ce i-a determinat să mai oprească un pic din intensitatea cu care vroiau să-şi mărească efectivele, producţia ş.a.m.d.“, a precizat Dorin Cojocaru pentru revista „Agrimedia“.

„Asta i-a determinat să-şi spună că nu vor creşte producţia la cotă maximă pentru că este greu de gestionat afacerea pe volume foarte mari. Şi când spun asta, mă gândesc la un alt exemplu decât Olanda, la Germania şi la ale sale 28 de milioane de tone de lapte cotă alocată. Dacă o dubla, într-adevăr, Germania devenea un pericol, era chiar un generator de tsunami. Însă nemţii s-au gândit că puterea de cumpărare s-ar putea să scadă. Embargoul cu Rusia a arătat anumite fisuri şi puncte de risc în afacere, pe filieră, pe piaţa de desfacereşi atunci s-au mai temperat puţin. Asta i-a determinat să crească producţia cu procente variind între 6 şi 15 la sută, nu mai mult. (...) Situaţia de criză economică, criză socială, criză politică, embargoul cu Rusia ş.a.m.d. arată că este o piaţă fragilă şi atunci nu este bine să ai volume foarte mari, afaceri foarte mari.“ Faptul că vor avea o creştere sustenabilă a şeptelului, oricât de mare sau mică ar fi ea, nu va duce la pierderea sau la diminuarea standardelor de calitate.

Regatul Ţărilor de Jos ţine în continuare la producţia de materie primă şi de produse procesate de calitate superioară, aspect care trebuie luat în seamă atunci când vine vorba de oferta autohtonă făcută cumpărătorului român. Procesatorii români de lactate îndeamnă la patriotism, altfel ne vom trezi realmente invadaţi de competitoarele străine, unele dintre ele calitativ superioare, cum este şi cazul celor provenite din Friesland, chiar dacă bau-baul cu tsunamiul de lapte revărsat din aprilie 2015 s-ar putea dovedi până la urmă doar o bulă speculativă. Olandezii, că tot încercăm să facem o comparaţie, nu se joacă. Cel puţin când vine vorba de producătorii din Friesland, conceptul „Din iarbă, în sticlă“ rămâne motto-ul lăptarilor de acolo. Şi asta înseamnă ceva, în condiţiile în care 20% din toate fermele, 20 la sută din toate vacile cu lapte, 20 de procente din producţia de lactate a Olandei provine din această provincie.

„Suntem foarte mândri de asta şi vrem să păstrăm ataşată această mândrie de calitate, nu de cantitate. Aşa ne putem păstra numele în restul lumii“, preciza Kramer la finele anului trecut. „Noi punem foarte mult accent pe calitate. Şi asta deoarece, chiar dacă Olanda are un număr mare de locuitori pe kilometrul pătrat, cu preţuri la terenurile arabile foarte mari, ne bazăm pe inteligenţă foarte mult pentru a păstra nivelul de calitate şi, prin fabricarea de lactate extraordinare, să ne plasăm înaintea competiţiei. Va exista însă o cerere mare pentru produse mai ieftine, iar asta rămâne de văzut“, a recunoscut cu jumătate de gură olandezul, şi el oarecum speriat de o posibilă invazie de lactate mai slab calitative pe piaţa din Olanda, aspect previzionat cu claritate de Cojocaru. Faţă de noi însă, fermierii olandezii văd în Politica Agricolă Comună (PAC) un real atu de dezvoltare, un generator de oportunităţi noi pentru o piaţă competitivă, una prin care să devină şi mai buni în producţia de lactate de calitate şi în exportul acestora.

Vocile din piaţa lactatelor româneşti vorbesc nu de ieri, de azi, mai toate la unison că, pe termen scurt, piaţa românească de profil ar urma să fie invadată de produse lactate finite... ieftine. Şi cifrele INS nu mint - importul pe produs finit s-a mărit cu 10-15 la sută în 2014. Cum procesatorul n-a putut „trăi“ împreună cu fermierul, vor muri împreună, descria Dorin Cojocaru cu ceva timp în urmă situaţia creată în România, un paradox, dar şi un adevăr în acelaşi timp.

„S-a adeverit ceva la care mă aşteptam de mult timp - pe de-o parte să importăm lapte crud, dar pe de altă parte, să ne vină şi produs finit pe import, să-mi vină şi lapte praf, să-mi vină şi caş başchiu, şi marcă proprie pentru comercianţi“, afirma şeful APRIL. Acesta a mai precizat inclusiv că, în prezent, Polonia reprezintă o nouă ameninţare atât pentru lăptarii români, cât şi pentru procesatori. „Mie mi-e frică de Polonia. Această ţară este China Europei. Ea va influenţa preţul la unt, preţul la caş başchiu, preţul la lapte praf, pentru că are pragmatismul ăsta de a investi imediat“, a spus directorul APRIL. Oare de Polonia se temea şi Johannes Kramer?

---

FOTO: Cristinel Laurenţiu Butnariu, vicepreşedinte Romovis şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Giurgiu.

Preţul laptelui românesc, la mâna jucătorilor de pe piaţă

Cum situaţia reală a pieţei laptelui nu o poţi afla decât de la producători, am stat de vorbă şi cu Cristinel Laurenţiu Butnariu, patron Coral Alexia SRL (restaurantul Casa Românească Giurgiu), vicepreşedinte Romovis şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Giurgiu.

Cu el am vorbit despre ceea ce înseamnă solidaritatea dintre producătorii de lapte şi integratori/procesatori pe de altă parte, acel „trai“, mai de voie, mai de nevoie de care vorbea Cojocaru şi care nu s-a întâmplat cum ar fi trebuit. Chiar dacă şi în Olanda unii fermieri se plângeau de preţul oferit de procesatori/buyerii marilor cooperative, un plâns mai mult ca mesaj de prietenie, în ţara noastră situaţia este cu totul alta. Din cauza unor cumpărători de lapte de pe piaţa autohtonă, unii producători au fost nevoiţi să vândă laptele în ultima perioadă chiar şi cu un leu.

„Cei care dau laptele cu un leu sunt excepţii; au contract făcut pe trei luni. Doar cei lăsaţi de Agricover cu ochii în soare, doar ei vând laptele cu un leu litrul, restul au minimum 1,35 lei. (...) Din ce am auzit eu, este vorba de două ferme de la Craiova, care împreună fac o cisternă de lapte şi care au semnat pe un leu, timp de trei luni, cu Olympus. (...) Cu ceva timp în urmă, aceeaşi firmă îi ruga pe fermieri să le cumpere laptele cu un preţ de 1,8 lei, însă s-a dus la Agricover, a lucrat cu Agricover, iar Agricover a lăsat-o cu ochii-n soare de la 1 ianuarie“, afirma cu amărăciune în glas Butnariu.

În opinia sa, preţurile laptelui au coborât, dar nu sunt încă la pragul critic, ci „se păstrează la limita de subzistenţă“. Asta s-a întâmplat însă datorită dărniciei naturii din ultimii ani (producţii cerealiere bune), nu a colaborării eficiente pe lanţ (producător de cereale, producător de lapte, integrator/comerciant de materie primă, procesatori, reţele comerciale, cumpărători), fapt care nu se întâmplă în nici un caz în Olanda.

Temerile exprimate atât de Dorin Cojocaru, cât şi de Cristinel Butnariu sunt vizavi de impredictibilitatea şi volatilitatea sectorului lapte din România, exemplul elocvent fiind cel din iarna 2014-2015. „Anul trecut, preţul furajelor a fost mic, fapt care a permis o scădere de preţ. La ora actuală, trebuie să fim conştienţi că au fost forţate să scadă treapta asta de preţ. (...) Niciodată în istoria României nu s-a întâmplat să scadă preţul laptelui iarna“, au spus aproape la unison cei doi. Cele mai recente date obţinute de revista „Agrimedia“ de la organizaţia de profil a procesatorllor relevă faptul că până la nivelul lunii august 2014 (primele opt luni ale anului), România a produs 51.051.041 milioane de litri lapte conform, la un preţ mediu de 1,2864 lei per litru. Diferenţa nu este mare, în condiţiile în care, în august 2013, preţul laptelui românesc era de 1,2308 lei per litru, iar al celui european de aproape 0,37 eurocenţi.

Potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Agriculturii, în luna noiembrie 2014 au fost colectaţi aproape 39 de milioane de litri de lapte conform, la un preţ mediu de 1,37 lei litrul, aproape identic cu cel din 2013 şi mai mare decât cel din 2012 (1,3 lei litrul).

În intervalul 2008-2013, nivelul de creştere pe piaţa companiilor din sectorul românesc al lactatelor a fost de doar 1%

Datele celui mai recent raport „Manager Anticriză“ relevă că la nivelul celor mai importante 130 de companii care activează pe piaţa lactatelor, deşi în perioada 2008-2013 cifra de afaceri totală a companiilor analizate a înregistrat fluctuaţii anuale cuprinse între -10% (2009 vs. 2008) şi +6% (2011 vs. 2010), per ansamblul perioadei ritmul mediu anual de creştere a fost de 1%. În ceea ce priveşte profitul net, acesta a înregistrat valoarea maximă în 2008, în 2013 scăzând cu 94% faţă de 2008.

Liderul pieţei în 2013, după criteriul cifrei de afaceri, a fost producătorul de lactate Danone. În 2013, compania a înregistrat o cifră de afaceri cu 4,2% mai mică faţă de anul 2012, prezentând o viteză de încasare a creanţelor de 25 de zile, superioară valorii medii calculate la nivelul grupului de companii analizate (59 de zile) şi o viteză de rotaţie a stocurilor (16 zile) peste media companiilor analizate (40 de zile).

În perioada 2008-2013, în industria produselor lactacte, numărul companiilor nou intrate în insolvenţă a crescut într-un ritm mediu anual de aproximativ 126%, astfel încât în 2013 numărul firmelor în insolvenţă a fost de 59. Ponderea companiilor insolvente din totalul companiilor de profil a variat între 0,1% (2008) şi 8,6% (2013).

Ionel VĂDUVA

---