Producerea răsadului de tutun

Cultura tutunului, plantă de zi lungă, începe cu producerea răsadului, perioadă care poate dura în medie 35-50 de zile, ajungând chiar la 6070 de zile, după cum afirmă A.D. Păunescu şi colaboratorii, în funcţie de tipul de răsadniţă, de soiul de tutun sau de condiţiile de climă din timpul primăverii. În general, producerea răsadului reprezintă circa o treime din întreaga perioadă de vegetaţie a plantei de tutun.

Indiferent de zona de cultură şi de tipul de tutun, obiectivele urmărite sunt aceleaşi: obţinerea unui răsad sănătos, viguros, bun de plantat în perioada favorabilă zonei, la un preţ de cost cât mai mic. Atenţia deosebită care se va acorda producerii răsadului trebuie să ţină seama că orice greşeală tehnologică poate fi greu corectata după transplantare şi că de calitatea răsadului depinde calitatea recoltei de tutun.

Organizarea producerii răsadului de tutun

Sisteme de producere a răsadului de tutun

Producerea răsadului de tutun în diferite sisteme reprezintă o temă de larg interes atât în România, cât şi pe plan mondial, mai ales prin aspectul complex ridicat de interacţiunea cu epoca de semănat. Pe plan mondial, rezultatele privind producerea răsadului de tutun cuprind aspecte multiple, de la sisteme şi epoci de semănat, la modul de protejare şi durata zilnică de iluminare. Sistemele de producere a răsadului de tutun frecvent folosite în România sunt: solarul, răsadniţele pe pat cald, tuneul protejat cu folie din polietilenă şi brazde reci. a) Solarul poate fi construit din lemn, din profile mecanice tipizate (sisteme de aerisire, uşi, îmbinări, arcade etc.) sau din arce metalice, având grijă să fie orientate paralel cu direcţia vântului dominant. Folia din polietilenă rezistă la temperaturi cuprinse între minus 60 şi 80 de grade Celsius, fiind uşor de manipulat la temperaturi scăzute. Folia din clorură de polivinil (PVC) rezistă mai puţin la temperaturi scăzute, fiind rigidă la 0 grade Celsius şi chiar crăpând la minus 10 grade Celsius. b) Răsadniţele pe pat cald sunt confecţionate, de regulă, din cherestea de brad şi sunt alcătuite din tocuri cu dimensiuni de 4 x 1,25 metri, cu înălţimea mare de 35 cm şi înălţimea mica (spre sud) de 25 cm şi din patru rame cu dimensiunile de 1 x 1,25 metri. Tocurile au în cele patru colţuri ţăruşi de 45-50 cm înălţime şi 6-8 cm grosime, cu care sunt fixate în stratul termogen. Ramele se acoperă fie cu sticlă, când sunt mai greu de manipulat, fie cu folie din polietilenă sau din PVC. Răsadniţele calde se amplasează pe un strat termogen din gunoi de grajd proaspăt cu grosimea de 5070 cm şi nu mai mică de 40 cm, în rânduri orientate est-vest, cu cărări între rânduri de 40-50 cm. Expoziţia va fi întotdeauna sudică. Platforma realizează la început temperaturi de 60-70 grade Celsius, asigurând în stratul germinativ 28-30 grade Celsius. Răsadniţele pot fi şi semicalde, când tocurile se aşază direct pe sol, fiind încălzite numai de la soare. c) Tunelul protejat cu folie se amplasează direct pe sol, cu brazde de 1-1,5 mertri lăţime, arcele fiind metalice sau din lemn (sălcie, rachită, gladice). Este sistemul cel mai mult folosit în România pentru producerea răsadului de tutun. d) Brazdele reci se aseamănă cu tunelul ca amplasare, dar folia este pusă direct pe sol şi mai ales în timpul noptii. Când plantulele au ajuns la cruciuliţa avansată, în timpul zilelor însorite folia este îndepărtată pentru ca răsadul să nu fie ars în zonele de contact cu folia. Brazdele reci mai pot fi protejate de brume sau îngheţuri târzii şi cu rogojini sau ostreţe.

Amplasarea răsadniţelor

Terenul destinat producerii răsadului de tutun trebuie să fie plan, permeabil pentru apă, cu o structură stabilă, însorit tot timpul zilei (expoziţie sudică), ferit de vânturi şi în apropierea unei surse de apă. Pentru a evita transmiterea bolilor şi dăunătorilor, terenul pentru răsadniţe se va schimba anual. Gruparea de răsadniţe va fi împrejmuită cu un gard înalt din stuf, coceni, împletituri de nuiele, scânduri, pentru a feri răsadul de tutun de vânturi. Sursa de apă trebuie să asigure 3-8 litri/metrul pătrat apă zilnic. Apa poate fi păstrată şi în bazine metalice sau din beton, fiind folosită după necesităţi. În funcţie de suprafaţa care va fi plantată cu tutun, de densitatea culturii şi de sistemul de producere a răsadului, va fi stabilită suprafaţa răsadniţei. În România, suprafeţele de răsadniţa utilă depind de felul răsadniţei şi de tipul de tutun cultivat. Pentru producerea răsadului de tutun este nevoie a se asigura un inventar specific, în afara tocurilor, ramelor, arcelor pentru tunele sau foliei. Acest inventar constă în stropitori, vermorele, site pentru cernut cu ochiuri de 0,5 centimetri pătraţi şi 1 centimetru pătrat, sape, lopeţi, cazmale, greble, bătătoare de scândură, balanţă de precizie pentru tratamentele fitosanitare, termometre pentru sol şi aer, pompă pentru apă (electrică sau mecanică), găleţi, substanţe erbicide sau insectofungicide, rogojini, ostreţe, îngrăşăminte chimice pentru fertilizarea de bază şi pentru fertilizări suplimentare.

Pregătirea patului germinativ pentru semănat - se face diferenţiat, în funcţie de sistemul de producere a răsadului ales.

Pentru solarii şi tunele protejate cu folie, terenul se pregăteşte încă din toamnă printr-o arătură adâncă, după ce în prealabil au fost administrate 40-60 tone/ hectar gunoi de grajd bine descompus şi 150-200 kilograme/hectar s.a. superfosfat. Primăvara, când timpul permite, pământul este mărunţit cu sapa sau cu freza şi se trasează brazdele, cu suprafaţă foarte bine nivelată. Pe brazde se aşeză amestecul nutritiv în strat cu grosimea de 4-5 cm; acest amestec poate fi înlocuit cu un  strat de 2-3 cm grosime de mraniţă cernută. Terenul din solarii şi tunele, pregătit din toamnă, se tratează când temperatura este de minimum 15 grade Celsius cu substanţe recomandate de specialiştii agronomi, care se încorporează la 10-12 cm adâncime, după care se udă şi se acoperă cu folie. Se mai poate folosi şi formalina, procedânduse identic, folosind 6 litri/metrul pătrat, soluţie 2% formalină 40 CS. Pentru răsadniţele calde, gunoiul de grajd şi celelalte materiale vegetale (paie, coceni), care alcătuiesc biocombustibilul, se aşază în platforma de preîncălzire, folosindu-se drept starter al fermentării urină sau must de grajd. Când în platforma de preîncălzire se înregistrează o temperatură de 50-60 grade Celsius, materialul din platformă poate fi aşezat în patul cald al răsadniţelor, pe teren curat de zăpadă şi pe un strat de paie uscate. Gunoiul se tasează uniform, după care se aşază tocurile. Amestecul nutritiv pentru răsadniţele calde se pregăteşte încă din toamnă, fiind format din pământ de ţelină, mraniţă şi nisip în raport de 2:2:1. În tocuri se aşază un strat de 15 cm amestec nutritiv (15 metri cubi/100 metri pătraţi răsadniţă), dezinfectat în prealabil din toamnă cu aceleaşi substanţe amintite anterior. Peste iarnă amestecul nutritiv, ca şi mraniţa, se păstrează în grămezi acoperite cu folie sau rogojini, în magazii sau şoproane uscate. Amestecul nutritiv din patul germinativ se tasează bine, ca ascensiunea capilară să fie de 200 mm/5 ore. Pentru a se preveni infecţiile cu micoze, este preferat un pH uşor acid, care se poate regla prin folosirea perlitei. La aşezarea amestecului nutritiv în tocurile răsadniţelor sau pe brazde, în solarii şi tunele se face şi fertilizarea de bază pentru răsad, folosindu-se pentru 100 metri pătraţi de răsadniţă utilă 10 kilograme îngrăşământ complex 13-27-13 sau un amestec de 5 kilograme azotat de amoniu, 10 kilograme superfosfat simplu şi 4 kilograme sulfat de potasiu. Îngrăşămintele chimice sunt distribuite uniform, după care sunt încorporate în patul germinativ, apoi se nivelează.

Semănatul tutunului

Pregătirea seminţei de tutun pentru semănat

În România, întreaga cantitate de sămânţă de tutun înmulţirea I a fost produsă de către Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Cultură şi industrializarea tutunului şi se distribuia gratuit cultivatorilor, prin intermediul fabricilor de cultură şi fermentare a tututnului din structura Regiei Autonome a Tutunului din România. Se admite la semănat o sămânţă având facultatea germinativă de cel puţin 75% şi o puritate minimă de 96%. Sămânţa se livra în plicuri, pe care erau înscrise caracteristicile şi provenienţa, precum şi instrucţiuni privind tehnologia producerii răsadului. Înainte de ambalare, sămânţa se trata cu substanţe fungicide. La livrare, fiecare lot de sămânţă era însoţit de o copie a buletinului de analiză emis de laboratorul judeţean autorizat pentru controlul calităţii seminţelor şi materalului săditor. Sămânţa de tutun poate fi semănată atât uscată, cât şi încolţită. Încolţirea seminţei de tutun se face în cantităţi de maximum 1 kilogram, în săculeţi de pânză introduşi în apă călduţă (30 de grade Celsius), timp de 10-12 ore, păstrându-se apoi 4-5 zile în încăperi în care temperatura este de 20-25 de grade Celsius până la încolţire. Semănatul seminţei încolţite se face până când colţul nu depăşeşte lungimea seminţei.

Semănatul seminţei de tutun

Înainte de semănat, patul germinativ se afânează, se nivelează foarte bine, se tasează uşor şi se stropeşte cu puţină apă. În răsadniţele calde semănatul poate începe când temperatura în patul germinativ este de 25-28 de grade Celsius. În solarii şi tunele semănatul se face la temperatura de 10-11 grade Celsius, cu tendinţă de creştere. Semănatul se poate face manual sau mecanic. Când se seamănă manual, sămânţa trebuie distribuită uniform pe toată suprafaţa răsadniţei. Pentru a se evita golurile la semănatul manual, sămânţa se amestecă fie cu nisip, fie cu cenuşă, proporţiile fiind stabilite în funcţie de dexteritatea celui care seamănă. După semănat, se presară mraniţă cernută fin în strat subţire (4-5 mm), iar apoi se tasează uşor cu un bătător de scândură. Întreaga suprafaţa semănată se stropeşte cu apă călduţă, folosind o stropioare cu site foarte fine. Semănatul se mai poate face şi cu apă, ataşând la o stropitoare obişnuită o ţeavă de plastic cu lungimea de 1 metru şi diametrul de 25 mm. De-a lungul ţevii sunt practicate, pe acelaşi ax, orificii cu diametrul de 1,5 mm, distanţate la 30 mm unul de altul. În ambele procedee menţionate sămânţa poate fi atât neîncolţită, cât şi încolţită (cantitate dublă). În funcţie de soiul de tutun, norma de sămânţă neîncolţită poate fi de 0,4-0,6 g/mp la tutunul oriental şi semioriental şi de 0,2-0,4 g/mp la tutunul Virginia, Burley şi mare consum, în situaţia răsadniţelor calde. În solarii şi tunele, norma de sămânţă este ceva mai mare, de 0,5-0,7 g/mp la tutunul oriental şi semioriental şi de 0,3-0,5 g/mp la tutunul Virginia, Burley şi mare consum. Semănatul mecanic cu sămânţă de tutun drajată sau nedrajată, folosit cu succes în multe state cultivatoare de tutun, s-a experimentat şi în România.

Perioada de semănat

Perioadele favorabile însămânţării tutunului în România sunt următoarele: pentru sudul şi sud-vestul ţării, în funcţie de procentul suprafeţei de răsad planificate, ultima decadă a lunii februarie, prima decadă şi jumătate din decadă a doua a lunii martie; pentru nord-vestul şi centrul Transilvaniei şi Moldova, prima şi a doua decadă a lunii martie.

Victor VĂTĂMANU