Diana Irimia, specialist Produs IPSO Agricultura - Manitou, Pichon, Perard, Fliegl Un angajament al grupului Manitou Ca parte a procesului CSR (Corporate Social Responsibility), Manitou doreşte să furnizeze clienţilor săi cu seriozitate, claritate şi transparenţă informaţii legate de consumul real de combustibil pentru gama MLT. Aceste informări comparative ale produselor au în spate comunicarea care este întâlnită de obicei în acest sector, comunicare bazată pe date relative ale reducerii consumului de combustibil. Consumul în l\h, dar şi emisiile de CO2, controlate de UTAC Pentru a furniza informaţia şi pentru ai face pe clienţii săi mai conştienţi de impactul pe care îl au asupra mediul înconjurător în momentul când îşi conduc maşinile, dar şi să evidenţieze diferenţa de performanţă de la un model la altul, pentru prima dată Manitou divulgă datele sale în l\h şi emisiile de CO2. În acest context, Manitou a solicitat UTAC (singurul organism francez tehnic de specialitate desemnat de Comisia Europeană şi ONU pentru omologarea vehiculelor) să monitorizeze şi să valideze că testele sunt efectuate în perfectă concordanţă cu modul de operare (ciclurile folosite, aparatele de măsură, abilităţile interne etc.). O apropiere transparentă, obiectivă şi accesibilă tuturor În contrast cu sectorul automobilelor, sectorul utilajelor de manipulare nu are încă cicluri standardizate. Prin urmare, Manitou a stabilit o procedură internă transparentă care să comunice consumul. Procedura este bazată pe o experienţă de şapte ani în teste de consum şi observare pe teren şi discuţii cu clienţii săi. Acest proces urmăreşte, în primul rând, să fie obiectiv şi accesibil tuturor utilizatorilor. Aproape 90% din gazele de seră emise de utilajele noastre sunt generate în timpul folosirii de către clienţi. Acesta este motivul pentru care Manitou vrea să sprijine clienţii săi în reducerea de combustibil. Eficientizarea energiei este o prioritate pentru Manitou şi alegerile variate tehnologice (alegerea motorului şi componentelor, instalaţia ventilatorului, reducerea etc.) ia în considerare cercetarea pentru reducerea combustibilului pentru clienţii săi, cu scopul de a reduce costul total de exploatare şi amprenta emisiei de CO2. Reduce: procedura de funcţionare Măsurarea consumului de combustibil se realizează în funcţie de patru activităţi reprezentative ale încărcătoarelor telescopice: manipulare, încărcare/descărcare, transport şi în ralanti. Pentru a simplifica astfel citirea etichetelor de prezentare aflate pe maşină, apar doar consumul în transport şi în timpul manipulării. Pentru date complete, clienţii pot să calculeze în detaliu consumul introducând toţi parametrii de funcţionare utilizaţi pe următorul site dedicat programului reduce: http://reduce.manitou.com. Test efectuat pe o pistă de încercare: • Plecare şi testare efectuate la viteză şi turaţie maxime; • Cutia de viteze este setată în cea mai mare treaptă; • Toate fluidele sunt la temperatură „normală“. Utilizarea procedurii VDI: • Mişcări între două rafturi cu paleţi A şi B aflate la 30 m distanţă unul de altul; • Cutia de viteze este setată în treapta a 3-a sau în cea mai mică treaptă, pentru varianta hidrostatică; • Încărcătura este ridicată şi plasată pe raftul de paleţi B; • Maşina se îndepărtează puţin în marşarier de raft, după care revine şi încărcătura este coborâtă; • Încărcătura este transportată către raftul cu paleţi A; • Încărcătura este ridicată şi plasată pe raftul de paleţi A; • Viteza adaptată astfel încât 1 ciclu = 1 minut; • Toate fluidele sunt la temperatură „normală“. Încărcarea materialelor vrac într-o remorcă: • Este montată o cupă compatibilă cu modelul maşinii; • Maşina este mutată lângă grămada de material şi cupa este încărcată; • Cu cupa încărcată, maşina se îndreaptă către remorcă; • Descarcă cupa în remorcă; • Repoziţionează cupa în poziţia cea mai joasă; • Test complet folosind abilităţile maşinii; • Toate fluidele sunt la temperatura „normală“. Test efectuat pe teren drept: • Maşina la ralanti; • Toate fluidele sunt la temperatura „normală“. CO2: calculat utilizând consumul (l/h) al maşinii, luând în considerare următorul raport: 20% în transport, 80% în timpul manipulării. Acest raport s-a stabilit ca fiind reprezentativ pentru sectorul agricol. Însă pentru clienţii care folosesc, de asemenea, maşina la ralati şi la activităţi de încarcare, am dezvoltat un calculator adaptat modelelor de utilizare ale maşinii. Pentru a calcula emisiile de CO2 s-au luat în considerare următoarele ponderi: 20% transport, 35% manipulare, 35% încărcare, 10% ralanti, iar pentru comparaţia consumului între două maşini şi calculul economiei realizate s-a considerat că 1 litru = 1,45 euro. Pentru clienţii care doresc să modifice ponderile, calculatorul permite ca modul de utilizare a maşinii să fie setat şi măsurat în conformitate cu propriul mod de utilizare. Calculatorul poate, de asemenea, să modifice costul unui litru de combustibil, care diferă de la o ţară la alta. De ce Reduce? Pentru a creşte gradul de conştientizare a clienţilor asupra economiei de combustibil furnizând date fiabile. Nu există nici o procedură standard disponibilă pentru măsurarea consumului de carburant. Manitou dă startul în reducerea şi prioritizarea eficientă a consumului de combustibil. Eficienţa energetică este parte a performanţelor produsului, un punct de vânzare unic! 90% din emisiile de carbon provin din timpul utilizării maşinilor, putem contribui la îmbunătăţirea acestuia.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
|