REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Proiect de PAC dupa 2013 - Masuri de ecologizare (II)

15/5/2011

0 Comments

 
Picture
Ing. Daniel BOTĂNOIU, director executiv FNPAR
În comunicarea sa din 2010, Comisia propune acordarea plăților directe din primul pilon, o dată cu respectarea măsurilor de mediu, prin susținerea acelor măsuri de mediu aplicabile pe întreg spațiul comunitar. Trebuie amintit faptul că respectarea prevederilor de mediu nu este un element nou în Politica Agricolă Comună. Începând cu anul 1990, agricultorii s-au confruntat cu o serie de noi reglementări și măsuri destinate să protejeze mediul, iar în anul 2005 au fost introduse prevederile legate de condiționalitate.

Așa cum am precizat în numărul anterior al revistei „Agrimedia”, publicăm în această ediție „Propunerile specifice pentru măsurile care vizează promovarea creșterii verzi”.
a) simplificarea: introducerea măsurilor de „ecologizare” nu trebuie să se traducă prin creșterea cheltuielilor administrative suplimentare ale agricultorilor, dar nici să ducă la creșterea numărului de controale în exploatațiile agricole.
b) bugetul: fără o creștere a bugetului alocat PAC, propunerile de „ecologizare” înaintate de Comisie riscă să fie finanțate din anvelopa financiară a plătilor directe. Aceasta va duce la apariția de noi probleme, ce va influența venitul agricultorilor, care este deja scăzut, ca urmare a aplicării altor măsuri, și care face obiectul discuțiilor în contextul viitoarei PAC după 2013.
O reducere sau o reducere cumulativă a plăților directe, primite de numeroși agricultori individuali, este influențată de:
• Reducerea bugetului general al PAC;
• Repartizarea plăților directe;
• Trecerea de la plățile istorice ale plăților naționale/regionale la o taxă forfetară;
• Trecerea de la o plată unică pe suprafață la o plată unică pe exploatație;
• Utilizarea de până la 10% din anvelopa plăților directe pentru plățile aferente art. 68, inclusiv primele pentru vacile alăptante și pentru ovine;
• Utilizarea a x% din bugetul PAC pentru noi măsuri de asigurare a riscurilor pentru pierderile de venit (în plus față de regimul actual prevăzut în art. 69/70). Toate măsurile noi trebuie să aibă un efect pozitiv asupra venitului agricultorilor, conștienți fiind că acestea nu necesită o finanțare suplimentară semnificativă. Fondurile necesare pentru măsurile de „creștere verde” trebuie să fie limitate (suma echivalentă a 10% din anvelopa actuală a plăților directe). Statele membre trebuie să adauge și ele suma echivalentă a x% (10%) din anvelopa plăților lor directe pentru măsurile de creștere verde. Bugetul actual, rezultat din modulare, al statelor membre trebuie luat în considerare numai dacă se are în vedere crearea unui astfel de fond. Măsurile de „creștere verde” trebuie să fie finanțate 100% de către UE.
c) Tipuri și câmpuri de aplicare a măsurilor: măsurile din lista europeană trebuie să ducă la promovarea creșterii verzi, adică să contribuie la obținerea unei producții competitive și eficace (menținerea capacității de producție, administrarea eficace a resurselor, creșterea productivității) și să aibă un impact pozitiv asupra mediului, dincolo de cerințele reglementare (pentru biodiversitate, calitatea solului/apei/ aerului). Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este în beneficiul mediului, iar pe viitor ar trebui să fie și în beneficiul agricultorilor (sunt angajamente în termene de reducere și/sau credite carbon). Ar trebui să se ia în calcul măsurile de promovare a condițiilor de bunăstarea animalelor, care au depășit cu mult cerințele comunitare. O listă cu aceste măsuri ar trebui elaborată la nivel european, iar statele membre ar trebui să aibă puterea de a propune aceste măsuri pentru a fi incluse în acestă listă. Câmpul de aplicare a măsurilor trebuie să țină cont de diferitele condiții regionale și sectoriale din UE, precum și de faptul că agricultorii trebuie să primească plățile directe pentru a putea participa la implementarea acestor măsuri. Agricultorii sunt cei care știu cel mai bine ce măsuri trebuie adoptate pentru îmbunătățirea condițiilor de mediu din exploatațiile lor. Ei sunt cei care vor aplica din listă acele măsuri cu
impact semnificativ pentru mediu. Lista trebuie să conțină măsuri cu caracter anual și multianul (în acest caz, angajamentul agricultorilor trebuie să fie multianual, cu condiția ca plățile directe să fie anuale).
Anumite măsuri de agromediu din axa 2 pot fi integrate în măsurile de creștere verde.
a) Eligibilitatea și sancțiunile: doar agricultorii care primesc plăți directe, din primul Pilon, vor putea beneficia de finanțări pentru „creșterea verde”. În noua PAC, doar agricultorii în activitate, agricultorii care contribuie de o manieră sau de alta la producția agricolă a UE trebuie să primească plăți directe, la fel cum pot participa la măsurile de creștere verde. Acest lucru este menționat ca obiectiv al creșterii verzi: promovarea unei producții competitive și eficace care furnizează, în egală măsură, beneficii de mediu. Nu trebuie să avem sancțiuni suplimentare în caz de neaplicare a măsurilor de creștere verde. Agricultorii care aplică deja aceste măsuri cuprinse în lista de „creștere verde” (pentru respectarea cerințelor reglementate național care depășesc cerințele europene) trebuie să poată beneficia de plăți directe pentru creșterea verde.
b) Nivelul plăților: statele membre trebuie să poată determina nivelul compensațiilor plătite pe hectar (pe stat membru sau pe regiune) pentru fiecare măsură cuprinsă în lista europeană. Aceasta permite statelor membre să țină cont de diferitele niveluri de cost și de
prioritățile lor. Obiectivul este acela de a încuraja agricultorii să aplice mai mult de una sau două măsuri. Exceptând cazul în care măsurile vor fi finanțate prin creșterea bugetului PAC, nici un agricultor nu trebuie să primească compensații totale anuale care să depășească reducerea totală a plăților directe la nivelul exploatațiilor lor. Statele membre trebuie să poată acorda plăți forfetare în locul plăților per hectar, atunci când este cazul, spre exemplu pentru a susține agricultorii mici, și în cadrul măsurilor pentru promovarea normelor mai ridicate, în materie de bunăstarea animalelor.
c) Aplicații și controale: agricultorii trebuie să poată cere plăți legate de creșterea verde, în cadrul cererii lor, pentru plățile directe. Controlul trebuie să fie integrat în controlul actual. „Ecologizarea” nu trebuie să antreneze controale suplimentare în exploatațiile agricole. Dacă bugetul PAC nu va crește, agricultorii care nu implementează măsurile de „ecologizare” vor pierde din venitul lor echivalentul reducerii totale a plăților directe utilizate pentru plata noilor măsuri. Este important ca fiecare măsură să se traducă printr-un beneficiu pentru agricultori, fără de care nu sunt incitați să participe la implementarea acestor măsuri de creștere verde. Trebuie să existe garanția că măsurile promovate și implementate sunt în beneficiul mediului, dar și al agricultorului.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE