REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Propunere de declarare a stării de urgenţă în agricultură

1/5/2020

0 Comments

 
Picture
În data de 29 aprilie 2020, Alianţa pentru Agricultură Şi Cooperare s-a adresat conducerii Ministerului Agriculturii Şi Dezvoltării Rurale în legătură cea mai presantă problematică, care are multiple şi dramatice implicaţii asupra sectorului - prelungirea perioadei de secetă pedologică şi extinderea sa pe suprafeţe din ce în ce mai mari din toată ţara. 
După cum arată chiar datele prezentate de MADR şi ANMH, seceta pedologică a afectat 2,9 milioane de hectare cu grâu, secară, triticale, orz, orzoaică şi rapiţă, în grade diferite, dar situaţia în jumătatea estică a ţării capătă accente dramatice.

În acest context, Alianţa consideră că, dacă nu vor cădea precipitaţii substanţiale, de cel puţin 25 l/mp în următoarea săptămână, se impune declararea stării de calamitate în agricultură, adică recunoaşterea unei stări de fapt. Aceasta situaţie de forţă majoră se impune pentru a putea salva activitatea din fermele din România. Este o situaţie extremă cu care nu ne-am confruntat până acum şi suntem conştienţi că sunt necesare soluţii complexe pentru a susţine sectorul agricol.

Alianţa pentru Agricultură Şi Cooperare se va implica activ în propunerea de soluţii complementare care să ajute fermierii aflaţi în dificultate şi îşi va pune la dispoziţie toate resursele pentru ca împreună cu autorităţile să se găsească metodele de sprijin cele mai fezabile economic şi social.

Declararea stării de urgenţă în agricultură cumulată cu un pachet de măsuri de sprijin necesare într-o astfel de situaţie pot duce la salvarea de la faliment a celor mai afectaţi fermieri. Având în vedere amploarea fenomenului de secetă pedologică care afectează suprafeţe mari de culturi agricole, precum şi urgenţa sprijinirii fermierilor în aceasta perioadă, Alianţa solicită acordarea unei scheme de sprijin în sumă forfetară (lei/ha). Un astfel de sprijn, pe fondul declarării stării de urgenţă în agricultură, ar putea salva locurile de muncă în sectorul agroalimentar şi ar permite continuarea ciclurilor de producţie şi multiplele activităţi complementare ale celor de pe filierele produselor.

Alianţa consideră că elaborarea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de seceta pedologică 2019-2020, în concordanţă cu Orientările UE 2014-2020, Cap. 1.2.1.2. - necesită o vastă procedură birocratică, calcule financiar-contabile pe o perioadă îndelungată (5 ani anterior anului de pagubă). Totodată, o astfel de schemă de ajutor de stat va putea fi implementată NUMAI după recoltarea şi vânzarea culturilor agricole realizate în anul 2020 (dacă va mai fi ceva de recoltat) - pentru a avea comparabilitatea datelor (respectiv, a pierderilor de venit rezultate coroborând producţia obţinută şi preţul de vânzare).

În concordanţă cu măsurile de ajutor promovate de CE pentru fermierii din statele membre, în contexul crizei de coronavirus, România poate acorda granturi/ajutoare de minimis pentru sprijinirea fermierilor calamitaţi, nefiind necesară aprobarea din partea Comisiei.

Referitor la Ordinul MADR 97/2020 - Aprobare Regulament privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, publicat în MO nr. 320/16.04.2020, pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, Alianţa a transmis o serie de observaţii punctuale, menite să ducă la o interpretare şi aplicare unitară la nivel naţional a prevederilor, să elimine birocraţia, să pună în acord diferite prevederi legislative.

Alianţa îşi exprimă speranţa că autorităţile vor găsi soluţii eficiente pentru a salva sectorul agricol din România, greu încercat de provocările multiple din acest an, pentru a-i da posibilitatea să continue să furnizeze bunul public cel mai preţios - securitatea alimentară a populaţiei! În numele tuturor membrilor şi organizaţiilor membre ale celor patru organizaţii.
​

- Ionel Arion, Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - „Pro Agro“ - Nicolae Vasile, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - „LAPAR“ - Mircea Băluţă, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - „UNCSV“ - Nicolae Sitaru, Asociaţia Producătorilor de Porumb din România - „APPR“

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE