Protecţia culturii de rapiţă de toamnă

Combaterea buruienilor
Asolamentul are un rol extrem de important în contriolul buruienilor din cultura de rapiţă de toamnă. Reducerea rezervei de buruieni, în special dicotile, la cultura premergătoare este cea mai economică metodă de combatere. La rapiţa de toamnă, menţinerea solei curate de buruieni se realizează prin: erbicidarea totală a miriştilor (după recoltarea plantei premergătoare se discuieşte pentru a favoriza răsărirea în masă şi se pot aplica erbicidele); erbicidarea preemergentă pentru a permite dezvoltarea în bune condiţii a plantelor de rapiţă, fără concurenţă pentru apă şi substanţe nutritive din partea buruienilor, în primele stadii de vegetaţie; erbicidarea postemergentă, în toamnă, în special pentru samulastra de cereale de toamnă, iar în primăvară, pentru buruieni ca ridichea sălbatică (Raphanus raphanistrum), traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris), macul (Papaver rhoeas), muştarul salbatic (Sinapis arvense), pălămida (Cirsum arvense), susaiul (Sonchus sp.), Punguţa (Thiaspi arvense).

Combaterea bolilor
Putregaiul negru (Phoma Lingam) – denumită putregaiul tulpinilor, este cea mai păgubitoare boală a rapiţei de toamnă. Leziunile apar sub forma unor pete circulare albe cu puncte negre. Ciuperca se răspândeşte de la frunze la baza tulpinii, pe tijele florilor sau chiar pe silicve. Controlul include utilizarea hibrizilor rezistenţi, rotaţia şi tratamentul seminţelor, iar în vegetaţie aplicarea de fungicide pe bază de carbendazim, fluxilazol şi cipraconazol.
Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) – este provocat de o ciupercă de la nivelul solului şi generează pagube importante culturii. După înflorire, pe tulpini apar leziuni decolorate pe care se dezvoltă ciuperca albă. În interior, se dezvoltă scleroţii. Atacul poate duce la frângerea ramificaţiei afectate sau chiar a întregii plante.
Mana (Peronospora brassicae) – este favorizată de umiditatea ridicată din toamnă. Se manifestă prin apariţia de pete gri-maronii acoperite cu puncte negre pe faţa frunzei şi dezvoltarea unui miceliu alburiu pe partea inferioară a frunzei. Se recomandă folosirea de hibrizi rezistenţi, iar în
caz de infecţie timpurie, tratament cu fungicide pe bază de clorotalonil.
Pătarea frunzelor (Cylindrosporium concentricum) – se manifestă prin apariţia de pete verde-pai înconjurate de un cerc de spori albi sau roz şi băşicarea ţesutului frunzei. Infecţia poate să apară şi pe tulpini şi silicve, provocând îmbătrânirea lor prematură şi pierderea boabelor.
Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea) – infecţia se propagă prin resturile de pe sol şi apare ca puncte poroase sau leziuni la nivelul tulpinii. Se fixează pe leziuni provocate de boli sau insecte. Controlul bolii se face prin rotaţie şi/sau chimic, neexistând hibrizi rezistenţi.
Alternarioza (Alternaria brassicae) – apare sub formă de puncte mici maronii închise, de 1-3 cm pe ramuri, frunze şi silicve. Pentru controlul bolii trebuie respectat asolamentul, evitată învecinarea de sole cu culturi expuse aceluiaşi patogen şi tratamente cu fungicide, neexistând hibrizi rezistenţi.
Făinarea (Eurysiphe cruciferarum) – apare pe faţa posterioară a frunzelor ca pete albe, dar şi pe tulpini. Controlul se poate realiza prin asolament şi combatere chimică.

Combaterea dăunătorilor
Monitorizarea si controlul dăunătorilor din culturile de rapiţă sunt mari provocări pentru cultivatori.
Musca rădăcinilor (Psylliodes chrysocephala) – atacul se produce de obicei toamna, de către larvele care găuresc rădăcina. Adultul seamănă cu musca comună, depune ponta la baza tulpinii, iar la eclozare larvele mănâncă rădăcina. Deşi plantele se pot regenera, pagubele pot fi semnificative.
Gândacul roşu al rapiţei (Entomoscelis adonis) – atacă în vetre, atât toamna, cât şi primăvara. La atacul adulţilor, în toamnă, tratamentul se face la mijlocul lunii septembrie, iar pentru combaterea larvelor în primăvară, momentul optim de aplicare a tratamentului este: sfârşit de martie - început de aprilie.
Puricele de pământ (Psylliodes chrysocephala) – adulţii provoacă rosături pe frunze, iar larvele, al căror atac este mai periculos, rod tuneluri în peţiolul frunzelor, în tulpini şi rădăcini. Pragul de dăunare este de 2-3 larve pe 70% din plante.
Viespea rapiţei (Athalia rosae) – având două generaţii pe an, atacul larvelor se manifestă atât toamna, cât şi primăvara. Cele mai mari pagube sunt produse toamna, când plantele de rapiţă sunt în primele stadii: creştere şi dezvoltare. Primăvara, larvele rod frunzele şi inflorescenţele. Tratamentele se aplică atunci când sunt cel puţin două larve pe plantă.
Gărgăriţa tulpinilor de rapiţă (Ceutorhynchus napi) – este una dintre primele specii care atacă primăvara, la o temperatură de peste 9 grade Celisius. Atacă în stadiile de adult şi larvă. Adulţii rod frunzele şi vârful tulpinii, perforându-le. Larvele formează galerii în măduva tulpinii, iar plantele atacate au tulpinile în formă de litera S, uneori crăpate. Tratamentele cu insecticide de contact se aplică înainte de depunerea pontei.
Gărgăriţa seminţelor (Ceutorhynchus assimilis) – atacă în stadiul larvar în interiorul silicvelor, rozând seminţele crude. Prin perforaţiile făcute în silicve pot pătrunde şi alte specii dăunătoare, cel mai adesea întâlnindu-se ţânţarul galicol al cruciferelor (Dasineura brassicae). Momentul optim de aplicare a tratamentului cu insecticide sistemice este când se înregistrează un adult la două plante, în momentul în care s-au format primele silicve.
Ploşniţele cruciferelor: ploşniţa roşie (Euryderma ornata ) şi ploşniţa albastră (Euryderma oleracea) – atacă în stadiul de adult sau de larvă la îmbobocire – înflorire, formarea silicvelor, formarea si maturarea boabelor. Adulţii şi larvele înţeapă şi sug seva din ţesuturi. Pe frunze apar pete galbui, care apoi se brunifică şi se necrozează. Pe inflorescenţe apar pete galbene, apoi se deformează şi se usucă. De asemenea, are loc avortarea florilor şi şiştăvirea seminţelor.
Ţânţarul galicol al cruciferelor (Dasineura brassicae) – daunele pot fi importante întrucât larvele mănâncă pereţii interiori ai silicvelor. Combaterea se face în stadiul de adult.
Gândacul albastru al muştarului (Colaphellus sophiae) – atacă în stadiul de adult şi de larvă. Adulţii rod frunzele pe margini sau le perforează. Larvele atacă frunzele, butonii florali, florile şi uneori silicvele în formare.
Afidele cruciferelor (Brevicoryne brassicae) – adulţii şi larvele formează colonii pe frunze, tulpini, inflorescenţe şi silicve, din care extrag seva. În urma atacului, frunzele sunt îndoite pe margini, răsucite şi pătate. Frunzele se usucă, florile avortează, iar seminţele şiştăvesc. Atacul se manifestă mai ales în vetre şi pe marginea lanului. Tratamentele se aplică primăvara, când este depăşit pragul de dăunare de două colonii/metrul pătrat, în momentul în care s-au format primele silicve.
Gândacul păros (Epicometis hirta) - la rapiţă, daunele cele mai mari sunt produse de adulţii care atacă elementele florale. Atacul este favorizat de suprapunerea perioadei de dezvoltare maximă a indivizilor cu înflorirea culturii.
Gândacul lucios (Meligethes aeneus) – atacă în stadiul de adult sau de larvă. Adultul atacă în momentul formării mugurilor florali, hrănindu-se cu polenul din florile nedeschise. În urma atacului, butonii florali se usucă şi cad. Larvele atacă organele florale, afectând ovarele. Atacul este mai puternic în primăverile răcoroase. Tratamentul cu insecticide sistemice se aplică obligatoriu înainte de înflorire, în faza de boboci florali uniţi sau separaţi. Tratamentele cu insecticide de contact sunt cele mai recomandate în cazul atacurilor masive.
Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae brassicae) și Buha verzei (Mamestra brassicae) – nu există produse omologate (până în acest moment) pentru combaterea acestor dăunători la cultura rapiţei, însă pot fi folosite unele tratamente avizate pentru alte specii care atacă în acelaşi timp în cultura de rapiţă de toamnă.
 
Victor Vătămanu