Protecţia integrată a culturilor, în atenţia Institutului Arvalis

Menirea cercetătorilor este de a veni în sprijinul agricultorilor cu soluţii viabile pentru a răspunde unor probleme specifice aparute în câmp, iar cercetările ştiinţifice încep cu mai mult timp în urmă, înainte ca acestea să devină cu adevărat stringente. Institutul Arvalis din Franţa abordează o serie de teme de cercetare, iar una dintre acestea a fost prezentată la evenimentul anual din 2019 al APPR de Regis Doucet, specialist în cultura porumbului în cadrul unităţii.

Pentru a justifica atenţia acordată unor direcţii de cercetare, specialistul şi-a început prezentarea prin descrierea contextului francez care, la ora actuală, diferă de cel din România, dar are şi o rezonanţă la nivel comunitar. „În Franţa avem un context mediatic şi social care este defavorabil utilizării produselor chimice de protecţia culturilor, majoritatea fiind discreditate de organizaţiile de mediu şi mass-media. În fiecare zi sunt polemici legate de protecţia culturilor, axate în principal pe folosirea a cât mai puţine produse fitosanitare de sinteză în agricultură. Acest lucru se traduce prin evoluţii regulamentare puternice atât la nivel naţional, cât şi european ce conduc la retragerea de pe piaţă a multor substante active şi la împuţinarea soluţiilor disponibile fermierilor. Efectul acestora se traduce prin dificultăţi tehnice de combatere a bolilor sau dăunatorilor la anumite culturi sau chiar prin apariţia fenomenelor de rezistenţă. Se cunoaşte, de exemplu, situaţia neonicotinoidelor şi interzicerea utilizării acestora la nivelul Uniunii Europene. Aşadar, lucrările de cercetare ale Institutului Arvalis, în raport cu contextul francez, ţintesc o tranziţie către o scădere a utilizării produselor fitosanitare chimice şi găsirea unor soluţii operaţionale într-un termen de timp relativ scurt. Protecţia integrată a culturilor reprezintă o soluţie şi urmăreşte să combine mai multe metode de protecţie pentru a răspunde contextului“,  a afirmat cercetătorul Doucet. Definiţia luptei integrate este enunţată printr-o directivă europeană din 2009 şi se traduce prin implementarea tuturor metodelor de protecţie a plantelor disponibile printr-o abordare care să limiteze dezvoltarea populaţiilor de organisme dăunătoare, recurgerea la produsele fitosanitare chimice sau alte tipuri de intervenţie să rămână la niveluri justificate, pentru a reduce la maximum riscurile pentru sănătatea umană şi a mediului.

O viziune mai largă asupra combaterii

Tranziţia de care amintea omul de ştiinţă presupune trecerea de la tratarea unui bioagresor cu o singură soluţie la găsirea unui itinerariu de protecţie care să combine mai multe efecte astfel încât cultura agricolă să fie în afara oricărui pericol. „Avem trei direcţii de acţiune: prima presupune profilaxia, adică evitarea expunerii culturilor la un agresor, diagnosticarea sau identificarea problemelor, iar cea de-a treia este vindecarea, adică lupta directă prin diferite mijloace. În Franţa, produsele de protecţia plantelor sunt folosite raţional, iar la porumb se aplică în medie două tratamente fitosanitare, cultura neavând astfel o dependenţă ridicată de pesticide. Din fericire, pentru erbicidarea culturii mai avem câteva produse chimice de sinteză, însă, pe lângă acestea, trebuie să dezvoltăm programe care au ca scop găsirea unor soluţii de rezervă în contextul protecţiei integrate. În Franţa, spre deosebire de România, clima, solul, bioagresorii diferă, însă principalele noastre probleme sunt viermii-sârmă şi sfredelitorul.“ Ca măsuri profilactice, se iau în calcul mai multe elemente tehnologice, precum rotaţia culturilor, perioada de semănat, hibrizii folosiţi etc. „De asemenea, lucrăm pe diferite aspecte de biocontrol, ca mijloc al luptei directe, iar aceasta înseamnă că testăm produse care nu vin din sinteză, ci din organisme naturale sau macroorganisme. Deocamdată produsele destinate biocontrolului nu sunt la nivelul aşteptat din punct de vedere al eficienţei, dar se fac eforturi în această privinţă. Eficienţa variază în funcţie de nivelul de atac, aceasta fiind una dintre caracteristicile mijloacelor naturale de protecţie a culturilor, efectele fiind mult mai variabile decât ale produselor de sinteză.“ Specialistul a prezentat câteva dintre metodele studiate pentru controlul viermilor-sârmă, iar unele dintre acestea presupun utilizarea unor produse pe bază de ciuperci patogene, Metarhizium brunneum, sau diferite substanţe naturale, ca glucosinolatele, ori de a pune plantecapcană care atrag dăunătorii în altă parte. Nivelul de eficienţă depinde de nivelul de atac şi poate fi comparabil cu cel al produselor clasice de protecţie. Regis Doucet a recomandat însă combinarea tehnicilor de luptă de protecţie deoarece nici una în sine nu este suficientă. Institutul Arvalis colaborează şi cu INRA pentru realizarea unor scheme de luptă integrată. În Franţa, 20% din suprafaţa cultivată cu  porumb boabe este protejată împotriva sfredelitorului cu ajutorul unei metode biologice, ce presupune utilizarea speciilor endoparazitare Trichogramma spp. „Şi aici eficienţa protectiei este condiţionată de nivelul de atac: dacă avem o larvă la fiecare plantă, avem o eficienţă de 50-60%, dar dacă atacul este mai intens, aceasta scade semnificativ.“ O altă metodă constă în creşterea imunităţii plantelor cu infradoze de zaharuri simple sau prin ecologia chimică (abordată împreună cu INRA), ce constă în identificarea substanţelor emise de plante care atrag şi condiţionează femelele de sfredelitor. „Am extras şi am identificat compuşii cei mai eficienţi; metoda nu distruge dăunătorii, ci îi atrage în altă parte unde să fie sub control, astfel sub atracţia femelelor să fie ca într-un tunel de zbor. Ştim că poate funcţiona această metodă, dar nu am ajuns la implementarea sa în câmp, la stadiul operaţional, ea este încă în stadiul de cercetare. Dificultatea acestor metode este instabilitatea, nu avem o constanţă a rezultatelor.“ Pentru combaterea buruienilor, cercetatorul a recomandat combinarea metodelor de erbicidare mecanică cu cea chimică. „Bioerbicidele nu sunt încă foarte dezvoltate, dar suntem concentraţi pe robotizarea unor metode mecanice sau erbicidarea chimică localizată.“ În privinţa bolilor porumbului, cercetătorul a declarat că unul dintre avantajele culturii, care are o mai mică dependenţă de fungicide, este că bolile sunt gestionate cu ajutorul geneticii, a hibrizilor. Spre deosebire de porumb, cultura grâului are nevoie de fungicide, în special împotriva septoriozei, dar există şi câteva metode eficiente de biocontrol ce presupun folosirea de produse cu sulf, fosfonaţi sau alte substanţe. „Aceste produse nu se substituie total fungicidelor de sinteză, dar treptat pot veni în completarea acestora pentru a scădea presiunea fungicidelor de sinteză.“ Institutul Arvalis este implicat în găsirea unor metode pentru asigurarea unei protecţii integrate a culturilor şi are multe parteneriate publice-private pentru a reuşi acest lucru, însă principala problemă, după cum a afirmat cercetătorul, este nevoia de timp pentru a renunţa la pesticide şi a pune la dispoziţia agricultorilor alte soluţii. „Avem circa 10 platforme în care abordăm conceptul protecţiei integrate şi încercăm să vedem care este frecvenţa tratamentelor şi eficienţa acestora. Există o nevoie de protecţie a culturilor, iar dependenţa de produsele fitosanitare diferă de la o cultură la alta. Avem nevoie de o diversificare a protecţiei, nu există o soluţie unică, ci este nevoie de a le combina şi de a avea o abordare globală“, a mai declarat Regis Doucet, specialist în cultura porumbului în cadrul Institutului Arvalis.

Ana IONIŢĂ