Protectie ecologica prin pajisti

Nu întâmplător, pajiştile deţin un important areal în peisajul natural al ţării noastre, cu o redutabilă justificare economică, având în vedere faptul că ele prezintă o serie de avantaje economice faţă de culturile agricole, datorită lucrărilor solului, mult reduse, în raport cu acestea, în condiţii în care aratul şi semanatul nu se efectuează decât la un anumit număr de ani, interval în care se poate constata o involuţie calitativă a vegetaţiei, situaţie ce presupune o intervenţie ameliorativă.

---

Argumentul economic este evident, observând faptul că, pe păşune, după cum consideră D. Tarău, recoltarea se face direct cu animalele, fără pierderi, fără riscuri, nutreţul astfel consumat fiind în mod evident mai ieftin decât cel cultivat. Putem consemna ca un adevăr general faptul că pajiştile folosesc cu eficienţă maximă factorii mediului înconjurător de care depinde recolta, iar siguranţa dezvoltării acesteia este net superioară culturilor agricole. Referitor la funcţia de creare şi protecţie a mediului, este util să menţionăm că pajiştea, ca şi pădurea, oferă unui mare număr de vieţuitoare aflate pe diferite trepte ale evoluţiei hrană, refugiu şi adăpost, deci posibilităţi de supravieţuire şi înmulţire. Este apreciabilă, de asemenea, influenţa directă pe care pajiştile o au asupra stării de fertilitate a solului, datorită sistemului radicular fasciculat al gramineelor, care creează o bună structură a solului, în timp ce prin activitatea bacteriilor fixatoare de azot din nodozităţile aflate pe rădăcinile leguminoaselor el este îmbogăţit permanent cu acest element nutritiv.În zonele de deal, unde există pante semnificative, ca şi în cele de la altitudini mai mari, deasupra zonei forestiere, pajiştea naturală alcătuită din asociaţii vegetale, primare,  bogate în endemisme floristice, este singura protectoare a păturii subţiri de sol fertil împotriva eroziunii. Şi desigur, nu în ultimul rând, se poate menţiona că în relieful variat din România condiţiile naturale cu specific local favorizează dezvoltarea pajiştilor poliflore, care
explică multimilenara existenţă a practicării apiculturii româneşti. Desigur, cunoscând şi evaluând solul ca suport al existenţei pajiştilor, în vederea dezvoltării unei agriculturi raţionale, se poate pune în operă valorificarea superioară a trei funcţii importante ale acestora: cea de producţie, cea de ameliorare şi cea de protecţie a solului. Nu trebuie neglijat faptul că o suprafaţă determinată poată hrăni un număr anumit, cuantificabil, de animale, în funcţie de principalele caracteristici ale solului, de climă, de componenţă şi principalele caracteristici ale vegetaţiei, respectiv de viteza de refacere a covorului vegetal, care trebuie să se găsească într-un raport de echilibru cu viteza de păşunat a vitelor, deoarece, dacă această limită este ignorată, apare pericolul distrugerii covorului ierbos şi al degradării solului. Armonizarea funcţiei de producţie cu modul raţional de folosire a pajiştilor presupune o cunoaştere adecvată a resurselor funciare, a favorabilităţii terenurilor, a factorilor limitativi în dezvoltarea optimă a vegetaţiei, precum şi a măsurilor specifice de ameliorare destinate creşterii capacităţii de producţie a terenurilor şi a capacităţii de păşunat a vegetaţiei.