REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Provocări pe piața europeană de pesticide

16/2/2024

0 Comments

 
Picture
​Retragerea la nivel european în următorii ani a unui număr mare de substanțe active de protecția plantelor îngrijorează deopotrivă fermierii și producătorii de pesticide care se văd nevoiți să găsească soluții pentru a limita pierderile de producție. 
Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România & Republica Moldova:
„Astăzi, în România se mai folosesc 224 de substanțe active în agricultură, în Turcia aproximativ 1070, iar în Ucraina peste 800.
Costurile de producție au corelație cu aceste lucruri pentru că una este să folosești substanțe active noi, moderne, și alta să utilizezi substanțe active vechi care au prețuri mult mai reduse. La nivel european produsele de protecția plantelor sunt mult mai puternic verificate decât medicamentele pentru uz uman.
Produsele de protecția plantelor peliculare sunt primele care vor fi scoase din piață conform regulilor europene. Cele a căror utilizare va fi permisă în viitor în UE sunt produsele postemergente.
74% din fungicidele actuale, cele care au în componență substanța activă tebuconzol, vor putea fi comercializate și utilizate până anul viitor inclusiv. Totodată, vom asista și la reducerea cantității de substanțe active din produsele de protecția plantelor. Un exemplu în acest sens este reducerea concentrației substanței active mesotrione, iar pentru a menține eficiența produsului este nevoie de un companion.
Acum comunitatea europeană amână câțiva ani implementarea Regulamentului SUR, dar procesul nu se va opri.
Cu siguranță produsele biologice vor avea rolul lor în viitorul agriculturii europene și nu numai, dar performanța lor nu este la nivelul produselor rezultate din sinteză chimică.”
 
Cătălin Viziru, director marketing FMC România și Republica Moldova
„Companiile din industria de protecția plantelor nu inovează cu aceeași viteză cu cea a retragerii substanțelor active din piață.
Pe lângă aceasta, o mare parte din substanțele active care au rămas au același mod de acțiune și există riscul apariției fenomenului de rezistență mult mai rapid dacă la culturile unde numărul de tratamente este mare nu se ia în calcul alternarea modului de acțiune.
Compania FMC are în dezvoltare câteva produse pe bază de feromoni care va ajuta fermierii să țină dăunătorii sub control, sub pragul economic de dăunare. Se investește foarte mult în produsele care fac parte din managementul integrat al bolilor și dăunătorilor.
FMC are un program digital de prognoză și avertizare - ARC farm intelligence pentru monitorizarea a doi dintre cei mai periculoși dăunători din cultura de porumb, respectiv Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera.
Cu ajutorul acestui program pe care îl oferim gratuit fermierilor se identifică momentul optim pentru aplicarea tratamentului.”
 
Gabriela Dragoș, Product Marketing Manager Syngenta România & Republica Moldova
„Vor fi provocări din ce în ce mai mari și asistăm deja la retragerea din piață a unor substanțe active. Industria noastră este una dintre cele mai reglementate la nivel european.
Nu vorbim doar de retragerea unor substanțe active, ci și de restricționări ale concentrațiilor. Există probleme reale și companiile cu siguranță gândesc în viitor dar nu pot ține ritmul cu aceste reglementari.
Avem nevoie de până la 10 ani pentru a scoate pe piață o substanță activă nouă; lucrurile nu se întâmplă repede precum ne-am dori însă importantă este implicarea.
Sunt multe provocări dar trebuie să ne uităm un pic și la oportunități pentru că sunt produse noi care apar în piață, există segmentul de produse de protecție biologice – sigur, niciodată nu vor atinge eficacitatea produselor convenționale, însă trebuie să vedem cum le putem include în mod inteligent într-un program integrat de protecție a culturilor.”
 
Gabriela Vila, director general Adama România & Republica Moldova
„Atunci când una din substanțele active sau produsele cu care am fost obișnuiți este retras din piață este important să vedem cărei probleme se adresează și care sunt opțiunile.
Este dificil să renunțăm la ceva care și-a dovedit eficiența în favoarea noutății sau poate a unui cost mai ridicat.
Potrivit unui studiu, în ultimii 10 ani s-a dovedit că perioada de obținere a unui produs nou s-a mărit cu cel puțin 2 ani față de ceea ce era în trecut, dincolo de costurile de cercetare și dezvoltare. Cu toate astea, statele găsesc răspunsuri la problemele cu care fermierii se confruntă, iar aici mă gândesc la derogarea privind utilizarea neonicotinoidelor la tratamentul semințelor de porumb și floarea-soarelui.
Întotdeauna se va găsi o rezolvare.
Companiile din domeniu au tot timpul pe lista scurtă de priorități punerea în piață a unor produse și soluții inovatoare care să răspundă problemelor cu care fermierii se confruntă în activitatea de zi cu zi.”
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE