Provocările sistemelor europene de alimentaţie

Provocările sistemelor europene de alimentaţie

Pentru a produce alimente în cantităţi suficiente, România, dar şi întreaga Europă se bazează pe agricultura intensivă. Din raportul recent publicat al AEM privind indicatorii rezultă că alimentaţia este identificată ca fiind unul dintre principalele sisteme care au un impact asupra mediului şi aici sunt incluse agricultura, schimburile comerciale, comerţul, transportul şi consumul. Alimentaţia este o nevoie umană de bază. Pe lângă faptul de a fi disponibile, alimentele trebuie să fie de înaltă calitate şi să aibă preţuri convenabile. În multe comunităţi rurale, aceasta constituie coloana vertebrală a economiei locale, reprezintă un mod de viaţă şi o interacţiune cu natura.

În general, Europa are sisteme moderne de producţie agricolă şi suprafeţe de teren potrivite pentru agricultură, astfel că productivitatea la hectar a crescut considerabil, în special în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Datorită diversităţii climatice şi a terenurilor agricole, Europa produce o gamă variată de produse, dar totuşi se bazează şi pe importuri.

Avem nevoie de alimente, dar avem nevoie şi de apă dulce curată pentru a ne produce alimentele. Odată cu creşterea cererii de apă pentru activităţile umane, pe de o parte, şi cu manifestarea schimbărilor climatice, pe de altă parte, multe regiuni, în special cele sudice, întâmpină dificultăţi în încercarea de a găsi suficiente rezerve de apă dulce pentru acoperirea nevoilor proprii. Cum putem continua să cultivăm alimente fără să epuizăm resursele de apă curată ale naturii? Utilizarea mai eficientă a apei în agricultură, prin instalaţii de irigat performante, ne-ar ajuta cu siguranţă. Irigarea culturilor reprezintă un domeniu în care noile practici şi politici pot facilita în mod semnificativ consumul eficientizat al apei. În ţările europene sudice şi sud-estice condiţiile aride sau semiaride necesită utilizarea irigaţiilor. În aceste zone, aproape 80% din apa utilizată în agricultură este folosită în prezent pentru irigaţii. Cu toate acestea, irigaţiile nu trebuie să fie atât de mari consumatoare de apă. Consumul eficientizat al apei se realizează deja în Europa atât prin eficienţa transportului apei, cât şi prin eficienţa aplicării irigaţiilor pe terenul agricol prin cantitatea de apă utilizată de o cultură în raport cu apa distribuită acelei culturi. În Grecia, de exemplu, reţelele cu o eficienţă optimizată a transportului şi distribuţiei au condus la economii estimate de apă de 95% în comparaţie cu alte metode de irigaţie folosite anterior.

Provocările cu care se vor confrunta sistemele europene de alimentaţie în următoarele decenii prezintă două aspecte principale. Primul este de ordin socioeconomic. Urbanizarea şi schimbările asociate acesteia înregistrate la nivelul stilului de viaţă arată că agricultura devine mai puţin atractivă ca activitate economică. Numărul de agricultori din Europa este în scădere, iar vârsta medie a acestora este în creştere. Menţinerea activităţilor agricole, în special în zonele cu productivitate scăzută, devine dificilă. Unele terenuri agricole sunt abandonate, iar acest lucru ar putea avea consecinţe care depăşesc sfera economiei locale pentru zonele unde activităţile agricole contribuie efectiv la bunăstarea populaţiei.

Cel de-al doilea aspect este intensificarea. Aceasta înseamnă randamente mai mari la hectar prin modernizare, mecanizare, drenare, irigare şi aplicarea de îngrăşăminte şi tratamente. Astfel, creşte profitabilitatea, ceea ce înseamnă că vom avea nevoie de mai puţin teren pentru agricultură. Pe de altă parte, se reduce biodiversitatea terenurilor agricole.

Schimbările climatice vor afecta, de asemenea, productivitatea agricolă în întreaga Europă. Multe regiuni ar putea fi nevoite să se adapteze la schimbări ale sezoanelor de creştere şi ale regimului de precipitaţii. Suprafeţe mari de teren sunt utilizate pentru producerea furajelor, pentru hrănirea bovinelor în vederea producerii de carne. Am putea analiza, de exemplu, risipa de alimente. În Europa, se aruncă între 30 şi 40% dintre alimentele produse. Risipa de alimente începe pe terenul agricol, continuă în transport, în comerţ şi se încheie în casele noastre. În fiecare etapă risipim terenul, apa şi energia utilizate pentru alimentele pe care nici măcar nu le consumăm.

Politica agricolă comună a UE joacă un rol esenţial şi în acest sens. O planificare îmbunătăţită a spaţiului unde se poate realiza agricultura intensivă, unde se poate menţine agricultura extensivă, cu un consum adaptat nevoilor de materii prime ar putea contribui, de asemenea, la utilizarea mai eficientă a terenurilor. În ansamblu, ne dorim o utilizare mai eficientă a resurselor de care dispunem, a terenurilor şi apei în special.

Simona MUNTEANU