_O dată cu creșterea populației mondiale, precum și a standardelor generale de viață, cererea alimentară a devenit din ce în ce mai importantă. Consumul a crescut, în special pentru carne.
_Pascal Codron, director al Institutului Superior de Agricultură (ISA) – Lille, Franța
De exemplu, un francez consumă în decursul vieții 6 bovine, 33 de porci și 1.200 de pui. În 1950, un francez consuma 44 kg de carne, în timp ce în prezent consumă 85 kg. În 1970, un chinez se mulțumea doar cu 25 kg de carne, în timp ce acum consumă 38 kg.
Animalele pe care noi le consumăm trebuie hrănite și ele la rândul lor cu cantități din ce în ce mai mari de hrană. Pentru a produce un kilogram de carne de pui sunt necesare 4 kg de proteină vegetală, iar pentru a obține un kilogram de carne de vită avem nevoie de 12 kg. 40% din producția mondială de cereale este utilizată pentru fabricarea de alimente pentru animale. O soluție ar fi aceea de a ne schimba obiceiurile alimentare. În prezent, se consideră că producția alimentară poate acoperi nevoile populației la nivel mondial. Întradevăr, agricultura a câștigat în productivitate; dacă în 1945, în Franța un agricultor putea hrăni 5 persoane, astăzi numărul celor care pot fi hrăniți de un singur agricultor este de 100. Într-un timp foarte scurt, orizontul producătorului s-a lărgit, trecând de la nivel local la unul regional, apoi de la un nivel național la unul mondial. În ultimii 50 de ani, capacitatea producției alimentare a progresat mai mult decât în 1.000 de ani! Desigur, aceste progrese sunt inegal repartizate și numeroase regiuni ale lumii suferă încă de foame, fie endemic, fie aleatoriu. Se estimează că 1/6 din populația mondială suferă de foame, din care 90% se află în țările din sud ale globului. În această zonă geografică populația suportă consecințele nefaste ale creșterii prețurilor materiilor prime agricole. Astfel, când prețul la porumb, orz și grâu crește de la 100 la 300 euro per tonă apare și riscul de revolte. În lume, numărul săracilor este estimat la 1,2 miliarde de persoane, iar în 2020 se preconizează cifra de 2 miliarde de oameni. Prin urmare, nu trebuie doar să producem mai mult, ci să producem mai bine, pentru a nu epuiza resursele solului și ale apei.
Cele trei provocări majore: pământul, apa și energia
Lipsa de terenuri arabile devine crucială. În prezent, nu se cultivă decât 12% din terenuri. 45% din rezervele actuale se găsesc în pădurile tropicale (Amazon, Congo, Indonezia, Malaezia), dar în caz de urgență se despăgubește de două ori mai mult decât se replantează. Urbanizarea joacă un rol important în reducerea suprafețelor cultivabile. În Franța, la fiecare 10 ani suprafața arabilă scade cu echivalentul unui județ; în China, anual, 1 milion ha cultivabile sunt transformate în zone de construcție. Dacă gestionăm cu atenție potențialul de pământ, suprafața disponibilă este suficientă. Știm că până în 2030, una din 5 țări în curs de dezvoltare va avea probleme de deficit de apă. Apa este utilizată în agricultură în proporție de 70%, în industrie 20%, iar 10% în consumul intern. Pentru a produce 1 kg de grâu este necesară o tonă de apă! O zi de regim alimentar bazat doar pe carne și produse derivate necesită un consum de 4.000 de litri de apă, în timp ce un regim vegetarian doar 1.500 de litri. În consecință, va trebui să ne schimbăm și stilul de viață. Să asigurăm o mai bună conservare și gestiune a acestei resurse. Problemelor legate de suprafețele cultivabile, care continuă să scadă, precum și lipsei previzibile a apei pentru irigații se adaugă și cea a energiei. Diminuarea previzibilă a energiilor fosile ne obligă să găsim noi tehnici de producție care necesită un consum mai mic de energie. Nu ne mai putem permite să rămânem pe un model de producție ce necesită echivalentul a 100 l petrol pentru a produce o tonă de grâu. În Franța, în decurs de 150 de ani, îngrășămintele, insecticidele, erbicidele și fungicidele au permis trecerea de la o producție de 10 chintale la hectar la o producție de 70 de chintale/ha. Utilizarea continuă de produse chimice nu este singura soluție de a produce alimente, ci trebuie redescoperit sensul adevărat al agriculturii: o agricultură mai economă în îngrășăminte, apă și energie, care să protejeze solul și care să permită obținerea de producții mai mari și de mai bună calitate. Scăderea consumului de îngrășăminte azotate este posibilă. În Franța, consumul a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani. De asemenea, este important să protejăm biodiversitatea. Oamenii nu utilizează decât 150 de specii vegetale, din care 15% acoperă 80% din nevoile noastre (porumb, grâu, soia etc). Aceeași situație se întâlnește și în sectorul animal. Din această cauză, pentru a ne hrăni, trebuie să învățăm a reutiliza alte specii de plante și animale. O altă provocare o constituie încălzirea globală. Clima din diferite zone geografice se va schimba și astfel va trebui să se realizeze și o transformare radicală în sistemele de producție.
Dublarea producției
Cea mai mare provocare constă în dublarea producției. Va trebui să punem în aplicare sistemele de producție compatibile cu protecția mediului înconjurător și cu lupta împotriva încălzirii globale. Dispunem de tehnici ce protejează resursele naturale, dar ele sunt insuficiente. De aceea, un efort în materie de cercetare, atât în sectorul public, cât și privat este indispensabil. În acest sens, trebuie utilizate tehnici de producție ce au drept scop protecția mediului înconjurător, utilizând replantarea, tehnici ce asigură biodiversitatea. Prin punerea în aplicare a noilor metode tehnice și sociale vom putea dezvolta o agricultură intensivă, dar care să protejeze mediul încojurător. Exploatațiile agricole de tip familial ar trebui să se orienteze spre creșterea productivității, însă acest obiectiv nu va fi atins decât dacă vor fi îndeplinite trei condiții: repartizarea pământului și accesul la resursele naturale pentru cei săraci; garantarea unei baze de venit stabil și garantarea unui suport tehnic și educațional. Educația va permite viitoarelor generații instruirea și învățarea de noi tehnici. Un alt obiectiv constă în reglementarea voluntară a piețelor și împiedicarea liberalizării lor. În prezent, risipim 25% din recolte. O lume în care, de exemplu, fermierul din Louisiana va produce mai bine și va împărți cu cel din Senegal (pentru că decalajul dintre cele două state este abisal: primul produce 500 tone/persoană activă/an, iar cel deal doilea 0,6 t/an), după ce acesta din urmă va reuși să producă mai bine. Trebuie creat un cadru de reglementare internațional, favorizând autosuficiența alimentară pentru fiecare grup de țări omogene. Agricultura trebuie să devină motorul dezvoltării de mâine!
Ana MUSTĂȚEA
