Putem hrani lumea?

_O dată cu creşterea populaţiei mondiale, precum şi a standardelor generale de viaţă, cererea alimentară a devenit din ce în ce mai importantă. Consumul a crescut, în special pentru carne.

---

_Pascal Codron, director al Institutului Superior de Agricultură (ISA) - Lille, Franţa

De exemplu, un francez consumă în decursul vieţii 6 bovine, 33 de porci şi 1.200 de pui. În 1950, un francez consuma 44 kg de carne, în timp ce în prezent consumă 85 kg. În 1970, un chinez se mulţumea doar cu 25 kg de carne, în timp ce acum consumă 38 kg.
Animalele pe care noi le consumăm trebuie hrănite şi ele la rândul lor cu cantităţi din ce în ce mai mari de hrană. Pentru a produce un kilogram de carne de pui sunt necesare 4 kg de proteină vegetală, iar pentru a obţine un kilogram de carne de vită avem nevoie de 12 kg. 40% din producţia mondială de cereale este utilizată pentru fabricarea de alimente pentru animale. O soluţie ar fi aceea de a ne schimba obiceiurile alimentare. În prezent, se consideră că producţia alimentară poate acoperi nevoile populaţiei la nivel mondial. Întradevăr, agricultura a câştigat în productivitate; dacă în 1945, în Franţa un agricultor putea hrăni 5 persoane, astăzi numărul celor care pot fi hrăniţi de un singur agricultor este de 100. Într-un timp foarte scurt, orizontul producătorului s-a lărgit, trecând de la nivel local la unul regional, apoi de la un nivel naţional la unul mondial. În ultimii 50 de ani, capacitatea producţiei alimentare a progresat mai mult decât în 1.000 de ani! Desigur, aceste progrese sunt inegal repartizate şi numeroase regiuni ale lumii suferă încă de foame, fie endemic, fie aleatoriu. Se estimează că 1/6 din populaţia mondială suferă de foame, din care 90% se află în ţările din sud ale globului. În această zonă geografică populaţia suportă consecinţele nefaste ale creşterii preţurilor materiilor prime agricole. Astfel, când preţul la porumb, orz şi grâu creşte de la 100 la 300 euro per tonă apare şi riscul de revolte. În lume, numărul săracilor este estimat la 1,2 miliarde de persoane, iar în 2020 se preconizează cifra de 2 miliarde de oameni. Prin urmare, nu trebuie doar să producem mai mult, ci să producem mai bine, pentru a nu epuiza resursele solului şi ale apei.

Cele trei provocări majore: pământul, apa şi energia
Lipsa de terenuri arabile devine crucială. În prezent, nu se cultivă decât 12% din terenuri. 45% din rezervele actuale se găsesc în pădurile tropicale (Amazon, Congo, Indonezia, Malaezia), dar în caz de urgenţă se despăgubeşte de două ori mai mult decât se replantează. Urbanizarea joacă un rol important în reducerea suprafeţelor cultivabile. În Franţa, la fiecare 10 ani suprafaţa arabilă scade cu echivalentul unui judeţ; în China, anual, 1 milion ha cultivabile sunt transformate în zone de construcţie. Dacă gestionăm cu atenţie potenţialul de pământ, suprafaţa disponibilă este suficientă. Ştim că până în 2030, una din 5 ţări în curs de dezvoltare va avea probleme de deficit de apă. Apa este utilizată în agricultură în proporţie de 70%, în industrie 20%, iar 10% în consumul intern. Pentru a produce 1 kg de grâu este necesară o tonă de apă! O zi de regim alimentar bazat doar pe carne şi produse derivate necesită un consum de 4.000 de litri de apă, în timp ce un regim vegetarian doar 1.500 de litri. În consecinţă, va trebui să ne schimbăm şi stilul de viaţă. Să asigurăm o mai bună conservare şi gestiune a acestei resurse. Problemelor legate de suprafeţele cultivabile, care continuă să scadă, precum şi lipsei previzibile a apei pentru irigaţii se adaugă şi cea a energiei. Diminuarea previzibilă a energiilor fosile ne obligă să găsim noi tehnici de producţie care necesită un consum mai mic de energie. Nu ne mai putem permite să rămânem pe un model de producţie ce necesită echivalentul a 100 l petrol pentru a produce o tonă de grâu. În Franţa, în decurs de 150 de ani, îngrăşămintele, insecticidele, erbicidele şi fungicidele au permis trecerea de la o producţie de 10 chintale la hectar la o producţie de 70 de chintale/ha. Utilizarea continuă de produse chimice nu este singura soluţie de a produce alimente, ci trebuie redescoperit sensul adevărat al agriculturii: o agricultură mai economă în îngrăşăminte, apă şi energie, care să protejeze solul şi care să permită obţinerea de producţii mai mari şi de mai bună calitate. Scăderea consumului de îngrăşăminte azotate este posibilă. În Franţa, consumul a scăzut cu 10% în ultimii 10 ani. De asemenea, este important să protejăm biodiversitatea. Oamenii nu utilizează decât 150 de specii vegetale, din care 15% acoperă 80% din nevoile noastre (porumb, grâu, soia etc). Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în sectorul animal. Din această cauză, pentru a ne hrăni, trebuie să învăţăm a reutiliza alte specii de plante şi animale. O altă provocare o constituie încălzirea globală. Clima din diferite zone geografice se va schimba şi astfel va trebui să se realizeze şi o transformare radicală în sistemele de producţie.

Dublarea producţiei
Cea mai mare provocare constă în dublarea producţiei. Va trebui să punem în aplicare sistemele de producţie compatibile cu protecţia mediului înconjurător şi cu lupta împotriva încălzirii globale. Dispunem de tehnici ce protejează resursele naturale, dar ele sunt insuficiente. De aceea, un efort în materie de cercetare, atât în sectorul public, cât şi privat este indispensabil. În acest sens, trebuie utilizate tehnici de producţie ce au drept scop protecţia mediului înconjurător, utilizând replantarea, tehnici ce asigură biodiversitatea. Prin punerea în aplicare a noilor metode tehnice şi sociale vom putea dezvolta o agricultură intensivă, dar care să protejeze mediul încojurător. Exploataţiile agricole de tip familial ar trebui să se orienteze spre creşterea productivităţii, însă acest obiectiv nu va fi atins decât dacă vor fi îndeplinite trei condiţii: repartizarea pământului şi accesul la resursele naturale pentru cei săraci; garantarea unei baze de venit stabil şi garantarea unui suport tehnic şi educaţional. Educaţia va permite viitoarelor generaţii instruirea şi învăţarea de noi tehnici. Un alt obiectiv constă în reglementarea voluntară a pieţelor şi împiedicarea liberalizării lor. În prezent, risipim 25% din recolte. O lume în care, de exemplu, fermierul din Louisiana va produce mai bine şi va împărţi cu cel din Senegal (pentru că decalajul dintre cele două state este abisal: primul produce 500 tone/persoană activă/an, iar cel deal doilea 0,6 t/an), după ce acesta din urmă va reuşi să producă mai bine. Trebuie creat un cadru de reglementare internaţional, favorizând autosuficienţa alimentară pentru fiecare grup de ţări omogene. Agricultura trebuie să devină motorul dezvoltării de mâine!

Ana MUSTĂŢEA

---