REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Rasele de taurine românești, în pericol! (II)

16/2/2024

0 Comments

 
Picture
Dr. ing. Gheorghe Vaida, Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”
Așa cum precizam în ediția anterioară a revistei AGRIMEDIA, revenim cu detalii despre problemele cu care se confruntă zootehnia românească, aflată într-o piață concurențială foarte dură, în care trebuie să ne aliniem la noile cerințe actuale privind creșterea animalelor la nivel european și mondial.
Ameliorarea taurinelor din țara noastră nu trebuie să fie „dirijată” de reprezentanții unor companii străine
Principalele rase de taurine crescute în țara noastră, Bălțată românească, Brună de Maramureș și Bălțată cu negru românească (Holstein românesc), au fost formate printr-o muncă laborioasă desfășurată de înaintași noștri, în timp, pe baza unor lucrări de cercetare, selecție, încrucișare, potrivirea perechilor și îmbunătățirea condițiilor de mediu, începând cu importuri de animale, în special reproducători masculi, de prin anii 1860. După anul 1959 au fost recunoscute și omologate că rasă curată. Principalele însușiri, care le deosebesc, de rasele de import, care au contribuit la formarea lor, sunt foarte bine adaptate și rezistente la condițiile de mediu din țara noastră. Protecția biodiversității și producția de produse regionale tipice, de calitate, se bazează pe caracteristicile ereditare specifice ale raselor locale de animale.
Se consideră că genomul la taurine, are între 22.000 – 25.000 de gene. Rasele noastre actuale, care au fost formate prin încrucișări cu alte rase, mai au în genomul lor, încă, și gene de la rasele locale (Sură de stepă, Mocănița, Roșie dobrogeană), care au contribuit la formarea lor.
Activitatea de ameliorare desfășurată în prezent se bazează pe programele de ameliorare elaborate și conduse de către Asociațiile de crescători, pentru fiecare rasă.
Aceste programe de ameliorare au niște direcții și obiective de ameliorare. Obiectivele de ameliorare a raselor noastre nu corespund în totalitate cu obiectivele altor rase, din alte țări.
De aceea, pentru realizarea obiectivelor de ameliorare ale raselor autohtone, este necesar să avem propria rețea națională de selecție a animalelor, consolidată. În situația, în care se știe, că o țară, nu are rețea națională de selecție, toate importurile ei legate de acest domeniu: animale, material seminal, embrioni, etc, sunt mai scumpe.
 
Principalul instrument în ameliorarea genetică îl constituie însămânțare artificială, cu material seminal convențional și sexat, de la tauri amelioratori. Cum, la noi, majoritatea materialului seminal provine de la tauri produși și testați în alte țări, în timp, numărul de gene provenite de la rasele noastre locale, care dau adaptabilitate, rezistentă, longevitate, vor dispărea.
De aceea, pe lângă utilizarea de material seminal, de la cei mai valoroși tauri și rasei, din import, pe care îl folosim în fermele de elită pe vacile mame de tauri, este necesar să ne producem și proprii noștri tauri, în vederea realizării obiectivelor de ameliorare specifice raselor noastre și condițiilor de creștere și exploatare a taurinelor din tara noastră. Avem acesta posibilitate, numai să dorim.
În prezent, în țările cu zootehnie avansată, se scanează un număr de 20 – 30 de tăurași, pentru a introduce unul în programul de selecție, deci o intensitate de selecție foarte mare, ceea ce, în România, acum, nu este posibil.
În perioada 2015 – 2022, au fost introduși în testare, în medie pe an, doar 9 capete tăurași.
Foarte puțin pentru a realiza o intensitate de selecție corespunzătoare.
Noi nu avem posibilitatea acum să evaluăm un număr mare de tăurași, după modelul tarilor dezvoltate, pentru că nu am introdus selecția genomică și nici capacități unde să concentram acești tăurașii, pentru parcurgerea întregului program de testare, care este destul de costisitor.
Acum, România este mai mult o piață de desfacere pentru materialul seminal congelat provenit din alte tari, și nu întotdeauna de cea mai bună calitate și la prețuri corespunzătoare, ceea ce nu este în ordine.
Rezultatele vorbesc, cea mai mică producție de lapte pe cap de vacă, din Uniunea Europeană.
 
Academia de Științe Agricole și Silvice are posibilitatea să asigure suportul tehnic necesar pentru a oferi sprijin rețelei naționale de ameliorare
În acest context, al situației din zootehnie, conducerea Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS), în cursul anului 2023, a inițiat și organizat mai multe întâlniri – dezbateri interactive, pe probleme de zootehnie, în special în domeniul tehnologiei de creștere și ameliorare a bovinelor, unde situația este mai grea.
Astfel, asemenea întâlniri au fost organizate, la Iași, Roman, Arad, unde au participat toți actorii implicați, fermieri, cercetători, cadre didactice universitare, reprezentanți ai Ministerului și ai asociațiilor de crescători. La aceste întâlniri au fost discutate toate aspectele sectorului, în mod deosebit prioritățile și modul de rezolvare a lor, pentru a salva, ce se mai poate salva. Cu toate acestea, din păcate, în urma acestor dezbateri, nu s-a întâmplat nimic concret.
Academia de Științe Agricole și Silvice are posibilitatea să asigure suportul tehnic necesar pentru sprijinul rețelei naționale de ameliorare, dacă are asigurate fondurile necesare. Astfel, ar putea dezvolta unele proiecte, pe terenurile și capacitățile proprii de cercetare și producție, care să fie extrem de utile pentru acordarea consultanței tehnice de specialitate, a suportului tehnic, a sprijinului necesar, de care au atâta nevoie în această perioadă fermierii - în mod deosebit, cei mici și mijlocii, atât la specia bovine cât și la ovine și caprine.
Academia deține, în prezent, un patrimoniu genetic valoros, care s-a realizat în timp, printr-o muncă laborioasă de cercetare și ameliorare a efectivelor. Acest material genetic valoros, poate și trebuie să fie multiplicat și valorificat pentru ameliorarea și mai ales protejarea raselor romanești de animale, în mod deosebit, de bovine, care sunt în pericol.
Poate sprijinii micii fermieri pentru asigurarea materialului biologic de prașila necesar, precum și asigurarea consultanței tehnice de specialitate.
 
Unul din proiectele majore și foarte urgent de realizat, îl constituie introducerea selecției genomice în țara noastră, un proiect strategic de interes național care poate fi realizat și gestionat de ASAS, în parteneriat cu Asociațiile de crescători.
Această tehnologie ultramodernă de evaluare genomică a animalelor, încă din faza embrionară, a fost introdusă din anul 2009, în tarile cu zootehnie dezvoltată, la taurinele pentru lapte, cu rezultate deosebite. Are numeroase avantaje pentru crescători, din care amintim, doar două, foarte importante pentru ameliorare: scurtarea intervalului între generații și dublarea progresului genetic.
Astăzi, pe plan mondial, 70 – 80 % din taurii utilizați la însămânțări artificiale sunt tauri selecționați genomic, pe baza stabilirii valorii de ameliorare genomice.
Finalitatea acestui proiect presupune oferirea unor servicii pentru crescători, cum ar fi stabilirea valorii de ameliorare genomice și determinarea paternității  pe baza analizei acidului dezoxiribonucleic (ADN). Nu putem vorbi de acuratețe în selecția animalelor fără determinarea paternități.
Academia, încă din anul 2018, a realizat acest proiect de interes strategic și a încercat introducerea lui, dar, din păcate nu a găsit sprijinul și suportul financiar necesar pentru realizarea lui, pentru că la noi au fost și sunt și acum alte priorități.
 
Un alt proiect și de urgență maximă, realizat de Academia de Științe Agricole și Silvice și care ar trebui finanțat imediat, îl constituie, crearea unui Centru de selecție, producerea de material seminal congelat și conservarea resurselor genetice animale (bancă de gene).
Dacă nu se realizează foarte repede acest proiect, în cel mult 10 ani, vă trebui să facem programe de conservare, pentru rasele noastre de taurine, Bălțată românească, Bălțată cu negru românească, Brună de Maramureș.
Există personal de specialitate și spațiile necesare la Stațiunile Academiei, dar care trebuie modernizate și dotate cu aparatura necesară. Nu ar fi un efort financiar foarte mare, dar de o importanța maximă, mai ales pentru gospodăriile țărănești, pentru fermele mici și mijlocii. Pe lângă conservarea resurselor genetice animale și protejarea raselor noastre, acest centru poate produce și material seminal congelat de la tăurași evaluați genomic, provenind de la  cele trei rase, care se cresc în Stațiunile Academiei și de la alte ferme de elita, la prețuri avantajoase pentru fermieri.
Acești tăurași fiind testați în condițiile creștere din țara noastră. Specialiștii și cercetătorii români, cunosc cel mai bine tipul morfoproductiv de vacă, așa numitul „tip dorit”, pentru condițiile de creștere și exploatare din țara noastră. Așa după cum este cunoscut, valoarea de ameliorare se manifestă diferit în condiții de creștere diferite.
Aceste proiecte se pot realiza în parteneriat cu Asociațiile de crescători, cu Societățile de ameliorare, care elaborează și coordonează programele de ameliorare și care sunt absolut necesare că suport tehnic. 
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE