REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Războiul de lângă noi!

1/3/2022

0 Comments

 
Picture
Războiul început de Rusia în Ucraina va avea implicații economice. Cel mai important efect ține de prețurile la energie și alimente. Conform unui raport al agenției de rating S&P, securitatea energetică rămâne „călcâiul lui Ahile” al economiei europene, având în vedere dependența puternică de importurile rusești de gaz și energie.
Specialiștii afirmă că Ucraina este un producător agricol important. Printre primii 10 exportatori din lume pentru 24 de produse alimentare, inclusiv uleiuri de semințe, orz, grâu, porci, păsări și unt. În anul comercial 2020-2021, China a primit 36% din exporturile de porumb ale Ucrainei, în timp ce Africa și Orientul Mijlociu au luat împreună 30% din exporturi.
Perturbarea producției și a exporturilor – în special dacă porturile din Marea Neagră sunt închise - ar putea exacerba inflația globală, adăugându-se la șocul prețului energiei care afectează deja veniturile disponibile.
 
În altă ordine de idei, „Războiul a ajuns în postura de soluție finală contra supra-îndatorării statelor – vasale ale corporațiilor”, spune avocatul Gheorghe Piperea. Acesta precizează că în anul 2015 a scris în cartea de eseuri Parakletos, un text intitulat Lorzii războiului, despre modul în care războiul a ajuns în postura de soluție finală contra supra-îndatorării statelor – vasale ale corporațiilor. Acum, războiul „cald” este utilizat ca perdea de fum menită a camufla crimele, malpraxisul medical și științific, corupția, conflictele de interese, hoția și prostia „războiului sanitar” cauzat de SARS-CoV-2, care tocmai ce își dă duhul sub zgomotul asurzitor al rachetelor lui Putin.
 
În același timp, Papa Francisc se roagă și ne roagă să fim alături de poporul ucrainean care suferă sub bombe!
Cu un mesaj spontan rostit la audiența generală, papa Francisc a adus un elogiu celor care și-au deschis inima și casa în fața refugiaților din Ucraina. În Miercurea Cenușii, prima zi a Postului Mare, Pontiful va înălța o rugăciune pentru pace în Ucraina și a îndemnat la apropiere spirituală față de poporul ucrainean.
La audiența generală, papa Francisc a salutat pelerinii polonezi și a adăugat spontan câteva cuvinte despre situația din Ucraina pornind de la prezența Fratelui Marko, din ordinul franciscan, care tocmai citise rezumatul catehezei în limba polonă. ”Rugăciunea noastră și postul vor fi o suplică pentru pace în Ucraina”, a spus Papa în salutul adresat pelerinilor francofoni, ”aducându-ne aminte că pacea în lume începe întotdeauna de la convertirea noastră personală, de la urmarea lui Cristos”.
Potrivit surselor oficiale, peste 450.000 de persoane din Ucraina au intrat în Polonia până la începutul lunii martie. În România au intrat până acum peste 110.000 de persoane din Ucraina, iar în Republica Moldova, peste 200.000. Zeci de mii de persoane din Ucraina au ajuns, de asemenea, în Slovacia și Ungaria. Cea mai mare parte a refugiaților o reprezintă femeile și copiii.
 
Să ne de-a Dumnezeu înțelepciunea de a găsi calea spre soluționarea cât mai rapidă a situației actuale. Altfel, importanța agriculturii o vom simții mai greu decât ne-am dori, iar vara care va veni, va fi însoțită de o posibilă criză alimentară, dar nu fiindcă nu vom găsi produse alimentare, căci fermierii produc în orice vremuri, ci pentru că preturile vor fi atât de mari, încât categoriile defavorizate, le vor privi doar în vitrine.
 
Simona Munteanu
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE