REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Picture

Reacţie la poziţia ARCPA faţă de OUG privind declararea stării de calamitate

1/11/2020

0 Comments

 
Picture
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, reprezentată de Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România - „PRO AGRO“, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - „LAPAR“, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - „UNCSV“ şi Asociaţia Producătorilor de Porumb din România - „APPR“, îşi manifestă profunda dezamăgire faţă de acţiunile de blocare şi tergiversare venite din partea ARCPA (Asociaţia Romană a Comercianţilor de Produse Agricole), atât în public, cât şi prin presiunea exercitată asupra autorităţilor naţionale şi europene.
În proiectul de ordonanţă de urgenţă s-a ţinut cont de solicitările acestora în defavoarea fermierilor şi se precizează foarte clar că:
  • prevederile OUG se aplică pe tot lanţul comercial, inclusiv comercianţilor;
  • se limitează numărul de beneficiari prin condiţiile de eligibilitate, prin care se spune clar că se poate declara starea de calamitate, doar dacă mai mult de 50% din suprafaţa cultivată este afectată, corelat cu procentul de daună din procesele-verbale de constatare înregistrate la culturile agricole;
  • intră în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Aceste aspecte, realizabile pentru toate părţilor contractante, au rolul de a crea un echilibru în piaţă, fiind cuprinse în proiectul de ordonanţă postat în consultare publică pe 23 octombrie 2020 şi este foarte important să fie publicat în regim de urgenţă pentru a avea şi în viitor fermieri în România. „Partenerii“ fermierilor arată o totală lipsă de fair-play, iniţial susţinând că prevederile OUG nu se aplică tuturor actorilor pe lanţul comercial, deşi în versiunea actuală această prevedere este menţionată fără echivoc, şi observăm în continuare opozabilitatea acestora.

Fermierii se află la acest moment într-un blocaj total. Vorbim de necesitatea unei OUG privind starea de calamitate ca urmare a secetei pedologice din anul 2020, fenomen extern voinţei fermierilor, excepţional şi insurmontabil.
​

Pentru că într-o astfel de situaţie excepţională Guvernul trebuie să fie cel care reglementează printr-un cadru legal situaţia.

„Soluţiile“ propuse de ARCPA, o ştiu şi aceştia că nu se pot implementa în câteva zile, sunt proiecte strategice de durată, la care se lucrează, iar simpla enumerare a acestora ca soluţii care trebuie implementate înainte de aprobarea OUG nu fac decât să tergiverseze adoptarea unei soluţii reale.

Avem convingerea cu toţii, părţile implicate, Guvernul şi publicul larg, că nu se pot implementa până la sfârşitul anului toate „soluţiile“ propuse, respectiv:
  • „asigurările agricole pentru toate tipurile de culturi, acoperind majoritatea situaţiilor neprevăzute, la preţuri similare celor din alte state europene;
  • micro- şi macrocreditarea comercială cu garanţii de stat;
  • fondul mutual agricol funcţional;
  • reabilitarea sistemului naţional de irigaţii“.
​
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare lucrează alături de specialişti, în parteneriat cu MADR, pentru a dezvolta şi implementa, începând anul 2021, un Program naţional de management integrat şi control în vederea gestionarii riscurilor în agricultură, astfel încât fermierii să nu se mai ajungă în astfel de situaţii pe viitor şi să se prevină eventuale blocaje preconizate de ARCPA. În această perioadă, fermierii sunt ameninţaţi şi executaţi silit, deşi încearcă să justifice starea de calamitate a culturilor asimilată forţei  majore şi să negocieze cu furnizorii de inputuri şi traderii de cereale pentru rescadenţarea obligaţiilor, cu dobânzi mărite, cu ferma îndatorată, aproape pierdută, din motive neimputabile lor. 

​În acelaşi timp, unii comercianţi nu fac altceva decât să tragă de timp şi să tergiverseze apariţia OUG, pentru a se depăşi perioada până la care trebuia livrată producţia, încep să transmită facturi cu penalităţi de neonorare a contractelor sau profit nerealizat de până la 50% din valoarea mărfii, fără a accepta o prelungire a contractului pentru cantitatea calamitată pentru livrare din recolta viitoare, achiziţia unor inputuri cu un discount mai mic pentru acoperirea costurilor sau o împărţire a costurilor între partenerii contractuali. Nimeni nu urmăreşte exonerarea totală, perturbarea fluxurilor de aprovizionare cu inputuri sau a celor de livrari recolte. Ne dorim o piaţă agricolă corect reglementată care să ţină cont de realităţile din teren. Reglementată, nu speculată! 

Avem nevoie de soluţii urgente, iar această OUG va reglementa rezonabil cazurile de IMPOSIBILITATE de executare contractuală.

Proiectul de act normativ revizuit este un proiect echilibrat, care urmăreşte să dea o şansă mică fermierilor pe viitor, să negocieze cu partenerii, iar primul semn de menţinere a încrederii între partenerii din lanţul comercial îl reprezintă acceptarea şi de către ARCPA a acestei OUG, în egală măsură cu fermierii. Odată cu trecerea timpului se acumulează tensiunile şi nemulţumirile care vor avea efecte incontrolabile. Solicităm conducerii MADR şi Guvernului să aprobe în regim de urgenţă acest proiect de ordonanţă, echitabil.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE