REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Recolta de păioase, mai bună ca în 2014. Porumbul şi floarea-soarelui sunt calamitate

15/8/2015

0 Comments

 
Picture
Culturile însămânţate în toamna anului trecut, pentru care s-a încheiat campania de recoltat, nu au înregistrat pierderi foarte mari din cauza secetei, a declarat luni, 17 august 2015, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, adăugând că producţia totală de grâu este chiar „uşor mai bună“ decât în 2014.
„Pentru că s-a încheiat campania de recoltat la culturile însămânţate în toamna lui 2014 vreau să vă anunţ că, din fericire, acestea nu au avut pierderi foarte mari, ba din contră. La cultura grâului, rezultatele sunt uşor mai bune decât în 2014. Astfel, dacă în 2014 cultura medie la hectar a fost de 3,64 tone, în anul 2015 a fost de 3,68 de tone. Cantitatea totală de grâu recoltată, conform datelor pe care le avem până în prezent din teritoriu, este de 7,5 milioane de tone, comparativ cu 7,4 milioane de tone în anul 2014“, a precizat Constantin la finalul întâlnirii avute luni cu fermierii. Conform spuselor ministrului, producţia medie la hectar obţinută la orz a fost de 4,03 tone, în timp ce în 2014 a fost de numai 3,8 tone, iar cantitatea totală recoltată a ajuns la 1,051 milioane de tone. În altă ordine de idei, ministrul Agriculturii a precizat că rapiţa a avut de suferit în 2015, dar nu dramatic, producţia medie fiind de 2,36 tone la hectar.

„Pentru rapiţă, producţia la hectar a avut de suferit, în sensul că avem o producţie mai mică, dar nu dramatic, respectiv 2,36 tone, comparativ cu 2,57 tone la hectar în 2014, iar producţia totală este 956.886 tone“, a adăugat ministrul. Ministrul a recunoscut însă că seceta afectează agricultura şi culturile, mai ales cele însămânţate în primăvară, respectiv porumbul şi floarea-soarelui, iar ministerul va încerca să-i ajute pe fermieri să îşi deruleze în condiţii bune campania de primăvară.

„Vremea afectează culturile, afectează agricultura şi probabil, per ansamblu, vor fi pierderi la fiecare fermier, dar pe culturile de primăvară, nu pe cele de toamnă. Facem tot posibilul ca din punct de vedere bugetar şi al pregătirii documentelor campania de toamnă să se deruleze în condiţii bune şi, împreună cu fermierii, am agreat ca până la sfârşitul lunii august să acordăm acele adeverinţe, mai devreme, astfel încât să îşi poată contracta creditele şi să înceapă campania de toamnă“, a punctat oficialul guvernamental. Pentru fermierii care sunt mici, a spus el, şi care au avut pierderi mai mari de 30 la sută din suprafaţa care a fost cultivată, Ministerul Agriculturii va interveni cu un ajutor de la bugetul de stat sub forma unei scheme de minimis.

„Această schemă de minimis va fi legiferată printr-o hotărâre de Guvern, probabil în cursul lunii septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară, în funcţie de resursele pe care le primim, să acordăm aceste despăgubiri, cred eu în anul 2015, astfel încât să nu fie probleme“, a afirmat Daniel Constantin. În ceea ce priveşte fermierii mari, având în vedere că valoarea despăgubirilor ar trebui să fie ceva mai mare, MADR trebuie să notifice Comisia Europeană după ce va fi încheiată statistica la care ministerul lucrează împreună cu comisiile de specialitate.

„Estimăm că răspunsul Comisiei Europene pentru a acorda aceste scheme de la bugetul de stat va veni în câteva luni, imediat după aceea urmând să acordăm aceste despăgubiri, dar cel mai probabil la începutul lunii 2016. În egală măsură, lucrăm la documentele pregătitoare, astfel încât să notificăm şi să solicităm şi Comisiei Europene un ajutor, în speranţa că-l vom primi. Dacă nu-l vom primi, există deja un angajament al Guvernului pe cele două scheme la care a făcut referire“, a precizat şeful MADR. El a mai spus că, în prezent, există o evaluare parţială a culturilor afectate de secetă realizată de comisiile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, însă ea va fi făcută publică abia după ce se va finaliza recoltatul şi se va şti exact ce pierderi de producţie s-au înregistrat pe fiecare cultură.

„Am primit evaluarea de la majoritatea judeţelor, dar nu este finalul, acesta va fi odată cu încheierea campaniei de recoltat, dar culturile cele mai afectate sunt în special cele de primăvară, respectiv porumbul şi floarea-soarelui“, a spus Constantin. De asemenea, ministrul a adăugat că va face tot posibilul ca din 16 octombrie să poată fi plătit avansul la plata pe suprafaţă care se cuvine din partea Comisiei Europene. Prezent la întâlnirea de la MADR, preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, a subliniat că discuţia de luni a fost una constructivă, menţionând că fermierii nu se raportează la statistica producţiei prezentate de minister, ci doar din perspectiva de recuperare a cheltuielilor.

„Procentul de recuperare a cheltuielilor este mult mai mic decât anul trecut şi noi ne raportăm la situaţia financiară, iar ministrul vorbeşte din perspectiva asigurării alimentare“, a spus acesta. Mai mult, într-o declaraţie acordată AGRIMEDIA, presedintele LAPAR a precizat totodată că la producţia de floarea-soarelui regiunea Moldovei va cunoaşte o creştere negativă, în medie de 50% din totalul recoltei de anul trecut, iar la porumb cred că undeva între 55 şi 60 la sută, dar sunt zone în care suprafeţele sunt calamitate chiar şi 100%. Şi pagubele vor fi pe măsură, în condiţiile în care suprafeţele arabile cultivate cu porumb şi afectate de secetă, în regiunea Moldovei se ridică la un total de 500.000-600.000 ha, iar la floarea-soarelui, aproximativ 200.000 ha.

Ionel VĂDUVA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE