REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Recoltarea cerealelor păioase

15/6/2018

0 Comments

 
Picture
Recoltarea cerealelor păioase
Recoltarea grâului de toamnă

Evaluarea definitivă a producţiei de grâu se face pentru fiecare solă în parte cu circa 20 de zile înainte de recoltare, luând în considerare numărul mediu de spice la metrul pătrat, numărul mediu de boabe în spic şi masa medie a 1.000 de boabe, caracteristică soiului cultivat. Producţia evaluată constituie media a 5 puncte la suprafaţa de 100 de hectare, sau 10 puncte la suprafeţe mai mari, echidistante pe diagonala lanului, după cum prezintă Gh. Bîlteanu. Recoltarea grâului constituie un proces complex care trebuie efectuat în cel mai scurt timp, fără pierderi. În procesul de recoltare este inclus şi transportul recoltei la bazele de recepţionare şi eliberarea terenului de paie, pentru a se trece imediat la efectuarea arăturii de vară. La recoltarea grâului de toamnă se practică două metode: recoltarea directă şi recoltarea divizată. Recoltarea directă - se efectuează cu combina, maşina de recoltat care execută secerarea plantelor, treierarea, precurâţirea şi colectarea boabelor şi, dacă este cazul, şi colectarea plevei. Paiele rămân tocate pe teren, în brazda continuă, sau când nu se toacă, urmează a fi strânse cu alte maşini construite în acest scop. În România, pentru recoltarea grâului de toamnă şi a altor specii se utilizează combinele autopropulsate. Folosirea combinei la recoltarea grâului presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: lanul să fie în faza de coacere deplină (boabele au circa 16% umiditate); cultura să fie cât mai puţin îmburuienată; plantele să nu fie căzute: vremea să fie caldă şi însorită. Cât priveşte umiditatea boabelor, este necesar ca acestea să fie cât mai aproape de 14%, procent pentru care, pe de o parte, pierderile la recoltare cu combina sunt cele mai mici (2,5-3,0 %), iar pe de altă parte, nu există dificultăţi în păstrarea boabelor, mai precis nu este necesar ca în depozitele de păstrare să se consume energie pentru aducerea umidităţii la valoarea de echilibru cerută pentru păstrare. În condiţiile uscării artificiale în bazele de recepţie, recoltarea se poate face şi la umiditate mai mare (dar nu mai mult de 16-18%). Combina autopropulsată recoltează şi plantele de grâu căzute, în care scop este necesară reglarea atentă a înălţimii de lucru a tăierii, iar dacă grâul este puternic căzut, chiar şi montarea de despicatoare speciale şi înclinarea plantelor rabatorului şi mărirea turaţiei lui. Combinele autopropulsate obişnuite sunt construite pentru lucru, în special pe terenurile plane, neaccidentate. În prezent avem în dotare şi combine pentru terenurile în pantă la care, cu ajutorul unor mecanisme electrohidraulice, aparatul de tăiat (batoza) este menţinut tot timpul în plan orizontal. Durata optimă a recoltării grâului de toamnă este de 5-6 zile, în zonele uscate şi 6-8 zile în zonele mai umede. Cultivarea a 2-3 soiuri cu diferenţe în durata de vegetaţie creează condiţiile ca fiecare lan de grâu să fie recoltat în faza optimă. Recoltaea grâului de toamnă cu combina începe dimineaţa, după ce s-a ridicat roua. O importanţă deosebită prezintă reglajele combinei pe parcursul procesului de recoltare, în funcţie de umiditatea boabelor, îndeosebi reglarea bătătorului, şi anume dimineaţa şi seara (noaptea) se măreşte turaţia către limita superioară, iar în cursul zilei turaţia se reduce. Indicii de calitate ai recoltării grâului cu combina, care sunt urmăriţi pe parcursul lucrării, se referă la pierderile de boabe, gradul de spargere al boabelor şi puritatea boabelor. Recoltarea divizată - în unele cazuri (în zone mai umede, în ani ploioşi, culturi prea îmburuienate sau cu coacere neuniformă), recoltarea grâului cu combina nu se poate realiza în condiţiile cerute de această maşină complexă (pe terenurile prea îmburuienate creşte procentul de pierderi; în regiunile umede sau în anii ploioşi, pe timpul recoltării, randamentul de lucru al combinei este foarte redus). În asemenea situaţii, grâul se recoltează divizat, în două faze, metoda constând în secerarea plantelor în faza de coacere în pârgă şi treierarea lor ulterioară. Plantele se taie cu vindroverul (secerătoare cu transportor) la înălţimea de 20-26 cm de la suprafaţa solului şi rămân suspendate pe mirişte, în brazdă continuă, până la umiditatea boabelor de 14% (7-8 sau chiar 10 zile, în funcţie de starea timpului), după care se treieră cu combina echipată cu ridicător de brazdă. Metoda recoltării divizate înlătură pierderile prin scuturare, din cauză că secerarea are loc mai devreme, înainte ca boabele să joace în învelişurile florale. Cât timp plantele de grâu rămân suspendate pe mirişte, boabele se maturează complet, ajung la umiditatea de 14%, umiditate la care se pot păstra în cele mai bune condiţii, fără vreo măsură specială care ar reclama consum de energie. Prin recoltarea divizată se obţine un grâu cu 3-3,4% mai mult gluten umed. Capacitatea de lucru a vindroverului este de circa 15 hectare pe zi. Eliberarea terenului de paie - în urma recoltării boabelor de grâu de toamnă cu combina sau divizat, paiele rămân pe teren în brazde continue. Din recolta totală a părţii aeriene, acestea reprezintă circa 60-67%. La soiurile foarte productive procentul paielor scade la 50-55%. Pentru aprecierea producţiei de paie se înmulţeşte producţia de boabe cu un coeficient de 0,59 la o producţie de peste 4.000 kilograme/hectar; 0,65 la o producţie de 3.500-4.00 kilograme/hectar. Eliberarea terenului de paie trebuie realizată în timp cât mai scurt (după ce acestea se fac baloturi, cu prese mobile acţionate de tractor), în vederea efectuării arăturilor de vară. Baloţii de paie se depozitează în furajerii sau la fabricile de celuloză. Strângerea paielor şi transportul lor reprezentă, la o producţie mai mare de 6.000 kilograme/hectar, 47,7% din structura consumului de muncă în cultura grâului, în timp ce recoltatul şi transportul boabelor - numai 8,3%.

Recoltarea secarei

Secara ajunge la maturitatea de recoltare cu circa o săptămână înaintea grâului de toamnă. Recoltarea se face cu combina, la începutul fazei de coacere în pârgă. Întârzierea recoltării peste această fază duce la pierderi importante prin scuturare. Pe de altă parte, recoltarea prea timpurie influenţează negativ calitatea producţiei, în sensul că boabele rămân mai mici, uneori încreţite şi de culori diferite. Raportul boabe-paie la secară este de 1:3-3,5. De obicei, 70-75% din producţia totală la secară este reprezentată prin paie.

Recoltarea culturii de triticale

Recoltarea se face când plantele au ajuns la maturitatea deplină. Întârzierea recoltării determină pierderi de 3-4 quintale, prin scuturare, fragmentarea spicelor şi ruperea lor în întregime. Deoarece toate soiurile de triticale sunt sensibile la încolţirea în spic, în caz de ploi repetate la maturitate, trebuie recoltate până ce umiditatea seminţelor ajunge la 16%. Triticalele se treieră, în general, mai greu decât secara şi grâul de toamnă. Este necesară o atenţie deosebită la reglarea turaţiei tobei, deoarece boabele sunt foarte sensibile la fisurare, deci la deprecierea calităţii.

Recoltarea orzului de toamnă

Orzul de toamnă destinat furajării animalelor se recoltează când umiditatea seminţelor este de 16-18%, sau la coacere deplină, când umiditatea coboară la 15 şi sub 15%. În primul caz, după recoltare, boabele trebuie expuse la soare şi lopătate des, pentru a împiedica încingerea. Numai după ce boabele au ajuns la 13-14% umiditate se pot depozita în magazie sau siloz. În al doilea caz, boabele se pot depozita direct, înainte fiind supuse unui proces de curăţire. Prin această operaţiune sunt eliminate corpurile străine, iar umiditatea lor coboară sub 14%. Recoltarea la coacerea deplină trebuie realizată în cel mai scurt timp (4-6 zile), astfel reducându-se în mare măsură pierderile prin scuturare. Întârzierea recoltatului atrage după sine importante pierderi, întrucât spicele se frâng cu mare uşurinţă. Pierderile normale la recoltare sunt de nivelul a 2-4% din recolta totală. Orzul pentru bere se recoltează numai în faza coacerii depline, la umiditatea seminţelor sub 14%, când conţinutul în substanţe extractive neazotate este cel mai ridicat, iar boabele posedă o energie de germinaţie mai mare. Tot la maturitatea deplină de recoltează şi orzul de pe loturile semincere. Orzul furajer se poate recolta şi pentru „fulguit“, la umiditatea seminţelor de 30-35%. În acest caz, boabele se însilozează, realizându-se un furaj concentrat de aceeaşi valoare nutritivă cu furajul rezultat din boabele recoltate la maturitate deplină. Avantajul acestui procedeu constă în eliberarea mai timpurie a terenului, în vederea semănării culturilor succesive (se câştigă 8-12 zile).

Recoltarea ovăzului

La ovăz, coacerea este mai puţin uniformă decât la celelalte cereale păioase, iar pericolul de scuturare prin întârzierea recoltării este, de asemenea, mai mare. Din aceste cauze, momentul recoltării trebuie stabilit cu deosebită atenţie. Trecerea spre maturitatea completă a boabelor din partea superioară a inflorescenţei este indiciul de bază al începerii recoltării. În această fază de coacere combina realizează treieratul în cele mai bune condiţii. Loturile semincere trebuie recoltate, pe cât posibil, la maturitatea deplină.

Victor VĂTĂMANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE