Recoltarea, condiţionarea şi păstrarea recoltei de floarea-soarelui

Recoltarea, condiţionarea şi păstrarea recoltei de floarea-soarelui

Recoltarea

Stabilirea momentului când floarea-soarelui trebuie recoltată are o importanţă deosebită, momentul recoltării influenţând producţia, uscarea şi treieratul recoltei, dar şi calitatea seminţelor. Volumul miezului la fructele de floarea-soarelui atinge mărimea normală la 12-14 zile de la fecundare. Acumularea substanţei uscate în seminţe se consideră că încetează când umiditatea ajunge la 38-40%. Încetarea acumulării substanţei uscate marchează începutul fazei de maturizare. Unii cercetători recomandă determinarea sfârşitului fazei de umplere a seminţelor şi a gradului de maturizare după indicele „umiditatea seminţelor“. Pentru practică, interesează mult aspectul morfologic al plantelor de floarea-soarelui în momentul când este indicată începerea recoltatului. După unii cercetători, când seminţele au umiditatea de 38%, în lan se găsesc 70% capitule de culoare galbenă. Când umiditatea seminţelor ajunge în jurul a 15%, circa 50% din capitule sunt uscate, iar 44% au culoarea galben-brună sau brună. Pericarpul fructelor este tare şi are culoarea caracteristică hibridului. Recoltatul direct cu combina din lan se face când 75-80% din capitule au culoarea brună, iar umiditatea din seminţe ajunge la 14-15%. Lucrarea de recoltare trebuie terminată până când umiditatea seminţelor nu coboară sub 10-11% (în 6-8 zile). Prelungirea duratei de recoltare atrage după sine pierderi de recoltă.

Recoltarea manuală se face prin tăierea capitulelor cu secera (cu o mică porţiune din tulpină) şi punerea lor la uscat pe aşternuturi din tulpini, sau direct în grămezi pe pământ. Pentru a evita scuturarea seminţelor, capitulele nu se aruncă de la distanţă, ci se strâng în coşuri sau saci. După uscare, capitulele se transportă la arie şi se treieră (la umiditatea seminţelor de 10-11%). Este mult mai economic ca treieratul să se facă cu combina, trecând de la grămadă la grămadă. Recoltatul manual încarcă mult preţul de cost al seminţelor de floarea-soarelui, lucrările de recoltare reprezentând 44% din totalul cheltuielilor folosite pentru cultivarea acestei plante. În afară de obţinerea unui produs cu preţ de cost mai ridicat, recoltatul manual atrage după sine şi alte dezavantaje, între care întârzierea eliberării terenului în vederea însămânţării grâului de toamnă. Din aceste motive, această formă de recoltat nu se mai foloseşte decât pe suprafeţe foarte mici, în gospodăriile ţărăneşti. Recoltarea mecanizată se execută cu combinele de cereale echipate cu echipamentul pentru recoltat floarea-soarelui. Viteza optimă de lucru a combinei se încadrează în limitele a 4-4,5 km/h, la care scuturarea plantelor de către organele combinei este minimă. Înălţimea de tăiere se reglează în limitele 50-100 cm, în lanurile în care plantele nu sunt căzute, şi de 20-50 cm în cele cu plante căzute. Turaţia tobei de treier se reglează în limitele 420-550 rotaţii/minut, în funcţie de umiditatea seminţelor, iar distanţa între tobă şi contrabătător se stabileşte în limitele 20-30 mm la intrare şi 12-18 mm la ieşire, pentru a nu rămâne inflorescenţe netreierate. Combina trebuie să asigure puritatea seminţelor peste 96% şi pierderi de seminţe în pleavă nu mai mari de 0,5% din recolta. Întrucât acumularea substanţei uscate în seminţe încetează când planta are frunzele din partea superioară încă verzi (umiditatea seminţelor 38-40%), pentru grăbirea uscării şi recoltarea mai devreme se poate face tratamentul lanului cu un desicant (de tipul Reglone, în doză de 4,0 l/ha), în faza când 50% din plante au capitulele galbene, cu început de brunificare, iar umiditatea seminţelor este 40% sau puţin sub 40%. În 8-10 zile de la tratament, umiditatea seminţelor scade la 13%. Tratamentul lanului cu desicanţi asigură recoltarea cu una-două săptămâni înaintea lanurilor netratate. Plantele se maturează uniform, iar prin recoltatul mai timpuriu se limitează atacul bolilor de putrezire. Nu se produc modificări importante în raportul dintre acidul oleic şi linoleic.

Condiţionarea şi păstrarea

Condiţionarea şi păstrarea recoltei de floarea-soarelui se face în funcţie de puritatea şi umiditatea acesteia. Indiferent de metoda de recoltare, seminţele de floarea-soarelui cuprind în ele o cantitate mare de resturi de inflorescenţe, precum şi alte corpuri străine. De asemenea, conţin o cantitate ridicată de apă. Impurităţile şi umiditatea ridicată sunt factori care aduc prejudicii serioase păstrării şi calităţii seminţelor, atât a celor pentru industrializare, cât şi a celor pentru semănat. În loturile de seminţe cu umiditatea mai mare decât umiditatea critică de conservare se desfăşoară  procese fiziologice care conduc la creşterea temperaturii şi la fenomenul de incingere. Umiditatea critică de conservare se calculează după formula: Uc% = 16 (100 - 1)/100, în care: Uc = este umiditatea critică (%); a = conţinutul de ulei raportat la substanţa uscată (%) : 16 = umiditatea critică a părţii hidrofile (%). La un lot de seminţe de floarea-soarelui care conţin 52% ulei, umiditatea critică va fi de 7,68. Procesele fiziologice sunt cu atât mai  intense cu cât umiditatea seminţelor este mai ridicată şi au loc de regulă în cuiburi („cuiburi de încingere“, „cuiburi de încălzire“), în care sunt condiţii favorabile pentru dezvoltarea microorganismelor şi a insectelor. Aceste culturi devin focare de „încingere“ care se extind treptat. Temperaturile ridicate din „cuiburile de încingere“ care se extind treptat, produc uscarea şi carbonizarea seminţelor, cu generare de gaze de piroliză (din grecescu pyr, pyros = foc), gaze care amplifică presiunea locală. Toate procesele menţionate duc la creşteri ale temperaturii, suficient de ridicate, pentru a provoca aprinderea într-un „cuib“ din masa de seminţe depozitată într-o celulă de siloz sau în alt spaţiu. Este vorba, de fapt, de un proces de autoaprindere, semnalat numai la seminţele de floarea-soarelui, cu toate că el se poate produce, în anumite condiţii, din aceleaşi cauze, şi la loturile de seminţe ale altor specii de plante oleifere. Autoaprinderea este favorizată de stratul gros de seminţe, în care este împiedicată pierderea de căldură degajată de procesele fiziologice şi de nemişcarea seminţelor o perioadă lungă de timp. După autoaprindere, se produce o ardere lentă, formând o cavitate care se măreşte treptat, intensificându-se şi amplificându-se piroliza. Cavitatea focarului mărindu-se, se prăbuşeşte, formându-se astfel amestecuri de gaze de piroliză inflamabile, ce produc o presiune din ce în ce mai ridicată. Creşterea temperaturii în masă de seminţe intensifică procesele biochimice, procesele oxidative care conduc la procesul de râncezire (formarea de produşi cu masa moleculară mai mică, care au gust şi miros specifice, neplăcute) şi la reducerea randamentului de extracţie a uleiului. Din considerentele foarte succint enumarate, condiţionarea seminţelor de floarea-soarelui înainte de păstrare constituie o măsură obligatorie. Curăţirea şi uscarea seminţelor se face direct din câmp pe arii sau în magazii. Este mai avantajoasă uscarea pe arii la soare, în straturi subţiri, lopătându-se de mai multe ori pe zi. Noaptea, seminţele se adună în grămezi şi se acoperă cu prelate. Din câmp, seminţele se duc direct la bazele de recepţie sau fabricile de ulei. Seminţele se depozitează în magazii cu canale pentru aerare activă, condiţie obligatorie pentru păstrarea pe o perioadă mai îndelungată a producţiei. Seminţele supuse păstrării trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: puritatea minimă = 96%; seminţe decojite sau vătămate = maximum 2%.

Producţii

Floarea-soarelui este una dintre plantele agricole cu mare capacitate  de producţie. În condiţii bune de climă şi sol şi la o aplicare corectă a unei agrotehnici corespunzătoare, se pot obţine producţii cuprinse între 25 şi 45 q/ha. În România, producţia medie pe întreaga suprafaţă cultivată a depăşit frecvent nivelul  de 20-25 q/ha. În numeroase unităţi agricole din ţară s-au obţinut însă pe suprafeţe mari producţii de minimum 25-35 q/ ha, elementul restrictiv fiind condiţiile agropedologice, agrometeorologice şi aplicarea corectă a tehnologiei de cultivare specifică fiecărui hibrid de floarea-soarelui folosit.  Potenţialul genetic al actualilor hibrizi de floarea-soarelui, aplicarea fermă a tuturor verigilor tehnologice, dar şi asigurarea efectuării lucrărilor mecanice cu ajutorul unor maşini şi utilaje agricole de mare productivitate, dau certitudinea că nivelul actual al producţiilor de floarea-soarelui poate fi depăşit, atât cantitativ, cât mai ales calitativ.

Victor VĂTĂMANU