Recoltarea culturii de cartof

Stabilirea momentului la care trebuie recoltaţi cartofii se apreciază, în primul rând, după destinaţia pe care o au tuberculii. La stabilirea momentului recoltării mai intervin şi alţi factori, dintre care trebuie reţinută starea sanitară a plantelor.

Culturile timpurii, destinate consumului timpuriu, se recoltează atunci când tuberculii au atins mărimea comercială, adică de la 30 g în sus. Recoltarea are loc treptat, pe măsură ce se face şi comercializarea, altfel tuberculii, nematuri fiind, îşi pierd din turgescenţă şi, prin urmare, din valoare.

La stabilirea momentului de recoltare a cartofilor de sămânţă se ţine seama, pe de o parte, de dinamica de creştere a tuberculilor, iar pe de altă parte, de perioada zborului maxim al afidelor, vectorii virusurilor. Pe loturile semincere, la maximum 10 zile de la data când se înregistrează zborul maxim al afidelor, se întrerupe vegetaţia, prin distrugerea vrejilor, mecanic sau chimic. Recoltarea are loc după 15-20 de zile de la întreruperea vegetaţiei, timp în care tuberculii se suberifică şi ating maturitatea „tehnică“ (coaja nu se exfoliază, stolonul îşi pierde turgescenţa, tuberculul se desprinde uşor de stolon, iar tăiat pe secţiune are aspect de svântat).

La culturile de cartof destinate consumului de vară, toamnă, iarnă, faza de maturitate tehnică corespunde când vrejii sunt uscaţi în proporţie de circa 70%. Creşterea în greutate a tuberculilor de cartof se încheie înainte de uscarea totală a vrejilor. În acest moment, se atinge această maturitate fiziologică a tuberculilor şi cea mai mare producţie la hectar. Recoltarea nu se face însă în această fază de maturitate, întrucât coaja nu aderă bine de pulpă şi se produc numeroase vătămări mecanice la recoltare. Din această cauză, recoltarea se face la maturitatea tehnică. Între maturitatea fiziologică şi maturitatea tehnică producţia scade cu 5-7%. Maturarea naturală a tuberculilor de la căderea (îngălbenirea) vrejilor până la maturarea tehnică (de recoltare) se desfăşoară într-o perioadă lungă de timp. Această perioadă se reduce cu 9-23 de zile (35-50%) prin întreruperea vegetaţiei (extirparea vrejilor) pe cale mecanică sau chimică, fapt ce atrage după sine: creşterea rezistenţei tuberculilor la vătămare pe timpul recoltării; reducerea infectării tuberculilor cu boli de putrezire; prevenirea îmburuienării până la recoltare, fenomen frecvent după căderea vrejilor; oprirea trecerii bolilor din partea epigeică în tuberculi, asigurându-se o păstrare a acestora cu pierderi reduse; îmbunătăţirea calităţii chimice şi tehnologice ale tuberculilor în raport cu destinaţia producţiei. Stabilirea corectă a momentului de recoltare a tuberculilor de cartof are importanţă deosebită asupra infecţiei cu putregai umed, pe timpul păstrării. Astfel, la un interval de 21-23 de zile între distrugerea vrejilor şi recoltat se obţine cea mai mică infecţie cu putregai umed, faptul acesta exprimând gradul de maturitate şi rezistenţă al tuberculilor.

Cartoful destinat păstrării îndelungate trebuie recoltat înainte de instalarea în sol a temperaturii medii mai mici de 10 grade Celsius (temperatura aerului 12-15 grade Celsius). La temperaturi mai mici de 10 grade Celsius creşte gradul de vătămare al tuberculilor, la temperaturi mai mari de 15 grade Celsius tuberculii pierd din turgescenţă. Recoltarea cartofilor trebuie să se facă doar pe timp frumos.

Umiditatea solului la recoltare are importanţă deosebită asupra indicelui de separare în procesul de recoltare cu combina. Pentru o recoltare optimă a tuberculilor de cartof ajunşi la maturitatea tehnică de recoltare, solul trebuie să aibă o umiditate optimă cuprinsă 16 şi 24%; în aceste condiţii, indicele de separare poate avea valori cuprinse între 85 şi 100%, ceea ce înseamnă obţinerea unei producţii de tuberculi fără pământ. Acest aspect este foarte important deoarece în multe zone din ţară perioada de recoltare se suprapune unei perioade cu umezeală mai mare a solului; de aceea, stabilirea exactă a momentului recoltării trebuie să ţină seama şi de condiţiile pedoclimatice ale zonei în care s-a cultivat cartof.

Recoltarea se poate face manual, cu sapa, cu furci speciale, cu plugul sau mecanizat. În ultimii ani au apărut maşini complexe de recoltat cartof, care asigură o foarte bună recoltare, o foarte bună separare a tuberculilor de resturile de pământ sau de plantă, dirijând producţia finală direct în buncărul propriu sau în spaţiile remorcilor ajutătoare.

Recoltarea este cea mai costisitoare lucrare din cultura cartofului, valoarea ei ridicându-se la circa 20% din totalul cheltuielilor necesare acestei culturi. Recoltarea mecanizată a cartofului cu combina - scoaterea, scuturarea, separarea de pământ a tuberculilor şi încărcarea lor directă în saci sau în mijloacele de transport, constituie un proces complex. Pentru recoltatul cu combina se cer însă îndeplinite mai multe condiţii, între care menţionăm: amplasarea culturii cartofului numai pe soluri uşoare şi mijlocii (în general cu conţinut de argilă până în 20%); evitarea tasării solului prin lucrări de îngrijire; plantarea cartofului la adâncime redusă şi uniformă; solul să fie fără bulgări şi curat de buruieni; vrejii să fie distruşi mecanic sau chimic. Trebuie reţinut faptul că prin recoltarea cu combina sau alte maşini de recoltat, alături de tuberculii de cartof se dislocă şi o mare cantitate de pământ, care, după cercetările efectuate de N. Bris, poate să fie de 7,5 ori mai mare decât cantitatea de tuberculi recoltaţi. Dacă solul este tare, cu bulgări, cu rădăcini de buruieni, procesul de separare a pământului de tuberculi este îngreunat, ceea ce influenţează indicele de puritate a cartofilor şi, în consecinţă, procesul de sortare.

Producţii Materialul biologic aflat în prezent în cultură este înzestrat cu o capacitate de producţie foarte ridicată. În condiţii optime de vegetaţie, multe din soiurile semitârzii şi târzii depăşesc cu mult cantitatea de 80 t/ ha, iar soiurile timpurii, recoltate la maturitatea deplină, circa 40 t/ha. Cele mai mari producţii la hectar se obţin în ţări din Europa, SUA şi Japonia. Producţiile obţinute sunt de circa 30-35 t/ha. Numeroase ţări (Irlanda, Grecia, Turcia, Egipt, Canada) realizează producţii medii de peste 20-25 t/ha. În România, producţia medie obţinută la hectar a fost de aproximativ 25-30 tone. Nivelul producţiilor de cartof variază mult de la un an la altul, în funcţie de condiţiile climatice înregistrate în anul de cultură, de baza genetică a soiurilor de cartof şi, desigur, de respectarea secvenţelor tehnologice ale culturii cartofului.

Victor VĂTĂMANU