Recoltarea şi conservarea borceagurilor şi a altor culturi similare

Dintre culturile de toamnă care pot alcătui un furaj de bună calitate, în cele ce urmează ne vom referi la secara furajeră, la borceagul de toamnă, la orzul exploatat ca plantă întreagă şi la rapiţa furajeră, iar dintre culturile de primăvară, la borceagul de primăvară, la meiul furajer semănat în ogor propriu, dar şi la unele amestecuri furajere ce ar putea fi de perspectivă.

Aceste culturi, în ansamblul lor, aşa după cum prezintă I. Moga şi colaboratorii, au o importanţă economică mai modestă decât speciile cunoscute pentru obţinerea de furaj de cea mai bună calitate, dar care, în anumite situaţii conjuncturale, pot fi culturi utile.

Utilitatea acestor culturi este dependentă în primul rând de sistemul economic practicat. În condiţiile „economiei dirijiste“, când nivelul preţurilor era fixat centralizat, aceste culturi au cunoscut o extindere mare, prin ele încercându-se să se acopere anumite deficienţe în asigurarea necesarului de nutreţuri, mai ales în prima parte a primăverii.

În condiţiile „economiei de piaţă“, unde preţurile se reglează în mod natural, majoritatea culturilor la care ne referim sunt mai puţin eficiente economic din cauza costurilor ridicate ale seminţei şi potenţial mici de producţie. În cazul borceagurilor, de exemplu, care sunt culturi valoroase calitativ, costul seminţei este extrem de ridicat din cauza, în primul rând, a coeficientului mic de înmulţire la mazărea furajeră şi la măzărichea de toamnă sau de primăvară, care intră în alcătuirea amestecurilor. Secara furajeră porneşte în vegetaţie primăvara devreme, la temperaturi mai mari de 4-5 grade Celsius. Când plantele intră în iarnă bine înfrăţite, faza de împăiere se desăvârşeşte până la mijlocul lunii martie. La începutul lunii aprilie aplexul se află la 3-5 cm faţă de nodul de înfrăţire şi în continuare ritmul de creştere este cu atât mai intens cu cât temperatura este mai ridicată. În anii normali, la sfârşitul lunii aprilie, în zonele de şes şi la începutul celei de-a două decade a lunii mai în zonele colinare, plantele ajung în faza de burduf, iar în zilele următoare începe înspicatul.

O dată cu începutul fazei de înspicare, conţinutul plantelor în proteină scade evident, crescând în schimb conţinutul în celuloză şi siliciu. Ca urmare, valoarea nutritivă se înrăutăţeşte pe măsură şi plantele se recoltează mai târziu. Acest fapt impune recoltarea secarei furajere în intervalul cuprins între începutul fazei de burduf şi începutul înspicatului, când plantele sunt bine consumate. Introducerea masei vegetale în furajare, mai ales în primele zile, se face după ce animalele au consumat cantităţi corespunzătoare de furaje grosiere sărace în apă. Când secara este consumată prin păşunat, aceasta poate începe din faza în care apexul se află la 4-5 cm faţă de nodul de înfrăţire şi până la începutul fazei de burduf. Pentru însilozare, plantele, cosite la mijlocul fazei de burduf, rămân în brazde 2-3 zile, după care se însilozează, după o prealabilă tocare. Prepararea fânului de secară este anevoioasă. În gospodăriile ţărăn eşti prepararea fânului este posibilă când recoltarea se face la începutul fazei de burduf şi când, după cosire, brazdele se întorc cu furca mare de mai multe ori pe zi.

Borceagul de toamnă, alcătuit din grâu şi mazăre furajeră, se poate exploata pentru furajare directă în intervalul cuprins între începutul fazei de burduf şi începutul înspicatului grâului. Acest interval durează de regulă 16-18 zile şi are loc între 1 şi 18 mai în zonele de câmpie şi mai târziu cu 10-12 zile în zonele colinare. Consumabilitatea furajului creşte prin tocare, mai ales în ultima perioadă a intervalului de recoltare. Pentru însilozare, exploatarea culturii se face pe parcursul înspicatului. În anii umezi, recoltarea se poate prelungi până la începutul fazei de lapte a boabelor de grâu. Plantele cosite rămân în brazde 1-2 zile, după care se toacă şi se însilozează. Orzul furajer pentru siloz se recoltează în intervalul cuprins între sfârşitul înspicatului şi mijlocul fazei de lapte a boabelor. În aceste faze de vegetaţie conţinutul furajului în substanţă uscată este de 23-28%, când se poate însiloza fără o uscare prealabilă; este mai bine însă ca recoltarea să se facă în două faze, după cosire plantele rămânând în brazde 1-2 zile, până când conţinutul în substanţă uscată depăşeşte 30%. Înainte de însilozare, plantele se toacă mărunt.

Rapiţa furajeră de toamnă porneşte în vegetaţie imediat după desprimăvărare şi are un ritm de creştere intens, mai ales după evidenţierea celui de-al treilea internod. Plantele ajung în faza de îmbobocire în ultima parte a lunii aprilie, iar înflorirea are loc până în ultima parte a lunii mai; în zonele colinare, fazele menţionate au loc mai târziu cu 8-12 zile. Exploatarea rapiţei furajere se face în exclusivitate pentru furajare directă, intervalul optim de recoltare fiind cuprins între începutul fazei de îmbobocire şi până la mijlocul fazei de înflorire. În acest interval plantele sunt bogate în apă (90-93%); pentru a evita dereglările digestive, înainte de introducerea rapiţei în furajare este absolut necesar ca animalele să consume nutreţuri fibroase bogate în substanţă uscată. Borceagul de primăvară se poate exploata în intervalul cuprins între mijlocul fazei de burduf şi până când 30-40% din plantele de ovăz au înspicat. Tocarea masei vegetale înainte de a fi administrată la iesle este o măsură ce duce la creşterea consumabilităţii. Când masa vegetală se conservă prin însilozare, recoltarea se face în intervalul cuprins între mijlocul fazei de înspicare şi până la începutul fazei de lapte a boabelor. Plantele cosite rămân în brazde 1-2 zile, când conţinutul în substanţă uscată depăşeşte 30%, după care se toacă şi se însilozează. Prepararea fânului din borceag de primăvară este posibilă în gospodăriile ţărăneşti, unde brazdele se întorc cu furca de mai multe ori pe zi şi în trei zile însorite conţinutul în umiditate al fânului atinge valori mai mici de 20%.

Meiul furajer se poate recolta pentru fân pe parcursul fazei de burduf, când conţinutul plantelor în substanţă uscată este de 26-30%. În gospodăriile ţărăneşti, unde suprafeţele ocupate cu această cultură sunt de regulă mici, recoltarea se face cu coasa şi brazdele se întorc cu furca de 2-3 ori pe zi; în trei zile, fânul ajunge la conţinuturi în umiditate mai mici de 20%. Fânul rezultat are o valoare nutritivă destul de ridicată şi o consumabilitate integrală. Masa vegetală de mei fiind totuşi bogată în zaharuri solubile, se poate însiloza fără dificultăţi; intervalul optim de recoltare este cuprins între începutul înspicatului şi până la mijlocul fazei de înspicare. Recoltarea se poate prelungi până la începutul fazei de lapte a boabelor. În limitele menţionate, conţinutul plantelor în substanţă uscată este de peste 30%, când se creează condiţii optime pentru procesele de fermentare. În toate situaţiile, înainte de însilozare masa se toacă mărunt, atât cât este posibil.

Amestecurile furajere de primăvară constituite din trifoi anual şi raigras aristat se pot exploata prin păşunat şi se pot conserva prin însilozare sau transformare în fân. Păşunatul se face în intervalul cuprins între înălţimea plantelor de 16-18 cm şi până la începutul fazei de îmbobocire a trifoiului; în condiţii favorabile de umiditate se pot realiza 2-3 cicluri de păşunat. Masa vegetală se poate transforma uşor în fân, mai ales în gospodăriile ţărăneşti, unde după cosire brazdele se întorc cu furca de cel puţin trei ori pe zi. Intervalul optim de recoltare este cuprins între începutul fazei de îmbobocire şi până când 23-30% din plantele de trifoi au înflorit. În aceste condiţii, în 2-3 zile însorite în zonele de câmpie şi 3-4 zile în zonele colinare, fânul ajunge la un conţinut de umiditate mai mic de 20%. Fânul are o valoare nutritivă asemănătoare cu amestecurile constituite din trifoi roşu şi raigras aristat. Când masa vegetală se conservă prin însilozare, intervalul optim de recoltare este cuprins între începutul şi mijlocul fazei de înflorire a trifoiului. Pentru crearea condiţiilor optime de însilozare, recoltarea se face în două faze, brazdele rămânând în câmp 1-3 zile până când conţinutul plantelor în substanţă uscată este de cel puţin 30%, după care masa vegetală se toacă şi se însilozează.

Irigarea borceagurilor şi a culturilor anuale timpurii constituie un mijloc important de creştere a producţiilor de fân sau de masă verde. Culturile timpurii prezentate se cultivă de regulă în sistem neirigat. Cu toate acestea, irigarea acestor culturi poate fi economică în anii secetoşi. Pe parcursul perioadei de vegetaţie plantele anuale furajere au un consum de apă de 300-350 mm. Consumul maxim de apă se înregistrează în intervalul cuprins între începutul fazei de burduf şi începutul fazei de lapte a boabelor, când prin evapotranspiraţie se consumă 3,5-4 mm/zi. În toamnele secetoase este de dorit ca imediat după semănat să se aplice o irigare de răsărire cu o normă de 25-30 mm; după 12-14 zile, aplicarea unei udări suplimentare cu o normă de 40-45 mm este necesară în toamnele foarte secetoase. Culturile anuale de primăvară întâlnesc condiţii favorabile de umiditate în majoritatea anilor.

În condiţii climatice normale, rezerva de umiditate acumulată în sol în sezonul rece şi pe parcursul primăverii satisface exigenţele plantelor pentru apă. În primăverile secetoase, mai ales când şi rezerva de apă la desprimăvărare este mică, în faza de creştere intensă a plantelor intervenţia cu 1-2 udări de 45-50 mm este necesară. La amestecul furajer de primăvară constituit din trifoi anual şi raigras aristat, în zonele din sudul ţării, pe parcursul coaselor II şi III sunt necesare intervenţii susţinute cu apă, pentru acoperirea unui consum de 4-4,5 mm/zi; pentru aceasta sunt necesare câte două udări pentru fiecare coasă, cu norme de 50-55 mm, prima aplicându-se la 3-4 zile după recoltare şi cea de-a doua după 13-14 zile. La meiul furajer, în anii secetoşi, la începutul fazei de burduf intervenţia cu o udare stimulativă de 40-50 mm este eficientă economic.

Victor VĂTĂMANU