Recoltarea şi conservarea raigrasului aristat

Răspândirea în cultură a raigrasului aristat a stimulat mult dezvoltarea lucrărilor de ameliorare: în Anglia se căutau, încă din anul 1950, căi de mărire a variabilităţii prin hibridarea interspecifică între raigrasul aristat şi raigrasul peren (Beddows, 1958). În România, raigrasul aristat a început să se cultive din anul 1975, o dată cu elaborarea tehnologiei intensive de cultură.

Variabilitatea speciei este dată de inflorescenţă, care poate fi spic simplu sau ramificat la bază, dar şi de prezenţa aristei. Din acest punct de vedere sunt cunoscute două varietăţi: Lolium multiflorum var. muticum şi Lolium multiflorum var. multiflorum, aceasta fiind varietatea răspândită în cultură. Raigrasul hibrid (Lolium hybridum Hausskn), sinonim olium perenne aristulatum sau lolium Pseudoitalicum, este rezultat din hibridarea liberă sau dirijată între raigrasul aristat şi raigrasul peren (lolium multiflorum x Lolium perenne) şi poate fi asemănător fie cu Lolium perenne, prin axa spicului tenace, însă cu paleea inferioară scurt aristată, fie cu lolium multiflorum, prin axa spicului fragilă, însă cu spiculeţe cu mai puţine flori şi nearistate. În continuare, prezentăm secvenţele tehnologice care privesc recoltarea şi conservarea raigrasului aristat.

Recoltarea raigrasului aristat

În condiţiile însămânţării raigrasului aristat la începutul toamnei, producţia este constituită cu precădere din lăstari generativi la toate ciclurile. Iuliu Moga, Maria Schitea şi Mihail Mateiaş prezintă faptul că raigrasul aristat înfrăţeşte puternic pe parcursul toamnei, iar la desprimăvărare procesul de înfrăţire continuă numai atunci când în toamnă condiţiile de umiditate au fost nefavorabile şi când, după pornirea în vegetaţie la desprimăvărare, temperaturile sunt relativ coborâte şi solul este bine aprovizionat în umiditate. Aceiaşi autori consideră că pe parcursul fazei generative de creştere se diferenţiază câteva stadii distincte. După terminarea procesului de înfrăţire, care în primăvară poate dura încă 2-3 săptămâni de la pornirea plantelor în vegetaţie, începe alungirea lăstarilor generativi, fenomen care este cu atât mai bine evidenţiat cu cât condiţiile de temperatură, umiditate şi nutriţie sunt mai favorabile.

Până la începutul fazei de burduf aparatul foliar este integral constituit şi asimilaţia substanţelor nutritive este deosebit de intensă. În această perioadă se acumulează hidraţii de carabon solubili, proteinele şi alte substanţe elaborate, valoarea nutritivă a masei vegetale evidenţiindu-se printr-un raport favorabil între substanţele energetice şi cele proteice, precum şi prin frăgezimea lăstarilor, care imprimă o consumabilitate ridicată. Procesul de acumulare a substanţelor nutritive continuă într-un ritm relativ intens pe tot parcursul fazei de burduf, dar în această perioadă acumularea substanţelor proteice se face mai lent, în timp ce acumularea hidraţilor de carbon este mult mai intensă. Fenomenul este asemănător şi pe parcursul perioadei de înspicare, cu precizarea că în această fază se asimilează cu precădere hidraţi de carbon mai greu solubil, dar mai ales celuloza şi lignina, fapt ce determină o valoare nutritivă mai scăzută, precum şi o consumabilitate mai redusă.

La ciclul I, formarea producţiei are loc după o curbă asemănătoare culturii de lucernă, caracterizată printr-o creştere mai lentă la început, urmată de o creştere rapidă până la începutul înspicatului şi apoi, din nou, printr-o creştere mai lentă. La ciclurile următoare situaţia este asemănătoare, cu precizarea că, în condiţiile prezenţei unor temperaturi mai ridicate, parcurgerea fazelor menţionate se face într-un ritm intens. În zonele colinare umede, unde în a doua jumătate a verii şi la începutul toamnei temperaturile nu depăşesc 23-24 de grade Celsius, masa vegetativă este constituită şi din lăstari vegetativi. Rezultatele experimentale obţinute în domeniul dinamicii producţiei evidenţiază faptul că raigrasul aristat se poate exploata o perioadă lungă de timp, fapt pentru care se poate folosi atât în furajare directă, dar se poate conserva uşor, mai ales prin însilozare. În Câmpia Dunării, Dobrogea, sudul Moldovei şi Câmpia Banatului, în regim irigat, unde la raigrasul aristat se exploatează numai două coase, la ciclul I producţia de substanţă uscată a crescut de la 3,3 tone/hectar, când recoltarea s-a făcut timpuriru (apex la 3-5 cm), până la 8 tone/hectar la începutul fazei de înspicare.

La ciclul II însă nivelul producţiei a fost cu atât mai mare cu cât recoltarea ciclului I s-a făcut mai devreme; suma celor două recolte a oscilat între 9,9 şi 12,4 tone/hectar substanţă uscată. Dacă se ţine sema se valoarea nutritivă a furajului, se constată că până în faza de apex, la 60-65 cm, un kilogram de substanţă uscată este echivalent cu o unitate nutritivă, care conţine 146-162 grame PD, când indicele de conversie este supraunitar. În faza de burduf, un kilogram de substanţă uscată conţine 0,84 UN, iar UN conţine 120 grame PD, dar în continuare valoarea nutritivă a nutreţului se reduce substanţial. Pe măsura înaintării plantelor în vegetaţie conţinutul acestora în celuloză creşte semnificativ şi scade conţinutul în fosfor, potasiu şi calciu. Cercetările întreprinse în domeniul dinamicii producţiei în zonele colinare au evidenţiat o situaţie similară cu cea prezentată în zonele de câmpie din sudul ţării. Din rezultatele experimentale prezentate la diferite manifestări ştiinţifice se pot desprinde câteva idei care pot ajuta în exploatarea corectă a raigrasului aristat şi a amestecului constituit din raigras aristat şi trifoi roşu.

În situaţia exploatării primului ciclu în dinamică, intervalul optim de recoltare este cuprins între apex la 6-8 cm şi mijlocul fazei de burduf. Calendaristic, acest interval se înscrie între 20 aprilie şi 7-8 mai în zonele de câmpie din sudul ţării şi mai târziu cu 10-12 zile în zonele colinare, deci un interval de 20-23 de zile. Introducerea în cultură în ultimii ani şi a raigrasului hibrid, care este mai tardiv cu 6-8 zile, a creat posibilitatea lărgirii epocii optime de recoltare a coasei I până la 26-28 de zile. Ciclurile următoare se pot recolta la intervale de 28-30 de zile în zonele de câmpie şi 30-34 de zile în zonele colinare. Deci există posibilitatea furajării cu raigras aristat şi raigras hibrid pentru perioade lungi de timp, respectiv 40-45 de zile în zonele de câmpie şi peste 50 de zile în zonele colinare umede. O altă modalitate de exploatare a culturii de raigras aristat o constituie recoltarea coasei I pe parcursul fazei de burduf, când producţia este mare şi valoarea nutritivă remarcabilă. Acest mod de exploatare este indicat când conservarea masei vegetale se face prin însilozare. Coasa I se conservă mai greu sub formă de fân, din cauza producţiilor mari, care nu permit o uscare rapidă a furajului, existând pericolul căderii precipitaţiilor, care diminuează substanţial valoarea nutritivă.

Coasele următoare, care se pot conserva tot prin însilozare, se recoltează în intervalul cuprins între începutul şi mijlocul fazei de înspicare, când valoarea nutritivă este apropiată de cea a coasei I recoltată în faza de burduf. Coasele II-IV, recoltându-se în condiţii climatice mai favorabile, se pot conserva şi sub formă de fân, cu condiţia ca recoltarea să se facă la începutul înspicatului, când valoarea nutritivă este ridicată şi producţia este ceva mai mică, iar timpul de uscare se reduce substanţial.

Conservarea raigrasului aristat

Indiferent de modul de conservare, procesul de recoltare presupune, în primul rând, cosirea plantelor, urmată de alte operaţii specifice procesului de conservare. Cosirea se poate face cu vindroverul, cu cositoarea sau coasa manuală. În toate situaţiile, cosirea se face la înălţimea de 5-7 cm, iar masa vegetală este bine să fie grupată în brazde largi, pentru a fi cât mai mult în contact cu soarele şi aerul, pentru urgentarea pierderii apei. Când conservarea se face prin însilozare, brazdele rămân în câmp 2-3 zile, până când conţinutul plantelor în substanţă uscată depăşeşte 30-32%, când se creează condiţii optime pentru însilozare. Masa pălită se toacă cu combinele de recoltat furaje cât mai mărunt posibil şi apoi se însilozează după metodele bine cunoscute. La conţinutul de substanţă uscată menţionat, masa tocată se tasează relativ uşor şi se creează condiţii optime de anaerobioză şi deci pentru fermentaţie lactică.

Este de dorit ca un siloz să fie încărcat într-o perioadă cât mai scurtă, pentru a beneficia de timpul favorabil în care se începe recoltarea. Operaţia de umplere şi de acoperire a silozului se realizează în acelaşi mod ca şi la cultura de lucernă. Precizăm că, fiind bogat în zaharuri solubile, raigrasul aristat şi raigrasul hibrid se conservă uşor prin însilozare. Când conservarea se face sub formă de fân, brazdele se întorc de mai multe ori, pentru urgentarea uscatului. Această operaţiune se face dimineaţa, pe rouă, pentru a evita pierderea frunzelor. În gospodăriile ţărăneşti, unde suprafeţele alocate raigrasului aristat sau hibrid sunt mici, producerea fanului este mai facilă. În aceste condiţii, după cosire, masa vegetală este întoarsă cu furca de mai multe ori pe zi, până se ajunge la un procent scăzut de umiditate (20-22%), când se grupează în grămezi, care spre seară se transportă în gospodărie, fânul depozitându-se în şuri sau clădindu-se în căpiţe. În aceste condiţii, dacă recoltarea plantelor se face la începutul fazei de înspicare, rezultă un fân de calitate excelentă, care este consumat cu plăcere de animalele din gospodărie pe tot parcursul anului.

Victor VĂTĂMANU