Recoltarea şi conservarea trifoiului roşu

Recoltarea şi conservarea trifoiului roşu

Recoltarea trifoiului roşu În linii generale, trifoiul roşu este influenţat, după cum prezintă I. Moga şi colaboratorii, de epoca de recoltare, în mod asemănător cu lucerna. El se deosebeşte de lucernă mai ales prin morfologia tulpinii, care este fistuloasă, şi prin conţinutul mai ridicat în zaharuri solubile, fapt pentru care apar unele particularităţi care, dacă sunt cunoscute, conduc la o exploatare mai eficientă a culturii. Semănat în condiţii favorabile de umiditate, în anul I de vegetaţie, trifoiul roşu produce cantitatea maximă de substanţă uscată atunci când recoltarea plantelor se face, la toate coasele, pe parcursul fazei de înflorire; recoltarea la începutul îmbobocirii sau pe parcursul îmbobocirii plantelor are drept efect o scădere pronunţată a producţiei. În anul II de vegetaţie, recoltarea la mijlocul fazei de înflorire conduce la obţinerea unor producţii de substanţă uscată superioare situaţiei în care recoltarea se efectuează pe parcursul fazei de îmbobocire. Dacă analizăm intervalul între coase, în anul I, coasa I se recoltează la 20-22 cm înălţime, cu un interval între coase de 24 de zile, urmând ca după 8 zile, intervalul dintre coase să crească la 32 de zile, după 16 zile, intervalul creşte până la 40 de zile şi în final, după 24 de zile, intervalul între coase creşte la 24 de zile. Cantitatea de substanţă uscată creşte începând din anul I, de la nivelul de 127 grame/tub în varianta cu 24 de zile între intervalele coaselor, până la nivelul de 186 grame/tub în varianta cu intervalul de 48 de zile între coase. În anul II creşte de la nivelul iniţial de 95 grame/tub până la 157 grame/tub. Procentual, ca medie a celor doi ani de analiză, nivelul iniţial este de 222 grame/tub, 100%, şi ajunge la 343 grame/tub, reprezentând 154%.  Luând în considerare interacţiunea dintre epocile de recoltare din anii I şi II de vegetaţie, reţin atenţia combinaţiile în care recoltarea plantelor se face în amândoi anii în intervalul cuprins între începutul şi mijlocul fazei de înflorire, când sporul de recoltă, comparativ cu fazele timpurii de recoltare, sunt de până la 60%. Între dezvoltarea masei aeriene şi a celei radiculare există o interacţiune asemănătoare cu cea semnalată la lucernă, în sensul că, cu cât producţia masei aeriene este mai mare, cu atât se dezvoltă mai puternic şi sistemul radicular, iar conţinutul acestuia în zaharuri solubile este mai ridicat. În ceea ce priveşte efectul epocii de recoltare asupra dezvoltării sistemului radicular la trifoiul roşu semănat primăvara, în sistem irigat, după Mohamed Ali El Ferra, citat de Moga, constatăm creşterea cantităţii de rădăcini la tub, exprimate în grame S.U., de la 20,7 grame/tub (100%) până la 45,7 grame S.U., în varianta recoltării după 16 zile cu intervale între coase de 40 de zile (220%). În ceea ce priveşte zaharurile totale, acestea cresc de la valoarea de 2,6 grame/tub 100%, până la varianta amintită anterior, când ajunge la 274%, adică 7,2 grame/tub. Trebuie să amintim că semănatul s-a făcut în tuburi de azbociment, înalte de 150 cm, în sol cu structură naturală. Epoca de recoltarea a plantelor de trifoi roşu în anul I nu are influenţă atât de pregnantă asupra producţiei anului II ca în situaţia semnalată la lucernă; când exploatarea trifoiului roşu în anul II de vegetaţie se face în cadrul epocii optime se produce o cantitate mare de masă vegetală şi atunci când în anul I plantele au fost recoltate la epoci timpurii. Aşa se poate explica de ce trifoiul roşu suportă semănatul sub planta protectoare mult mai bine decât lucerna. Rezultatele experimentale actuale, obţinute la două amestecuri de trifoi roşu cu graminee perene, au evidenţiat faptul că atunci când în anul I, la coasa I, recoltarea plantelor se face la mijlocul fazei de înflorire, iar coasele următoare la faze variabile de vegetaţie, producţiile cele mai mari se obţin tot atunci când exploatarea plantelor se face pe parcursul fazei de înflorire a trifoiului roşu. Efectul epocii de recoltare asupra producţiei de trifoi roşu în amestec cu graminee perene, în regim irigat, pe cernoziomul cambic de la Fundulea a fost prezentat de către Moga, Răducanu şi Drăgan. În anul I, coasa I s-a recoltat la începutul înspicatului la golomăţ, după coasa II, intervalul între coase a fost de 30 de zile la a1, de 34 de zile la a2, de 38 de zile la a3 şi de 42 de zile la a4, a5 şi a6. (a1 - a6 reprezintă epoca de recoltare a coasei II, anul I, respectiv intervalul cuprins între 25 iunie şi 15 iulie, câte 4 zile la variantă.) În anul II, toate coasele au fost recoltate când 25-35% din plantele de trifoi au înflorit. Producţia de substanţă uscată obţinută în combinaţia trifoi roşu 16 kilograme/hectar + golomăţ 6 kilograme/hectar, exprimată în tone/hectar a variat de la 12,1 t/ha (media celor doi ani experimentali), când recoltarea s-a făcut la data de 25 iunie (a1), până la 16,2 tone/hectar media celor doi ani de experimentare, când recoltarea s-a făcut la data de 13 iulie (a6). Când combinaţia s-a făcut cu trifoi 16 kilograme/hectar + golomăţ 6 kg/hectar + raigras hibrid 4 kilograme/hectar, producţia de substanţă uscată a fost cuprinsă între 13,4 tone/hectar (media celor doi ani experimentali), când recoltarea s-a făcut la data de 25 iunie (a1) şi 16,8 tone/hectar, când recoltarea s-a făcut la data de 3 iulie, după care a scăzut la celelalte date analizate (7 iulie-15 iulie). Epoca de recoltare influenţează, de asemenea, în mod evident şi compoziţia chimică a plantelor de trifoi roşu. În anul I de vegetaţie, pe măsura recoltării în faze mai avansate de vegetaţie, scade conţinutul plantelor în proteină brută, potasiu şi fosfor şi creşte conţinutul în celuloză brută. Situaţia este similară şi în anul II de vegetaţie. Efectul epocii de recoltare asupra compoziţiei chimice a plantelor de trifoi roşu, în anul I de vegetaţie, în regim irigat a fost prezentat de Rodica Moga, citată de Moga şi colaboratorii (1983). Epoca de recoltare, exprimată în număr de zile între coase, respectiv 24, 32, 40 şi 48 de zile, a determinat creşterea procentuală după cum urmează: pentru proteină brută, de la 16,6% (intervalul de 48 de zile între coase) până la 20,7%, când epoca de recoltare s-a făcut între 24 de zile între coase; pentru celuloză brută, procentul creşte de la 20,1 (24 de zile între coase) până la 22,7 (48 de zile între coase); pentru CaO, procentul creşte de la 2,5% în varianta cu recoltarea la 24 de zile între coase la 2,7%, în variantele cu recoltarea la epocile de 32 şi 40 de zile între coase. Pentru P2O5, creşterea are loc de la 0,5%, când epoca de recoltare este de 40 şi, respectiv, 48 de zile între coase, până la 0,7%, când recoltarea se face la intervalul de 24 de zile dintre coase. În cazul K2O, creşterea este asemănătoare cu cazul anterior, respectiv creşterea are loc de la varianta cu 48 de zile între coase, 1,8%, până la recoltarea la 24 de zile între coase 3,3%. În ceea ce priveşte efectul epocii de recoltare asupra compoziţiei chimice a plantelor de trifoi roşu, în anul II de vegetaţie, în regim irigat, acesta a fost studiat şi prezentat de către Rodica Moga, citată de Moga şi colaboratorii. Astfel, proteina brută, exprimată procentual, a avut valori cuprinse între 20,4% în cazul în care epoca de recoltare a avut ca intervale între coase 36 de zile şi 24,8%, când epoca de recoltare a avut ca intervale între coase 24 de zile. În ceea ce priveşte procentul de celuloză brută, acesta a fost cuprins între 16,3%, când intervalul între coase a fost de 24 de zile, şi 19,6%, când intervalul între coase a fost de 36 de zile. Comparând modul de influenţă a epocii de recoltare asupra dezvoltării plantelor de trifoi roşu şi de lucernă, putem constata că, în cazul trifoiului, îmbătrânirea plantelor este mai lentă şi deci scăderea conţinutului în proteină şi creşterea conţinutului în celuloză sunt mai puţin marcante. Această caracteristică are o importanţă practică deosebită, mai ales în cazul exploatării plantelor în dinamica pentru furajarea la iesle, când intervalul de recoltare se poate prelungi până la mijlocul fazei de înflorire, când digestibilitatea şi consumabilitatea sunt încă bune. Este bine cunoscut că plantele de trifoi roşu au un conţinut mai ridicat în zaharuri solubile (10-11%) decât lucerna (7%) la coasa I şi 5% la coasele următoare, fapt care imprimă plantelor o consumabilitate sporită şi posibilitatea însilozării fără adaosuri de substanţe conservante (Demarquilly); pe de altă parte, masa vegetală are o putere-tampon relativ mică, ceea ce imprimă o capacitate de însilozare net superioară lucernei. Când semănatul trifoiului roşu se face sub planta protectoare, în anii în care după recoltarea cerealei condiţiile de temperatură şi umiditate sunt favorabile, până la mijlocul toamnei se dezvoltă o cantitate economică de masă vegetală. În această situaţie este bine ca recoltarea să se facă fie înainte cu 6 săptămâni de intrarea plantelor în iarnă, fie în prima decadă a lunii octombrie, în apropierea punctului termic de 0 grade Celsius. Acest mod de exploatare favorizează dezvoltarea unei mase radiculare viguroase şi acumularea unor cantităţi însemnate de zaharuri solubile în colet. În anii următori de vegetaţie este de dorit ca recoltarea plantelor să se execute, la toate coasele, în intervalul cuprins între începutul şi mijlocul fazei de înflorire.

Conservarea furajului de trifoi roşu
Conservarea masei vegetale de trifoi se face sub formă de fân sau de nutreţ însilozat. Pentru transformarea trifoiului în fân, perioada de uscare este de 3-5 zile. La fel ca şi la lucernă, această perioadă poate fi diminuată cu 35-45% în situaţia în care se apelează la desicanţi. Desicanţii mai accesibili sunt carbonatul de potasiu şi carbonatul de sodiu şi 2 kilograme/hectar carbonat de sodiu, sau 4 kilograme/hectar (2 kg/ha carbonat de potasiu şi 2 kilograme carbonat de sodiu, sau 4 kilograme/hectar din unul din desicanţi) în 150-200 litri de apă. Tratamentul se face concomitent cu recoltarea plantelor, când pe vindrover se montează o instalaţie de erbicidare care să acopere lăţimea activă de tăiere. Este mai practic ca administrarea să se facă înainte de recoltare cu 1-2 zile, când pierderea apei se face mai repede, iar timpul de uscare după recoltare este mai mult scurtat. Balotarea fânului se face la umiditatea de 25-28%, procesul de uscare continuând fie în câmp, când baloţii mai sunt menţinuţi încă 6-8 ore, fie în furajerie, prin folosirea instalaţiilor care produc curenţi de aer. În gospodăriile private, după cosirea plantelor, se apelează la măsurile tradiţionale de întoarcere şi afânare a brazdelor cu furcile, de 2-3 ori pe zi, situaţie în care procesul de uscare poate fi grăbit cu 35-40%. În condiţii naturale, fânul de trifoi se produce mai uşor la coasele II şi III. Trifoiul roşu se poate conserva şi prin însilozare. Acest fapt se explică, aşa cum s-a arătat, prin bogăţia plantelor în zaharuri solubile care favorizează fermentaţia lactică; procesul este şi mai mult stimulat când trifoiul se cultivă în amestec cu graminee perene, care şi ele sunt bogate în zaharuri solubile. Pentru obţinerea unui siloz de calitate bună, recoltarea plantelor se face în două faze: masa vegetală se coseşte cu vindroverul şi, după 1-2 zile, când conţinutul plantelor în substanţă uscată este de 30-38%, se toacă cu combinele şi se însilozează după metodele cunoscute. Pentru grăbirea fermentaţiei lactice este indicată folosirea unor preparate ce stimulează fermentaţia, la fel ca şi pentru lucernă.

Victor VĂTĂMANU