Recoltarea şi păstrarea cartofului

Recoltarea şi condiţionarea cartofului sunt cele mai costisitoare, cu cel mai mare volum de muncă şi consum de energie. La recoltare au loc cele mai multe pierderi din producţia tehnologic acumulată, care sunt cele mai costisitoare, deoarece pentru această producţie s-au făcut cheltuieli materiale şi energetice. (I.I. Sigismund)

Pentru realizarea unor producţii mai mari şi mai constante, este mult mai ieftină reducerea pierderilor decât eforturile făcute pentru creşterea nivelului producţiei. Procesul de recoltare a cartofului se compune din următoarele secvenţe: evaluarea producţiei, pregătirea solei pentru recoltare, recoltarea, transportul şi condiţionarea producţiei. Evaluarea producţiei este o lucrare importantă, căreia nu i se acordă atenţia cuvenită. Evaluarea producţiei se face din considerente tehnice şi economice. Scopul evaluării este de a estima cantitatea şi calitatea producţiei. În funcţie de volumul producţiei se vor lua măsurile organizatorice necesare pentru recoltare şi valorificare, ca: asigurarea forţei de muncă, a mijloacelor de transport, a ambalajelor, a capacităţii de depozitare şi se pot perfecta contractele de valorificare.

Totodată se apreciază calitatea producţiei (pe fracţii de mărime), precum şi gradul de sănătate. În funcţie de producţia evaluată, din punct de vedere economic, se pot lansa oferte reale, din timp, către beneficiarii producţiei, se pot estima rezultatele financiare şi aloca resursele pentru noi investiţii. Momentul evaluării producţiei - lucrarea se face în momentul în care cartoful a ajuns la maturitate înainte de a începe recoltarea. Evaluarea producţiei trebuie făcută separat pentru fiecare soi, parcelă etc. La cartoful pentru consum se fac 1-2 evaluări în momentul când 75% din plante au ajuns la maturitatea fiziologică (plantele încep să se îngălbenească sau cu câteva zile înainte de recoltare, în funcţie de timpul necesar pentru pregătirea şi organizarea recoltării).

Cartoful pentru consum timpuriu se recoltează începând cu luna mai, atunci când greutatea tuberculilor a depăşit 30 de grame (pentru a asigura o valorificare integrală). Recoltarea se poate face manual (în sistem individual), pe solurile nisipoase, prin smulgere, iar pe celelalte soluri folosind la nevoie sapa (sau plugul). Se evita vătămarea tuberculilor, o măsură importantă fiind sortarea concomitentă cu recoltarea şi punerea recoltei în saci de plasă (pentru export sau comenzi ale lanţurilor de magazine).

Pentru consumul de vară, recoltarea se face pe măsura necesităţilor, de obicei în luna iulie, când peridermul nu este bine format, cu maşinile speciale de recoltat, care produc mai puţine vătămări, iar în luna august cu combinele de recoltat cartof. Odată cu strânsul cartofilor în urma combinelor speciale se face şi sortarea lor conform standardelor în vigoare (calitatea I - cu diametrul de peste 35 mm; calitatea a II-a - cu diametrul 30-35 mm).

La recoltarea cu combina, tuberculii se transportă la depozitul de tranzit sau la centrul de prelucrare, unde se sortează şi se calibrează în vederea livrării. Depozitarea nu trebuie să depăşească 10 zile. Cartoful pentru consum de toamnă-iarnă şi pentru industrializare se recoltează când 2/3 din vreji sunt uscaţi, restul de 1/3 având culoarea galbenă. Recoltarea se face numai pe vreme uscată şi la umiditatea corespunzătoare a solului. La nevoie se poate interveni cu o udare efectuată cu 5-6 zile înainte de recoltare. Cele mai bune rezultate se obţin prin recoltarea cu combinele moderne pentru cartof, dar lucrarea este de bună calitate numai în cazul unei tehnologii adecvate şi a unei dotări corespunzătoare.

O atenţie deosebită trebuie acordată umidităţii solului la recoltare şi distrugerii vrejilor cu 7-8 zile mai devreme, pe cale chimică, la îngălbenirea totală (cu substanţe de tipul Reglone, 2-3 l/ha), sau mecanică (cu maşina de tocat vreji). Necesitatea cultivării cartofului, în vederea recoltării mecanizate, numai pe soluri uşoare şi mijlocii impune ca recoltarea lui să se facă la temperaturi mai mari de 6-7 ̊C, deoarece se reduce foarte mult gradul de vătămare a tuberculilor. Productivitatea muncii, consumul de combustibil şi cheltuielile la o tonă de cartof variază mult, după nivelul recoltei şi al mijloacelor folosite la recoltare. Rezultă utilizarea ineficientă, în general, a agregatelor în cazul producţiilor mici de cartof şi faptul că combinele devin mai economice la producţii care depăşesc 25-40 t/ha. De la combină, cartoful industrial se transportă direct cu remorcile sau autocamioanele speciale la fabrici de prelucrare, iar cartoful de consum la centrele de preluare.

După recoltare, producţia trebuie condiţionată, respectiv sortată, calibrată, eventual spălată şi ambalată în funcţie de modul de valorificare. La toate aceste operaţiuni, important este ca producţia, între recoltare şi depozitare sau valorificare, să parcurgă cel mai scurt drum, în cel mai scurt timp şi cu minimum de cheltuieli. Întregul proces de producere, condiţionare şi păstrare a cartofului pentru consum trebuie să fie corelat cu valorificarea, pentru eficientizarea culturii cartofului. Valorificarea producţiei depinde în primul rând de calitatea acesteia.

La cartoful pentru consum calitatea este apreciată după aspectul comercial al tuberculilor, determinat de însuşirile exterioare şi interioare, ca: forma şi mărimea tuberculilor, adâncimea ochilor, culoarea cojii şi a miezului, gustul, mirosul, gradul de vătămare, atacul de boli etc. Dintre aceste calităţi cele mai multe sunt determinate genetic, fiind caractere de soi. O parte din aceste caractere (însuşiri) poate fi însă influenţată prin tehnologia de producere şi prin condiţionarea producţiei înainte de valorificare. Dintre calităţile comerciale ale cartofului pentru consum, producătorul poate asigura: alegerea şi cultivarea soiurilor corespunzătoare scopului de valorificare; mărimea şi uniformitatea tuberculilor la valorificare; puritatea soiului; aspectul comercial exterior (tuberculi fără defecte, sănătoşi, nevătămaţi etc.); lipsa mirosurilor sau a gusturilor străine (pesticide, gunoi etc.); lipsa defectelor interne ascunse (pătarea cenuşie sau neagră a pulpei, pătarea ruginie etc.); tuberculi curaţi (fără pământ aderent sau corpuri străine); tuberculi ambalaţi atrăgător (în funcţie de destinaţie, ambalaje egalizate etc.). Matei Berindei arată că în unele ţări cartoful pentru consum se vinde pe soiuri, în funcţie de preparatele pe care gospodina doreşte să le facă: ciorbă, salate, piure, cartofi prăjiţi sau copţi: Vânzătorii au cartofi în săculeţ-plasă de 2-5 kg, iar săculeţii au diferite culori: galben pentru salată, maro pentru ciorbă etc.

În majoritatea ţărilor, producătorul nu-şi vinde singur marfa, ci o livrează pe bază de contract unui comerciant, care este şi integrator, care dispune de spaţii de depozitare şi utilaje de condiţionare şi ambalare moderne de mare capacitate, mijloace de transport şi o reţea de magazine proprii sau pe care le aprovizionează, în care produsele sunt valorificate superior. Integratorul răspunde de calitatea produselor valorificate.

În acest lanţ, producătorul se preocupă exclusiv de realizarea unei producţii mari şi de calitate, în condiţii de maximă eficienţă, iar integratorul se preocupă de aspectele comerciale ale valorificării producţiei. Pentru păstrarea cartofului, în România (ca de altfel în majoritatea ţărilor cultivatoare de cartof) s-au construit depozite moderne în zonele cu suprafeţe mari de cultură şi în cadrul fabricilor ce utilizează cartoful ca materie primă (fabricile de alcool, amidon, chips, fulgi), acţiune care continuă şi în prezent. Păstrarea în silozuri de diferite tipuri, în şanţuri, în pivniţe este încă practicată de către producătorii individuali din unele zone ale ţării pentru a depozita recolta de pe loturile individuale.

Victor VĂTĂMANU