Recoltarea tutunului

Frunzele de tutun se recoltează la maturitatea tehnică (industrială), maturitate ce reprezintă o fază din viaţa plantei, caracterizată prin dezvoltarea maximă a foilor şi printr-o cantitate maximă de substanţe organice şi minerale acumulate. Foile de pe aceeaşi plantă nu ajung la maturitatea tehnică în acelaşi timp, ci treptat, de la bază la vârf. Diferenţa de maturare între foile de la bază şi foile de la vârf este de 20-25 de zile.

La tutunurile cu un număr mare de frunze, cum sunt tutunurile cultivate în România, se deosebesc pe tulpină cinci grupe de foi sau cinci etaje. Frunzele de pe un etaj ajung, în linii mari, la maturitatea tehnologică în acelaşi timp. Numărul de foi pe etaj creşte de la bază spre mijlocul plantei, după care are tendinţa de a scădea până la vârful plantei de tutun. Mai mult de 60% din recoltă (63%) este asigurată de frunzele dispuse în etajul de mijloc şi sub vârf. Zona de vârf asigură numai 12% din recoltă, iar zona de la bază numai 10%. Culoarea deschisă a frunzelor, pierderea luciului, apariţia de pete gălbui spre vârf şi margini, căderea perişorilor, răsfrângerea uşoară a marginilor în jos constituie semne exterioare ale maturităţii tehnice. Tot ca semne ale maturităţii tehnice, se menţionează ruperea cu uşurinţă a frunzelor de pe tulpină, un anumit grad de lipiciozitate a acestora şi uneori băşicarea limbului.

Condiţiile de cultură influenţează evident ritmul apariţiei semnelor de maturitate. Cele descrise anterior sunt caracteristicile tutunului crescut într-un sol cu fertilitate normală. Foile plantelor de tutun crescute pe terenuri sărace se îngălbenesc la maturitate în mod uniform pe toată suprafaţa (deodată, nu prin apariţia treptată de pete galbene). În aceste condiţii este chiar dificil de stabilit momentul optim al maturităţii tehnologice, întrucât nu trebuie confundată culoarea gălbuie a foii din cauza azotului redus în sol, cu culoarea galbenă determinată de maturitatea fiziologică. Când solul este bogat în azot, foile plantelor se maturează lent, târziu şi uniform. Fosforul grăbeşte maturarea foilor şi determină o îngălbenire mai uniformă. Condiţiile climatice (îndeosebi precipitaţiile) influenţează maturarea foilor.

O secetă prelungită determină o maturare forţată, înainte de dezvoltarea normală a acestora.

Din foile recoltate crude se obţine după uscare un produs inferior, de culoare verde sau brună, cu capacitate mare de absorbţie pentru apă, fapt ce determină degradarea lui în timpul fermentării şi păstrării. Întârzierea recoltării peste maturitatea tehnică determină obţinerea unui produs sărac în substanţă organică, după uscare sec, sfărâmicios, cu valoare fumativă inferioară. Analizând timpul optim pentru recoltarea diferitelor tipuri de tutun în funcţie de condiţiile pedoclimatice, unii cercetători fac următoarele precizări: tutunurile pentru ţigarete se recoltează într-un stadiu de coacere mai avansat, asigurându-se în acest fel foi elastice şi rezistente, de culoare mai deschisă; recoltarea soiurilor cu foaie mare, pentru ţigarete, se recomandă a se face când până la o treime din suprafaţa limbului foilor s-a îngălbenit; soiurile Virginia destinate obţinerii unui produs de culoare deschisă se recoltează când cel puţin 2/3 din suprafaţa limbului este de culoare galben-deschisă, iar cele selecţionate pentru aroma lor caracteristică, mai timpuriu, imediat ce pe suprafaţa foilor se văd pete galbene, rotunde; tutunurile Virginia, cultivate pe soluri fertile, se recoltează la coacerea completă; soiurile pentru înveliş la ţigările de foi trebuie recoltate mai timpuriu, la începutul maturităţii tehnice; tutunurile cultivate pe terenuri sărace se recoltează înainte de apariţia pe frunze a petelor galbene.

Pe timp de secetă, când foile încep să se usuce pe tulpini, recoltarea foilor de jos trebuie grăbită, pentru a se crea condiţii mai bune de vegetaţie celorlalte foi; în anii ploioşi, din contră, recoltarea foilor trebuie amânată. În cazul atacului de insecte sau boli, recoltarea foilor se face înainte de maturitatea tehnică. Acestea sunt indicaţii generale asupra stabilirii momentului recoltării, din care rezultă importanţa ce trebuie acordată acestei probleme, în vederea asigurării unui produs de calitate superioară. Foile cu un conţinut mai redus de apă, dar mai bogate în amidon, sunt cele recoltate în orele de după-amiază, spre seară. Acestea se îngălbenesc mai repede, capătă o culoare mai deschisă şi au o calitate mai bună decât foile recoltate în orele dimineţii. Totuşi, volumul mare de muncă impune recoltarea în tot timpul zilei, după ce s-a ridicat roua, deoarece şi cea mai mică picătură de apă pe frunze, chiar sub formă de vapori condensaţi, alterează ulterior atât culoarea, cât şi ţesutul foii. Datorită coacerii treptate a foilor de la bază spre vârf şi recoltatul se face în mai multe etape (de obicei 5-6), intervalul de timp de la o recoltă la altă fiind de 6-7 zile. La o singură recoltare se desprind de pe plante 2-7 foi, mai puţine la baza tulpinii şi mai multe la mijloc şi vârf. La soiurile Virginia, care se usucă la căldură artificială, în fiecare repriză se recoltează numai câte două foi, în timp ce la soiurile cu foaia mare (de mare consum), la care diferenţa de maturitate pe plantă nu este atât de mare, recoltarea se face numai pe trei trepte: poală, mijloc şi vârf. Recoltatul se face manual, rupând foile alternativ în direcţia laterală şi în jos, pentru a nu vătăma tulpina.

Foile se aşază cu grijă pe pământ, la marginea plantaţiei, în acelaşi sens, unde se lasă câteva ore pentru o uşoară veştejire, astfel ca să se poată umbla cu ele fără să se rupă. Se pun apoi în coşuri sau lăzi, câte 30-40 kilograme, cu peţiolul către pereţi şi se transportă pe platforme, coşurile sau lăzile aşezându-se într-un singur rând. În prezent, sunt stabilite noi tehnologii pentru recoltarea mecanizată a foilor de tutun. Până nu de mult, exista în dotarea unităţilor cultivatoare de tutun maşina de tip „Balthes“, care se poate folosi şi la plantatul tutunului şi se poate adapta şi pentru recoltarea mecanizată. De fapt, nu se relizează o recoltare mecanizată în sensul strict al cuvântului, ci maşina deplasează muncitorii printre rândurile de tutun, iar aceştia desprind de pe plante foile manual şi le aşează în bunchere aflate pe maşină. Recoltarea foilor se face tot pe etape. Mai târziu, s-au folosit pentru recoltarea tutunului şi echipamentele formate din ERT - 5, montat pe tractorul înălţat de tip U 445Hc. Ca şi sistemul „Balthes“, acest echiapament omologat în România, a dat posibilitatea ruperii frunzelor manual şi depozitării acestora în casete care, la capătul solei, se înlocuiesc cu altele goale. Echipamentul se deplasează în cultură de tutun cu viteza de 0,8 km/h şi asigură o capacitatea de lucru de un hectar pe schimb.

Echipamentul putea lucra în culturi cu distanţa între rânduri de 110 cm. În timp, s-a realizat şi tehnologia recoltării absolut mecanizate a foilor la tutunul de tip Virginia pentru uscare la foc indirect (sistemul „Long“). Maşina desprindea de pe plante toate frunzele la o singură trecere. Tulpinile, care rămân în picioare, se toacă şi se încorporează în sol. Pentru a putea efectua lucrarea de recoltare integral mecanizată, se lăsă pe plante numai 10-12 foi, se măreşte distanţa între rânduri şi se reduce densitatea. Producţia la hectar se menţine ridicată prin mărimea foilor. De fapt, procesul de mecanizare este extins la toate operaţiile care se execută şi după recoltare. Recoltarea tutunului se uşurează mult prin grăbirea şi uniformizarea maturizării tehnologice a foilor. Se realizează acest important deziderat prin stropirea plantelor cu anumite substanţe, cum ar fi acidul 2-cloro-etil-fosforic, compus al etilenei, care, pătruns în plantă, activează procesul de respiraţie şi alte procese, prin care se grăbeşte maturizarea frunzelor de tutun. Cercetările efectuate în România au stabilit că tratamentul pentru recoltarea manuală sau mecanizată cu maşinile şi echipamentele amintite, trebuie efectuat după prima sau a doua recoltare. Tratamentul se poate administra întregii plante sau numai pe o porţiune. Administrarea pe întreaga plantă asigură condiţiile pentru reducerea numărului de recoltări.

Foile tratate se îngălbenesc în 3-5 zile de la tratament. Recoltarea şi uscarea foilor stropite cu substanţele recomandate se face separat de foile obişnuite, din cauză că la cele măturate şi tratate timpul pentru dospire este mai scurt. Stropirea întregii plante de tutun cu astfel de substanţe, în cazul în care se păstrează un număr redus de efrunze (10-12), asigură maturarea tehnologică în acelaşi timp a întregii plante şi deci condiţiile pentru recoltarea mecanizată într-o singură trecere (tutunul Virginia, prin sistemul „Long“). De menţionat că pentru recoltarea mecanizată sunt avizate numai tutunurile cu foaie mare, în condiţiile din România, Virginia, Burley şi tututnurile de mare consum. Tutunurile orientale, din cauza foilor mici şi din cauza densităţii mari a culturii, nu au putut fi recoltate mecanizat până în urmă cu ceva timp. Acum există posibilitatea producerii de către industria constructoare de maşini şi instalaţii agricole, a unor maşini de recoltat şi pentru acest tip de tutun. La tutunul de tip Burley se practică şi metoda cu două recoltări manuale de foi, după care la înflorit se execută cârnitul; când s-au dezvoltat şi foile din partea superioară se recoltează întreaga plantă prin tăiere la suprafaţa solului, uscarea frunzelor realizându-se pe tulpină.

Victor VĂTĂMANU