Recoltarea, uscarea și conservarea plantelor medicinale

​La prima vedere, s-ar putea crede că aceste operațiuni sunt simple, în realitate însă lucrurile stau altfel. Cercetările de laborator, efectuate fără întrerupere în special în secolul al XXI-lea, au stabilit că:
- în imensa majoritate a cazurilor, cantitatea de principii active nu este aceeași în toate organele unei plante medicinale, într-un organ acumulându-se în concentrația cea mai mare, în altul mai mică și în altul poate lipsi sau exista în cantitate neglijabilă. De aici rezultă că trebuie să se cunoască cu suficientă precizie organul sau organele cele mai bogate în principii active, deoarece numai așa se va obține un produs vegetal cu eficiență terapeutică nu numai certă, dar și constantă;
- cantitatea de principii active din organul de plantă cel mai bogat în ele nu este aceeași în tot timpul anului, ci variază în funcție de etapele sezoniere de vegetație ale plantei, găsindu-se în concentrație maximă numai într-o anumită perioadă a anului, care trebuie să fie și timpul de recoltare a acestui organ. Alegerea momentului optim de recoltare fiind deosebit de important pentru obținerea de produse de calitate superioară;
- stabilitatea în timp, cantitativă și calitativă, a principiilor active într-un organ de plantă recoltat la timpul potrivit depinde, pe de o parte, de modul de uscare a lui, iar pe de altă parte, de condițiile în care este păstrat. Făcând o privire de ansamblu asupra organelor de plantă utilizate în scopuri terapeutice și cunoscute sub denumirea de materie primă sau produs vegetal, se constată că, în funcție de specie, se recoltează organele notate mai jos, în pranteză menționându-se și denumirea lor științifică : rădacinile (Radix), tulpinile subterane care pot fi rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) și tuberculii (Tubera), frunzele (Folium), florile (Flores), părțile aeriene sau supraterestre denumite în mod curent ”iarba” (Herba), mugurii florali (Gemmae sau Turiones), semințele (Semen), fructele (Fructus) și scoarța sau coaja (Cortex).
Plecând de la aceste precizări, prezentăm, în linii mari, aspectele principale privind operațiile de recoltare, uscare și conservare a produselor vegetale.
 
Recoltarea  
Această operațiune cere, în primul rând, ca persoana care colectează o specie vegetală medicinală s-o cunoască suficient de bine, pentru a evita o eventuală confuzie, care, de cele mai multe ori, poate avea urmări destul de serioase pentru cel care o va folosi.
În cazul în care persoana care intenționează să recolteze o plantă medicinală are îndoieli asupra identității ei, este sfătuită să consulte fie farmacistul, fie profesorul de Științe Naturale, fie specialistul agronom, persoane care lucrează in regiunea respectivă.
Recoltarea organelor subterane. - recoltarea rădăcinilor, rizomilor, bulbilor și tuberculilor se face primăvara timpuriu sau toamna târziu. Înainte de a se trece la efectuarea acestei operații trebuie să se acorde multă atenție și siguranța că s-a identificat specia dorită, deoarece acum pot surveni cele mai frecvente confuzii din cauza absenței părților aeriene și, în special, a florilor - elemente care ușurează simțitor recunoașterea plantei respective.
Recoltarea mugurilor foliari - după cum se știe, aceste organe se formează toamna, iar recoltarea lor se face primăvara timpuriu când planta își intensifică activitatea ei de vegetație.
Recoltarea frunzelor - această operațiune, deși, în general, are loc primăvara, atunci când acest organ a ajuns la o dezvoltare normală, ea variază însă de la specie la specie. În cazul plantelor erbacee, recoltarea cea mai adecvată corespunde epocii lor de înflorire. De asemenea, mai trebuie amintit că frunzele care conțin uleiuri volatile trebuie recoltate pe timp noros, iar celelalte pe vreme cu soare.
Recoltarea florilor - recoltarea florilor are loc cu puțin timp înainte de înflorire, adică în boboc, cât și în timpul înfloririi, însă în niciun caz mai târziu, adică după ce floarea s-a trecut.
Recoltarea părților aeriene, adică a plantei fără rădăcini (a ierbii) - sub această formă plantele medicinale sunt destul de frecvent folosite, iar recoltarea lor se face când ele sunt înflorite, în așa fel ca produsul rezultat să conțină cât mai multe flori.
Recoltarea fructelor - variază în funcție de natura fructului și astfel, în cazul fructelor carnoase, recoltarea lor se recomandă să se facă atunci când ele sunt complet dezvoltate (exemplu: fructele de afin, de ienupar etc.), iar cele uscate, înainte de deschiderea lor, când semințele sunt deplin dezvoltate, însă maturizarea și deschiderea lor având loc în timpul uscării. Această operație se efectuează toamna până la căderea brumei.
Recoltarea semințelor în scopuri terapeutice - recoltarea semințelor în scopuri terapeutice trebuie făcută când semințele au ajuns la maturitate, iar în cazul când fructele care le conțin sunt dehiscente, înainte de deschiderea lor spontană ( semințele de muștar, de in, de mac etc.)
Recoltarea scoarței (cojii) - de la unele specii de plante se folosește în scopuri medicinale numai scoarța recoltată fie de pe tulpini, fie de pe ramuri și chiar de pe rădăcini. Epoca cea mai corespunzătoare acestei operații este primăvara până în momentul formării primelor frunze, deoarece, pe de o parte, acum scoarța conține o cantitate suficientă de principii active, iar, pe de altă parte, ea se poate desprinde ușor de partea lemnoasă a organului respectiv. Indiferent de anotimp și de organul folosit se recomandă ca recoltarea să se facă pe vreme uscată, fără umiditate și cu soare, exceptând organele ce conțin uleiuri volatile.
 
Uscarea
Uscarea este un factor important de care depinde calitatea materiei prime vegetale deoarece în momentul recoltării ea conține o cantitate importantă de apă, care variază de la organ la organ astfel, semințele conțin 5-10%, frunzele 80-90%, organele subterane 75-85%, iar florile până la 90%. Această cantitate ridicată de apă poate determina fie declanșarea unor procese enzimatice, care, în final, distrug sau alterează principiile active, fie că favorizează mucegăirea lor, care are aceleași efecte asupra factorilor răspunzători de activitatea terapeutică a plantelor medicinale recoltate. Trebuie amintit că uscarea produselor vegetale s-a practicat de oameni din timpurile cele mai îndepărtate, iar procedeele folosite în acest scop au fost și sunt în permanentă perfecționare. Uscarea pe cale naturală se poate face, în funcție de organul recoltat, fie în aer liber și la soare, fie la umbră. Uscarea în aer liber și la soare se folosește cu predilecție în cazul rădăcinilor și a rizomilor, a unor fructe și semințe și chiar a unor flori (lumânărică, soc etc.) Acest mod de uscare se poate folosi cu succes în regiunile calde și mai secetoase ale țării. În regiunile de munte și de deal, uscarea la umbră este cea mai recomandabilă, podurile caselor, magaziilor și șoproanelor acoperite cu tablă sau cu țiglă și bine aerisite, corespund cel mai bine acestui scop; în același scop și unele încăperi ale casei se mai pot folosi.
Indiferent de modul de uscare utilizat, această operație trebuie făcută imediat după recoltare și se efectuează în strat subțire, pe rame de lemn prevăzute cu site. Vârfurile florale și florile trebuie uscate cu mai multă atenție pentru a-și păstra culoarea. În cazul când uscarea se face direct la soare, ele se vor acoperi cu hârtie. Materialul pus la uscat, exceptând frunzele și florile, se întoarce zilnic, în timpul acestei operații evitându-se încingerea și înnegrirea lui, ceea ce determină și o pierdere a cantității de principii active.
Experiența a mai arătat că un produs vegetal poate fi socotit de bună calitate când își păstreză după uscare culoarea, mirosul natural, rămâne întreg, nefărămițat și neamestecat cu alte specii sau cu impurități și corpuri străine.
 
Conservarea
După uscare plantele și organele de plantă trebuie păstrate în pungi de hârtie duble, pergaminate, în cutii de lemn sau de carton, se etichetează și se depozitează. În general, se recomandă ca plantele medicinale după recoltare și uscare, să fie reînnoite după 1-3 ani; se va da prioritate florilor și frunzelor, în special acelora care conțin uleiuri eterice, scoarțele, rădăcinile și tulpinile dovedindu-se a avea o durată de conservare mai îndelungată.
 
Victor Vătămanu