REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Reconversia/restructurarea plantatiilor viticole

15/6/2011

0 Comments

 
Picture
La data de 26 mai a.c., la iniţiativa prestatorilor şi furnizorilor de servicii din sectorul vitivinicol, a avut loc o conferinţă de presă, organizată la Hotelul Marriott din Bucureşti, unde s-a dezbătut Programul de reconversie/restructurare a plantaţiilor viticole şi, mai ales, problemele legate de neachitarea unor servicii oferite de prestatori beneficiarilor.

La întâlnire a fost invitat dl Giminadis Anton, şef serviciu Direcţia Măsuri de Piaţă, care a dorit să facă o scurtă prezentare a Programului de reconversie/restructurare din domeniul viticol, lansat în 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Acest program operaţional din sectorul viticol este unul dintre cele mai importante instrumente de piaţă. De la început, România a trebuit să elaboreze acte normative naţionale, prin care să implementeze regulamentele europene şi să stabilească anumite cuantumuri pentru fiecare măsură în parte. Iniţial, suma totală alocată a fost de 12.150 euro/ha. Ulterior, în anul 2008, printr-un ordin de ministru, suma alocată pe unitatea de suprafaţă a fost majorată la 14.000 de euro. În 2009, au fost stabilite două măsuri prin care să se acorde sprijin pentru reconversia/restructurarea plantaţiilor viticole. Prima măsură include toate lucrările necesare pentru înfiinţarea unei plantaţii viticole şi se termină după implementare, iar cea de-a doua cuprinde sistemul de susţinere a viţeide- vie. Măsura I din program are alocată o sumă de aproximativ 9.500 de euro, iar cea de-a doua, 4.730 de euro. Contribuţia UE este de 75% din suma totală, restul fiind asigurat de beneficiar. „La iniţierea acestor măsuri, Ministerul Agriculturii a considerat procedura de distribuire a cuantumului în funcţie
de devizele întocmite de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Valea Calugărească. Acest institut a elaborat devize pentru fiecare lucrare şi sublucrare în parte şi a stabilit o sumă fixă pentru toată ţara. Important este faptul că contribuţia Uniunii Europene nu depăşeşte 75% din totalul costurilor,”, a afirmat dl Anton.

Intensitatea sprijinului
Programul de reconversie/restructurare a plantaţiilor viticole este funcţional din anul 2007. În fiecare an, fondurile alocate de la Uniunea Europeană au fost absorbite în totalitate, excepţie făcând anul 2007, când am pierdut 1 milion de euro, deoarece nu am devenit stat membru de la începutul anului. „De 5 ani, implementăm cu succes această măsură de piaţă, pentru restructurarea şi reconversiea plantaţiilor viticole. Din 2008, ţara noastră a absorbit aceste fonduri în proporţie de 100%. În anul 2007, nu s-au putut absorbi în totalitate, deoarece nu am devenit stat membru încă de la începutul anului. Aşadar, am prins doar jumătate de campanie şi am pierdut un milion de euro. Am recuperat anul următor, când s-a cerut alocarea a 25 de milioane de euro. Producătorii au plantat şi au depus dosare în valoare de 35 de milioane de euro. Drept urmare, s-a solicitat Comisiei Europene o suplimentare şi aceasta ne-a acordat suma de 10 milioane de euro. Acum, fondul alocat acestui Program este de 42,1 milioane de euro/an, iar până în 2013 România
va beneficia de acest sprijin. Ministerul Agriculturii a făcut o solicitare la Comisia Europeană privind prelungirea termenului de implementare a măsurii de reconversie/restructurare până în anul 2020”, a precizat reprezentantul Direcţiei Măsuri de Piaţă din cadrul APIA. În România, datorită acestui program, suprafaţa anuală plantată cu viţă-de-vie este de circa 3.500 ha. Controale şi contracte „Sunt 5 ani de când s-a implementat această măsură şi, în acest timp, s-au realizat controale interne şi, de două ori pe an, de la Curtea Europeană de Conturi. După fiecare an, întâmpinăm experienţe noi, inclusiv în relaţia cu procesatorii. La controlul din toamnă, ultimul în raportul final, s-a menţionat că APIA este obligată să verifice fiecare dosar. Se verifică dacă suma solicitată de beneficiar se încadrează în prevederile legale privind intensitatea sprijinului de 75%. Vom verifica fiecare dosar pe care îl vom primi”, a sus dl Anton. O problemă ridicată de procesatorii din sectorul viticol a fost neachitarea contravalorii serviciilor oferite. Pentru a se evita astfel de probleme, Giminadis Anton, şeful serviciului Direcţia Măsuri de Piaţă, a făcut recomandarea încheierii unui contract-cadru, agreat şi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, şi informarea agenţiei cu privire la beneficiarii rău-platnici. „Sunt grupe de probleme pe care le-aţi ridicat. Cel mai important este să discutăm pe fiecare dosar în parte şi să comunicăm. În condiţiile în care auditul extern găseşte contracte în dosare unde dvs. aveţi nişte clauze ce contravin regurilor europene sau sunt la înţelegerea celor două părţi, este greu ca APIA să intervină pentru a rezolva aceste probleme. De aceea, este important să stabilim împreună un contract-cadru”, a spus dl Anton. O altă recomandare a reprezentantului APIA a fost de înştiinţare cu privire la rău-platnici, deoarece autorizarea de plată către beneficiar se face de la sediul central al agenţiei. Totodată, se poate face o listă a acestora, pentru înştiinţarea Direcţiei antifraudă. „Avem proceduri pentru orice situaţie. Însă toate problemele trebuie semnalate în scris la APIA”, a precizat dl Anton. În încheiere, dl Anton a afirmat: „APIA nu poate să ofere garanţia că beneficiarul va primi banii de la UE, pentru că de la începutul până la finalul proiectului pot interveni o serie de probleme. Se fac foarte multe controale încrucişate. Există situaţii când se amână plata până când se verifică toate parcelele viticole şi sunt multe astfel de situaţii”. La eveniment, Paolo Consult, unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii complete în domeniul viticol, a informat cu privire la constituirea unei asociaţii a procesatorilor şi furnizorilor din sectorul vitivinicol.
Ana MUSTĂŢEA
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE