REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Reforma PAC dupa 2013 - pozitia Romaniei

15/8/2011

0 Comments

 
Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, intitulată „PAC către 2020: a întâmpina provocările privind alimentaţia, resursele naturale şi utilizarea teritoriului”, a fost lansată într-o serie de evenimente de însuşi comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.
Strategia UE 2020 şi reforma PAC după 2013
România consideră că PAC este esenţială pentru atingerea tuturor obiectivelor Strategiei 2020, acţionând în manieră integrată cu alte politici comunitare, prin aportul pe care îl aduce prin angajarea forţei de muncă în agricultură şi sectoarele conexe, contribuind la realizarea obiectivelor de incluziune socială şi teritorială, prin rolul pe care îl poate juca alături de alte politici (de mediu, de coeziune, de cercetare-dezvoltare, socială) la efortul de atingere a ţintei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi prin rolul substanţial al cunoaşterii şi inovării în agricultură şi în industria alimentară, pentru atingerea ţintelor de competitivitate pe piaţa locală şi globală şi pentru rezolvarea problemelor legate de mediu.
Priorităţile României privind reforma PAC după 2013
Plăţi directe România susţine ferm ideea unei distribuiri echitabile a plăţilor directe între statele membre. România nu consideră oportună propunerea Comisiei de introducere a unei limite superioare (plafonare) a nivelului plăţilor directe alocate fermelor mari. În acest sens, la data de 21 februarie 2011, la Bruxelles, Republica Cehă, Germania, Italia, România, Slovacia şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună privind opoziţia faţă de introducerea oricărui prag maxim al plăţilor directe primite de fermele mari, sugerată în Comunicarea Comisiei privind PAC după 2013.
Instrumente de piaţă
Susţinem menţinerea instrumentelor actuale de intervenţie pe piaţă pentru a acţiona ca plasă de siguranţă în  situaţiile de criză, precum şi căutarea de noi instrumente care să permită menţinerea agriculturii UE la un nivel competitiv în raport cu ţările terţe; continuarea, după 2013, a programelor sectoriale (vin, apicultură, defavorizaţi etc.), cu un impact deosebit pentru România, precum şi a ajutorului specific acordat în prezent conform art. 68 din Regulamentul nr. 73/2009. Agricultura şi, în special, Pilonul II contribuie la dezvoltarea economică şi socială prin dezvoltarea mediului rural, menţinerea moştenirii culturale, utilizarea corectă a resurselor naturale şi mai ales prin crearea locurilor de muncă în spaţiul rural. (Menţinerea unei agriculturi tradiţionale, precum şi asigurarea activităţilor agricole şi a acţiunilor de diversificare a economiei rurale prin activităţi nonagricole asigură o dezvoltare durabilă şi trebuie recompensate.) În ceea ce priveşte acţiunile de revizuire a PAC, România susţine importanţa menţinerii unui nivel consistent al
bugetului alocat Pilonului II. Acţiunile asupra cărora trebuie să se concentreze noul pachet adresat micilor fermieri trebuie să vizeze aspecte privind:
• mărirea sprijinului financiar acordat acestora;
• simplificarea condiţiilor de accesare a fondurilor;
• stabilirea unor acţiuni specifice pentru promovarea produselor;
• măsuri specifice ce vizează consilierea, consultanţa, formarea profesională şi creditarea acestei categorii de fermieri;
• dezvoltarea canalelor locale de distribuţie, în vederea facilitării accesului direct al consumatorilor la produsele micilor fermieri (agricultură ecologică, produse tradiţionale sau locale) şi sprijinirea pieţelor locale;
• stabilirea unor condiţii şi cerinţe privind standardele minime de realizare a producţiei şi comercializare, adaptate capacităţii financiare a micilor fermieri.
Revizuirea bugetului PAC
Bugetul PAC (Pilonii I + II) pentru perioada 2014-2020 trebuie să fie consistent şi să rămână cel puţin la nivelul actual, mai exact:
• bugetul Pilonului 1, responsabil de asigurarea venitului direct pentru agricultori, de menţinerea producţiei   agricole pe teritoriul UE şi de sprijin pentru a face faţă volatilităţii excesive a preţurilor, trebuie să prevadă:
• pentru componenta plăţi directe: mărirea plafonului pentru noile state membre, astfel încât plăţile directe să reflecte o distribuire mai echitabilă între vechile şi noile state membre.
• pentru componenta măsuri de piaţă: menţinerea instrumentelor actuale de intervenţie pe piaţă pentru a acţiona ca plasă de siguranţă în situaţiile de criză, precum şi căutarea de noi
instrumente care să permită menţinerea agriculturii UE la un nivel competitiv în raport cu ţările terţe; continuarea, după 2013, a programelor sectoriale (vin, apicultură, defavorizaţi etc.) cu un impact deosebit pentru România, precum şi a ajutorului specific acordat conform art. 68 din Regulamentul nr. 73/2009.
• bugetul Pilonului 2, responsabil cu dezvoltarea rurală, trebuie să prevadă o alocare similară celei actuale (cheia de alocare actuală pentru România este de 9,8%; aceasta trebuie cel puţin menţinută).

Susţinem în continuare ideea ca politica de dezvoltare rurală să rămână în cadrul PAC (fondurile alocate şi implementarea la nivel naţional urmând să fie în continuare responsabilitatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale). Considerăm că trebuie să se ia în calcul şi particularităţile noilor state membre, în care sectorul agricol joacă un rol important în economia naţională şi să se asigure menţinerea în termeni reali a sprijinului pentru agricultură, astfel încât să permită depăşirea, de către acestea, a problemelor structurale şi atingerea obiectivului de convergenţă.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE