REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Reglaje tehnologice pentru organele de lucru de la combinele de recoltat cereale paioase

15/7/2010

0 Comments

 
Picture
Pregătirea combinelor în vederea recoltării cerealelor păioase constă în verificarea stării tehnice și a posibilităților efectuării reglajelor pentru fiecare organ sau ansamblu în parte, pentru a funcționa fără defecțiuni și cu minimum de pierderi.


Reglarea înălțimii de tăiere – se realizează mecanic, cu ajutorul patinelor, și hidraulic, cu ajutorul cilindrilor hidraulici. În funcție de denivelările terenului, se alege, pe cât posibil, tăierea cât mai de jos a plantelor agricole.

Reglarea transportului melc de alimentare - se referă la: asigurarea unei distanțe corespunzătoare între melc și jgheabul platformei de secerare, poziționarea melcului mai în față sau mai în spate, în funcție de talia și densitatea culturii, distanța dintre vârfurile degetelor escamotabile ale melcului transportor și fundul jgheabului (2-5 mm), distanța dintre răzuitoare și spirele melcului să fie minimă, pentru a nu permite plantelor să se înfășoare pe melc.

Reglarea rabatorului - se referă la: poziționarea rabatorului în plan orizontal cu ajutorul cilindrului hidraulic cu dublu efect, pentru a asigura preluarea plantelor fără pierderi, poziționarea rabatorului în plan vertical prin cilindrii hidraulici cu simplu efect ca să nu lovească spicele, turația rabatorului (16-25 de rotații pe minut), se impune ca viteza periferică a paletelor să fie puțin mai mare decât viteza de înaintare a combinei, înclinarea paletelor și a ghearelor rabatorului în funcție de starea lanului.

Reglarea transportorului central - se execută ca să nu atingă fundul carcasei, dar să transporte întreaga cantitate de material.

Reglajele aparatului de treier - se referă la: turația bătătorului (400-1.200 de rotații pe minut) depinde de cultură, de gradul de coacere, umiditate, densitate. Distanța dintre bătător și contrabătător (15 mm la intrare și 3 mm la ieșire) depinde de natura culturii, umiditate, grad de coacere.

Reglajele scuturătorului – se referă la: turația axului scuturătorului (180-220 de turații pe minut) – modificarea se face în funcție de starea culturii, prin scoaterea sau adăugarea de șaibe de reglaj între fuliile de antrenare.

Reglarea organelor de curățire - se referă la: înclinarea și menținerea poziției sitei superioare cu lamele în funcție de cultură (orizontală la culturile la care vraful alunecă greu, înclinare medie pentru grâu și alte cereale păioase și inclinare mai mare pentru culturile la care vraful de material alunecă ușor), deschiderea sitei superioare și a prelungirii acesteia (depinde de cultură și umiditate), alegerea sitei schimbabile se face în funcție de cultură și mărimea boabelor, reglarea turației ventilatorului principal (turația de 690-1.080 rotații pe minut), reglarea direcției și a intensității curentului de aer. La cultura a II-a, se aleg sitele în funcție de dimensiunea boabelor, orietarea direcției curentului de aer, astfel ca să nu arunce boabele peste marginea posterioară a sitei, asigurarea debitului necesar de aer.

Reglarea circuitului de retur spice - se referă la: descărcarea materialului din circuitul retur, care se face fie la bătător, fie la postbătător, pentru a asigura treierarea spicelor netreierate.

Reglajele sistemelor și mecanismelor motorului, a organelor de acționare și de deplasare ale combinei - se referă la: menținerea turației, în limitele admise, a arborelui motor (2.100-2.250 rotații pe minut), funcționarea ambreiajului fără patinări, pentru a se asigura corelarea cu turația rabatorului, echipamentul hidraulic să asigure acționarea tuturor cilindrilor hidraulici prin comenzi, viteza de lucru a combinei se va alege în funcție de densitatea lanului, pentru ca aparatul de treier să nu fie suprasolicitat sau să lucreze în gol, iar separarea boabelor să se facă în mod corespunzător.

Victor VĂTĂMANU
revista, agricultura, mecanica agricola, reglaje tehnologice, combine, recoltat cereale paioase
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE