Relaţiile plantă - factori de vegetaţie la cultura inului de fuior

15/9/2020

Inul de fuior este o plantă de climat răcoros. Climatul marin (în Belgia, Olanda, Anglia, Suedia) şi al depresiunilor montane, inclusiv în România, unde temperaturile sunt sub 14 grade Celsius până la înflorire şi de 18-20 grade Celsius în perioada formării capsulelor şi maturării tulpinilor, asigură producţii foarte mari şi cu calitate superioară a fibrei. Temperaturile mari în primele 50-60 de zile de vegetaţie grăbesc trecerea stadiului de lumină şi de înflorire, scurtează perioada de vegetaţie şi lungimea tulpinilor.

Totuşi, în ultimele 30-35 de zile sunt dăunătoare şi temperaturile sub 16-18 grade Celsius (asociate cu umiditate şi nebulozitate duc la o a doua înflorire a inului, dar şi fără aceste fenomene fibra pierde din rezistenţă, luciu şi elasticitate).

În ultima lună, inul de fuior trebuie să beneficieze de jumătate din necesarul total de căldură. Pericolul de îngheţ la răsărire şi de coborâre a temperaturilor sub -5 grade Celsius în lunile aprilie şi mai este factor limitativ în zonarea ecologică a inului. Faţă de umiditate, planta este pretenţioasă. Acest lucru se explică prin marea densitate a plantelor, perioada scurtă de vegetaţie (în 3 luni se acumulează o producţie de până la 9-10.000 kilograme substanţă uscată/hectar), coeficientul ridicat de transpiraţie (400-440 - Bîlteanu; 330- 364 la 12,5 grade Celsius şi 700-800 la 25 grade Celsius - Vasilică), la rândul lui determinat de numărul mare de stomate. Influenţa mare asupra consumului de apă are şi umiditatea relativă a aerului; la valori de sub 65% şi temperatură ridicată, consumul specific creşte de până 1,8 ori faţă de situaţia unei atmosfere umede 75-80% UR (umiditate relativă) şi temperaturi moderate (14-15 grade Celsius).

Inul de fuior cere climate cu precipitaţii de-a lungul întregii perioade de vegetaţie; sămânţa se seamănă în stratul superficial al solului şi nu răsare sau răsare neuniform - eşalonat, dacă acesta nu este aprovizionat cu apă aproape de nivelul capacităţii de câmp, chiar dacă starturile profunde sunt umede; sistemul radicular superficial duce la o mai slabă valorificare a apei acumulate în sezonul rece, comparativ cu inul de ulei. Consum foarte mare de apă (până la 80 90 metri cubi/hectar/zi) şi scăderea producţiei până la compromiterea în caz de secetă se constată în perioada creşterii rapide a plantei şi înflorit.

Planta suferă însă dacă seceta se manifestă în oricare dintre fazele de vegetaţie. În ultimele 30-35 de zile consumul de apă este mai mic, dar lipsa umidităţii determină un procent redus de fibră şi membrane celulozice subţiri ale celulelor fibroase. De-a lungul perioadei de vegetaţie, pentru a asigura în sol umiditatea la nivelul de 60-75% din IUA (intervalul umidităţii active), trebuie să se înregistreze o cantitate de 250-280 mm precipitaţii, din care 55-60% de la faza de brădişor până la înflorire (mai-iunie).

Atunci, avem o întrebare firească: cum se explică producţiile ridicate (9-11 tone/hectar) obţinute în Normandia, cu numai 17 mm precipitaţii în luna mai şi 50 mm precipitaţii în luna iunie? Pe lângă o bună repartiţie a precipitaţiilor, aici intervin temperatura moderată, nebulozitatea şi umiditatea aerului ridicate, care micşorează consumul de apă. În plus, inul de fuior foloseşte foarte bine roua, priindu-i şi zonele de ceaţă multă dimineaţa, când plantele îşi menţin turgescenţa până la orele 10-11, chiar în perioadele secetoase. Inul de fuior este deci o plantă hidrofilă şi drosofilă. Excesul de precipitaţii este dăunător, în special după faza de brădişor, ducând la căderea plantelor, atacuri de boli, deprecierea plantelor în câmp după recoltat.

Faţă de intensitatea luminii, inul este considerat ca având pretenţii moderate (fiind chiar o plantă embrofilă - nefelofilă). Totuşi, lumina insuficientă (sub 50-60% din nivelul normal al radiaţiei solare) duce la alungirea tulpinii, dar cantitatea de fibră şi calitatea fuiorului scad. Inului de fibră îi convin zilele cu dimineţi ceţoase, dar are nevoie de 6-8 ore de strălucire a soarelui şi în perioada creşterii intense, şi în faza de măturare.

Cerinţe faţă de sol - alegerea unor soluri corespunzătoare pentru cultura inului de fuior este un factor esenţial pentru obţinerea unor producţii mari şi de calitate. Este greu de făcut o subordonare a însuşirilor solului după efectul ce-l au asupra creşterii plantei, desprinzând, după diferiţi autori, următoarele cerinţe:
- solul trebuie să fie uniform din toate punctele de vedere: relief plan, uniformitate de textură; numai în aceste situaţii plantele au creşteri egale la doze mai mari de îngrăşăminte, se evită băltirea apei, maturarea este uniformă, recoltarea mecanizată eficientă (fără declasări din cauza neuniformităţii de lungime a tulpinilor):
- din punct de vedere al texturii trebuie preferate solurile luto- nisipoase, nisipo-lutoase şi lutoase, care au o mai bună aerisire şi permeabilitate şi cea mai mare capacitate de reţinere a apei;
- aprovizionarea cu elemente nutritive accesibile plantei să fie mijloce, în orice caz fără exces de azot (sau de materie organică). Cel mai convenabil pH este de 5,8-7. La valori mai mari începe blocarea fosforului, pe care inul de fuior îl extrage greu din sol, producţia de tulpini scade (nu şi cea de sămânţă); dacă există mult calciu (soluri marnoase, calcaroase), fibra devine casantă, aspră. Pe soluri acide se formează ioni liberi de Al, Mn, Fe, care sunt toxici pentru in, se constată insuficienţe de molibden, bor etc. Reacţia solului cea mai convenabilă pentru in diferă şi după textura solului; pe cele mai uşoare inul creşte cel mai bine la pH = 6-6,2, pe cele bogate în coloizi , la pH 6,3-6,8;
- solurile trebuie să aibă o bună structură, condiţie importantă pentru răsărirea rapidă şi viguroasă a inului, pentru o creştere normală a plantelor, chiar dacă regimul de precipitaţii are abateri de la cerinţele plantei;
- lipsa buruienilor dăunătoare, a celor greu saparabile din tulpini şi seminţe (Zazanie - Lolium remotum, cuscuta, pir, odos, hrana vacii - Spergula arvensis ş.a.), prezintă mare importanţă pentru creşterea inului, rezistenţa la cădere, recoltarea mecanică (la inul de fuior nu se pot folosi desicanţi).

Se vor evita, pentru cultura inului, terenurile grele, denivelate, erodate, turboase, salinizate, pietroase. Solurile mai uşoare sunt convenabile în măsura în care regimul de precipitaţii este mai bogat, încât să nu se ajungă la lipsa de apă în sol. M. Doucet insistă asupra posibilităţii de a aplica o tehnologie corectă la in numai pe suprafeţele comasate în trupuri de minimum 50 de hectare şi cu pantă sub 3-5%. După Bîlteanu, cu cât condiţiile climatice se abat mai mult de la cerinţele plantei, cu atât solurile trebuie să aibă însuşiri mai favorabile. În România, în zonele inului pentru fuior, cele mai convenabile soluri sunt cele aluviale (inclusiv cele moderat humifere, semigleice), soluri cernoziomoide, pratoziomuri, brune şi brune-podzolite.

Zone ecologice - din punct de vedere climatic, depresiunile intra- şi extramontane (Suceava, Rădăuţi, Ciuc, Gheorghieni, Topliţa, Maramureş, Huedin, Slaj), dar şi zonele din vecinătatea Carpaţilor Meridionali corespund cel mai bine pentru inul pentru fuior: 220-250 mm precipitaţii în perioada de vegetaţie a plantei, umiditate relativă atmosferică peste 70%, temperaturi medii ce nu depăşesc 17 grade Celsius. Aceasta este zona foarte favorabilă. În interiorul ei, în realitate, numai suprafeţele cu terenuri favorabile şi foarte favorabile asigură producţii mari. Prin îndepărtarea de lanţul muntos, favorabilitatea creşte în ceea ce priveşte solurile, dar scade simţitor din punct de vedere al elementelor climatului. Se deosebesc zone de favorabilitate I şi II, între criteriile de apreciere un rol de seamă având desprimăvărarea mai timpurie, ceea ce permite semănatul în martie, inul scăpând astfel de temperaturile ridicate şi secetele din vară.

Victor VĂTĂMANU

0 Comments

articole

Relaţiile plantă - factori de vegetaţie la cultura inului de fuior

Leave a Reply.

NEWSLETTER

SERVICII

PARTENERI

CONTACT